Rădăuţi: Centrul Social "Maria Ward" alături de oameni generoşi îi sprijină pe cei mai vulnerabili membri ai comunităţii

În urmă cu trei săptămâni Centrul Social "Maria Ward" din Rădăuţi se regăsea într-o situaţie dificilă generată de criza cauzată de COVID-19. Pe de o parte, proviziile asociaţiei erau epuizate, iar, pe de altă parte, finanţatorii acesteia din străinătate au transmis că nu mai pot sprijini financiar activităţile desfăşurate aici.

"De peste 25 de ani funcţionăm în inima municipiului Rădăuţi şi urmărim prevenirea abandonului şcolar şi familial în rândul copiilor proveniţi din medii defavorizate. Aceasta este misiunea noastră şi credem cu tărie că doar prin educaţie putem asigura copiilor un viitor mai bun. Însă, pandemia generată de COVID-19 a iscat o altă problemă socială", spune sora Felicitas Butacu, coordonatoarea Centrului Social "Maria Ward", marţi, 21 aprilie 2020.

Foarte multe persoane au venit la poarta centrului şi au cerut ajutor, cu precădere cei care lucrează ca zilieri, părinţi ai copiilor care beneficiază de serviciile asociaţiei şi nu numai, bătrâni singuri şi alte persoane aflate în dificultate şi care în aceste vremuri nu îşi pot asigura traiul.

"Oamenii au venit să ne ceară de mâncare. Ne simţeam asemenea femeilor care după moartea lui Isus erau preocupate «cine va da la o parte piatra de la mormânt?». Aşa şi noi ne întrebam cine va da de mâncare acestor oameni. Ne-a îngrijorat ideea că suntem în ipostaza de a închide total activitatea centrului. Acest lucru nu era şi în continuare nu este un scenariu de dorit", continuă sora Felicitas.

Pentru a se adresa imediat acestei probleme sociale cauzate de COVID-19, centrul a lansat un strigăt de ajutor pe reţelele sociale căruia i-au răspuns cu generozitate foarte mulţi oameni de bine, atât din România, cât şi din străinătate. Prin contribuţia tuturor donatorilor cu inimă mare, firme şi persoane fizice, în doar 10 zile s-au strâns fonduri în valoare de aproximativ 21.000 de euro şi aproape 5 tone de alimente, alături de produse speciale pentru bebeluşi, dar şi produse de igienă şi de curăţenie. De acestea au beneficiat deja peste 150 de familii din Rădăuţi, Volovăţ, Burla şi din Frătăuţii Noi.

"Dorim să mulţumim tuturor donatorilor care au fost solidari şi care au înţeles că cei mai vulnerabili membri ai comunităţii au nevoie să simtă siguranţă şi să ştie că nu sunt singuri şi nu sunt abandonaţi de către semenii lor", a spus sora Felicitas. "Vom continua să acordăm sprijin împreună cu echipa noastră de voluntari. Resursele disponibile la acest moment acoperă necesarul pentru următoarele trei săptămâni", a continuat aceasta.

Centrul Social "Maria Ward" urmăreşte ca după încheierea stării de urgenţă să îşi reia activităţile uzuale cu copiii. Întrucât sursele de finanţare din străinătate nu mai reprezintă de mult o certitudine, centrul a iniţiat încă de anul trecut un proiect de autofinanţare ce constă în construcţia unei făbricuţe pentru producţia de conserve: "Dorim să fim sustenabili în activitatea noastră şi să ne bazăm pe mijloace de autofinanţare. Din cauza tuturor împrejurărilor actuale, acest proiect stagnează. Când situaţia o va permite, vrem să reluăm lucrările de dezvoltare şi de construcţie a fabricii. Facem, în acest sens, încă un apel la bunăvoinţa comunităţii locale pentru a ne ajuta în acest demers", a precizat sora Felicitas.

Cine doreşte să sprijine Centrul Social "Maria Ward", o poate face prin donaţii în bunuri, aduse la sediul din centrul municipiului Rădăuţi de pe Strada Oltea Doamna, nr. 7, sau prin transfer bancar în conturile deschise la Banca Transilvania pentru Asociaţia I.S.E.A.:

- Cont lei: RO61BTRL06101205I84616XX

- Cont euro: RO36BTRL06104205I84616XX

SWIFT: BTRL RO 22XX, CIF: 24234750

Persoana de contact este sora Felicitas Butacu, coordonatoarea Centrului Social "Maria Ward" din Rădăuţi, tel. 0757398430.

Centrul Social "Maria Ward" din Rădăuţi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Rădăuţi: Centrul Social "Maria Ward" alături de oameni generoşi îi sprijină pe cei mai vulnerabili membri ai comunităţii