Rădăuţi

Rădăuţi - "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" (1816). Biserică zidită în perioada 1823-1825, sfinţită la 21 iunie 1826, renovată în anii 1889, 1923, 1960, 1982-1983; capela "Preasfânta Treime" zidită în anul 1904, sfinţită la 4 octombrie 1904; capela "Sfântul Rochus" zidită în anul 1900, consacrată în prima duminică a lunii august a anului 1900; capela mortuară zidită în anul 1895; capela mortuară "Milostivirea Divină" sfinţită în anul 2017.; fm: 255 (146 î. + 109 j.), cr: 672

Prezentare

Biserica romano-catolică din Rădăuţi îşi are origini strânse cu cele ale Imperiului austriac pe teritoriul Bucovinei. Până la destrămarea imperiului, ea era sub înaltul patronaj al împăratului. Odată cu instaurarea administraţiei austriece la Rădăuţi încep să se stabilească şi primele familii catolice, a căror membri lucrau în administraţie. Până la construirea bisericii, asistenţa spirituală a catolicilor din Rădăuţi era asigurată până în 1802 atât de vicarii locali din Frătăuţi Paulus Lewinski şi Guido Piatkowski cât şi de parohul Czeke din parohia Ţibeni. După 1802 a fost asigurată de vicarul din Măneuţi Narzisus Lindemann, iar din 1816 de parohul Joseph Nitzke. Liturghiile se ţineau într-o cameră aflată în incinta Fabricii de bere. Încăperea fiind mică, nu încăpeau decât numai cei de vază, aşa că majoritatea erau lipsiţi de cuvântul Domnului.

Pe 12 august 1818 s-a întocmit de către Arhidieceza de Lemberg cererea de construire a unei biserici în Rădăuţi. Aceasta a fost dusă apoi la Viena unde pe 8 iunie 1819, împăratul Franz I o semnează. Pe 13 mai 1823 s-a pus piatra de temelie, după care lucrările au început imediat. Pe 8 octombrie 1824 în biserica încă neterminată se ţine prima liturghie. La 21 iunie 1826 biserica este sfinţită cu hramul "Assumptio Beatae Virginis Mariae - Adormirea Maicii Domnului". Biserica este în stil gotic şi la acea vreme era cea mai frumoasă din zonă.

Primul paroh al noii parohii a fost pr. Joseph Sattfeld(1792-1851). Sărbătoarea instalării a noului paroh a fost duminică 26 aprilie 1818.

La 14 noiembrie 1851 primul paroh a decedat, fiind numit în locul lui pr. Clemens Horvath, ca administrator până pe 28 martie 1852, când a fost numit un nou paroh: pr Johann Zukiewicz(1808-1878). Din 1853 biserica îşi serbează hramul în data de 8 septembrie, păstrându-şi în continuare numele hramului iniţial.

În 1878, părintele paroh Zukiewicz moare de bătrâneţe. Este numit un administrator în persoana pr Kazimir Michalkowski (între 24 mai 1878 - 14 decembrie 1879). Pe 15 decembrie 1879 a fost instalat ca paroh pr Edward Niestenberger(1829 - 1903).

Începând din anul 1887, hramul bisericii este schimbat în "Nativitas Beatae Mariae Virginis - Naşterea Sfintei Fecioare Maria". Acesta este de altfel şi hramul actual al bisericii. Anul 1899 reprezintă anul în care primii rădăuţeni au devenit preoţi (fraţii Josef şi Franz Luczko).

Pe 22 ianuarie 1903 moare părintele paroh Niestenberger. Este numit un administrator până pe 1 iunie 1904 în persoana părintelui Karl Morosiewicz. Din acea dată paroh devine monseniorul Clemens Swoboda (1853 - 1928). Acesta devine primul decan de Rădăuţi, după o nouă reorganizare administrativă a bisericilor din Bucovina (1906). Demn de menţionat este şi faptul că în perioada când paroh era monseniorul Swoboda, la Rădăuţi se mai construiesc şi două capele: cea a sf. Rochus şi cea a sf Treimi (1904). După căderea imperiului şi realipirea Bucovinei la regatul României, în organizarea bisericească au intervenit schimbări. De asemenea în urma reglementării relaţiilor dintre regatul României şi statul Vatican, acesta din urmă, trimite pe părintele Josef Bilczewski ca administrator apostolic al Bucovinei. Acesta organizează un vicariat general la Cernăuţi(1921), condus de pr Josef Schmidt, care în scurt timp a decedat, astfel că în locul rămas vacant a fost numit parohul de Rădăuţi, monseniorul Clemens Swoboda. Astfel el devine paroh de Cernăuţi şi totodată Vicar General de Bucovina(9 iunie 1921.

