O echipă de 14 voluntari, conduşi de Mihaela Condac, coordonatoarea Programului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi catastrofe naturale din cadrul Centrului Diecezan Caritas din Iaşi, a vizitat sâmbătă, 18 februarie 2006, localitatea Vadu Roşca, una dintre cele mai afectate de inundaţiile din luna iulie a anului trecut. Scopul acestei vizite a fost realizarea unor anchete sociale şi înmânarea unor legitimaţii de asistat social.
Localitatea Vadu Roşca, din judeţul Vrancea, a fost distrusă anul trecut de două viituri, una de pe râul Putna, iar cealaltă de pe râul Siret. În doar câteva ore întreg satul a fost cuprins de apa care depăşea trei metri înălţime. Localnicii au rămas practic izolaţi, fiecare căutând să se salveze după posibilităţi: s-au suit în poduri, au mers la vecinii care aveau casele mai înalte sau chiar s-au urcat în copaci, de unde priveau îngroziţi cum apa le ia agoniseala lor de o viaţă.
Centrul Diecezan Caritas din Iaşi, prin intermediul Programului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi catastrofe naturale, a intervenit prompt încă din primele zile. Această acţiune continuă şi în prezent: săptămânal sunt trimise camioane cu pachete pentru aceşti oropsiţi ai soartei.
Sâmbătă, 18 februarie, 14 tineri au plecat dis-de-dimineaţă din Iaşi spre Vadu Roşca. Deşi era o oră matinală (ora 5.00), tinerii erau plini de entuziasm. Printre aceştia se numărau şi cinci seminarişti din anul pastoral social, de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, aflaţi pentru prima oară la o astfel de acţiune.
După un drum lung de aproximativ 250 de km au ajuns în Vadu Roşca. Cei care erau acolo pentru prima oară au fost şocaţi de imaginea unui sat distrus aproape în totalitate. Ruinele dădeau mărturie despre violenţa şi înălţimea puhoaielor care s-au abătut asupra satului. Peste tot puteau fi văzute grămezi mari de moloz şi mâl. La prima vedere parcă era un sat pustiu, în care doar câinii îşi mai făceau apariţia din când în când.
După ce s-au alcătuit echipe de câte doi, s-a pornit în acţiune. Tinerii, îmbrăcaţi cu veste purtând însemnele "Caritas", luptându-se cu mocirla de pe drumuri, au început să bată din poartă în poartă. Surprinzător, oamenii chiar trăiau printre acele ruine. Deşi au trecut aproape opt luni de la catastrofă, aceştia purtau încă urmele şocului trăit. Deşi se aflau la ananghie, mulţi nu au uitat că românul este o fire primitoare şi ospitalieră, căutând să ofere acestor voluntari un fruct sau o prăjitură.
Majoritatea persoanelor din acest sat sunt în vârstă, care fie din cauza condiţiei sănătăţii sau a condiţiilor materiale nu pot să-şi repare casa. Au reuşit numai să scoată mâlul din camera în care locuiesc, să astupe găurile din pereţi pentru a nu pătrunde frigul iernii. În ciuda acestor greutăţi, nu vor nici să se mute în casele construite special pentru ei. În cel mai rău caz se mută la vecini. Tinerii din sat au plecat, căutând să-şi facă un rost în viaţă în altă parte.
Rolul acestor anchete sociale este acela de a se putea stabili care sunt nevoile acestor oameni, cum pot fi ajutaţi în mod eficient. Localnicii, în general, au contribuit la realizarea obiectivă a acestor anchete. Au fost şi cazuri în care persoanele intervievate căutau să obţină cât mai multe beneficii, în defavoarea vecinului său, care, poate, o ducea mult mai rău. Cu această ocazie s-au emis legitimaţii speciale de asistat pentru fiecare familie, prin intermediul căreia următoarele donaţii vor fi mai bine împărţite, eliminându-se astfel posibilitatea ca cineva, din lăcomie sau din alte motive, să ia mai mult decât ceilalţi.
