Meditaţii de Danilo şi Anna Maria Zanzucchi
Mişcarea Focolarelor
Iniţiatori ai Mişcării "Familii Noi"
INTRODUCERE
Isus spune: "Cine vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze". O invitaţie care este valabilă pentru toţi, celibatari sau căsătoriţi, tineri, adulţi şi bătrâni, bogaţi şi săraci, de o naţionalitate sau alta. Este valabilă şi pentru orice familie, pentru fiecare membru al ei sau pentru întreaga comunitate mică.
Înainte de a intra în Pătimirea finală, Isus, în Grădina Măslinilor, lăsat singur de apostolii care au adormit, s-a înfricoşat de ceea ce îl aştepta şi, adresându-se Tatălui, a cerut: "Dacă este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta". Adăugând imediat: "Dar nu voinţa mea, ci voinţa ta să se facă".
În acel moment dramatic şi solemn se percepe o învăţătură profundă pentru toţi cei care au pornit în urmarea sa. Ca orice creştin, şi fiecare familie are via crucis a sa: boli, decese, probleme financiare, sărăcie, trădări, comportamente imorale ale unui sau altuia, disensiuni cu rudele, calamităţi naturale.
Dar orice creştin, orice familie, în această cale de durere, poate să îndrepte privirea spre Isus, Om-Dumnezeu.
Să retrăim împreună experienţa finală a lui Isus pe pământ, primită de mâinile Tatălui: o experienţă dureroasă şi sublimă, în care Isus a condensat exemplul şi învăţătura cele mai preţioase pentru a trăi viaţa noastră în plinătate, după modelul vieţii sale.
RUGĂCIUNEA DE LA ÎNCEPUT
Sfântul Părinte: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
R. Amin.
Lectorul:
Isuse,
în ceasul în care comemorăm moartea ta,
vrem să ne îndreptăm privirea noastră de iubire
asupra suferinţelor de nespus trăite de Tine.
Suferinţe adunate toate în misteriosul strigăt
lansat pe cruce înainte de a muri:
"Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?".
Isuse, pari un Dumnezeu apus la orizont:
Fiul fără Tată,
Tatăl lipsit de Fiu.
Acel strigăt al tău umano-divin,
care a sfâşiat aerul pe Golgota,
ne interoghează şi ne uimeşte şi astăzi,
ne arată că s-a întâmplat ceva nemaiauzit.
Ceva mântuitor:
din moarte a apărut viaţa,
din întuneric lumina,
din separare unitatea extremă.
Setea de a ne conforma ţie
ne face să te recunoaştem abandonat,
pretutindeni şi oricum:
în durerile personale şi în cele colective,
în lipsurile Bisericii tale şi în nopţile omenirii,
pentru a altoi, pretutindeni şi oricum, viaţa ta,
pentru a propaga lumina ta, pentru a genera unitatea ta.
Astăzi, ca odinioară,
fără abandonarea ta,
nu ar exista Paşte.
STAŢIUNEA I
Isus este condamnat la moarte
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan (18,38b-40)
După ce a spus aceasta, a ieşit din nou la iudei şi le-a zis: "Eu nu găsesc în el nici o vină. Dar este un obicei la voi ca de Paşti să vă eliberez pe cineva; aşadar, vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?". Atunci au strigat din nou spunând: "Nu pe acesta, ci pe Baraba!". Iar Baraba era un tâlhar.
Pilat nu găseşte învinuiri deosebite pe care să i le impute lui Isus, cedează în faţa presiunii acuzatorilor şi astfel Nazarineanul este condamnat la moarte.
Ni se pare că Te ascultăm:
"Da, am fost condamnat la moarte,
atâtea persoane care se părea că mă iubeau
şi că mă înţelegeau au ascultat minciunile
şi m-au acuzat.
Nu au înţeles ceea ce spuneam.
Trădat, m-au dat în judecată şi m-au condamnat.
La moarte, Răstignit, moartea cea mai ruşinoasă".
Nu puţine dintre familiile noastre suferă datorită trădării unuia dintre soţi, persoana cea mai îndrăgită. Unde a ajuns bucuria apropierii, a trăirii la unison? Unde este faptul de a se simţi una? Unde este acel "pentru totdeauna" pe care şi l-au declarat?