În urma transferului , administrarea parohiei rădăuţene, este încredinţată până pe 30 aprilie1922 pr Franz Gaschler. Pe 1 mai 1922 se instalează ca paroh de Rădăuţi, pr Josef Mykietiuk(1851 - 1923), care la scurt timp a decedat(15 mai 1923). Administrarea parohiei revine din nou pr Franz Gaschler până pe 3 noiembrie 1924, când este numit un nou paroh: pr Karl Morosiewicz(1871 - 1929). Acesta pe 17 iulie 1925 devine Decan de Rădăuţi.

În 1927 s-a înfiinţat la Rădăuţi seminarul mic, în care erau înscrişi 13 elevi ai Gimnaziului catolic privat nemţesc. Directorul acestei instituţii este vicarul pr Otto Schmegner. Dintre elevii acestui seminar, 40 au fost sfinţiţi preoţi. Pe 29 septembrie 1929 parohul a decedat fiind numit administrator pînă pe 12 iulie 1931, pr Otto Schmegner.

Pe 13 iunie 1931 este numit paroh de Rădăuţi, pr Karl Schuttler(1882 - 1944). Pe 5 decembrie 1940, părintele Schuttler a părăsit parohia şi oraşul pentru totdeauna. Înainte de aceasta, el a trebuit să predea organelor SS, toată arhiva parohiei (începând din anul 1785). SS-ul a folosit-o împotriva catolicilor polonezi. Această arhivă n-a mai fost restituită niciodată parohiei. În perioada războiului, parohia a fost deservită de mai mulţi preoţi pe perioade scurte.

După anii războiului, urmează anii crunţi ai dictaturii comuniste în care numeroşi preoţi, dar şi simpli enoriaşi erau deseori chemaţi la securitate unde erau interogaţi, intimidaţi şi chiar arestaţi. Un exemplu este cel al părintelui paroh Baltheiser Eugen, care a fost arestat în anul 1952.

Între anii 1982 - 1983 , pe când era paroh pr. dr. Ferenţ Eduard, se realizează o reparaţie generală a bisericii, în cadrul cărora se fac diverse modificări ale interiorului bisericii. Aceste reparaţii sunt continuate şi de următorul paroh, pr. Doboş Iosif care, printre altele, a schimbat şi învelitoarea acoperişului.

Continuând tradiţia, şi actualul paroh, pr. Iosif Răchiteanu, continuă lucrările de modernizare a parohiei. Astfel, s-a schimbat pavajul din curtea parohiei şi s-a construit un soclu pe care este aşezată statuia Sf. Fecioare Maria. În interiorul bisericii s-a construit un nou altar principal. Pe 8 aprilie 2009, cu câteva zile înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului, a fost montată şi piesa principală a altarului: icoana în mozaic a Maicii Domnului.

În anul 2010, a fost reparat vechiul ceas din turnul bisericii. A fost înlocuit vechiul mecanism, mecanic, cu unul electronic. Pe 25 iulie 2010, în cadrul Sfintei Liturghii comunitare a fost sfinţit.

(www.radauti.cnet.ro)

* * *

Voievodeasa. Sfinţirea şi dedicarea altarului

(Lumina creştinului, octombrie 2005, p. 11)

După ce au fost terminate toate lucrările de renovare şi refacere a bisericii din comunitatea Voievodeasa, din Parohia Rădăuţi, la cererea parohului, pr. Iosif Doboş, a consiliului parohial şi a credincioşilor, duminică, 3 iulie, PS Petru Gherghel, în prezenţa unui mare număr de credincioşi şi preoţi, a sfinţit şi dedicat altarul principal şi biserica în cinstea sfinţilor apostoli Petru şi Paul. În pastoraţia acestei comunităţi sunt implicaţi pr. Anton Bişoc şi pr. dr. Eduard Ferenţ. Conform unor statistici recente, aici trăiesc 22 de familii şi 50 de credincioşi.

