Continuând relatările de la faţa locului, din zonele recent inundate din Moldova, unde a mers pentru a analiza situaţia şi a stabili măsurile de intervenţie, Mihaela Condac, coordonator al Programelor de Intervenţie în Situaţii de Urgenţe în cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, a realizat şi un minijurnal în care prezintă impresiile sale precum şi o detaliere a operaţiunilor întreprinse de Caritas pentru ajutorarea oamenilor din acele zone. O primă relatare a fost prezentată deja pe www.ercis.ro, sub titlul "În faţa inundaţiilor din Moldova (I)".
Joi, 14 iulie
Deşi am văzut şi ieri case inundate şi sate sub apă, m-am gândit că astăzi şocul nu va mai fi chiar atât de mare. M-am înşelat însă!
Astăzi am decis să mergem spre Galaţi, unde apele au făcut ravagii mari. Am plecat din Iaşi la ora 11.00. La 10 km după Adjud, pe E85, se circulă pe un singur fir. Imaginea este dezolantă. Pe strada sunt grămezi de gunoi aduse de ape. În dreapta culturi acoperite de ape, mai vezi câte o plantă de porumb care a fost mai rezistentă, abia aşa îţi mai dai seama că acolo a fost grădina cuiva. Pe stânga vezi calea ferată ruptă din loc în loc, uneori smulsă şi dusă pe câmp, în bucăţi. Cam aşa arată ce a lăsat în urmă Trotuşul.
Ora 15.30
Am ajuns în Vrancea şi am auzit de la radio că în urmă cu două ore s-a revărsat Siretul în Măneşti, un sat la câţiva kilometri de Focşani (15-20).
Am vrut să ajungem în Năneşti, dar nu se poate, din cauză că e periculos, satul e sub ape şi oamenii sunt acum evacuaţi.
În aer se simte teama, oamenii sunt cumva resemnaţi. Pe strada întâlnim numai camioane ale armatei pline cu oameni evacuaţi şi ambulanţe. În toate satele prin care trecem lumea e agitată, oamenii stau pe stradă, le este frică să nu ajungă şi la ei apa ucigaşă.
Ora 16.00
Am vrut să ajungem în Vadu Roşca şi Suraia. Din păcate, cu 1 km înainte de a intra în sat, este totul inundat. Nu mai exista drum. Oamenii stau neputincioşi pe un deal şi privesc satul. De fapt, din sat se mai văd doar câteva acoperişuri de case.
Au fost evacuaţi oameni începând de ieri. Azi noapte însă mai erau oameni în sat. Oamenii spun că azi noapte era o linişte apăsătoare, iar din când în când se mai auzeau strigăte disperate de ajutor.
Acum stau toţi şi se întreabă unde vor dormi în această noapte şi ce vor mânca. Nu au primit nimic. Au nevoie de apă şi alimente pentru moment şi eventual câte ceva de îmbrăcat; deoarece nu au luat nimic cu ei. Aici sunt inundate aproximativ 400 de case, nu se ştie câte sunt complet distruse, însă cam la toate a ajuns apa la acoperiş.
Atmosfera e sinistră: copii plângând, oameni speriaţi, animale speriate care ţipă într-un mod hidos şi înfricoşător.
Deocamdată sunt trei morţi în sat, dar mulţi dispăruţi. Oamenii spun că vor şti câţi morţi sunt când se vor retrage apele.
De fapt acolo s-au întâlnit Putna şi Siretul care s-au revărsat în sat, satul fiind în vale. Deci greu se vor retrage apele.
Ora 18.00
Am ajuns la Năneşti - nu se poate trece! Vine apa! Satul Năneşti a fost inundat de Râmnicu Sărat începând de la prânz. Oamenii vin din Năneşti cu ce au mai putut salva, o haină,... şi cam atât. Priveliştea e dezolantă. Arată ca o situaţie de război! Acum trec spre Năneşti camioane ale armatei care vor salva sinistraţii. Mergem mai departe spre Galaţi. Sper să ajungem cu bine.
Am trecut de Galaţi şi mergem spre Cozmeşti şi Nămoloasa. De-a lungul localităţii Piscu, pe stânga, după calea ferată este... multă apă! Enorm de multă apă. Acolo erau câmpurile. Acum nu mai ştii unde începe şi unde se termina apa - Siretul. Din apă vezi câte o plantă de floarea soarelui şi aşa îţi dai seama că acolo a fost un câmp cultivat. Apoi vezi satele sau ce a mai rămas din ele... acoperişurile caselor.
