O echipă de tineri italieni s-a implicat, de luni, 21 august 2017, până sâmbătă, 26 august 2017, timp de o săptămână, în activităţi de voluntariat la Centrul Social de Zi "Maria Ward", din Rădăuţi. Cei 12 cercetaşi (Scout International) cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, însoţiţi de doi lideri seniori şi un preot catolic, au venit la Rădăuţi, tocmai din Bagnocavallo, regiunea Emilia Romagna, pentru a derula un program educativ pentru copiii care vin la Centrul Social de zi "Maria Ward".

Program plin de activităţi educative şi recreative

Tinerii au venit din Italia cu un program deja stabilit pentru copii şi, la sfârşitul fiecărei zile, organizatorii au tras concluzii despre ce pot face mai bine pentru următoarea zi. Activităţile s-au concentrat pe activităţi sportive, jocuri educative şi lucru manual, inclusiv construcţia de instrumente muzicale sau gătitul împreună.

"Ştiam că e vacanţă, şi că la Centrul Social de zi «Maria Ward» vor fi aproximativ 30-35 de copii acum. Am lucrat, dar ne-am şi jucat foarte mult. Şi după atâta creaţie şi sport, ni s-a făcut foame aşa că am făcut şi pizza împreună. Noi, voluntarii, am gătit pentru copii în mai multe rânduri - paste cu legume, paste Bolognese, «minestrone», tort de morcovi, cremă de zahar ars, ce ne-am priceput mai bine. Şi le-a plăcut!" - a spus Erico, unul din voluntari.

Pe lângă programul petrecut alături de copii, cercetaşii au dat o mână de ajutor şi la muncile din grădina centrului: au curăţat straturile, au recoltat roşii, morcovi, varză, ceapă şi altele. Au lucrat şi la un gard pentru împrejmuire, dar s-au ocupat şi de pregătirea legumelor pentru conserve.

Însoţiţi de sora Felicitas Butacu CJ, coordonatoarea centrului, italienii au avut ocazia să viziteze şi câteva din familiile copiilor: "Am fost impresionaţi de faptul că Centrul «Maria Ward» oferă şi haine, mâncare şi pachete pentru familiile copiilor, nu se preocupă doar de cei mici. Implicarea merge mai departe. Totul se face cu sens, responsabilitate şi căldură" - e opinia comună a tuturor voluntarilor.

Timp de o săptămână, tinerii cercetaşi au dat o mână de ajutor şi vor duce mai departe, în comunitatea lor, vestea despre lucrurile bune care se pot face pentru a lăsa în urmă o societate mai bună.

Cum au aflat cercetaşii despre Rădăuţi?

Anna Rossi, o tânără italiancă de 28 de ani, este cea care a povestit prietenilor ei cercetaşi despre centrul din Rădăuţi şi i-a încurajat să vină să facă voluntariat aici, însă legăturile sale cu ţara noastră au o istorie îndelungată:

"Prin 1997, tata a venit la Rădăuţi să îşi salute prietenii, dar a văzut mulţi copii săraci şi a decis să iniţieze o cantină socială. Apoi a început să ajute familii, dar, în timp, îi era greu să gestioneze lucrurile de la distanţă, din Italia, şi a apelat la surorile de la Congregatio Jesu ca să ajute îndeaproape şi mai bine, dar şi mai multe familii. Aşa s-a născut «Geppetto», un centru social de zi pentru copii unde se oferea suport pentru cei mici. Apoi centrul a crescut şi la fel şi nevoile acestuia. Ca să fie un loc mai potrivit pentru toate aceste activităţi, era nevoie de o clădire mai mare şi modernă. Conducerea a reuşit să atragă finanţare de la Holzindustrie Schweighofer, iar Centrul «Geppetto» şi-a schimbat numele în Centrul «Maria Ward». Copiii au acum o casă nouă pe timp de zi, un spaţiu suficient în care să primească ajutor pe toate planurile, să înveţe, dar şi să se joace. E un loc de care eu si familia mea suntem ataşaţi foarte mult. Anul trecut le-am spus prietenilor mei de la Cercetaşi să vină aici la centru. Şi ei au spus: «Hai să venim la Rădăuţi!» Şi iată că au venit.

Cel mai important e ca atunci când se vor întoarce acasă, în Italia, vor vorbi despre lucrurile frumoase care se întâmplă aici, şi poate şi la rândul lor, ceilalţi vor veni să ajute. De exemplu, toţi suntem impresionaţi că aici, copiii socializează între ei, chiar interacţionează, au energie să alerge şi se bucură de activităţile împreună, în aer liber. La noi, în Italia, stau mai mult la calculatoare şi cu tablete şi nici când merg la piscină să înoate nu mai socializează. La capătul liniei de înot, pe margine, îi aşteaptă tableta..."

Despre săptămâna voluntarilor italieni la Maria Ward, sora Felicitas Butacu ne împărtăşeşte câteva gânduri:

"Copiii care vin la centru primesc nu doar asistenţă specializată, ci se bucură şi de atenţia voluntarilor, fie din străinătate, fie din Rădăuţi şi din împrejurimi. Doar anul acesta au fost patru grupuri de voluntari din afară. Interacţiunea cu oameni din alte ţări, din diverse medii şi de diferite vârste îi ajută să se dezvolte din punct de vedere social şi capătă noi perspective pentru viitor.

În săptămâna ce a trecut, între voluntarii noştri din Italia şi copiii care au venit la centru s-a închegat rapid o legătură şi s-au legat prietenii. La început au comunicat mai greu, dar, cu ajutorul gesturilor, cu un mini-dicţionar improvizat şi prin mimică, limba a devenit un aspect secundar. Copiii au înţeles că voluntarii au venit aici pentru ei şi s-au bucurat pe deplin de atenţia primită. Ei ştiu că aici, la centru, au parte de ajutor pentru a depăşi dificultăţile prin care trec şi pentru a avea un viitor mai bun".

Despre Centrul Social de zi "Maria Ward"

La Centrul Social de zi "Maria Ward", la Rădăuţi, sub coordonarea surorilor din Congregatio Jesu, a personalului angajat specializat, cărora li se alătură elevi şi profesori voluntari, se oferă ajutor pentru copiii proveniţi din familii cu posibilităţi reduse. Cei mici beneficiază de ajutor la efectuarea temelor şi a sarcinilor şcolare, primesc rechizite, un supliment alimentar zilnic şi ocazional un pachet alimentar pentru familie; educaţie igienico-sanitară şi materiale de igienă personală; asistenţă medicală şi suport financiar pentru achiziţionarea tratamentului medical; orientare profesională şi asistenţă socială acordată familiilor lor; programe cultural-educative şi activităţi de formare civică cu caracter ecologic; logoterapie, terapie şi consiliere social. Activităţile se derulează, din 2014, într-un spaţiu modern, o clădire nouă cu diverse facilităţi ce a fost construită într-un singur an, prin sprijinul Holzindustrie Schweighofer.

Sr. Felicitas Butacu
coordonator Centru "Maria Ward"

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21-26 august: Cercetaşi italieni, voluntari la Rădăuţi pentru 35 de copii