Privindu-Te, Isuse, cel Trădat,
şi trăind cu tine momentul în care se prăbuşeşte iubirea
şi prietenia care se creaseră în perechea noastră,
simţind în inimă rănile încrederii trădate,
a confidenţei pierdute, a siguranţei dispărute.
Privindu-te, Isuse, chiar acum
când sunt judecat de cel care nu-şi aminteşte de legătura
care ne unea, în dăruirea totală de noi înşine.
Numai Tu, Isuse, mă poţi înţelege,
îmi poţi da curaj,
poţi să-mi spui cuvinte de adevăr,
chiar dacă le înţeleg cu greutate.
Poţi să-mi dai acea forţă
care-mi permite să nu judec la rândul meu,
să nu pier, din iubire faţă de acele creaturi
care mă aşteaptă acasă
şi pentru care acum sunt unicul sprijin.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Stabat mater dolorosa
iuxta crucem lacrimosa,
dum pendebat Filius.
STAŢIUNEA A II-A
Isus ia crucea pe umeri
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan (19,16-17)
Atunci [Pilat] l-a predat lor ca să fie răstignit. Aşadar, l-au luat pe Isus. Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit "al Craniului", care în ebraică este numit "Golgota".
Pilat îl dă pe Isus în mâinile conducătorilor preoţilor şi ale gărzilor. Soldaţii îi pun pe umeri o mantie roşie şi pe cap o coroană de ramuri cu spini, Îl batjocoresc în timpul nopţii, Îl lovesc şi Îl biciuiesc. Apoi, dimineaţă, îi pun pe umeri un lemn greu, crucea pe care sunt pironiţi tâlharii, pentru ca toţi să vadă ce păţesc răufăcătorii. Mulţi dintre ai săi fug.
Acest eveniment de acum 2000 de ani se repetă în istoria Bisericii şi a omenirii. Şi astăzi. Trupul lui Cristos, Biserica este lovită şi rănită, din nou.
Văzându-te aşa, Isuse,
sângerând, singur, părăsit, batjocorit,
ne întrebăm:
"Dar oamenii aceia pe care i-au iubit aşa de mult,
le-ai făcut bine şi i-ai luminat,
acei bărbaţi, acele femei,
oare nu suntem şi noi, astăzi?
Şi noi ne-am ascuns
de frică să nu fim implicaţi,
uitând că suntem ucenicii Tăi!".
Dar lucrul cel mai grav, Isuse,
este că am contribuit şi eu la durerea ta.
Şi noi soţi şi familiile noastre.
Şi noi am contribuit
să-ţi punem pe umeri o povară inumană.
De fiecare dată când nu ne-am iubit,
când ne-am atribuit vina unul altuia,
când nu ne-am iertat,
când nu a reînceput să ne iubim.
Şi noi în schimb
continuăm să dăm ascultare mândriei noastre,
vrem mereu să avem dreptate,
îl umilim pe cel de lângă noi,
chiar şi pe cel care şi-a legat propria viaţă de a noastră.
Nu ne mai amintim
că Tu însuţi, Isuse, ai spus:
"Orice aţi făcut unuia dintre aceştia mici
mie mi-aţi făcut".
Chiar aşa ai spus: "Mie".
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Cuius animam gementem,
contristatam et dolentem
pertransivit gladius.
STAŢIUNEA A III-A
Isus cade întâia oară sub povara crucii
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Matei (11,28-30)
"Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară".
Isus cade. Rănile, povara crucii, drumul în urcuş, scâlciat. Şi mulţimea oamenilor. Dar nu numai acest lucru l-a adus în starea asta. Probabil este povara tragediei care se deschide în viaţa sa. Nu se mai reuşeşte să fie văzut Dumnezeu în Isus, om care se arată aşa de fragil, care se poticneşte şi cade.
Isuse, acolo, pe drumul acela,
în mijlocul tuturor acelor oameni care urlă şi strigă,
după ce ai căzut la pământ,
Te ridici din nou şi încerci să continui urcuşul.
