Sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului sau Joia verde a fost marcată la Iaşi duminică, 10 iunie 2012, printr-o sfântă Liturghie solemnă la ora 16.00, prezidată de PS Aurel Percă, având alături pe PS Petru Gherghel şi un grup de preoţi de la Institutul Teologic Romano-catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, din parohiile din Iaşi şi împrejurimi. Celebrarea liturgică a fost urmată de procesiunea cu preasfântul sacrament pe străzile oraşului. Au participat persoane consacrate, seminarişti şi un mare număr de credincioşi.

Anul acesta, în Biserica Catolică, Joia verde s-a sărbătorit la 7 iunie. Din motive pastorale, în municipiul Iaşi s-a hotărât ca acest eveniment să fie marcat duminică, 10 iunie.

În primele bănci se aflau copii de la toate parohiile din Iaşi, care au primit anul acesta sfânta Împărtăşanie. Îmbrăcaţi în alb şi având coşuri cu flori în mână, au participat cu emoţie la această sărbătoare a Bisericii.

Corul seminariştilor de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi a animat cântarea liturgică.

Cuvântul de învăţătură a fost adresat de pr. Mihai Budău. Sfinţia sa a subliniat importanţa sacrificiului lui Cristos în istoria mântuirii şi i-a încurajat pe cei prezenţi să mediteze mereu la jertfa Mântuitorului şi să o facă prezentă în viaţa lor de credinţă. De aceea, pr. Mihai a propus trei exemple de oameni care au ştiut să îndrăgească şi să preţuiască marele dar al Sfintei Euharistii: sfântul Padre Pio da Pietrelcina, renumit confesor şi duhovnic capucin; fericita Tereza de Calcutta, un adevărat apostol al celor mai săraci dintre săraci şi mare apărătoare a vieţii; şi un preot al Diecezei de Iaşi, Iosif Matei, aflat în prezent la Villanova-Mondovi (Italia), în casa Surorilor Misionare ale Patimii lui Isus unde primeşte îngrijiri medicale pentru o boală care l-a paralizat complet. Aceşti trei oameni ai Bisericii şi ai lui Dumnezeu au fost îndrăgostiţi de Isus din preasfântul sacrament, din iubirea faţă de sfânta Euharistie au ştiut să ia energie şi putere pentru a depăşi toate obstacolele vieţii, iar prin viaţa lor au ştiut să-i conducă şi pe alţii la cunoaşterea lui Cristos.

Conform tradiţiei, după sfânta Liturghie toţi cei prezenţi au pornit în procesiune cu preasfântul sacrament pe străzile oraşului. Traseul urmat a fost: Stradela Trei Ierarhi, Bd. Ştefan cel Mare, Str. Anastasie Panu, Str. Costache Negri cu întoarcere la catedrală pe Str. Colonel Langa.

Crucea procesională a fost urmată de lumânări, steaguri, ministranţi, icoane, persoane consacrate, copiii de la prima sfântă Împărtăşanie, care au aruncat petale de flori din coşuleţele purtate în mâini, preoţi, baldachinul sub care s-a aflat PS Petru Gherghel cu ostensoriul, seminariştii, fanfara şi mulţimea de credincioşi. Prin rugăciuni şi cântare, credincioşii au înălţat cererile lor către Domnul prezent în ostia consacrată.

Procesiunea s-a încheiat în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", prin binecuvântarea cu preasfântul sacrament dată de PS Petru Gherghel.

Diac. Andrei Dumitrescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 iunie: Iaşi: Procesiune cu Isus Euharisticul

*

10 iunie: Procesiune cu Isus Euharisticul. Foto: Adrian Cuba