Ora 20.00
Am ajuns la Fundeni! Dezastru! Oamenii sunt acum evacuaţi! Apa abia a început să intre în sat şi în case. Încet, dar hotărâtă! Aproximativ 100 de oameni dorm sub cerul liber. În această seară au primit o pâine! Nu au pături, nailoane, alimente! Şi apa abia a început să vină!
Ora 21.00
Am ajuns la Cozmeşti. Din păcate este întuneric şi nu se mai vede aproape nimic. Oricum apele s-au retras, dar au lăsat în urmă dezastrul - case care poate nu vor mai putea fi niciodată locuite. Deja arată ca un sat părăsit.
*
În toate locurile prin care am trecut astăzi dezastrul este imens. Pentru sinistraţi era foarte important şi numai să-i asculte cineva. Am vorbit cu ei, i-am ascultat când ne-au povestit prin ce au trecut, i-am alinat când au plâns. Cam asta am putut face pentru moment. Însă ştiu că putem face mai mult pentru ei. Fiecare dintre noi îi poate ajuta pe aceşti oameni. Să ne gândim: noi cum putem ajuta?
* * *
Vineri, 15 iulie
Azi am început să organizăm plecarea cu primul transport de ajutoare spre Helegiu.
Am cumpărat:
210 pături,
210 conserve de carne,
210 pateuri,
210 conserve de fasole,
210 pâini.
Am ajuns în Helegiu şi, împreună cu reprezentanţi ai primăriei, am distribuit ajutoare la 47 de familii sinistrate. Am considerat că fiecare familie are în medie 4 membri. Fiecare familie a primit un pachet conţinând:
4 pâini,
4 conserve de fasole,
4 conserve de carne,
4 pateuri,
4 pături.
În unele cazuri, când în familie erau mai puţine persoane am distribuit o cantitate mai mică de produse, iar în familiile mai numeroase, cu mai mulţi copii, am dat diferenţa.
În Helegiu apele s-au retras, dar au lăsat în urmă case pline de nămol, trei case distruse complet, nu se ştie încă numărul de case care nu vor mai putea fi locuite; grădini pline de nămol cu toate culturile distruse.
De notat este faptul că primăria din localitate ne-a fost de mare ajutor şi a mers cu noi şi ne-a ajutat la distribuit pachetele.
Mai trebuie spus că oamenii din Helegiu au mai primit de la primărie pâine, apă şi conserve, însă primăria a terminat resursele chiar în ziua în care am dus noi donaţia. Deci a fost binevenită.
* * *
Sâmbătă, 16 iulie
Astăzi, 16 iulie, am plecat cu 500 de pachete spre Valea Asăului.
Am plecat cu o camionetă, cu un microbuz şi două maşini mici.
În fiecare pachet pregătit am avut:
un pachet alimentar:
1 cutie margarină de 500 grame,
1 pachet biscuiţi,
1 pâine,
1 conservă pateu,
1 conservă carne,
1 conservă fasole,
1 pungă paste făinoase - 500 grame.
un pachet articole igienă:
2 săpunuri,
1 pungă detergent,
1 bidon dezinfectant.
După câteva peripeţii pe drum (din cauza greutăţii prea mari s-a rupt un cablu de la plăcuţele de frână şi pierdeam ulei de frână, dar am rezolvat problema în Moineşti), am ajuns la Comăneşti. Acolo am luat legătura cu primăria care la început ne-a spus să lăsăm ce avem de dat la ei, iar ulterior ei vor distribui ajutoarele oamenilor. Noi nu am fost de acord şi i-am rugat să ne îndrume spre satele afectate. Nu prea au fost de acord, deoarece au spus că nu putem ajunge până la acele sate din cauza drumului, dar am insistat şi un domn de la Protecţia Civilă ne-a condus până la primul centru unde erau cazaţi cei rămaşi fără case.
Acolo erau cazate 13 familii care îşi pierduseră casele, locuitori ai unui cartier mărginaş din Comăneşti.
Am dat acolo pachete iar de acolo ne-au îndrumat oamenii, astfel am distribuit pachete în:
Şublăroaia,
Straja,
Goioasa,
Preluci,
Ciobănuş.