În adâncul inimii
ştii că această suferinţă are un sens,
simţi că ai luat asupra Ta povara
multelor noastre lipsuri, trădări şi păcate.
Isuse, căderea Ta ne face să suferim
pentru că nu înţelegem că motivul suntem noi;
sau probabil fragilitatea noastră,
nu numai fizică, ci aceea a întregii noastre fiinţe.
Am vrea să nu cădem niciodată;
dar apoi este suficient puţin, o poticnire,
o ispită sau un accident
şi ne lăsăm bătuţi, şi cădem.
Am promis să-l urmăm pe Isus, să respectăm şi să îngrijim persoanele pe care El le-a pus lângă noi. Da, în realitate le iubim, sau cel puţin ni se pare că facem asta. Dacă ar muri, am suferi, şi nu puţin. Dar apoi cedăm în situaţiile concrete de fiecare zi.
Câte căderi în familiile noastre!
Câte despărţiri, câte trădări!
Şi apoi divorţurile, avorturile, abandonurile!
Isuse, ajută-ne să înţelegem ce este iubirea,
învaţă-ne să cerem iertare!
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
O quam tristis et afflicta
fuit illa benedicta
mater Unigeniti!
STAŢIUNEA A IV-A
Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan (19,25)
Lângă crucea lui Isus, stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena.
În urcuşul spre Calvar, Isus o vede pe mama sa. Privirile lor se intersectează. Se înţeleg. Maria ştie că este Fiul său. Ştie de unde vine. Ştie care este misiunea sa. Maria ştie că este mama sa; dar ştie şi că este fiică a sa. Îl vede suferind, pentru toţi oamenii, de ieri, de astăzi şi de mâine. Şi suferă şi ea.
Cu siguranţă, Isuse,
Tu pătimeşti făcând-o pe mama Ta să sufere în acel mod.
Dar trebuie să o implici
în aventura Ta divină şi teribilă.
Este planul lui Dumnezeu,
pentru mântuirea întregii omeniri.
Pentru toţi bărbaţii şi femeile din această lume, dar îndeosebi pentru noi familiile, întâlnirea lui Isus cu mama, acolo pe calea Calvarului, este un eveniment foarte viu, mereu actual. Isus s-a privat de mamă pentru ca noi, fiecare dintre noi - şi noi soţii - să avem o mamă mereu disponibilă şi prezentă. Uneori uităm de asta, din păcate. Dar, atunci când ne revizuim, ne dăm seama că în viaţa noastră de familie am recurs la ea de nenumărate ori. Cât de aproape a fost de noi în momentele dificile! De câte ori i-am recomandat pe copiii noştri, am implorat-o să intervină pentru sănătatea lor fizică şi mai mult încă pentru o ocrotire morală!
Şi de câte ori Maria ne-a ascultat, am simţit-o aproape de noi întărindu-ne cu iubirea sa maternă.
Pe via crucis a oricărei familii, Maria este modelul tăcerii care, chiar şi în durerea cea mai sfâşietoare, dă naştere la viaţa cea nouă.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Quae maerebat et dolebat
pia mater, cum videbat
Nati poenas incliti.
STAŢIUNEA A V-A
Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Luca (23,26)
Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus.
Probabil că Simon din Cirene ne reprezintă pe noi toţi atunci când pe neaşteptate vine o dificultate, o încercare, o boală, o povară neprevăzută, o cruce uneori grea. De ce? De ce tocmai eu? De ce tocmai acum? Domnul ne cheamă să-L urmăm, nu ştim unde şi cum.
Cel mai bun lucru de făcut, Isuse,
este să mergem în urma Ta, să fim docili faţă de ceea ce ne ceri.
Atâtea familii pot să confirme asta
din experienţă directă:
nu foloseşte să ne răzvrătim, se cuvine să-ţi spunem da,
pentru că Tu eşti Stăpânul cerului şi al pământului.
Dar nu numai pentru asta
putem şi vrem să-ţi spune da.
Tu ne iubeşti cu iubire infinită.
Mai mult decât tatăl, decât mama, decât fraţii,
decât soţia, decât soţul, decât copiii.
