Părintele Eugen Lucaci, care a trecut la Domnul miercuri, 30 octombrie 2024, a fost condus pe ultimul drum luni, 4 noiembrie 2024, în comunitatea natală din Butea, jud. Iaşi.

Liturghia de înmormântare s-a celebrat în Biserica "Preasfânta Treime" din Butea. Liturghia, care a început la ora 11.00, a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, alături fiind PS Petru Sescu şi PS Petru Gherghel. În prezbiteriu erau prezenţi pr. Iulian Năiţă, nepot al părintelui răposat, pr. Iosif Dorcu, coleg şi consătean al părintelui Eugen, care a ţinut şi cuvântul de învăţătură, împreună cu alţi 8 colegi dintre cei 30 colegi hirotoniţi preoţi în anul 1986 (dintre aceştia, 11 au trecut la Domnul ) şi pr. Marcel Blaj, parohul comunităţii din Butea.

Biserica era arhiplină cu cei aproximativ 120 de preoţi, persoane consacrate şi mulţi credincioşi care au dorit să-i aducă părintelui Eugen un ultim omagiu în prezenţa trupului său neînsufleţit, din sicriul aşezat în faţa altarului. În jurul sicriului erau flori, ca un semn al preţuirii de care se bucură pr. Eugen. Alături era lumânarea pascală, semnul învierii Mântuitorului, în care a crezut cu tărie şi care i-a dat speranţa, iubirea şi forţa de a lucra cu sârguinţă în via Domnului şi să poată purta crucea suferinţei mai ales din ultimele zile. Lângă sicriu erau şi rudele părintelui Eugen, printre care şi 10 fraţi ai săi. Au fost prezenţi mulţi credincioşi din Butea, comunitatea natală, dar şi din comunităţile în care a slujit: Siret, Dărmăneşti, Oituz, Teţcani şi Dancu.

Procesiunea cu diaconii, preoţii şi episcopii prezenţi la celebrare a intrat în biserică în sunetul melodiei "Dintre atâtea hotare", intonată de corul mare al Parohiei Butea, dirijat şi susţinut la orgă de pr. Gabriel Balint, o melodie care a răscolit în suflet dorinţa de a deveni sfinţi şi de a ne întâlni cu chipul lui Dumnezeu, dorinţă manifestată deseori de părintele răposat.

La începutul Sfintei Liturghii, după cuvântul de salut al PS Iosif Păuleţ, pr. cancelar Iulian-Gabriel Robu a prezentat datele biografice ale părintelui Eugen. Apoi a urmat cântarea psalmilor pentru defuncţi şi ascultarea cuvântului Domnului.

Pr. Iosif Dorcu a început predica adresând o întrebare: "Moartea este o catastrofă sau o împlinire; este o nenorocire sau o ajungere la ţel?", iar pe parcursul predicii a arătat cum moartea "este o împlinire" şi cum aceasta trebuie considerată ca atare şi în viaţa părintelui Eugen, invitându-i pe toţi la speranţa pe care a adus-o în sufletul omului Cristos, prin suferinţa, moartea şi învierea sa. Părintele predicator a structurat predica în trei părţi: "o meditaţie despre speranţă"; "o scurtă istorie" şi "câteva dintre caracteristicile de bază ale părintelui Eugen Lucaci". În concluzie, părintele Iosif i-a invitat pe toţi la speranţă: "De ce să plângem astăzi? Pentru că Isus ne-a promis că va lua la el pe cei care îi sunt ai lui. De ce să plângem astăzi când avem atâta speranţă, când suntem oameni credincioşi? De ce să plângem când ştim cu toţii ce viaţă a avut părintele Eugen? Şi, mai ales, de ce să plângem când ştim că el îşi va revedea propria familie, tatăl, mama, pe Lucica, pe Iosif şi pe toţi ceilalţi? Eu vă invit astăzi la speranţă. La speranţa că într-o zi şi noi ne vom întâlni - dă, Doamne! - şi ne vom reîntâlni cu părintele Eugen".

La finalul Sfintei Liturghii au luat cuvântul un nepot al părintelui Eugen, dar şi reprezentanţi din comunităţile în care a slujit părintele, rostind un cuvânt de mulţumire faţă de cel care a plecat dintre noi, scoţând în evidenţă preţuirea şi recunoştinţa pe care le au aceste comunităţi pentru cel care a fost păstorul lor, pentru un timp mai lung sau mai scurt. Pr. Iulian Năiţă, nepotul părintelui răposat, şi-a exprimat recunoştinţa pentru exemplul oferit de unchiul său preot, a mulţumit tuturor pentru participarea la celebrarea funeraliilor, pentru sprijinul pe care l-a primit pr. Eugen din partea atâtor persoane pe unde şi-a împlinit misiunea sa, amintind câteva gânduri transmise de părintele Eugen în testamentul său.

În final, PS Iosif Păuleţ şi-a exprimat recunoştinţa faţă de părintele Eugen "pentru slujirea sa preoţească exemplară, aşa cum toţi l-am cunoscut pe părintele Eugen"; a mulţumit şi tuturor celor care i-au fost alături părintelui Eugen de-a lungul activităţii sale preoţeşti. De asemenea, PS Iosif a felicitat comunitatea din Butea în frunte cu părintele paroh şi a mulţumit pentru modul în care au pregătit celebrarea funeraliilor.

După Sfânta Liturghie, sicriul cu trupul neînsufleţit al pr. Eugen Lucaci a fost purtat în procesiune spre cimitirul din Butea, unde a fost îngropat lângă doi dintre preoţii dragi ai acestei comunităţi: pr. Gheorghe Peţ şi pr. Alois Dămoc. Aici, părintele Eugen aşteaptă învierea de apoi.

Domnul să primească toată ofranda slujirii părintelui Eugen pe care a oferit-o Bisericii şi să-l primească alături de slujitorii săi credincioşi din cer!

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 noiembrie: Butea: Funeraliile părintelui Eugen Lucaci

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

*

A trecut la Domnul pr. Eugen Lucaci