A fost vizitat şi satul Boţârlău sau "Gigi Becali", aşa cum îi spun oamenii. Aici au fost intervievate peste 30 de familii care locuiesc în casele construite în grabă de către celebrul Gigi Becali. Aceste familii locuiesc în două camere micuţe, pline de mucegai şi umezeală. Au fost găsite şi familii de aproximativ 9, 10 membri. La întrebarea dacă stau în acea casă, majoritatea răspundeau: "Asta nu-i casa mea. Casa mea e în Vadu Roşca". Mulţi nu se simt ca acasă aici, deşi practic nu mai au casă în altă parte. La primăvară au speranţa să se reîntoarcă în Vadu Roşca şi să ia viaţa de la început: să construiască o casă, să încerce să lucreze pământul, în ciuda specialiştilor care spun că recolta, dacă se poate vorbi despre o recoltă, va fi compromisă. Ce altceva pot să facă?
La prânz voluntarii s-au întâlnit pentru o întărire trupească. Cu papucii uzi şi plini de noroi, din diferite uliţe îşi făceau apariţia la punctul de întâlnire. Deşi erau obosiţi, se putea citi în privirea lor o bucurie interioară: făceau ceva pentru semenul lor. După ce s-au mai întărit cu un iaurt şi şi-au împărtăşit impresiile cu privire la această acţiune, au pornit din nou.
Pe la ora 17.00 a fost străbătut tot satul, deci misiunea a fost îndeplinită. Au fost întocmite aproximativ 300 de anchete sociale şi au fost înmânate legitimaţii de asistat social.
Săptămânal au loc diverse acţiuni de ajutorare a acestor oameni: se fac anchete sociale, se împart pachete cu alimente şi haine, lemne etc., după posibilităţi. Dar nu numai Vadu Roşca este în atenţia acestui program, ci şi celelalte localităţi afectate de inundaţii: Cosmeşti (jud. Galaţi), Vulturu şi Boţârlău (jud. Vrancea), Agăş, Sănduleni, Apa Asău şi Dărmăneşti (jud. Bacău) şi altele.
Iată impresiile câtorva dintre voluntari:
"M-am simţit bine că am stat de vorbă cu aceşti oameni, chiar dacă, poate, eu am fost cel care a avut de câştigat cel mai mult. Îmi prinde bine o astfel de experienţă" (Ioan).
"Interesant este faptul că apa nu a ţinut cont de condiţia socială a sinistraţilor. Bogaţi sau săraci, toţi au suferit. Din păcate nu se poate vorbi de solidaritate între aceşti oameni, căci atunci când se aduc diverse pachete, unii încearcă să ia mai mult decât alţii. Astfel a apărut necesitatea întocmirii acestor legitimaţii de asistat social" (Lucian).
"Sunt pentru prima dată implicat într-o astfel de acţiune. Am rămas uimit când am văzut ce dezastre poate provoca această forţă ce nu trebuie subestimată, apa. Am fost impresionat de faptul că unii oameni, deşi au trecut prin această urgie, îşi găsesc puterea de a mulţumi cu lacrimi în ochi pentru faptul că mai sunt în viaţă, că au salvat această bogăţie, chiar dacă au pierdut tot ce au avut. Am întâlnit şi reversul: oameni, care au scăpat cu viaţă, îşi plâng de milă pentru ce au pierdut, aşteaptă ca altcineva să-i ajute, fără ca ei să ridice măcar un deget" (Sergiu).
"Sunt bucuroasă că am reuşit să încheiem această acţiune. Sunt mândră de colaboratorii mei, care s-au adaptat din mers, deşi majoritatea sunt studenţi. La început erau chiar reticenţi. Acum sunt în stare să se trezească şi la ora 3.00 şi să plece în misiune. Parcă au fost vaccinaţi cu un virus: caritatea faţă de cel aflat în nevoie" (Mihaela).
Gabriel Trişcă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 februarie: Caritas: O zi la Vadu Roşca.
