În care document recent vorbeşte Biserica Catolică despre pedeapsa cu moartea?
Vorbeşte despre ea în Catehismul Bisericii Catolice la nr. 2266-2267 şi în Compendiul Catehismului Bisericii Catolice la nr. 468-469.
Cum vorbeşte despre ea în documentele de mai sus?
Iată textul integral al acestor numere:
* Catehismul Bisericii Catolice (CBC):
- nr. 2266. Corespunde unei exigenţe de apărare a binelui comun al societăţii efortul statului menit să oprească răspândirea unor comportamente care lezează drepturile omului şi regulile fundamentale ale convieţuirii civile. Autoritatea publică legitimă are dreptul şi îndatorirea de a aplica pedepse proporţionate cu gravitatea delictului. Pedeapsa are înainte de toate scopul de a repara dezordinea introdusă de greşeală. Când această pedeapsă este acceptată de bunăvoie de vinovat, ea are valoare de ispăşire. În plus, pedeapsa are ca efect apărarea ordinii publice şi a siguranţei persoanelor. În sfârşit, pedeapsa are o valoare tămăduitoare: în măsura posibilului, ea trebuie să contribuie la îndreptarea vinovatului.
- nr. 2267. Învăţătura tradiţională a Bisericii nu exclude, dată fiind descoperirea deplină a identităţii şi a responsabilităţii vinovatului, recurgerea la pedeapsa cu moartea, atunci când aceasta ar fi singura cale practicabilă pentru a apăra în mod eficace viaţa fiinţelor umane de agresorul nedrept.
Dacă mijloacele care nu implică vărsare de sânge sunt suficiente pentru apărarea vieţilor umane împotriva agresorului şi pentru protejarea ordinii publice şi a siguranţei persoanelor, autorităţile se vor mărgini la acestea, pentru că ele corespund mai bine condiţiilor concrete ale binelui comun şi sunt mai conforme cu demnitatea persoanei umane.
De fapt, astăzi, ca urmare a posibilităţilor de care dispune statul pentru a reprima în mod eficient crima făcându-l inofensiv pe cel care a comis-o, fără a-i lua definitiv posibilitatea de a se corecta, cazurile de absolută necesitate de suprimare a vinovatului sunt de acum foarte rare, dacă nu practic inexistente.
* Compendiul CBC
- nr. 468. La ce foloseşte o pedeapsă?
O pedeapsă, aplicată de o autoritate publică legitimă, are scopul de a repara dezordinea introdusă de greşeală, de a apăra ordinea publică şi siguranţa persoanelor, de a contribui la corectarea celui vinovat.
- nr. 469. Ce pedeapsă se poate aplica?
Pedeapsa aplicată trebuie să fie proporţională cu gravitatea delictului. Astăzi, ca urmare a posibilităţii de care dispune statul pentru a reprima delictul făcându-l inofensiv pe vinovat, cazurile de necesitate absolută de pedeapsă cu moartea "sunt foarte rare, dacă nu chiar practic inexistente" (Evangelium vitae). Atunci când mijloacele nesângeroase sunt suficiente, autoritatea se va limita la aceste mijloace pentru că acestea corespund mai bine condiţiilor concrete ale binelui comun, sunt mai conforme cu demnitatea persoanei şi nu-i iau definitiv vinovatului posibilitatea de a se corecta.
Ce observaţii se pot face cu privire la prezentarea pedepsei cu moartea în aceste documente?
* Pentru a înţelege ceea ce CBC afirmă cu privire la pedeapsa cu moartea, trebuie ţinut cont într-o manieră unitară şi complementară de următoarele elemente fundamentale, afirmate de CBC, înainte de toate cu privire la pedeapsă în general.
* De fapt, pedeapsa:
- trebuie să fie proporţionată cu gravitatea delictului;
- dacă este acceptată de bunăvoie de către vinovat, ea capătă valoare de ispăşire;
- are scopul:
- de a repara dezordinea introdusă de greşeală;
- de a reprima crima;
- de a contribui la corectarea vinovatului;
- de a apăra ordinea publică şi a ocroti siguranţa persoanelor;
- trebuie aplicată de autoritatea publică legitimă.