În toate aceste sate s-au retras apele, însă au lăsat un dezastru mai mare decât în Helegiu. În majoritatea caselor nămolul este până la ferestre, în unele până la acoperiş. Multe din aceste case nu vor mai putea fi locuite niciodată. Aici Trotuşul a distrus multe case, toate casele de pe malul Trotuşului ori nu mai sunt, ori au rămas pe jumătate sau câte un perete de ici colo. Oricum este mult mai grav decât în Helegiu. Multe familii sunt găzduite de vecini sau rude, iar o familie stătea într-un cort al jandarmeriei.
Câteva fântâni sunt acoperite de tot cu nămol şi gunoaie aduse de pe versanţi. Nu am putut face o evaluare mai amănunţită în zonă, din cauză că deja se lăsase întunericul. Oricum, oamenii din acea zonă au spus că se bucură că cineva şi-a mai adus aminte de ei. Oamenii de acolo mai primiseră apă de la jandarmerie.
În Straja câteva persoane ne-au întrebat dacă putem să-i ajutăm cu medicamente pentru copii şi chiar şi pentru adulţi, medicamente de răceală.
* * *
Luni, 18 iulie
Astăzi de dimineaţă am convocat toţi colegii din Caritas Iaşi, un reprezentant de la Caritas Roman şi unul de la Bacău, precum şi reprezentanţi de la congregaţiile din Iaşi la o şedinţă de urgenţă. Dorim să ne organizăm mai bine pentru a putea interveni mai bine în zonele calamitate.
Astfel, am stabilit să facem trei echipe care să lucreze în cele trei judeţe afectate: Bacău, Vrancea şi Galaţi.
Am stabilit că fiecare echipă va lua legătura cu oameni din zonele afectate şi vor strânge informaţii despre ce se întâmplă acolo.
De asemenea, am stabilit un responsabil cu voluntarii care ne ajută în Iaşi la făcut pachetele, precum şi un responsabil diecezan pentru punctele de colectare a ajutoarelor. Am stabilit ca puncte de colectare toate parohiile romano-catolice din zona Moldova (evident în zonele care nu au fost calamitate). De asemenea, am numit trei responsabili zonali pentru centrele cele mai mari de colectare a ajutoarelor: Iaşi, Roman şi Bacău.
Am stabilit că atunci când vom merge cu ajutoare în zonele afectate să mergem cu fiecare echipă în zona de care răspunde, deoarece considerăm că îi ajută foarte mult să vadă situaţia din teren, şi astfel mai pot culege informaţii importante din teren.
În şedinţă a fost informată toată lumea că CENTRAS a semnat o convenţie de parteneriat cu Caritas Iaşi prin care s-a deschis un portal pentru donaţii online, bani care vor fi direcţionaţi către Caritas Iaşi pentru intervenţia în zonele afectate.
Am făcut un comunicat de presă pe care l-am trimis la toate ziarele, televiziunile şi posturile de radio locale, în care am descris ce a făcut Caritas Iaşi până în acest moment şi ce intenţionează să facă în continuare. Prin comunicat am făcut public şi numărul contului special deschis pentru a strânge donaţii şi punctele de colectare pentru bunuri materiale.
Apoi am început să facem pachete pentru am putea pleca în judeţul Vrancea. În jur de ora 17.00 am plecat spre Vrancea.
* * *
Marţi, 19 iunie
Am plecat de luni seara spre zona Vrancea şi am dormit la Parohia din Focşani.
De dimineaţă, la îndemnul părintelui din Focşani, am plecat spre Vadu Roşca, deoarece a spus părintele că a mai fost acolo şi este mare nevoie de ajutor.
În Vadu Roşca ne-au spus Poliţia şi jandarmii, precum şi preotul ortodox care erau în centrul satului să lăsăm tot ce am adus la centrele de colectare şi să împartă ei în sat la oameni.
Noi nu am fost de acord, astfel am plecat pe străduţele din sat şi am împărţit oamenilor pachete cu alimente, produse de igienă personală şi pături.
Oamenii de pe uliţe spun că nimeni nu a venit pe la ei şi că nu au primit mai nimic. De asemenea, spun că doar cei care stau mai în centru primesc ajutoare.
Pe străzile din sat încă mai este apă, mâlul şi nămolul sunt în cantitate foarte mare. Este o atmosferă dezolantă: nu există casă în care să nu fi intrat apă şi nici persoană care să nu îşi amintească amănunţit ce s-a întâmplat. Oamenii sunt bucuroşi când cineva vine să stea de vorbă cu ei, să-i asculte şi chiar te cheamă fiecare în casă, sau... ce a mai rămas din casă, pentru a-ţi explica cu lux de amănunte cum era înainte de dezastru.
