Congregaţia "Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos" anunţă trecerea la Domnul a sr. Maria Marta Salahoriu, luni, 2 decembrie 2019. Trupul neînsufleţit este depus în capela Centrului "Asociaţia Sfânta Faţă a Domnului nostru Isus Cristos" din Măgura (Bacău), până joi, 5 decembrie, când va pleca spre ultimul drum în satul natal Lărguţa unde va avea loc şi înmormântarea în ziua de sâmbătă, 7 decembrie 2019, la ora 10.30.
Profund îndureraţi am aflat de moartea neaşteptată a surorii noastre dragi şi iubite ...
Nimeni nu este întrebat când doreşte să plece din această lume.... A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să- i aline durerea şi să-i odihnească sufletul în pace!
A fost mereu aproape de cei în suferinţă, de cei neputincioşi, de cei ce se află pe patul morţii. A muncit cu devotament şi răbdare, şi-a dăruit timpul şi iubirea în slujba celuilalt, fără a se arăta vreodată nemulţumită în a face actele de caritate, iubire, dăruire. Îşi dorea mereu să devină o misionară în ţările îndepărtate, sărace, să se dedice îngrijirii trupeşti şi sufleteşti a copiilor, bătrânilor, a celor neputincioşi şi năpăstuiţi ai sorţii. Dar Dumnezeu a hotărât că misiunea ei pe acest pământ a luat sfârşit, pentru a o duce în Casa Tatălui Ceresc, aproape de inima lui... Dumnezeu să te odihnească în pace, sora Maria Marta!
Sora Maria Marta Salahoriu s-a născut la 27 martie 1984, fiind unul din cei patru copii ai familiei Salahoriu. A intrat în Congregaţia Surorilor Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos la 15 februarie 1999.
După formarea iniţială şi doi ani de noviciat a depus primele voturi la 1 noiembrie 2008 în biserica unde se află mormântul părintelui fondator, venerabilul Gregori Ildebrando din Bassano-Romano, în Italia, iar la 11 iulie 2016 a depus voturile pe viaţă în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc la capela centrului Asociaţiei "Sfânta Faţă a Domnului Isus Cristos" din Măgura, Bacău.
Numele care i-a fost dat la prima profesiune i-a marcat profund viaţa şi acţiunile, putând fi asociat cu viaţa şi activitatea Martei şi a Mariei, surorile lui Lazăr.
Viaţa surorii noastre Marta a fost scurtă şi simplă şi se poate rezuma într-un singur cuvânt: iubire!
Trupul neînsufleţit este depus în capela Centrului "Asociaţia Sfânta Faţă a Domnului nostru Isus Cristos" din Măgura (Bacău), până joi, 5 decembrie, când, după Liturghia care va fi celebrată la ora 10.30, sicriul cu trupul neînsufleţit va pleca spre ultimul drum în satul natal, Lărguţa. Liturghia de înmormântarea va fi celebrată la Lărguţa, în ziua de sâmbătă, 7 decembrie 2019, la ora 10.30.
Congregaţia "Surorile Benedictine Reparatoare
ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos"