Ne iubeşti cu o iubire care vede departe,
o iubire care, dincolo de toate,
chiar şi de mizeria noastră,
ne vrea mântuiţi, fericiţi, cu Tine, pentru totdeauna.
Şi în familie, în momentele cele mai dificile, atunci când trebuie să se ia o decizie angajantă, dacă pacea locuieşte în inimă, dacă suntem atenţi să percepem ceea ce Dumnezeu doreşte de la noi, suntem luminaţi de o lumină care ne ajută să discernem şi să purtăm crucea noastră.
Simon din Cirene ne aminteşte şi multele feţe de persoane care au fost aproape de noi în momentele în care o cruce grea s-a abătut asupra noastră sau asupra familiei noastre. Ne face să ne gândim la atâţia voluntari care în multe părţi ale lumii se dedică în mod generos ca să întărească şi să ajute pe cel care este în suferinţă şi în necaz. Ne învaţă să ne lăsăm ajutaţi cu umilinţă, dacă avem nevoie de asta, şi să fim şi noi Simon din Cirene pentru ceilalţi.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Quis est homo qui non fleret,
matrem Christi si videret
in tanto supplicio?
STAŢIUNEA A VI-A
Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni (4,6)
Dumnezeu, care a zis: "Să strălucească lumina în întuneric", el însuşi a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.
Veronica, una dintre femeile care îl urmează pe Isus, care a intuit cine este El, care Îl iubeşte şi de aceea suferă văzându-L suferind. Acum observă îndeaproape faţa sa, acea faţă care de atâtea ori a vorbit sufletului ei. Îl vede epuizat, sângerând şi desfigurat, chiar dacă mereu blând şi smerit.
Nu rezistă. Vrea să aline suferinţele sale. Ia o maramă şi încearcă să şteargă sângele şi sudoarea de pe faţa aceea.
Uneori în viaţa noastră am avut ocazia să ştergem lacrimile şi sudoarea persoanelor care suferă. Probabil pe un hol din spital am asistat un bolnav terminal, am ajutat un imigrat sau un şomer, am ascultat un puşcăriaş. Şi pentru a încerca să-l alinăm, probabil am şters faţa sa privindu-l cu compasiune.
Şi totuşi de puţine ori ne amintim
că în fiecare frate al nostru care este în nevoie
te ascunzi Tu, Fiu al lui Dumnezeu.
Cât de diferită ar fi viaţa noastră
dacă ne-am aminti de asta!
Încet-încet am conştientiza demnitatea
oricărui om care trăieşte pe pământ.
Orice persoană, frumoasă sau urâtă, dotată sau nu,
încă din primele momente în sânul mamei
sau de acum în vârstă Te reprezintă, Isuse.
Nu numai atât. Orice frate eşti Tu.
Privind la Tine,
redus la neputinţă acolo pe Calvar,
am înţelege cu Veronica
faptul că în orice creatură umană
putem să Te recunoaştem
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Quis non posset contristari,
piam matrem contemplari
dolentem cum Filio?
STAŢIUNEA A VII-A
Isus cade a doua oară sub povara crucii
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Prima Scrisoare a sfântului apostol Petru (2,24)
El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi.
Pentru a doua oară, în timp ce înaintează pe calea strâmtă a Calvarului, Isus cade. Intuim slăbiciunea sa fizică, după o noapte teribilă, după torturile la care L-au supus. Probabil că nu numai maltratările, epuizarea şi povara crucii de pe umeri îl fac să cadă. Asupra lui Isus apasă o povară care nu poate fi măsurată, ceva intim şi profund care se face simţit la fiecare pas mai clar.
Te vedem ca pe un sărman om oarecare,
care a greşit în viaţă şi acum trebuie să plătească.
Şi pari că nu mai ai forţă fizică sau morală
ca să înfrunţi noua zi. Şi cazi.
Cât de mult ne recunoaştem în tine, Isuse,
şi la această nouă cădere de epuizare.
Şi în schimb Te ridici din nou, vrei să reuşeşti.
Pentru noi, pentru noi toţi,
pentru a ne da curajul de a ne ridica din nou.