Orice biserică este un lăcaş sfânt plăcut lui Dumnezeu. Orice biserică este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului. Sfântul Ioan Gură de aur spunea: "Dumnezeu a orânduit bisericile ca nişte porturi aşezate la mare, pentru ca noi, copleşiţi de grijile pământeşti, să avem un loc de scăpare şi de linişte sufletească". Iar marele predicator Lacordaire zicea: "Lăcaşurile sfinte sunt în lumea aceasta ceea ce sunt stelele pe firmament: un izvor de lumină, de căldură şi de viaţă".

Biserica are o istorie ce a rămas scrisă pentru toate generaţiile într-un monument ce se află chiar în faţa ei, aproape de intrare.

"Monumentum Altaris Ecclesiae veteris ligneae aedificatae anno 1822, abolitae anno 1865" ("Monumentul altarului vechii biserici din lemn clădită în 1822 şi desfiinţată la 1865"). Acesta este anul când a intrat în funcţie biserica actuală: are deci 140 de ani.

În anul 1775 Imperiul Habsburgic a smuls din trupul Moldovei, care era supusă turcilor, partea de nord, numită Bucovina. Fiind o regiune cu păduri întinse şi cu minereuri au venit din toate părţile diferiţi colonişti ca să lucreze. Ei s-au aşezat pe o vale numită "Furstental". Aici şi-au înălţat o biserică din lemn. A venit apoi şi un preot şi s-a format o parohie. Peste câteva zeci de ani au ridicat biserica actuală şi o şcoală. Totul a mers bine până la al Doilea Război când populaţia de origine germană s-a repatriat. Au rămas numai câţiva.

Printr-o eroare administrativă biserica a fost trecută în proprietatea statului care a dat-o în funcţie cultului ortodox.

După evenimentele din anul 1989, pr. Iosif Doboş, printr-un proces, a reuşit să recapete biserica şi să fie redată cultului catolic. Lăcaşul era într-o stare dezolantă. Era absolut nevoie de o reparaţie capitală. Dar cine s-o facă şi cu ce mijloace? Pe când pr. Eduard Ferenţ era paroh de Rădăuţi, familia Zaremba Ionel cu soţia sa Lenuţa din Voievodeasa s-a oferit să susţină lucrările. Cheltuielile au fost mari, dar oamenii au făcut cu multă bunăvoinţă acest lucru pentru slava lui Dumnezeu.

Biserica a devenit de nerecunoscut. Chiar de la intrare, în curte, te întâmpină o alee cu dale colorate şi cu diferite flori deoparte şi de alta.

La intrarea în biserică este decretul episcopal în care se spune: "Am sfinţit şi dedicat cu solemnitate altarul principal şi biserica în cinstea sfinţilor apostoli Petru şi Paul. Prin acest act şi prin această celebrare vrem să aducem slavă lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său, să arătăm tuturor credincioşilor noştri vii şi răposaţi un semn de recunoştinţă şi respect mai ales faţă de binefăcători".

Aici se va celebra sfânta Liturghie; aici va rămâne Cristos prezent în sfânta taină a altarului; aici creştinii îşi vor găsi pacea şi liniştea sufletească, atunci când îl vor căuta pe Dumnezeu.

Ferice de cei care îşi vor găsi timpul pentru a vizita acest lăcaş.

Pr. Anton Bişoc

* * * (Lumina creştinului, decembrie 2014, p. 22-23)

MemorialÎn cimitirul catolic din Voievodeasa, la 2 noiembrie, a fost sfinţit un ansamblu arhitectonic, "Memorialul Speranţei Creştine". Celebrarea a fost prezidată de pr. Iosif Răchiteanu. Primul element al ansamblului este crucea, pe al cărei postament este o placă din marmură cu inscripţia "Antena salutis". În spatele crucii, pe un postament, sunt aşezate resturile pietrelor funerare recuperate din perimetrul cimitirului. La capătul din stânga al ansamblului este o inscripţie, "Quod est Christus erimus" - Ce este Cristos vom fi, iar la mijlocul ansamblului este o altă inscripţie, "Memorialul speranţei creştine". În capătul din dreapta, pe o placă din marmură neagră, sunt gravate numele tuturor preoţilor care au slujit în fosta Parohie Fürstenthal, azi Voievodeasa şi filială a Parohiei Rădăuţi.

