Roman "Inima Neprihănită a Mariei": Săptămâna familiei
Ca pregătire pentru hramul comunităţii, "Inima Neprihănită a Mariei", la iniţiativa părintelui paroh, Ionel Roşu şi a părintelui vicar, Marius Cojan, în perioada 8-13 iunie 2015, a avut loc o săptămână dedicată în familiei. Momentele de învăţătură au fost ţinute de către pr. dr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor, din cadrul Episcopiei de Iaşi.
La capătul acestei săptămâni, impresionaţi şi motivaţi de cele auzite, am notat:
Cum să-ţi mulţumim, Isuse, pentru această săptămână pe care am numi-o fără să greşim, o săptămână sfântă şi binecuvântată pentru comunitatea noastră? O săptămână în care am descoperit sau redescoperit valoarea familiei ca dar pe care Dumnezeu l-a făcut omului atunci când l-a creat.
Privim în jurul nostru şi vedem situaţia dureroasă prin care trece societatea care pare să se îndepărtează cu totul de Dumnezeu prin plaga materialismului şi a egoismului; vedem cum suferă Biserica, adică noi toţi care formăm Biserica şi mai ales familia atacată de atâtea curente şi practici contrare intenţiei Creatorului şi a Mântuitorului care a ridicat familia la rang de taină şi mijloc de fericire şi mântuire.
Am fost provocaţi săptămâna aceasta şi ni s-a dat de treabă, am fost canalizaţi spre meditaţie şi reflecţie, încât ne întrebăm acum: Cât de mult a pătruns credinţa în familia noastră? Cât de aproape este familia noastră de ceea ce a voit Dumnezeu? Când am spus ultima dată"te iubesc"? Ce înseamnă pentru noi iubirea dintre soţi?
Iar răspunsul a venit din cuvântul de învăţătură şi vrem să răsune în toate familiile noastre: "Familie, devino ceea ce eşti! Ceea ce Dumnezeu vrea să fii, un sactuar al vieţii şi al iubirii!"
Am descoperit zilele acestea, atât la predici cât şi din cartea "Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc", care a fost lansată în comunitatea noastră, cât de preţios este timpul pe care îl acordăm soţului, soţiei, copiilor, că acest timp este decisiv pentru menţinerea armoniei şi constituie liantul ce aduce bucuria între membrii familiei.
De multe ori din cauza greutăţilor, a încercărilor, a descurajărilor, a anturajului nefavorabil sau chiar din cauza confortului în care trăim, Cristos poate fi pierdut din vedere, însă ne-a fost reamintit că în aceste clipe de rătăcire e necesar să-l căutăm în Biserică, în entuziasmul şi bucuria cu care ne-am prezentat la altar acum un an, doi ani, zece sau acum cincizeci de ani pentru a rosti "Da-ul" nostru.
Stilul colocvial, deschis, aerisit, accesibil şi plin de exemple pe care l-a folosit părintele Felician, a fost pentru noi unul cuceritor, încântător şi deosebit de agreabil. Iar conferinţa doamnei Eugenia Dămătăr, plină la rândul ei de mărturii convingătoare, a avut rolul de a completa ceea ce a spus părintele şi de a ne provoca să considerăm familia noastră ca pe o cale privilegiată pe care ne-a chemat Dumnezeu să ne mântuim. Adoraţia la care au participat mamele din Uniunea Mamelor Milostive alături de comunitatea noastră, a fost o ocazie providenţială să-i mulţumim lui Isus pentru prezenţa sa perpetuă în Euharistie, izvor la care trebuie să ne reîntoarcem ori de câte ori însetăm în iubirea noastră.
Mulţumim episcopilor noştri, părinţilor şi părintelui Felician pentru că au făcut posibil un astfel de eveniment pe care comunitatea noastră nu-l va uita curând.
Sintetizând, am învăţat că unde-i iubire, a iubi înseamnă "ce bine e că exişti'', "îţi vreau binele", unde este iubire, acolo este Dumnezeu.
Familia Claudiu şi Cristina Mare
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-13 iunie: Roman "Inima Neprihănită a Mariei": Săptămâna familiei