Slăbiciunea noastră există,
însă iubirea Ta este mai mare decât lipsurile noastre,
poate mereu să ne primească şi să ne înţeleagă.
Păcatele noastre, pe care le-ai luat asupra Ta,
Te strivesc, însă milostivirea Ta
este infinit mai mare decât mizeriile noastre.
Da, Isuse, graţie Ţie ne ridicăm din nou.
Am greşit.
Ne-am lăsat prinşi
de ispitele lumii,
eventual pentru străluciri de satisfacţie,
pentru a auzi spunându-ni-se că ne doreşte cineva încă,
cineva spune că ne vrea binele,
chiar ne iubeşte.
Uneori cu greu reuşim chiar să menţinem
angajamentul luat în fidelitatea noastră de soţi.
Nu mai avem prospeţimea
şi elanul de odinioară.
Totul este repetitiv, orice faptă pare grea,
ne vine să evadăm.
Dar încercăm să ne ridicăm din nou, Isuse,
fără a ceda în faţa celei mai mari dintre toate ispitele:
aceea de a nu crede că iubirea Ta poate totul.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Pro peccatis suae gentis
vidit Iesum in tormentis
et flagellis subditum.
STAŢIUNEA A VIII-A
Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Luca (23,27-28)
Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copii voştri".
Printre mulţimea care Îl urmează este un grup de femei din Ierusalim: Îl cunosc. Văzându-L în acele condiţii, se amestecă în mulţime şi urcă spre Calvar. Plâng.
Isus le vede, percepe sentimentul lor de milă. Şi chiar şi în acel moment tragic vrea să lase un cuvânt care depăşeşte simpla milă. El doreşte ca în ele, ca în noi să nu fie numai compătimire, ci convertire a inimii, aceea care recunoaşte că a greşit, care cere iertare, care reîncepe o viaţă nouă.
Isuse,
de câte ori din oboseală sau din inconştienţă,
din egoism sau din teamă,
închidem ochii
şi nu vrem să înfruntăm realitatea!
Mai ales nu ne implicăm pe noi înşine,
nu ne angajăm
în participarea profundă şi activă
la viaţa şi la necesităţile fraţilor noştri,
de aproape şi de departe.
Continuăm să trăim comod,
dezaprobăm răul şi pe cel care îl face,
dar nu schimbăm viaţa noastră
şi nu plătim personal
pentru ca lucrurile să se schimbe
şi răul să fie învins şi să fie făcută dreptate.
Adesea situaţiile nu se îmbunătăţesc pentru că noi nu ne-am angajat ca să fie schimbate. Ne-am retras fără să facem rău nimănui, dar şi fără să facem acel bine pe care am fi putut şi ar fi trebuit să-l facem. Şi vreunul, probabil, plăteşte şi pentru noi, pentru ascunderea noastră.
Isuse, aceste cuvinte ale Tale să ne trezească,
să ne dea un pic din acea forţă
care îi mişcă pe martorii Evangheliei,
adesea şi martiri, taţi sau mame sau copii,
care cu sângele lor unit cu sângele Tău,
au deschis şi deschid şi astăzi
drumul spre bine în lume.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Eia Mater, fons amoris,
me sentire vim doloris
fac, ut tecum lugeam.
STAŢIUNEA A IX-A
Isus cade a treia oară sub povara crucii
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Luca (22,28-30a)
"Voi sunteţi cei care aţi rămas cu mine în încercările mele. Şi eu rânduiesc pentru voi o împărăţie, aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine; ca să mâncaţi şi să beţi la masă cu mine în împărăţia mea".
Drumul în urcuş este scurt, dar slăbiciunea sa este extremă. Isus este epuizat în fizic, dar şi în spirit. Simte asupra Sa ura conducătorilor, a preoţilor, a mulţimii care par să descarce asupra Lui mânia reprimată datorită asupririlor trecute şi prezente. Ca şi cum ar căuta o revanşă, făcând să cadă puterea lor asupra lui Isus.
Şi cazi, cazi, Isuse, pentru a treia oare.
Pari să mori.
