În această dimineață, 12 octombrie 2026, sesiunea summit-ului despre Amoris laetitia, la zece ani de la publicare, s-a deschis cu o rugăciune pentru victimele recentului cutremur din Panama. La începutul celei de-a cincea zile de lucru, președintele Conferinței Episcopale Columbiene, Francisco Javier Múnera Correa, și-a exprimat recunoștința pentru apropierea pe care toate Bisericile din întreaga lume au arătat-o față de popoarele din Columbia, Venezuela și Panama în aceste vremuri de tragedie.
Un schimb bogat și sincer de experiențe
Lucrările au continuat apoi într-o „atmosferă senină”, a declarat părintele Giacomo Costa, consultant al Secretariatului General al Sinodului și responsabil de metodologia întâlnirii, într-o ședință de informare cu jurnaliștii din Sala de Presă a Sfântului Scaun. Desigur, toate planurile summit-ului s-au schimbat în urma anunțului operației papei de a îndepărta un nodul pulmonar. Dar întâlnirea, dorită de pontif însuși, rămâne, iar schimbul „bogat și sincer” de experiențe rămâne. În special, mărturiile și prezentările „au alimentat reflecția și i-au ajutat pe participanți să-și reinterpreteze propriile experiențe în lumina celor ale altora”.
Accentul pus pe tineri
Accentul s-a concentrat din nou pe tineri: „ceea ce caută”, „cum să-i îndrumăm în descoperirea sensului căsătoriei” și a „vocației” lor. Apoi au existat reflecții asupra primilor ani de unire, asupra „dorinței de iubire durabilă” care „rămâne puternică”, precum cea de a „avea o familie fericită, un cămin fericit”, dar care trebuie susținută pentru tot restul vieții. Între acestea, există, de fapt, „frici și răni”: greșeli, pierderea libertății, repetarea suferinței familiei de origine, asumarea unor responsabilități care par prea mari. „Pentru unii, căsătoria rămâne de dorit; pentru alții, este greu chiar și de imaginat”, a spus Costa. De asemenea, asupra participanților apasă „obstacole” comune în multe părți ale lumii: „Nesiguranța locului de muncă, dificultatea de a găsi o locuință, costurile nunții și zestrea, planurile de migrație care amână alte decizii”. „Este într-adevăr dificil să-ți promiți un viitor când nu știi dacă vei avea un loc de muncă sau o casă”.
Relațiile bărbat-femeie
Printre întrebările care au apărut s-a numărat și una despre relațiile bărbat-femeie: „Unii tineri, bărbați și femei, ezită înainte de a intra într-o căsătorie în care văd insuficientă egalitate, reciprocitate și respect datorate practicilor culturale sau legilor țării. Alți vorbitori au menționat imaturitatea emoțională și distribuția responsabilităților. Ascultarea acestor așteptări ne ajută să înțelegem ce fel de viață conjugală își doresc și de ce se tem”, a explicat vorbitorul.
Toate aceste întrebări au fost analizate în lumina indicațiilor și propunerilor din Amoris laetitia, a cărei invitație „de a înțelege aspirațiile și condițiile concrete ale persoanelor” rămâne valabilă.
Tema „conviețuirii”
Un alt cuvânt recurent în aceste trei zile este „conviețuirea”, o realitate care „unește diferite situații” care „cer să fie înțelese individual: cupluri care dezvoltă un plan familial, persoane marcate de frică, tineri împiedicați de condițiile economice, alții care urmează practici popularizate de mass-media”. În unele contexte, „căsătoria obișnuită sau civilă și responsabilitățile familiale comune există deja, în timp ce celebrarea sacramentală este amânată”, a subliniat Costa. „Atunci când conviețuirea este susținută de un plan, pentru aceste cupluri nu este o modalitate de a ocoli Biserica sau pur și simplu un test, ci cu adevărat o modalitate de a aborda trăsăturile de personalitate și slăbiciunile care se descoperă numai prin împărtășirea vieții de zi cu zi”. Conviețuirea în sine, în orice caz, nu este „o modalitate dezirabilă de pregătire pentru căsătorie” și nici „o garanție a unei mai mari libertăți, maturități sau stabilități conjugale”, s-a reiterat în sală. Unde „mulți, foarte mulți” au afirmat necesitatea de a se întâlni cu aceste cupluri care conviețuiesc, pentru a le ajuta „să înțeleagă dacă amândoi sunt cu adevărat capabili să consimtă liber la ceea ce Biserica definește drept căsătorie: un legământ public, fidel, indisolubil și deschis vieții”. Pentru că „viața comună poate deveni punctul de plecare pentru un discernământ serios”.
