Copiii şi adolescenţi din Oţeleni au avut parte, în perioada 20-27 august 2012, de o nouă provocare, prin participarea la o şcoală de vară, un campus de creaţie, organizat de surorile Dorotee, sr. Amabilis şi sr. Iacinta, în colaborare cu pr. paroh Iosif Gîrleanu şi pr. vicar Iulian Roca, precum şi cu oaspeţii voluntari din Italia, sr. Jacinta, Daniela şi Maria Augusta.
Această şcoală de vară, organizată în fiecare an, propune, prin activităţile distractive şi educative destinate copiilor, o apropiere mai semnificativă de apartenenţa unui grup prin comunitatea parohială, prin dobândirea unor abilităţi practice specifice vârstei lor, prin înţelegere, răbdare şi imaginaţie. Programul de activităţi a avut o combinaţie echilibrată de rugăciune şi muncă, pentru a stimula spiritul şi mintea. În timpul liber, de recreere, s-a dansat pe diferite tipuri de muzică (italiană şi română) şi s-au făcut câteva jocuri.
Din implicarea celor 60 de participanţi, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, s-a făcut acest laborator de şcoală şi creaţie, cu motivaţia de a da ceva mai multor oameni săraci. Câte o creaţie artistică a revenit fiecărui participant, celelalte urmând a fi valorificate în folosul celor nevoiaşi din comunitate.
Munca depusă de băieţi şi fete a constat în brodarea de perne şi şorţuri de bucătărie, fabricarea unor brăţări cu mărgele şi fire, a două tipuri de tablouri, a unor picturi pe lemn şi a unui pescăruş din lemn. În ultima zi, la încheiere, adolescentele au pregătit un scurt program artistic tradiţional, tipic românesc. Acest proiect a început în anul 2009 şi sperăm să continue în fiecare an pentru a aduce bucurie şi iubire pentru comunitate.
Aceasta este rugăciunea care ne-a călăuzit la începutul fiecărei zile de activitate:
"Dumnezeule, fă-mă asemenea unui vas
Gata de a primi,
Gata de a da,
Gata de a fi dăruit,
Gata de a fi furat.
Doamne, fă-mă asemenea unui vas pentru tine
Din care tu vei putea lua ceva,
În care tu vei putea revărsa orice.
Oare vei găsi în mine ceva
Ce vei putea lua?
Sunt oare destul de preţios
Pentru ca tu să reverşi ceva în mine?
Doamne fă-mă asemenea unui vas
Pentru oamenii de lângă mine,
Sensibil în faţa iubirii, sensibil pentru frumuseţea pe care vor s-o dăruiască,
Sensibil pentru grijile şi nevoile lor,
Sensibil pentru privirile lor triste
Care cer ceva de la mine.
Doamne, fă-mă asemenea unui vas pentru tine".
Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste momente ce ne permit să experimentăm iubirea lui!
"Dumnezeule, fă-mă asemenea unui vas gata de a primi,
Gata de a da, gata de a fi dăruit"
Sora Iacinta şi Daniela
* * *
"Noi, voluntarii italieni (sr. Iacinta, Maria Augusta şi Daniela), dorim să mulţumim întregii comunităţi din Oţeleni şi surorilor Dorotee care ne-au găzduit şi au făcut posibilă această experienţă frumoasă şi plină de bucurie. Avem certitudinea că în timp ne va rămâne în inimă şi memorie această minunată experienţă, datorită tuturor. Mulţumim din inimă!"
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-27 august: Oţeleni: Campus de creaţie
