Sâmbătă, 28 august 2021, 38 de copii şi tineri l-au primit pe Duhul Sfânt în sacramentul Sfântului Mir administrat de Excelenţa Sa Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, care a prezidat şi Sfânta Liturghie. Tinerii frumos îmbrăcaţi împreună cu comunitatea l-au întâmpinat pe PS Iosif cu mult entuziasm şi bucurie aşteptând binecuvântarea lui, care a şi fost împărţită după salutul părintelui paroh, Laurenţiu Luca. La această sfântă celebrare au fost prezenţi mai mulţi preoţi şi doamna primar.
La predică, PS Iosif a explicat importanţa darurilor Duhului Sfânt în viaţa fiecărui creştin, spunându-le să se roage la Duhul Sfânt implorând darurile sale. În timpul predicii PS Iosif i-a întrebat pe tineri câteva lucruri referitoare la Duhul Sfânt. Apoi a fost reînnoirea făgăduinţelor de la Botez, urmând rugăciunea prin care PS Iosif l-a invocat pe Duhul Sfânt ca să coboare asupra candidaţilor şi administrarea sacramentului Mirului cu Sfânta Crismă. La sfârşitul Sfintei Liturghii tinerii nou miruiţi i-au mulţumit PS Iosif printr-un text şi o poezie. Mulţumiri au fost aduse şi de părintele paroh tuturor celor prezenţi. După Sfânta Liturghie PS Iosif a binevoit a face poză cu fiecare tânăr în parte, iar părintele paroh le-a oferit câte o amintire.
Plini de entuziasm câţiva tineri au dat mărturie despre acest frumos eveniment:
"A fost o zi mult aşteptată şi plină de emoţii! Sub călăuzirea bunului Dumnezeu am reuşit să realizăm cea mai frumoasă sărbătoare! Noi, cei 38 de candidaţi, l-am dobândit astăzi pe Duhul Sfânt împreună cu darurile sale pentru a putea mărturisi cu tărie credinţa creştinească. Mulţumim tuturor binefăcătorilor noştri care au binevoit să ne pregătească cu multă răbdare şi iubire. Călăuziţi de Duhul Sfânt sperăm să facem cele mai bune alegeri care să ne ducă cât mai aproape de Dumnezeu" (Andreea-Iuliana Simon).
"Am aşteptat mult aceasta zi. Azi, noi, adolescenţii din Sărata, l-am primit pe Duhul Sfânt în toată plinătatea sa pentru a putea mărturisi cu tărie credinţa creştină. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a oferit şi pentru că m-a binecuvântat! Nu în ultimul rând, le mulţumesc naşilor şi părinţilor pentru că ne-au fost alături în aceasta zi deosebită şi părintelui paroh care a făcut ca această sărbătoare să fie perfectă şi să rămână mereu în gândul şi inima noastră" (Delia-Bianca Enăşel).
"A fost o experienţă memorabilă, plină de încărcătură emoţională şi trăiri diverse. Primirea Sfântului Duh a însemnat, în mod subiectiv, o reîncărcare spirituală şi un nou început pe drumul drept al credinţei creştineşti. Sfântul Duh a coborât asupra noastră împărţindu-ne darurile sale, moment ce are caracter de unicitate în viaţa fiecărui creştin. Mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor ce au făcut posibilă această bucurie în viaţa noastră, a tinerilor din comuna Sărată, în special părintelui paroh, Laurenţiu Luca, pentru bună îndrumare şi înţelegere revărsată asupra noastră!" (Larisa-Mariana Huhu).
"Privind la aceasta zi, pot spune că, primindu-l pe Duhul Sfânt, m-am umplut de bucurie. A fost o zi plină de emoţii şi nerăbdarea de a-l primi pe Duhul Sfânt. Pot spune cu sinceritate că această zi mi-o voi aminti cu bucurie!" (Andreea-Iulia Feru).
Pr. Laurenţiu Luca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
Administrarea sacramentului Mirului la Sărata (Bacău)
