Gherăeşti: Un act de credinţă şi de iubire euharistică. Procesiunea în sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului
Comunitatea catolică din Gherăeşti s-a bucurat joi, 19 iunie 2025, de o profundă înălţare spirituală cu ocazia sărbătorii Trupul şi Sângele Domnului (Corpus Christi), una dintre cele mai importante solemnităţi ale calendarului liturgic. Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, înconjurat de peste 30 de preoţi veniţi din parohiile învecinate şi nu numai.
Liturghia, celebrată în prezenţa unei mulţimi impresionante de credincioşi, a fost un adevărat prilej de întărire a credinţei în prezenţa reală a lui Isus Cristos în Preasfântul Sacrament al Altarului. Predica rostită de pr. Daniel Iacobuţ a fost o profundă meditaţie asupra darului Euharistiei şi a modului în care fiecare dintre noi trebuie să urmeze exemplul Mântuitorului şi să se ofere pe sine însuşi ca hrană celorlalţi.
După sfânta jertfă a Liturghiei, comunitatea a participat cu evlavie la procesiunea solemnă cu Preasfântul Sacrament pe străzile satului. Procesiunea, organizată cu grijă şi multă atenţie, a fost o mărturie publică a credinţei şi iubirii faţă de Isus din sacramentul Euharistiei.
Procesiunea a fost plină de culoare şi bucurie: tinerii şi copiii, îmbrăcaţi în straie populare, au dat mărturie despre trăinicia credinţei şi continuitatea obiceiurilor străbune. Copiii care, în acest an, au primit Prima Sfântă Împărtăşanie au presărat petale de flori, pregătind cu emoţie un covor floral pentru trecerea Preasfântului Sacrament, în semn de adoraţie şi iubire. Fanfara satului a însoţit procesiunea, susţinând cântările euharistice.
Pe tot parcursul drumului, credincioşii au cântat şi s-au rugat, dând mărturie despre o comunitate vie, unită în credinţă, care îl urmează cu bucurie pe Domnul. A fost o zi de har şi binecuvântare, în care Cristos Euharisticul a trecut pe străzile satului, binecuvântând familiile, casele şi inimile tuturor.
La final, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a adresat cuvinte de mulţumire şi apreciere tuturor celor care s-au implicat în organizare - preoţi, corişti, tineri, copii, familii - şi a felicitat comunitatea pentru "mărturia frumoasă şi publică de credinţă", încurajând-o să rămână statornică în credinţă şi iubire faţă de Sfânta Euharistie.
Mulţumiri speciale se cuvin tuturor credincioşilor prezenţi, care, prin rugăciune, participare şi dăruire, au făcut posibilă desfăşurarea acestei sărbători pline de har şi lumină.
Cristos prezent în Euharistie să reverse asupra tuturor harurile sale şi să ne întărească mereu în iubirea faţă de el şi de aproapele!
Lăudat să fie
Domnul nostru Isus Cristos!
Pr. Gabriel-Ionel Cojocar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 iunie: Gherăeşti: Un act de credinţă şi de iubire euharistică. Procesiunea în sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului