Gherăeşti: Hramul Bisericii "Trupul şi Sângele Domnului"

Joi, 8 iunie 2023, credincioşii din comunitatea Trupul şi Sângele Domnului din Gherăeşti, judeţul Neamţ, au sărbătorit hramul bisericii parohiale, Liturghia fiind prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit.

"Azi creştinătatea cântă cea mai mare şi mai sfântă, din fântânile de har, Taina sfântului altar: Pâine sfântă, pâine vie, ce Isus cu bucurie şi cu drag a dăruit celor pe care i-a iubit" (Sfântul Toma de Aquino).

Recunoaştem cuvintele acestui cântec. Le-am ales pentru că ele exprimă conţinutul sărbătorii Trupul şi Sângele Domnului: taina sfântului altar este pâinea cea mai sfântă, mai hrănitoare pentru suflet, este o pâine specială, căci este vie.

Pentru vremurile în care trăim, avem atâtea feluri de pâine şi tot atâtea feluri de preţuri. Avem pâini hrănitoare, dar scumpe. Însă nici una din pâinile pe care omul le face cu truda sudorii sale nu este vie, să aibă viaţă, dar pâinea oferită de Cristos susţine viaţa, hrăneşte viaţa.

Biserica, în special creştinătatea catolică, prin Liturghia din Joia Verde, anunţă că are pâinea cea vie. Care este aceasta?

Pâinea vie este o persoană care a voit să fie mâncată ca o pâine de casă. Cine este această persoană? Este Persoana Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, care, cunoscând foamea omului după veşti bune, iubire, încredere, adevăr, onestitate, altruism, speranţă, fidelitate, recunoştinţă, Dumnezeu, viaţă şi după moarte, se face el însuşi toate acestea şi se pune la îndemâna omului: coboară în spicul de grâu, coboară în bobul strugurelui.

Pe această pâine au celebrat-o joi, 8 iunie 2023, şi credincioşii din comunitatea Trupul şi Sângele Domnului din Gherăeşti, Neamţ.

Celebrarea euharistică a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, care a fost însoţit de 35 de preoţi fii ai satului şi din parohiile învecinate, persoane consacrate, seminarişti, autorităţi locale şi de un număr impresionant de credincioşi.

Predica a fost ţinută de părintele Irinel Iosub, parohul comunităţii din Săbăoani "Sfântul Mihail Arhanghel", care, făcând referinţă la planul de iubire al lui Dumnezeu faţă de oameni, a arătat cum Isus a ştiut, în înţelepciunea sa, să aşeze sacramentul Euharistiei ca centru al credinţei creştine.

Ultima parte a celebrării a fost rezervată procesiunii cu Preasfântul Sacrament pe străzile satului. Procesiunea din această zi este menţionată pentru prima dată între anii 1274 şi 1279 în Germania (Köln). Din secolul al XIV-lea, tradiţia de a purta pe străzi ostia sfântă într-un ostensor (obiect de cult în formă de soare cu raze) s-a răspândit în majoritatea ţărilor.

Începând cu ora 12.30, Isus prezent în Sfânta Împărtăşanie a fost purtat pe străzile satului, însoţit de cântarea copiilor, a tinerilor, a credincioşilor şi a fanfarei. Conform unei tradiţii locale, băieţii şi fetiţele care au făcut de curând Prima Sfântă Împărtăşanie au aruncat flori înaintea procesiunii cu sfânta taină.

Procesiunea a fost formată din crucea procesională, însoţită de două lumânări, ministranţi, icoane, steaguri, copii îmbrăcaţi în alb, copii şi adulţi în straie tradiţionale, persoane consacrate, preoţii, baldachinul, oficialităţile, corul, fanfara şi mulţimea de credincioşi.

Procesiunea euharistică pe străzile satului s-a dorit a fi un act de iubire şi de credinţă în prezenţa reală a lui Cristos în sacramentul Euharistiei. Purtat pe străzile satului, Cristos euharisticul a fost aclamat cu multă veneraţie de toţi credincioşii.

În încheierea celebrării, părintele paroh Paul Budău le-a mulţumit tuturor celor prezenţi şi în chip special celor care au făcut ca această sărbătoare să fie atât de frumoasă.

Pr. Petru Clementin Stoica

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 iunie: Gherăeşti: Hramul Bisericii "Trupul şi Sângele Domnului"

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