Austria: Procesiune în sărbătoarea "Trupul şi Sângele Domnului"
Sărbătoarea "Trupul şi Sângele Domnului" s-a născut din uzanţa "rogaţiunilor", acele rugăciuni către Dumnezeu înălţate de patru ori pe an, în cele patru anotimpuri. Rogaţiunile se încheiau cu procesiuni care traversau oraşele, satele, câmpurile. Acestea erau binecuvântate ca să asigure, cu ajutorul lui Dumnezeu, o recoltă bună. În timpul acestor procesiuni, preotul purta relicvele sfinţilor. Ulterior, relicvele au fost înlocuite cu sfântul prin excelenţă, adică cu preasfântul sacrament al altarului.
Teologul german Karl Rahner scrie că în aceste procesiuni creştinătatea "poartă cu ea prin viaţa cotidiană a lumii profane sacramentul vieţii veşnice". Observă că în felul acesta "lumea întreagă devine biserică, soarele devine lumina altarului, vântul răcoros preia şi răspândeşte cântările oamenilor, la colţurile străzilor de toate zilele se ridică altare, adunarea cumpănită a oamenilor păşind înaintea lui Dumnezeu devine cortegiul procesional în straie multicolore şi iradiind de bucurie, iar rugăciunea care se înalţă de la pământul neliniştit este transformată în cântece de laudă".
Dar ce vrea să spună această procesiune? Acelaşi preot iezuit Karl Rahner scrie că este procesiunea Domnului răstignit şi înviat care "merge cu noi de-a lungul vieţii noastre pe toate străzile străbătute de noi; vine în întâmpinarea noastră în situaţii ce ne surprind la răscrucile drumului; ne priveşte necunoscut ca chipul fratelui pe lângă care trecem mai departe cu indiferenţă". Nu este vorba, deci, de un rit arhaic depăşit de timp, ce nu mai spune nimic omului de azi care în viaţa lui frenetică n-are timp să se oprească şi să înţeleagă ce se întâmplă. Vremurile de demult nu erau mai puţin frenetice. Nu era mai senină viaţa omului din evul mediu şi din timpurile care au urmat. Este vorba de datoria pe care o are Biserica de a prezenta oamenilor, în orice condiţie şi situaţie istorică, "misterul apropierii lui Dumnezeu". Această apropiere absolută a lui Dumnezeu faţă de om, atestată în Biblie şi în istoria religioasă a popoarelor, a devenit evidentă în evanghelie, acolo unde este prezentat un Dumnezeu care îşi fixează cortul între oameni. Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup şi a locuit între noi. Trece prin toată experienţa omului până la moarte, iar apoi învie, nu ca să dispară din istorie după "aventura umană", dar ca să fie aproape de toţi în mod tainic, dar nu mai puţin real decât cel descris în evanghelie.
În evanghelie vedem că Isus este mereu în mişcare, se deplasează întruna, intră în case, săvârşeşte minuni, se interesează de nevoile elementare ale lumii. Face asta cu gesturi aproape sacramentale ca să ne facă să înţelegem că în Biserică sacramentele nu trebuie separate de viaţa oamenilor. Sunt ca cei doi termeni inseparabili ai unei ecuaţii. Procesiunea trece prin oraşele şi satele unde se desfăşoară munca oamenilor, chiar prin satele şi oraşele unde se află oameni săraci pentru că lipsesc locurile de muncă. Peste tot Isus spune: "Eu sunt pâinea vieţii" (In 6,48). Creştinii, discipolii lui Isus, nu pot fi atenţi doar la viaţa spirituală a oamenilor fără să se intereseze şi de viaţa lor materială. Isus a vorbit despre pâinea vieţii coborâtă din cer, după înmulţirea pâinilor pentru miile de oameni care mergeau după el ca să-l asculte. Şi Domnului i-a fost milă de ei. Nu i-a trimis acasă flămânzi. Poate ne vine în gând vreo idee bună. Ce-am putea face în concret? Fie şi numai puţin. Papa Francisc aminteşte mereu că fără opţiunea preferenţială pentru cei săraci, "vestirea evangheliei, deşi este prima formă de caritate, riscă să fie neînţeleasă sau să se înece în acea mare de cuvinte la care ne expune societatea actuală a comunicării". El afirmă despre Euharistie că este "prezenţa reală a lui Isus şi şcoală de comuniune".
Moment de bucurie şi emoţie sufletească pentru locuitorii pe care îi păstoresc în Austria, în această zi de Joia Verde.
Dis-de-dimineaţă, credincioşii cu mic cu mare s-au mobilizat în a pregăti traseul pe unde avea să treacă procesiunea cu sfântul sacrament.
Oamenii au plantat ramuri de plopi, au împrăştiat iarbă şi flori, drumul fiind acoperit cu iarbă şi flori, ce au format un covor verde. Fiecare locuitor, indiferent de confesiune, a vrut să se implice în mod direct în a face ca sărbătoarea să fie cât mai frumoasă.
La celebrarea euharistică s-a explicat istoricul şi motivul pentru care se face această celebrare, cum Tabernacolul, locul unde locuieşte Isus, este purtat prin întreaga comunitate, unde a staţionat la cele patru altare. Steagurile landului Austriei, cu stema Vaticanului, au fluturat spre cele patru altare, în procesiunea de Joia Verde.
Fanfara, cu cele 50 de persoane, au intonat cele mai frumoase cântece euharistice, au prezentat onorul, aşa cum sunt procedurile pentru primirea unui şef de stat, au făcut ca sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului să tresalte inima de bucurie şi să fie una de neuitat, prin implicarea întregii comunităţi, sprijiniţi de autorităţile locale, care au fost prezente la acest eveniment.
De remarcat este faptul că acel covor verde, care s-a aşternut pe drum, a fost curăţat după terminarea procesiunii, toţi oamenii, de la primar, oameni în vârstă, copii, au făcut ca drumul să fie curat.
Ceremonia s-a încheiat cu o agapă, unde fiecare s-a putut întreţine cu ceilalţi locuitori, realizându-se comuniunea frăţească şi unitatea comunităţii, indiferent de orientarea religioasă, s-au exprimat bucurii pentru acest moment înălţător.
Îi mulţumim Domnului că ne-a lăsat Euharistia, ca mereu să ne putem alimenta de la izvorul iubirii infinite.
Pr. dr. Iosif Antoci
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 iunie: Austria: Procesiune în sărbătoarea "Trupul şi Sângele Domnului"