Dar iată că Te ridici din nou cu oboseală extremă
şi reiei drumul teribil spre Golgota.
Cu siguranţă mulţi fraţi ai noştri în toată lumea
suferă încercări teribile pentru că Te
urmează, Isuse.
Urcă împreună cu Tine spre Calvar
şi împreună cu tine chiar cad
sub persecuţiile care de două mii de ani
rănesc Trupul Tău care este Biserica.
Vrem cu aceşti fraţi ai noştri în inimă să oferim viaţa noastră, fragilităţile noastre, mizeria noastră, micile şi marile noastre suferinţe zilnice. Trăim adesea anesteziaţi de bunăstare, fără să ne angajăm cu toate forţele să ne ridicăm din nou şi să ridicăm din nou omenirea. Dar putem să ne ridicăm din nou, pentru că Isus a găsit forţa de a Se ridica din nou şi de a continua drumul.
Şi familiile noastre sunt parte din acest ţesut epuizat, sunt legate de o viaţă de bunăstare care devine scopul însuşi al vieţii. Copiii noştri cresc: încercăm să-i obişnuim cu sobrietatea, cu sacrificiul, cu renunţarea. Încercăm să le dăm o viaţă socială liniştită în locurile sportive, asociative şi recreative, dar fără ca aceste activităţi să fie numai un mod pentru a umple ziua şi a avea tot ceea ce se doreşte.
De aceea, Isuse,
avem nevoie să ascultăm cuvintele Tale,
pe care vrem să le mărturisim:
"Fericiţi cei săraci, fericiţi cei blânzi,
fericiţi făcătorii de pace,
fericiţi cei care suferă pentru dreptate...".
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Fac ut ardeat cor meum
in amando Christum Deum,
ut sibi complaceam.
STAŢIUNEA A X-A
Isus este despuiat de hainele sale
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan (19,23)
După ce soldaţii l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui soldat o parte, şi tunica. Însă tunica era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos.
Isus este în mâinile soldaţilor. Ca orice condamnat este despuiat, pentru a-L umili, a-L reduce la nimic. Indiferenţa, dispreţul şi lipsa de respect faţă de demnitatea persoanei umane se unesc cu lăcomia, avariţia şi interesul privat: "Au luat hainele lui Isus".
Tunica Ta, Isuse, era fără cusătură.
Asta exprimă grija pe care o aveau faţă de Tine
mama Ta şi persoanele care Te urmau.
Acum eşti fără haine, Isuse,
şi simţi ruşinea celui care este în voia oamenilor
care nu au respect faţă de persoana umană.
Câte persoane au suferit şi suferă datorită acestei lipse de respect faţă de persoana umană, faţă de propria intimitate. Uneori şi noi, probabil, nu avem respectul datorat demnităţii personale a celui care este lângă noi, "posedându-l" pe cel care este lângă noi, copil sau soţ sau soţie sau rudă, cunoscut sau necunoscut. În numele presupusei noastre libertăţi o rănim pe cea a altora: câtă lipsă de atenţie, câtă neglijenţă în comportamente şi în modul de a ne prezenta unul altuia!
Isus, care se lasă expus în acest mod în ochii lumii de atunci şi în ochii omenirii din totdeauna ne aminteşte de măreţia persoanei umane, de demnitatea pe care Dumnezeu a dat-o fiecărui bărbat, fiecărei femei şi pe care nimic şi nimeni n-ar trebui să o încalce, pentru că sunt plăsmuiţi după imaginea lui Dumnezeu. Nouă ne este încredinţată misiunea de a promova respectul faţă de persoana umană şi faţă de trupul său. Îndeosebi nouă soţilor ne revine misiunea de a conjuga aceste două realităţi fundamentale şi indisolubile: demnitatea şi dăruirea totală de sine.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Sancta Mater, istud agas,
Crucifixi fige plagas
cordi meo valide.
STAŢIUNEA A XI-A
Isus este răstignit pe cruce
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan (19,18-19)
L-au răstignit pe el şi împreună cu el pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar Isus în mijloc. Pilat a scris şi o inscripţie şi a pus-o pe cruce. Era scris: "Isus Nazarineanul, regele iudeilor".
