Sâmbătă, 22 august 2015, în aula "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" a Centrului Decanal din Bacău, a avut loc ultima ediţie a cursului pentru logodnici "Ce bine e că tu exişti". Au fost prezente două perechi de tineri. Cursul a fost coordonat de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor din cadrul Episcopiei de Iaşi şi la el au avut acces toţi tinerii din dieceză care s-au hotărât să-şi unească destinele pe parcursul acestui an.

Deşi auzisem foarte multe lucruri frumoase despre acest curs, în ziua de 22 august a sosit momentul să particip personal la el, alături de logodnicul meu şi, sincer, nu am regretat.

Într-adevăr am auzit lucruri pe care, dacă nu aş fi participat, nu le-aş fi cunoscut niciodată, pentru că nimeni nu are curajul şi probabil nici interesul, să le spună. Noi, tinerii, de multe ori ne "îmbătăm" cu dragoste. O lume minunată se deschide în faţa noastră, dar de cele mai multe ori este plină de încercări, care presupun un anumit mod de a le aborda. O astfel de pregătire chiar era necesară!

Am învăţat la acest curs că doar împreună vom depăşi totul, de altfel tocmai în acest scop ne-a inspirat Dumnezeu să ne alăturăm unul altuia şi să pornim împreună pe drumul vieţii de familie. Am înţeles că nu trebuie să fim egoişti şi aşa cum noi am primit darul vieţii, să-l dăm fără ezitare mai departe, aşa cum noi am crescut în prezenţa a doi părinţi minunaţi, avem datoria să "asigurăm" copiilor noştri doi părinţi care să se iubească, să se respecte şi să se slujească reciproc. Şi am mai înţeles un lucru; deşi suntem limitaţi ca oameni, celebrarea sacramentului căsătoriei în biserică are menirea de a face din Dumnezeu un membru permanent al familiei noastre.

Mulţumim tuturor celor care au gândit acest curs, episcopilor, preoţilor care îl susţin şi tinerilor care au participat.

Clara Ciobanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 august: Bacău: În drum spre căsătorie