* * *

Sfinţirea bisericilor renovate Putna şi Clit

(Lumina creştinului, iulie 2014, p. 11)

În cadrul a două sfinte Liturghii, PS Aurel Percă a sfinţit bisericile renovate din filialele Putna şi Clit, duminică, 8 iunie 2014, solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt. Au participat credincioşi din Rădăuţi şi din toate filialele comunităţii. Au concelebrat pr. dr. Eduard Ferenţ, pr. Iosif Răchiteanu, pr. Iosif Doboş şi pr. Adrian Blăjuţă.

În anii 2013 şi 2014, biserica din Putna a fost renovată în întregime, atât la interior, cât şi la exterior, la iniţiativa familiei catolice Ioan şi Elena Zaremba din Voievodeasa. Au fost executate lucrări ample de reparaţii şi de consolidare a bisericii: reparaţii la structura acoperişului, schimbarea învelitorii, reparaţii şi izolare ziduri, schimbare instalaţie electrică, geamurile au fost înlocuite cu cele de tip "termopan" şi au fost montate vitralii, iar altarul vechi a fost înlocuit cu o icoană executată în mozaic, realizată după vechea icoană din prezbiter reprezentând Coborârea Duhului Sfânt, pardoseala veche a bisericii a fost înlocuită cu parchet, iar pe centru a fost montat un covor artistic din marmură. Băncile şi icoanele vechi au fost recondiţionate. În exterior, a fost reamenajată curtea bisericii şi refăcut gardul. Toate aceste lucrări au fost executate sub directa coordonare a pr. dr. Eduard Ferenţ, a pr. Iosif Răchiteanu şi a arhitectului Gheorghe Hereş. Vitraliile sunt o expresie a reflecţiilor teologice ale părintelui profesor dr. Eduard Ferenţ şi au fost executate, ca şi icoana în mozaic de pe altar, de firma "Art Georgies - Centrul Mozaicart" din Iaşi, condusă de domnul Virgil Moraru.

Biserica a fost construită în perioada 1928-1930 şi sfinţită de către episcopul Mihai Robu, la 18 septembrie 1935. La vremea aceea, comunitatea catolică din Putna număra 248 de familii cu 1.030 de suflete şi aparţinea de Parohia Gura Putnei. Paroh era pr. Francisk ?uczko, originar din Rădăuţi. Unul din iniţiatorii şi susţinătorii construirii bisericii a fost Franz Watzlawik (14 februarie 1870 - 19 februarie 1939). Proiectul a fost realizat de arhitectul Straub, originar din Gura Putnei.

După sfânta Liturghie a urmat prezentarea cărţii Comunitatea Romano-Catolică din Putna, scrisă de Ioan Şmid pe baza mărturiilor descendenţilor lui Franz Watzlawik. În partea a doua a cărţii, pr. dr. Eduard Ferenţ prezintă în detaliu iconografia bisericii. Cartea a apărut în limbile română şi germană. Traducerea în germană a fost făcută de Eduard Mohr, preşedintele Uniunii Germanilor Bucovineni din Rădăuţi.

La ora 14.00, credincioşii din Clit l-au întâmpinat pe PS Aurel, care a sfinţit biserica. Şi la reparaţiile acestei biserici (interior şi exterior) suportul financiar a fost asigurat de familia Ioan şi Elena Zaremba. Localitatea Clit (sau Glitt, cum era numită în perioada austriacă a Bucovinei) a fost întemeiată de coloniştii germani, stabiliţi pe aceste locuri în anul 1843.

În anul 1927, familia de învăţători ai satului, Martin şi Katharina Wittal, foarte iubiţi şi respectaţi printre localnici, s-au implicat în construirea actualei biserici. Pentru aceasta au desfăşurat o intensă activitate de strângere de fonduri, printre germanii bucovineni emigraţi în America. Un an mai târziu, la 14 septembrie, biserica a fost sfinţită, având hramul Înălţarea Sfintei Cruci.

Ioan Şmid

Filiale

• Putna — 30 km (1940)
• Falcău — 40 km (1940)