Ajunşi în localitatea numită "Calvar", soldaţii îl răstignesc pe Isus. Pilat a scris: "Isus Nazarineanul, regele iudeilor", pentru a-şi bate joc de El şi a-i umili pe iudei. Dar, chiar fără să vrea, această inscripţie certifică o realitate: regalitatea lui Isus, rege al unei Împărăţii care nu are graniţe nici de spaţiu, nici de timp.
Putem doar să ne imaginăm durerea lui Isus în timpul răstignirii, sângeroasă şi foarte dureroasă. Se intră în mister: pentru ce Dumnezeu, făcut om din iubire faţă de noi, se lasă pironit pe un lemn şi înălţat de la pământ între spasme atroce, fizice şi spirituale?
Din iubire. Din iubire. Legea iubirii duce la dăruirea propriei vieţi pentru binele celuilalt. Acest lucru îl confirmă acele mame care au înfruntat chiar moartea numai să aducă pe lume pe copilul lor. Sau acei părinţi care au pierdut un copil în război sau în acte de terorism şi care aleg să nu se răzbune.
Isuse, pe Calvar ne întruchipezi pe noi toţi,
toţi oamenii de ieri, astăzi şi mâine.
Pe cruce ne-ai învăţat să iubim.
Acum începem să înţelegem secretul acelei bucurii perfecte
despre care vorbeai discipolilor la ultima cină.
A trebuit să te cobori din cer, să te faci prunc,
apoi adult şi apoi să pătimeşti pe Calvar
ca să ne spui cu viaţa Ta ce este adevărata iubire.
Privindu-te acolo sus pe cruce, şi noi ca familie, soţi, părinţi şi copiii învăţăm să ne iubim şi să iubim, să nutrim între noi acea primire care se dăruieşte pe sine însăşi şi care ştie că este primită cu recunoştinţă. Care ştie să sufere, care ştie să transforme suferinţa în iubire.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Tui Nati vulnerati,
tam dignati pro me pati
poenas mecum divide.
STAŢIUNEA A XII-A
Isus moare pe cruce
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Matei (27,45-46)
De la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: "Eli, Eli, lema sabactani?", care înseamnă "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?".
Isus este pe cruce. Ore de angoasă, ore teribile, ore de suferinţe fizice inumane. "Mi-e sete", spune Isus. Şi Îi este apropiat de gură un burete înmuiat în oţet.
Un strigăt se ridică pe neaşteptate: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?". Blasfemie? Condamnatul strigă psalmul? Cum să acceptăm un Dumnezeu care strigă, care se plânge, care nu ştie, nu înţelege? Pe Fiul lui Dumnezeu făcut om care simte că moare abandonat de Tatăl său?
Isuse, până la acest punct Te-ai făcut unul dintre noi,
una cu noi, în afară de păcat!
Tu, Fiu al lui Dumnezeu făcut om,
Te-ai asemănat cu noi ajungând să experimentezi,
Tu care eşti cel Sfânt,
condiţia noastră de păcătoşi,
depărtarea de Dumnezeu,
iadul celor care sunt fără Dumnezeu.
Tu ai experimentat întunericul pentru a ne da lumina.
Ai trăit separarea pentru a ne da unitatea.
Ai acceptat durerea pentru a ne lăsa Iubirea.
Ai simţit excluderea, abandonat şi atârnat
între cer şi pământ, pentru a ne primi în viaţa lui Dumnezeu.
Un mister ne învăluie
retrăind fiecare pas al Pătimirii Tale.
Isuse, Tu nu ţii ca pe o comoară geloasă
egalitatea Ta cu Dumnezeu,
ci Te faci sărac de toate pentru a ne îmbogăţi.
"În mâinile Tale încredinţez duhul meu".
Cum ai reuşit, Isuse, în acel abis de dezolare
să te încredinţezi Iubirii Tatălui,
să Te abandonezi în El, să mori în El?
Numai privind la Tine, numai cu Tine
putem înfrunta tragediile,
suferinţele celor nevinovaţi,
umilirile, chinurile, moartea.