Cum să fie însoțiți soții după căsătorie
Din discuțiile și rapoartele diferitelor grupuri, au ieșit la iveală mai multe teme: primii ani de căsătorie, viața împreună, comunicarea reciprocă, gestionarea banilor și a conflictelor, intimitatea, sosirea copiilor cu schimbarea rezultată a „obiceiurilor, responsabilităților și relațiilor”, dar și lipsa copiilor, care „poate deveni o încercare dureroasă, agravată de presiunile mediului”. În toate aceste situații, a fost reiterată importanța „însoțirii”. De la Amoris laetitia, numeroase „resurse prețioase” au fost oferite de grupuri și mișcări în acest sens, dar continuitatea pastorală rămâne „fragilă”: „În ziua căsătoriei, știm unde să ne întâlnim cu soții. Un an mai târziu, unde suntem?”.
În acest sens, o propunere recurentă a fost „sporirea cuplurilor căsătorite în însoțirea altor cupluri”. Cu toate acestea, rămâne întrebarea cum să se „structureze” însoțirea cuplurilor și a familiilor în misiunea Bisericii. Într-adevăr, sprijinirea familiilor pune la încercare programe, activități și priorități pastorale. „Proximitatea față de familii este evidentă și în programul parohiei și în modul în care copiii sunt primiți la celebrări”, s-a remarcat în cadrul adunării. Acestea sunt probleme foarte concrete, dar, în același timp, cruciale: „Trebuie să oferim soților timp împreună, chiar și în spațiile parohiale”.
Învățând de la familii
Părintele Costa a reiterat în repetate rânduri că „invitația de a învăța mai mult de la familii a revenit”. Și întrebarea rămâne: „În ce măsură Amoris laetitia a devenit parte a vieții obișnuite a comunităților noastre. Recitirea acestor ani ne permite să recunoaștem roadele și eforturile: unele intuiții sunt confirmate, altele așteaptă să devină o practică obișnuită și împărtășită”.
Răspunsul participanților
După discursul părintelui Giacomo Costa, mai mulți participanți la întâlnire, experți și familii au răspuns întrebărilor jurnaliștilor în Sala de Presă. Cardinalul Gérald Cyprien Lacroix, arhiepiscop mitropolit de Quebec, Canada, a remarcat cât de mult s-a schimbat lumea, „dar nu și nevoia de a iubi și de a fi iubit”. Arhiepiscopul mitropolit de Olomouc, Republica Cehă, Josef Nuzík, a subliniat sprijinul pe care fiecare dieceză din țara sa îl oferă familiilor, de la pregătirea pentru căsătorie până la rezolvarea problemelor conjugale. Sora Ester Lucas José Maria, din Mozambic, a vorbit despre munca sa de a ajuta familiile sărace din țară, „care au dificultăți în a trăi căsătoria așa cum propune Biserica”. Profesoara Claudia Cristina Leal Luna, din Chile, a subliniat angajarea institutului în care lucrează, dedicat Papei Ioan Paul al II-lea, printr-o comunitate internațională care explorează familia și sexualitatea. Marcelline Mendoume și Pierre-Flavien Mendoume Ba N’Nang din Gabon și-au împărtășit istoria familiei lor personale, marcată de greutăți financiare, șocuri, crize și iertare, dar și momente de bucurie după nașterea a patru copii. În cele din urmă, Valérie Daou, din Liban, a subliniat importanța ascultării atunci când se împărtășesc probleme familiale. Ca psihoterapeut, tratează prizonieri de război din țara sa și, împreună cu aceștia, abordează nu numai traumele conflictului, ci și probleme mai personale, cum ar fi problemele familiale. Tuturor, a declarat Daou la mass-media vaticane în marja briefing-ului, le oferă cuvinte de sprijin, deoarece „atunci când primele cuvinte pe care le auzi sunt de condamnare, conversația riscă să se oprească. Singurul răspuns este prezența: a fi alături de ei și a-i putea asculta”.
Salvatore Cernuzio și Edoardo Giribaldi
(După Vatican News, 12 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