Şi îndeosebi cu privire la pedeapsa cu moartea?
* Cu privire la pedeapsa cu moartea, îndeosebi, CBC afirmă că:
- ea este aplicată ca o pedeapsă, deci ca o pedepsire, o reprimare a crimei şi o ispăşire (de fapt o numeşte pedeapsă şi vorbeşte despre ea imediat în paragraful următor - nr. 2267 - celui dedicat pedepsei în general)
- în acelaşi timp CBC lărgeşte discursul şi contextul: inserează pedeapsa cu moartea în contextul mai amplu şi pozitiv al respectării vieţii umane (de aceea în porunca a cincea: Să nu ucizi). Şi justifică această inserare, prezentând recurgerea la pedeapsa cu moartea ca o aplicare a principiului moral al apărării legitime, care revine ca o gravă îndatorire şi autorităţii, responsabilă de viaţa altora;
- cu privire la legitima apărare a persoanelor şi a societăţilor trebuie spus că ea "nu constituie o excepţie la interdicţia de a ucide un nevinovat, ceea ce este omucidere voită. Acţiunea de apărare atrage un efect dublu: unul este păstrarea propriei vieţi, iar celălalt, moartea agresorului. Numai primul este voit; celălalt nu.
- Legitima apărare poate fi nu numai un drept, ci o obligaţie gravă, pentru cel răspunzător de viaţa altuia. Apărarea binelui comun al societăţii cere punerea agresorului în imposibilitatea de a face rău. Din acest motiv, deţinătorii autorităţii au dreptul să-i respingă cu armele pe agresorii comunităţii civile pe care o au în grijă" (CBC, nr. 2263, 2265).
* În afară de aceasta, CBC dă şi condiţiile pentru aplicarea pedepsei cu moartea. Îndeosebi ea:
1) aparţine învăţăturii tradiţionale a Bisericii (CBC, nr. 2267), care a considerat legitimitatea morală şi juridică a pedepsei cu moartea bazându-se pe trei finalităţi ale sale: renunţarea la agresiune (intimidare sau prevenire): deoarece descurajează de comiterea unor crime determinate; compensarea (sau retribuirea): deoarece restabileşte un echilibru social stricat, refăcând echilibrul dintre delict şi pedeapsă); apărarea sau siguranţa socială de persoane periculoase din punct de vedere social.
2) cere descoperirea deplină:
- a identităţii;
- a responsabilităţii vinovatului;
3) trebuie să fie singura cale practicabilă pentru a apăra în mod eficient viaţa fiinţelor umane de agresorul nedrept;
4) trebuie aplicată de autoritatea publică legitimă (se exclude deci orice formă de linşaj şi de a-şi face dreptate de unul singur);
5) trebuie aplicată numai dacă delictul este proporţionat cu ea.
* În sfârşit CBC afirmă că necesitatea sa este astăzi foarte rară, dacă nu chiar practic inexistentă şi dă şi o dublă motivaţie:
a) posibilităţile mai bune de care dispune astăzi statul pentru a reprima în mod eficient crima făcându-l inofensiv pe cel care a comis-o;
b) calitatea şi eficacitatea mai bună a mijloacelor nesângeroase, atunci când acestea sunt suficiente pentru a apăra de agresor şi pentru a proteja siguranţa persoanelor. Şi prezintă în acest sens şi o triplă motivaţie: acestea corespund mai bine condiţiilor concrete ale binelui comun, sunt mai conforme cu demnitatea persoanei şi nu-i iau definitiv vinovatului posibilitatea de a se corecta.
* Prin urmare CBC, afirmând că în acest caz autoritatea se va limita la aceste mijloace nesângeroase, solicită astfel refuzarea pedepsei cu moartea, care e adevărat că este afirmată la nivel de principiu, dar este refuzată la nivel practic. În acest sens, CBC reia ceea ce se afirmă de enciclica Evangelium vitae (1995), în care Ioan Paul al II-lea scrie: "În acelaşi orizont (de speranţă) se încadrează aversiunea tot mai răspândită a opiniei publice faţă de pedeapsa cu moartea chiar şi numai ca instrument de legitimă apărare socială, luând în considerare posibilităţi de care dispune o societate modernă de a reprima în mod eficient crima în moduri care, în timp ce-l fac inofensiv pe cel care a comis-o, nu-i iau definitiv posibilitatea de a se corecta" (nr. 56).