Isus trăieşte moartea Sa ca dar pentru mine, pentru noi, pentru familia noastră, pentru orice persoană, pentru orice familie, pentru orice popor, pentru întreaga omenire. În acel act se renaşte viaţa.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Vidit suum dulcem Natum
moriendo desolatum,
dum emisit spiritum.
STAŢIUNEA A XIII-A
Isus este coborât de pe cruce
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan (19,38)
După acestea, Iosif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus.
Maria îl vede murind pe Fiul său, Fiu al lui Dumnezeu şi Fiul său. Ştie că este nevinovat, dar a luat asupra sa povara mizeriilor noastre. Mama îl oferă pe Fiul, Fiul o oferă pe Mamă. Lui Ioan, nouă.
Isus şi Maria, iată o familie care, pe Calvar, trăieşte şi suferă dezlipirea supremă. Moartea îi desparte, sau măcar pare să-i despartă, o mamă şi un fiu cu o legătură în acelaşi timp umană şi divină inimaginabilă. Din iubire o dăruiesc. Se abandonează amândoi voinţei lui Dumnezeu.
În locaşul deschis în inima Mariei intră un alt fiu, care reprezintă întreaga omenire. Şi iubirea Mariei faţă de fiecare dintre noi este prelungirea iubirii pe care ea a avut-o faţă de Isus. Da, pentru că în discipoli va vedea faţa Lui. Şi va trăi pentru ei, pentru a-i sprijini, a-i ajuta, a-i incita, a-i face să recunoască Iubirea lui Dumnezeu, pentru ca în libertatea lor să se adreseze Tatălui.
Ce-mi spun mie, nouă, familiei noastre, această Mamă şi acest Fiu pe Calvar? Fiecare se poate doar opri, uluit, în faţa acestei scene. Intuieşte că această Mamă, acest Fiu ne dăruiesc un dar unic, irepetabil. De fapt, în ei găsim capacitatea de a dilata inima noastră şi de a deschide orizontul nostru la dimensiune universală.
Acolo, pe Calvar,
alături de tine, Isuse, mort pentru noi,
familiile noastre primesc darul lui Dumnezeu:
darul unei iubiri
care poate desface braţele spre infinit.
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Fac me tecum pie flere,
Crucifixo condolere
donec ego vixero.
STAŢIUNEA A XIV-A
Isus este înmormântat
V. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan (19,41-42)
În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou în care nu fusese pus nimeni, niciodată. Aşadar, pentru că era ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.
O profundă tăcere învăluie Calvarul. Ioan, în Evanghelia sa, atestă că locul Calvar se află într-o grădină unde este un mormânt încă nefolosit. Chiar acolo îi depun trupul discipolii lui Isus.
Acel Isus, pe care puţin câte puţin l-au recunoscut ca Dumnezeu făcut om, este acolo, cadavru. În singurătatea necunoscută se simt rătăciţi, nu ştiu ce să facă, cum să se comporte. Nu le rămâne decât să se consoleze reciproc, să-şi facă forţă unul cu altul, să stea împreună. Dar chiar acolo se formează în discipoli momentul credinţei, al amintirii a ceea ce Isus a spus şi a făcut atunci când era în mijlocul lor şi ceea ce atunci înţeleseseră doar în parte.
Acolo încep să fie Biserică, în aşteptarea Învierii şi a revărsării Duhului. Cu ei este mama lui Isus, Maria, pe care Fiul a încredinţat-o lui Ioan. Se adună între ei, cu ea, în jurul ei. În aşteptare. Aşteptând ca Domnul să se manifeste.
Ştim că acel trup după trei zile a înviat. Astfel Isus trăieşte pentru totdeauna şi ne însoţeşte, El personal, în călătoria noastră pământească, între bucurii şi necazuri.
Isuse, fă să ne iubim reciproc.
Pentru a te avea din nou în mijlocul nostru,
în fiecare zi, aşa cum ai promis tu însuţi:
"Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu,
acolo sunt şi eu în mijlocul lor".
+
Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostru cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Quando corpus morietur,
fac ut animae donetur
paradisi gloria.
Amen.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
