Pr. Eugen Lucaci, în vârstă de 64 de ani, a trecut la Domnul miercuri, 30 octombrie 2024, la Institutul Regional de Oncologie Iaşi. În ultimele săptămâni, starea sănătăţii lui se agravase tot mai mult din cauza unei boli necruţătoare, fiind nevoit să primească îngrijiri paliative. De la 1 septembrie 2024 slujea ca paroh în Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" din Voievodeasa - Suceava.

Pr. Eugen Lucaci s-a născut la 22 august 1960 la Butea (jud. Iaşi). A absolvit Şcoala Generală de 10 clase în anul 1976 la Butea, liceul în anul 1979, la Târgu Frumos. A făcut serviciul militar în anul 1980 la Focşani, apoi a absolvit Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1986.

A fost hirotonit preot la 29 iunie 1986 la Iaşi, de către episcopul Ioan Robu. A slujit ca vicar la Focşani (1 august 1986 - 31 iulie 1988), Rădăuţi (1 august 1988 - 10 februarie 1992). A urmat slujirea de paroh la Siret (11 februarie 1992 - 31 august 1993), Dărmăneşti (1 august 1993 - 31 august 2007), Oituz (1 septembrie 2007 - 31 iulie 2017). De la 1 august 2017 a fost transferat ca paroh la Teţcani. La 1 septembrie 2021, a primit numirea de capelan sanitar pentru bolnavii din Spitalul "Sfântul Spiridon" Iaşi. Începând cu 1 august 2022, pr. Eugen a activat ca paroh în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Dancu până la sfârşitul lunii august 2024. Ultima parohie unde şi-a desfăşurat misiunea preoţească a fost Voievodeasa, jud. Suceava, însă numai pentru câteva săptămâni.

Din toată slujirea sa preoţească, cuprinsă în arcul celor 38 de ani de la hirotonire, se desprinde imaginea unui preot dăruit Bisericii. Lui îi datorează comunitatea din Dărmăneşti construirea actualei biserici, a cărei sfinţire a avut loc în anul 2003, împreună cu o sală de cateheză situată în proximitatea acesteia. Restaurarea interiorului bisericii din Oituz şi reabilitarea casei parohiale trebuie puse tot pe seama spiritului său activ. Sufletul lui plin de caritate s-a manifestat în toate locurile, mai ales la incendiul care a afectat mai multe case în Dărmăneşti, în anul 2000, pr. Eugen angajându-se cu toate puterile să refacă locuinţele distruse. Disponibilitatea lui s-a făcut simţită la orice solicitare din partea bolnavilor de la spitalele din Iaşi, având grijă să pună în plan secund grijile şi interesele proprii.

Dumnezeu, cel bogat în milostivire, să primească ofranda întregii sale vieţi şi să-l răsplătească pentru tot binele material şi spiritual pe care l-a făcut pe acest pământ, învrednicindu-l de bucuria nesfârşită a liturgiei cereşti!

Înmormântarea va avea loc luni, 4 noiembrie 2024, începând cu ora 11.00, la Butea.

Requiescat in pace!

Pr. Cristian Diac

* * *

In memoriam: Radio ERCIS FM - Interviul săptămânii, invitat pr. Eugen Lucaci (14 noiembrie 2022)

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