Luni, 6 iunie 2022, în a doua zi de hram, întreaga comunitate din Adjudeni a trăit o zi de mare sărbătoare alături de cei 180 de adolescenţi şi tineri care l-au primit pe Duhul Sfânt prin sacramentul Mirului.

Cu multă bucurie şi emoţie, cei 180 de adolescenţi şi tineri alături de părinţii şi naşii lor, împreună cu întreaga comunitate i-au întâmpinat pe păstorii diecezei noastre: PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, PS Petru Sescu, episcop auxiliar, şi pe PS Petru Gherghel, episcop emerit.

Aşa cum a precizat şi pr. Toma Encuţă, paroh al comunităţii din Adjudeni, la începutul Sfintei Liturghii, cei 180 de adolescenţi şi tineri "după ce s-au pregătit cu hărnicie la Şcoala lui Isus şi s-au străduit să intre cât mai profund în sfera misterioasă a divinului, acum sunt pregătiţi să primească Sfânta Taină a Mirului".

Lecturile proclamate în cadrul Sfintei Liturghii au fost aprofundate şi explicate de către Preasfinţitul Iosif Păuleţ, care ne-a amintit tuturor, dar într-un mod deosebit candidaţilor la sacramentul Mirului, că suntem "vase de mare preţ, iar Duhul Sfânt cu cele şapte daruri ale sale ne ajută să fim adevăraţi martori ai lui Cristos în timpurile actuale asemenea apostolilor şi martirilor care n-au pregetat să-şi dea viaţa pentru Cristos".

După cuvântul de învăţătură a urmat reînnoirea solemnă a făgăduinţelor de la Botez, pe care candidaţii au făcut-o cu lumânări aprinse în mâini. După rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt a urmat administrarea sacramentului Mirului.

"Primeşte pecetea darurilor Duhului Sfânt", au fost cuvintele pronunţate de episcopi în timp ce ungeau cu sfânta crismă fruntea fiecărui candidat. Un gest care confirmă în noi harul primit la Botez şi ne întăreşte în mărturisirea credinţei noastre creştine.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, doi adolescenţi proaspăt miruiţi au ţinut să le mulţumească episcopilor, preoţilor, tuturor celor care i-au însoţit pe parcursul drumului de pregătire pentru primirea Sfântului Mir, tinerilor şi întregii comunităţi pentru frumoasa sărbătoare pe care au trăit-o.

Sfânta Liturghie s-a încheiat cu binecuvântarea finală, urmată de procesiunea şi fotografiile cu cei proaspăt miruiţi.

Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfintei Fecioare Maria pentru toate harurile primite! Duhul Sfânt, în cinstea căruia este închinată măreaţa biserică din Adjudeni, să ne lumineze şi să ne ajute să fim credincioşi buni şi misionari ai iubirii, credinţei şi speranţei divine în lumea de astăzi încercată de atâtea necazuri!

Pr. Simon Lucian, jr.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 iunie: Adjudeni: Administrarea sacramentului Mirului în Parohia "Coborârea Sfântului Duh"