Din majoritatea caselor nu mai poate fi salvat nimic, iar casele nu vor mai putea fi locuite niciodată.
Prin sat este un aer irespirabil, un miros apăsător de leşuri moarte şi înghiţite de nămol, dar care nu se ştie unde sunt pentru a putea fi luate şi duse din sat.
Oamenii scot din case bucăţi de mobilă, haine pline de nămol, ude şi urât mirositoare, intrate în putrefacţie.
De fapt, tot ce au oamenii acum sunt case care se dărâmă peste ei, animale moarte, culturi distruse şi... cam atât.
Am împărţit în total aproximativ 500 de pachete cu alimente şi produse de igienă personală.
Am plecat cu un gust amar spre Răstoaca, unde am găsit o situaţie ceva mai bună decât în Vadu Roşca, însă oamenii sunt la fel de disperaţi. De fapt, sunt străzi şi aici care seamănă enorm de mult cu cele din Vadu Roşca.
Oricum, trebuie spus că realitatea din această zonă este mult mai rea decât ceea ce se vede la televizor. Trebuie să-i ajutăm pe aceşti oameni. Mâine am putea fi în locul lor. Cine ştie...
* * *
Miercuri, 20 iulie
Astăzi am avut o zi destul de plină şi încă nu s-a terminat.
Deşi noaptea trecută ne-am întors pe la ora 12.30 astăzi ne aştepta o zi plină. În jur de ora 11.00 au sosit primele alimente, şi cizmele de cauciuc şi apoi voluntarii au început să facă pachete.
Noi ne-am adunat toţi în sala de şedinţe pentru a pune în comun experienţa pe care au avut-o cei care au fost ieri cu ajutoare la Vadu Roşca, precum şi informaţiile pe care le-au adunat membrii celor trei echipe.
Astfel, grupul din Vrancea a povestit cu emoţie experienţa trăită în Vadu Roşca. Toţi au fost de părere că totuşi realitatea este foarte diversă faţă de ceea ce se vede la televizor.
Toţi eram obosiţi după o zi prelungită şi foarte obositoare, deoarece în Vadu Roşca eram trei maşini şi ne-am împărţit în trei echipe care au colindat toate uliţele satului şi toate fundăturile, pentru a-i găsi pe acei oameni la care nu a fost nimeni şi unde camioanele mari cu ajutoare nu ajung niciodată. Toată echipa care a fost la Vadu Roşca era obosită, dar satisfăcută că am făcut un lucru bun şi că am reuşit să ajutăm nişte oameni, chiar şi prin simplul fapt că le-am ascultat necazurile.
După ce am povestit ce am trăit şi am vizionat fotografiile făcute în teren, am trecut la partea a doua, şi anume fiecare echipă a prezentat situaţia din teren. Cele trei echipe au luat legătura cu preoţii catolici, preoţii ortodocşi, precum şi cu reprezentanţi ai primăriilor şi ai direcţiilor de sănătate publică din zonele afectate de inundaţii. O problemă pe care a întâlnit-o echipa din Bacău a fost că preoţii catolici au dat în principiu informaţii legate doar de credincioşii catolici afectaţi şi nu de întreaga localitate. Însă am specificat clar că vrem să ajutam toţi oamenii afectaţi de inundaţii, indiferent de religie.
De asemenea, am avut informaţii şi despre capacităţile parohiilor de a depozita bunurile donate de oameni la punctele de colectare, precum şi disponibilitatea preoţilor să găsească voluntari din apropierea zonelor afectate care să ne ajute în intervenţia noastră în aceste zone.
După ce am pus în comun toate informaţiile pe care le-am avut, am hotărât că cea mai mare nevoie de ajutor este tot în judeţul Vrancea, şi am hotărât că mâine, 21 iulie, să mergem cu ajutoare în Năneşti şi Măicăneşti.
În jurul orei 19.00 am terminat de făcut pachetele şi de încărcat maşinile pentru a pleca mâine, 21 iulie, în Vrancea.
Dumnezeu să ne ajute!
* * *
Mai multe imagini de la intervenţiile Caritas în zonele inundate puteţi vedea la adresa http://pg.photos.yahoo.com/ph/imaginicaritasiasi/my_photos.
