Sâmbătă, 1 septembrie 2018, în Parohia "Schimbarea la Faţă" din Călugăreni, sub îndrumarea părintelui paroh, Ciprian Bişoc, şi a părintelui Claudiu Cocuţ, paroh de Zăpodia, 62 de adolescenţi şi tineri, atât din Călugăreni, cât şi din Roşiori, au primit sacramentul Mirului în cadrul sfintei Liturghii celebrate de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, împreună cu alţi 15 preoţi.

Data de 1 septembrie a fost motiv de bucurie şi sărbătoarea pentru întreaga comunitate, dar mai cu seamă pentru cei 62 de tineri, care prin ungerea sfântă conferită de păstorul diecezei noastre, l-au primit pe Duhul Sfânt cu cele 7 daruri ale Sale.

Cu emoţie şi nerăbdare, după o perioadă în care s-au pregătit intens pentru această zi specială, la ora 10.00, candidaţii la sfântul Mir, împreună cu toţi cei prezenţi la sărbătoare, l-au întâmpinat conform tradiţiei pe Preasfinţitul Petru Gherghel cu pâine şi sare. Părintele paroh, Ciprian Bişoc, împreună cu primarul, Puiu Ciobanu, i-au urat Preasfinţitului un călduros bun venit, după care s-au îndreptat spre altar pentru celebrarea sfintei Liturghii.

Părintele paroh, fiind întrebat de Preasfinţitul Petru Gherghel dacă tinerii sunt vrednici pentru primirea Sfântului Mir, a afirmat hotărât ca aceştia au fost găsiţi vrednici. "Mărire Tatălui care m-a creat, mărire Fiului care m-a mântuit, mărire Duhului care m-a sfinţit!" a fost rugăciunea cu care a debutat predica Preasfinţitului Petru Gherghel.

La cuvântul de învăţătură, episcopul a făcut o examinare scurtă şi rapidă a candidaţilor, aceştia dovedindu-şi vrednicia prin răspunsurile pe care le-au dat. De asemenea, Excelenţa sa a subliniat importanta Mirului şi eficienţa roadelor Duhului Sfânt în viaţa fiecărui creştin. Făcând referire la lecturile biblice, Preasfinţitul a spus că suntem asemenea apostolilor adunaţi în cenaclu, aşteptând venirea Duhului Sfânt, îndemnându-i totodată pe tineri, ca de azi înainte să fie mesageri, creştini buni care să îl vestească pe Cristos.

Liturghia a fost animată atât de candidaţi, cât şi de corul parohiei, care şi-a arătat astfel sprijinul, dar şi bucuria şi însemnătatea acestei sărbători.

La sfârşitul celebrării, o tânără, în numele miruiţilor, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de întreaga comunitate şi nu numai.

La final, Preasfinţitul i-a îndemnat pe tineri să fie asemenea florilor pe care le ţineau în mâini, flori frumoase care să emane parfumul iubirii Duhului Sfânt.

Liturghia s-a încheiat cu binecuvântarea specială din partea pastorului diecezei noastre pentru cei proaspăt miruiţi.

Avem certitudinea că ziua de 1 septembrie 2018 va rămâne gravată pentru totdeauna în mintea şi sufletul acelora care l-au primit pe Duhul Sfânt şi cu siguranţă va rămâne o zi memorabilă atât pentru comunitatea din Călugăreni, cât şi pentru cea din Roşiori.

Comunitatea Călugăreni

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 septembrie: Călugăreni: Administrarea Mirului