Sâmbătă, 13 mai 2017, la sediul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, de la Episcopie, a avut loc cursul pentru logodnici pentru Decanatul de Iaşi. Au fost prezente şase perechi de tineri din diverse parohii.
Cursul a început la ora 9.00, cu prelegerea părintelui Felician Tiba, care ne-a motivat nu doar cu privire la necesitatea de a intra pregătiţi în viaţa de familie, dar care ne-a convins şi cu privire la oportunitatea unui astfel de curs pentru tinerii care urmează să se căsătorească.
Recunosc că am venit la curs cu o oarecare intenţie critică. Ce ar fi putut să ni se spună mai mult decât ştiam!?! Trecusem şi prin cele câteva întâlniri pe care le-am făcut în parohia din care provenim, auzisem atâtea şi de la prieteni deja căsătoriţi, în consecinţă, încă un astfel de curs, nu ştiu ce ar fi putut să mai aducă nou.
Noutatea însă avea să se manifeste încă de la deschidere. Am întâlnit acolo un prieten, o echipă de oameni care ne-au arătat că noi chiar contăm în ecuaţia Bisericii şi care nu doar că ne-a oferit o sticlă cu apă pentru care nu ne-a cerut nimic, ceea ce ni s-a părut atipic pentru societatea de astăzi, dar am şi fost trataţi cu respect, fără să fim judecaţi pentru anumite alegeri pe care poate le făcusem deja.
Nu vom uita niciodată că suntem darul lui Dumnezeu unul pentru celălalt, că a primi un dar înseamnă a-l preţui, că prin căsătorie nu devenim "proprietate" unul pentru celălalt, ci un "partener" de drum, un sprijin, şi la bine, şi la greu, până când unul se va întoarce în Casa Tatălui.
La rândul ei, doamna Eugenia nu a contenit să vorbească despre frumuseţea vieţii de familie, chiar dacă frumuseţe înseamnă şi greutate. De fapt nu se ajunge la frumos decât prin greu, este lecţia pe care sâmbătă, la cursul pentru logodnici, am înţeles-o aşa cum nu am înţeles-o niciodată până atunci.
Înainte de prânz, doamna Maria Gherghel, prin măiestria ei de soţie, mamă şi profesoară, ne captat atenţia şi curiozitatea cu privire la tot ceea ce înseamnă lumea deosebit de frumoasă a actului conjugal şi a planificării familiale a naşterilor.
Cursul s-a încheiat cu vizionarea unui film educativ, care nu a făcut altceva decât să exemplifice cele spuse, să ne pună şi mai mult să reflectăm la pasul pe care urmează să-l facem, aşa încât să fie unul matur şi conştient.
Mulţumim Episcopiei de Iaşi pentru o astfel de oportunitate şi chiar dacă înseamnă aproape o zi întreagă, pe lângă formarea religioasă pe care o oferă preoţii în parohie, formarea umană de la cursul pentru logodnici este o piatră în plus pusă la zidirea viitoarei vieţi de familie şi trebuie să devină o necesitate pentru toţi tinerii.
Claudia şi Adrian
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 mai: Iaşi: O piatră pentru un viitor fericit
