După o perioadă intensă de aprofundare a conţinutului credinţei creştine cuprinsă în Catehismul Bisericii Catolice sub îndrumarea pr. Gabriel Neculăeş, OFMConv., paroh, şi a celorlalţi colaboratori, luni, 2 mai 2022, a doua zi a hramului comunităţii, 144 de copii şi adolescenţi, din Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul" Buruieneşti, au primit sacramentul Sfântului Mir conferit de PS Iosif Păuleţ şi de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, OFMConv., ministru provincial.

Plini de bucurie şi entuziasm, păstorul comunităţii împreună cu preoţii prezenţi, candidaţii la Sfântul Mir, autorităţile locale şi întreaga comunitate, l-au întâmpinat cu mult fast în faţa esplanadei bisericii pe PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, care i-a salutat cu drag pe cei prezenţi şi i-a binecuvântat, după care a urmat celebrarea euharistică.

În cadrul omiliei, Excelenţa Sa a reamintit rolul semnificativ al Duhului Sfânt în viaţa spirituală, fiindcă aceia care îl primesc pe Duhul Sfânt sunt întăriţi de darurile sale, devenind astfel mărturisitori curajoşi şi autentici ai evangheliei. Totodată, a reamintit faptul că, prin sacramentul Mirului, Duhul Sfânt este primit în mod deplin întărind harul primit la Botez, pentru a mărturisi cu tărie credinţa în Dumnezeu, unul în fiinţă şi întreit în persoane, devenind în lume oameni ai iubirii şi ai păcii. Nu au lipsit desigur nici întrebările adresate candidaţilor, care au răspuns cu promptitudine şi certitudine.

A urmat momentul mult aşteptat: după reînnoirea promisiunilor făcute la Botez, candidaţii au înaintat împreună cu naşii lor pentru a primii ungerea cu uleiul sfinţit. A fost un moment emoţionant plin de încărcătură spirituală.

La sfârşit, candidaţii au adus un gând de mulţumire PS Iosif Păuleţ, dar şi tuturor celor care i-au însoţit pe parcursul perioadei de pregătire catehetică ori au contribuit la buna şi frumoasa organizare a celebrării.

Pr. Gabriel Neculăeş, OFMConv.

* * *

"După cum zicea şi Excelenţa Sa la predică, «o nouă armată s-a format astăzi», mă bucur să fac parte din această armată. Emoţiile au început încă de la prima pregătire amplificându-se spre final, când s-au transformat în bucurie, odată cu coborârea Duhului Sfânt cu darurile sale. Dumnezeu a trimis Duhul Său pentru a reînnoi faţa pământului. Noi, «noua armată», călăuziţi de Duhul Sfânt, avem misiunea de a transmite mai departe bucuria cu care Domnul ne-a învăluit" (Ioana-Maria Andrieş).

"După mult timp petrecut pregătindu-ne, clipa mult aşteptată a sosit: ziua în care aveam să îl primim pe Sfântul Duh cu cele şapte daruri. În timp ce înaintam în rând am fost un pic stresată, uşor speriată că nimic nu se va schimba, în momentul în care episcopul m-a uns cu untdelemnul sfinţit, m-am relaxat şi am lăsat bucuria să-mi inunde sufletul. Cu ajutorul său, dar şi al cântărilor bisericeşti închinate lui, am simţit o linişte sufletească greu de explicat în cuvinte şi m-am bucurat de prezenţa Duhului Sfânt, care m-a ajutat să observ latura frumoasă a lumii, să îmi întăresc credinţa, să o pot mărturisi la alţi oameni prin cuvinte, dar şi prin fapte. M-a făcut să uit de rele, de micile conflicte anterioare şi m-a ajutat să realizez că toţi formăm o mare familie fericită şi împlinită atât timp cât îl avem pe Dumnezeu alături de noi" (Ema Blaj).

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 mai: Buruieneşti: Administrarea Sfântului Mir