Cucernici părinţi, dragi persoane consacrate, iubiţi credincioşi

Sfântul Părinte papa Francisc, în timpul pelerinajului în Ţara Sfântă, duminică, 25 mai 2014, i-a invitat pe preşedinţii Shimon Peres şi Mahmoud Abbas să se roage împreună cu el invocând darul păcii, oferind în acest sens casa sa de la Vatican pentru o întâlnire de rugăciune. Acest moment se va realiza în seara zilei de duminică, 8 iunie 2014, solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt, când va participa şi Bartolomeu, patriarh de Constantinopol.

La dorinţa Sfântului Părinte, invităm preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii să se alăture duminică, 8 iunie 2014, iniţiativei de a cere de la Dumnezeu pace în Ţara Sfântă. Astfel, la toate Liturghiile se vor formula intenţii pentru pace.

Ne rugăm ca Domnul să dăruiască acea pace pe care îngerii au anunţat-o la naşterea sa, cu convingerea că el va împlini promisiunea: "Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri" (Mt 18,19).

Cu binecuvântare de la Domnul păcii,

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

Iaşi, 6 iunie 2014

* * *

Scrisoarea Sfântului Părinte papa Francisc:

* * *

Peres-Abbas în Vatican: "Nu se roagă împreună, ci se stă împreună pentru a se ruga"

Vatican: Rugăciunea pentru pace întăreşte politica bună