Roncalli şi ecumenismul conform patriarhului Bartolomeu
Blândul din Evanghelie
Patriarhul ecumenic de Constantinopol Bartolomeu a ţinut la Istanbul, în teatrul din Casa Italiei, o conferinţă despre relaţiile ecumenice întreţinute în Turcia, între 1934 şi 1945, de delegatul apostolic Monseniorul Angelo Giuseppe Roncalli. Publicăm câteva fragmente din care reiese o figură blândă şi umilă, capabilă, dincolo de orice formalitate, să ţeasă relaţii de profund respect, iubire şi înţelegere.
Roncalli nu se mişcă atât ca un diplomat, ci dă muncii sale o orientare complet pastorală atât în raportul cu diferitele comunităţi catolice, cât şi în cel cu ortodocşii. Este convins că pentru a deschide un dialog cu ortodocşii trebuie abandonate condamnările, dispreţul, trufia, faptul de a se considera superiori. Trebuia să se considere cu toţii "fii ai unui singur Tată".
În timpul rămânerii sale în Bulgaria el merge de mai multe ori şi la Constantinopol. În 1926 va vizita "ca turist" Fanar şi îl va întâlni pe patriarhul Vasile al III-lea. Bătrânul patriarh percepe bunătatea şi spiritul nou al delegatului în Bulgaria, care la întâlnire sărută mâna patriarhului. El este capabil să creeze contacte până atunci nesperate. Patriarhul Vasile al III-lea îi exprimă dorinţa sa fermă de a-l întâlni pe Papa de la Roma pentru a răspunde la una dintre marile necesităţi ale omenirii: unirea Bisericilor.
Unele surse prezintă încă alte două vizite "în secret" la sediul patriarhiei ecumenice.
Bogat de acum într-o cunoaştere puternică a "fraţilor ortodocşi", aşa cum obişnuia să vorbească, în 1934 este transferat la Istanbul, ca delegat apostolică pentru Turcia şi Grecia, şi ridicat la gradul de arhiepiscop titular de Mesembria. Însă stilul său nu se schimbă. El percepe marea schimbare care are loc în Turcia modernă şi se adaptează. Învaţă şi turceşte, dar mai ales continuă acea discretă operă de apropiere a oamenilor şi culturilor.
Aşa s-a întâmplat că s-a făcut posibilă prima întâlnire oficială a reprezentantului Sfântului Scaun cu patriarhul ecumenic Beniamin I. Era ziua de 27 mai 1939. Cu mare solemnitate, Angelo Roncalli a fost primit la Fanar. Beniamin I i-a ieşit în întâmpinare lui Roncalli şi îmbrăţişându-l i-a spus în latineşte: Haec est dies quam fecit Dominus ("Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul").
Anii de prezenţă ai monseniorului Roncalli la Istanbul sunt şi anii celui de-al doilea război mondial. El este în raporturi foarte bune cu comunitatea ebraică din Istanbul şi va dedica toată influenţa sa, chiar riscând de multe ori personal, ca să salveze pe evreii foarte mulţi de la moarte sigură. Turcia neutră devenise de fapt un mediu de spioni din toate ţările şi un centru frenetic de activităţi diplomatice. Însă el ştie să se mişte mereu cu discreţie, eludând adesea pe următorii săi. Niciodată nu va lăsa nimic neîncercat pentru a ajuta şi a salva pe cel care avea nevoie.
Plecarea lui Angelo Roncalli din Constantinopol a avut loc cu patru ani înainte de venirea la Fanar a fostului arhiepiscop de America, patriarhul Atenagora. Nu ştim dacă cei doi s-au întâlnit vreodată. Ceea ce este sigur este că amândoi simţeau un profund respect unul faţă de celălalt.
Angelo Roncalli, Papa Ioan al XXIII-lea, a trăit cu profundă spiritualitate faptul de a fi preot şi episcop într-o completă abandonare Evangheliei Domnului.
La Rusaliile din anul 1944 la Istanbul îi invită pe credincioşii săi catolici să nu se simtă diferiţi de "fraţii ortodocşi, protestanţi, evrei, musulmani, credincioşi sau necredincioşi", să-şi amintească faptul că "în lumina Evangheliei această logică de diviziune nu are motivaţie de a exista. Isus a venit să distrugă orice barieră".
Angelo Roncalli este un om de credinţă. "Ascultare şi pace", motoul său, sunt motivul faptului de a fi preot. Credinţă oarbă în faţa lui Dumnezeu, ascultare în faţa superiorilor, ca interpreţi ai celui mai mare bine. Chiar şi atunci când se va simţi abandonat de ai săi, ascultă într-o kenosis care îl face martor al lui Cristos, imitator al lui Cristos. Până la jertfa supremă ascultător în toate şi pentru toate, dar şi profet al unei păci care vine de sus. În orice moment al vieţii sale percepe că pacea este dar al lui Dumnezeu şi experimentează direct acest lucru cu apelul adresat celor mari ai lumii, în timpul crizei din Cuba, cu enciclica Pacem in terris.
Angelo Roncalli este omul unităţii. Parcurge marile momente care vor urma. Succesorul său, Papa Paul al VI-lea, va fi cel care va întrupa visul lui Ioan al XXIII-lea în întâlnirea la Ierusalim cu patriarhul Atenagora în urmă cu cincizeci de ani. Noi suntem astăzi martori ai acelui început, ca succesori ai lor, modesta noastră persoană şi iubitul nostru frate la Roma, Francisc.
Pentru observatorii la Conciliul al II-lea din Vatican primiţi în audienţă în 1962, Papa Ioan destăinuie: "Cum pot să uit cei zece ani petrecuţi la Sofia şi ceilalţi zece ani la Istanbul şi Atena? (...) Am avut multe schimburi cu creştini de diferite inspiraţii (...). Nu am «parlamentat», ci am vorbit; nu am discutat, ci ne-am iubit (...). Prezenţa voastră dragă aici, emoţia care cuprinde inima mea de preot (...) mă determină să vă destăinui că inima mea este aprinsă de dorinţa de a acţiona şi de a suferi până când se va apropia ora în care se va realiza pentru toţi rugăciunea pe care Isus a rostit-o la Ultima Cină".
La moartea lui Ioan al XXIII-lea, patriarhul Atenagora scrie: "Toată lumea ortodoxă şi în special Tronul Ecumenic şi cel care-l ocupă se întristează pentru moartea acestui minunat lucrător care a luptat pentru ideea unităţii şi colaborării dintre Biserici". Şi declară la Sinod: "Am dorit atât de mult să pot merge la Roma pentru a-l îmbrăţişa, a plânge împreună cu Papa, din cauza despărţirii noastre lungi, a manifesta tristeţea noastră pentru trecut şi bucuria pentru viitor".
Papa Ioan a fost iubit de toţi. Dovadă este faptul marii veneraţii care i-a fost atribuită din momentul morţii sale până în timpurile noastre de către credincioşii romano-catolici şi de marele respect atribuit lui de toate persoanele de bunăvoinţă. Nu întâmplător mitropolitul Nikodim de Leningrad, de fericită amintire, în dizertaţia sa despre Ioan al XXIII-lea la Academia Teologică din Moscova îl califica drept blândul din Evanghelie, prin conformitatea sa cu Cristos.
(După L'Osservatore romano, 29 noiembrie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
