Sâmbătă, 20 iunie 2015, la centrul decanal din Bacău, începând cu ora 9.00, a avut loc cursul de formare umană pentru tinerii logodnici care au decis să se căsătorească anul acesta. Au fost prezente trei perechi de tineri.

Partea inedită a acestui curs a fost faptul că o pereche dintre cele prezente era din Braşov ( Arhidieceza de Alba Iulia). Este pentru prima dată când această iniţiativă a Diecezei de Iaşi iese din graniţele ei geografice şi se adresează şi altor tineri dornici de a aprofunda chemarea pe care au simţit-o de la Dumnezeu, de a se uni în cadrul sacramentului Căsătoriei.

Cursul a început cu prelegerea părintelui Felician Tiba prin care ne-a introdus în fascinaţia a ceea ce înseamnă cu adevărat omul, căsătoria şi familia.

A urmat doamna Eugenia Dămătăr, care, la rândul ei, a subliniat frumuseţea, dar şi dificultăţile pe care le experimentează o familie şi cum, alături de Dumnezeu, "celălalt" devine sprijin, chemare la comuniune şi la iubire şi cum, doar prin iubire, cei doi şi-l oferă reciproc pe Dumnezeu.

Doamna Maria Gherghel a completat prima parte a zilei cu prezentarea metodelor naturale de reglementare a naşterilor, subliniind nobleţea şi responsabilitatea pe care soţii trebuie să o aibă în actul conjugal.

Domnişoara psiholog Genoveva Burcă, prin anumite tehnici specifice domeniului pe care l-a coordonat, ne-a provocat la o cunoaştere profundă a noastră ca logodnici.

La final, întâlnirea directă cu o familie ne-a dat posibilitatea de a întreba despre anumite elemente concrete care privesc viitoarea noastră viaţă de familie.

Un plus plin de grijă şi iubire pe care Dieceza de Iaşi îl oferă viitoarelor familii, aşa am considerat noi această iniţiativă, demnă de urmat şi de către alţi tineri.

Ne bucurăm că ni s-a oferit această posibilitate.

Irina şi Marian

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 iunie: Bacău: Cursul diecezan de formare pentru logodnici