La 24 ianuarie se celebrează Duminica Bibliei
Acel mesaj care aleargă repede
de Mons. Rino Fisichella
Papa va prezida la 24 ianuarie 2021, la ora 10.00 (ora Italiei), la altarul Catedrei din bazilica vaticană, Liturghia cu ocazia Duminicii Bibliei. La sfârşit va înmâna câteva exemplare ale unei ediţii speciale a Bibliei, realizate pentru această ocazie, unui grup de persoane - un fotbalist, o studentă, doi cateheţi, doi nou-miruiţi, un seminarist, un medic şi un nevăzător - alese pentru a reprezenta varietatea poporului lui Dumnezeu.
"Cuvântul Domnului să alerge şi să fie glorificat". De mai multe ori Apostolul Paul în scrisorile sale face referinţă la alergare pentru a exprima urgenţa evanghelizării şi vitalitatea proprie a Cuvântului lui Dumnezeu. Alergarea prin natura sa aminteşte de un drum rapid dictat de exigenţa de a ajunge la scop, care cere angajarea maximă a persoanei. Deja Vechiul Testament recurgea la această imagine, când mai ales în psalm afirma: "El îşi trimite cuvântul pe pământ, cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare" (Ps 147,15). Imaginea alergării aproape frenetice a Cuvântului prezintă imediat cât de urgentă este misiunea care trebuie împlinită. În scrierile din Noul Testament personalizarea Cuvântului nu mai are nevoie să recurgă la artificiul retoric pentru că este exprimată însăşi realitatea noutăţii creştine. Cuvântul s-a făcut trup şi şi-a stabilit locuinţa în mijlocul oamenilor. Aceasta este vestea care în săptămânile trecute a răsunat în lume pentru a celebra misterul Crăciunului cu întruparea Fiului lui Dumnezeu. Cuvântul, nu scrierea este particularitatea credinţei. Totuşi, cuvântul se întrupează şi într-un text aproape închis într-un soi de kenosis care evidenţiază în manieră şi mai profundă caracterul paradoxal al evenimentului. Nu există contradicţie între "cuvânt" şi "scriere", pentru că aceasta cuprinde în sine nu numai cuvântul care este transcris ci şi tăcerea sa. Această bogăţie rămâne în decursul secolelor ca forma cea mai dinamică pentru a face tot mai actual Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa comunităţii creştine. Tăcerea ca limbaj real şi de neînlocuit care permite la ceea ce este pus în scris să mai facă ecou la cuvântul care l-a generat. În faţa Cuvântului lui Dumnezeu tăcerea rămâne ca exprimarea cea mai coerentă pentru a-i percepe profunzimea neexprimată.
Nu vom fi niciodată prea recunoscători părinţilor de la Conciliul al II-lea din Vatican care cu Dei Verbum au readus în evidenţă după multe secole acest impresionant adevăr al credinţei. Aşa cum se ştie, constituţia dogmatică utilizează aceeaşi expresie "verbum" pentru a descrie Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Prima conţine Cuvântul lui Dumnezeu inspirat, a doua cuprinde acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu care în decursul secolelor tinde să exprime tot adevărul. Şi una şi cealaltă provin dintr-un izvor unic; sunt ca o oglindă în care este posibil să se contemple faţa lui Dumnezeu; constituie împreună un singur "depozit" încredinţat întregii Biserici pentru ca în decursul istoriei sale să ştie de unde să ia, pentru a oferi adevărata sa mărturie de credinţă până la împlinirea întregului adevăr revelat. Aşadar, există o unitate aşa de intrinsecă între Sfânta Scriptură şi Tradiţia orală încât o despărţire a lor ar compromite subzistenţa amândurora. Cu scrisoarea Aperuit illis, Papa Francisc a instituit anul trecut Duminica Bibliei. Aşa cum reiese din lectura scrisorii motu proprio la bază se află concepţia sa despre această unitate fundamentală care caracterizează Sfânta Scriptură şi Tradiţia vie a Bisericii. Va fi celebrată şi anul acesta în toate Bisericile din lume pentru a imprima tot mai mult o înrădăcinare în viaţa comunităţilor noastre, aşa încât să se creeze o tradiţie care vrea să redea centralitatea cuvenită inimii credinţei creştine. Situarea sa în contextul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi a Zilei pentru prietenia şi dialogul cu evreii face această întâlnire şi mai semnificativă datorită însemnătăţii sale ecumenice. Nimeni nu-şi poate aroga dreptul de a poseda acel Cuvânt care aleargă liber pentru că este însufleţit de Duhul adevărului care nu se lasă condiţionat de oameni. Mai degrabă, iese în evidenţă conştiinţa că numai în complementaritatea interpretărilor este posibil să se regăsească drumul care trebuie parcurs pentru ca unitatea realizată de Domnul să devină din nou o realitate şi nu un vis utopic.
Motoul ales pentru celebrarea acestei a doua zile afirmă: "Ţineţi cu tărie cuvântul vieţii". Expresia mediată de Scrisoarea către Filipeni nu face decât să-i provoace pe toţi credincioşii la angajarea lor de mărturie coerentă. Ei ştiu că au responsabilitatea de a duce lumii ceea ce au mai preţios: Cuvântul care oferă existenţei personale sensul împlinit. Duminica Bibliei nu îi închide pe creştini în interiorul bisericilor lor pentru o celebrare solemnă. Pornind de la celebrarea duminicală sunt trimişi în lume pentru a oferi bogăţia Cuvântului pe care l-au ascultat şi l-au celebrat. Duminica devine deci rodnică în măsura în care se transformă în evanghelizare.
Pentru a relua tema "alergării" ca spirit care-i însufleţeşte pe creştini poate fi util să prezentăm exemplul frumos oferit de Filip în cartea Faptele Apostolilor. Diaconul era aşezat în casa sa, însă Duhul l-a înştiinţat să se ridice pentru a ajunge la etiopianul care se întorcea din Ierusalim în cetatea sa. Când urma să ajungă la el, Duhul i-a sugerat să se apropie de carul funcţionarului, însă Filip "a alergat" spre etiopian. Este emoţionant de observat spiritul care îi însufleţeşte pe adevăraţii evanghelizatori. Entuziasmul care îi mişcă transformă drumul într-o alergare numai să ajungă la obiectiv. Nu întâmplător, Duminica Bibliei reproduce ca logo al său scena discipolilor din Emaus care merg cu pas rapid, neştiind că îl au ca însoţitor de călătorie pe Cel Înviat. Aceasta este icoana care ar trebui să-i caracterizeze pe creştini atunci când se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu. Ar trebui să fim ecou pentru cuvintele antice: "Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?".
(După L'Osservatore Romano, 23 ianuarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