* În acelaşi timp, CBC incită puterile politice să rămână la constrângerile minime pentru "apărarea vieţilor umane împotriva agresorului şi pentru protejarea ordinii publice şi a siguranţei persoanelor" (2267). Conform sfântului Toma "dacă unul foloseşte violenţă mai mare decât e nevoie, actul său este ilicit" (2264).
Ce concluzii se pot trage din această prezentare a pedepsei cu moartea din partea Bisericii?
Din moment ce CBC a inserat pedeapsa cu moartea în contextul mai larg descris mai sus, se pot trage următoarele concluzii:
* 1) faţă de vinovat:
- trebuie propus scopul de a-l recupera pe vinovat, în timp ce este pedepsit: ceea ce se obţine mai bine nu recurgând la pedeapsa cu moartea, ci oferindu-i posibilitatea de a mai rămâne în viaţă pentru a se corecta, ispăşind delictul său cu o mai bună conduită de viaţă sau măcar cu suferinţa închisorii.
- Este necesară repararea în acest mod şi a dezordinii introdusă de greşeală. Însă această reparare trebuie efectuată nu vărsând alt sânge - moartea vinovatului (care ne-ar face să ne gândim între altele la revenirea aşa-numitei legi a talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte...), ci făcând binele (conduita mai bună de viaţă a vinovatului, sau măcar viaţa sa de suferinţă în închisoare, în vederea unei dorite recuperări a lui). Pe de altă parte, oare nu poate fi considerată mai dură (deci o pedeapsă mai gravă pentru vinovat şi chiar o pedeapsă mai proporţionată cu gravitatea delictului) o lungă viaţa de suferinţă în închisoare, mai degrabă decât o moarte obţinută în câteva clipe şi într-o stare de semi sau totală inconştienţă?
- Trebuie reprimată crima. Ceea ce se obţine mai bine, nu ucigându-l pe vinovat, ci punându-l în condiţia de a nu putea dăuna din nou (pentru că rămâne în închisoare şi/sau pentru că s-a corectat).
- Trebuie amintit că numai Dumnezeu este stăpânul vieţii şi al morţii. Viaţa umană este sacră, pentru că este pusă sub suveranitatea lui Dumnezeu, deci este scoasă de sub orice putere umană. Nu numai viaţa celui nevinovat, ci şi cea a delincventului, se bucură de ocrotirea lui Dumnezeu, aşa cum a arătat însuşi Dumnezeu atunci când a intervenit în favoarea lui Cain evitând ca să fie ucis (cf. Gen 4,14-15). Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se convertească şi să trăiască.
* 2) faţă de societate:
- este indispensabil de a-i educa pe toţi să considere şi să evalueze pedeapsa aplicată persoanei în contextul mai larg al demnităţii persoanei (astăzi temă deosebit de importantă). În acest sens, orice pedeapsă trebuie să aibă mai mult ca scop recuperarea vinovatului. De asemenea, însăşi eventuala pedeapsă cu moartea trebuie inserată în contextul mai amplu al apărării legitime (pe care autoritatea publică legitimă poate şi trebuie să o realizeze în anumite cazuri pentru apărarea vieţii persoanelor încredinţate ei) şi de aceea în ultimă analiză în respectarea vieţii umane a celuilalt;
- trebuie create tot mai mult condiţiile pentru a depăşi recurgerea la pedeapsa cu moartea, evidenţiind şi valorizând:
- fie importanţa demnităţii persoanei umane, care poate şi trebuie să fie mai bine apărată şi urmărită cu mijloace nesângeroase,
- fie posibilităţi mai mari de care dispune astăzi statul pentru a reprima în mod eficient crima, făcându-l inofensiv pe cel care a comis-o.
Mons. Raffaello Martinelli,
primatul bazilicii "Sfinţii Ambrozie şi Carol" din Roma
Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patraşcu
