Interviu luat arhiepiscopului de Toronto despre lectio divina
De Kathleen Naab
Benedict al XVI-lea accentuează mult lectura rugătoare a Scripturii, cunoscută ca lectio divina, aşa încât a dedicat acestei practici un spaţiu amplu în exortaţia "Verbum Domini", în afară de faptul că el însuşi a ţinut în mai mult ocazii lectio divina cu preoţii şi seminariştii din dieceza sa.
Arhiepiscopul de Toronto este unul din ierarhii care a răspuns la invitaţia Sfântului Părinte, nu numai la nivel personal, ci şi implicându-i pe credincioşii din comunitatea sa.
Mons. Thomas Collins, care de 10 ani ţine întâlniri de lectio divina în arhidieceza sa, a publicat recent o carte pentru a împărtăşi experienţa sa cu un public mai vast.
Agenţia Zenit a vorbit cu Monseniorul Collins despre modul de a promova lectio divina şi despre cartea sa intitulată "Pathway to Our Hearts: A Simple Approach to Lectio Divina with the Sermon on the Mount" (Ave Maria Press).
Cartea dumneavoastră "Pathway to Our Hearts" este o adaptare a lectiones divinae desfăşurate de dumneavoastră în catedrala diecezei. Lectio divina este gândită pentru un grup de persoane, este necesar un ghid, sau este mai potrivit să fie făcută individual?
Monseniorul Collins: Cel mai bun mod pentru a face experienţa lectio divina este la nivel individual, dar în ultimii 10 ani am dezvoltat un fel de sesiune de lectio divina pentru primele duminici din lună, din septembrie până în decembrie, în catedrala mea. Auspiciul este ca aceia care participă o dată pe lună în catedrală să poată beneficia de această experienţă, dar mai ales să poată adapta forma publică de lectio divina la un uz personal, în timpul rugăciunii zilnice.
Cartea este descrisă ca o "adaptare a practicii antice a lectio divina la catolicii de astăzi". Ce adaptări sunt cerute? Care sunt diferenţele dintre practica antică a lectio divina faţă de obiceiul de astăzi?
Monseniorul Collins: Lectio divina consistă în substanţă într-o citire rugătoare a Scripturii - diferit de un studiu biblic (exegeză) - sau în proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu în liturgie, sau în citirea de texte lungi din Biblie. Scopul este acela de a avea experienţa unei întâlniri cu Domnul, prin citirea rugătoare a unei mici părţi din Biblie. În aceşti 2000 de ani creştinii au dezvoltat diferite modalităţi pentru a face asta.
Şi în epoca modernă, această practică a avut diferite adaptări, fie pentru forma publică fie pentru cea privată. În public, lectio divina pe care eu o propun consistă pur şi simplu în citirea rugătoare a unui text din Biblie. Şi auspiciul meu este ca aceia care participă să fie apoi capabili să adapteze această metodă la rugăciunea lor zilnică.
Ne puteţi explica în sinteză metoda pe care o propuneţi pentru lectio divina?
Monseniorul Collins: Modul meu de a desfăşura o lectio divina se bazează pe metodologii folosite de alţii, cu unele adaptări personale. Fiecare poate face asta în diferite moduri. Încep cu rugăciunile solemne de seară în catedrală, cântând psalmii. Aceasta este o practică veche care îmbogăţeşte viaţa noastră modernă. Apoi mă poziţionez la marginea bisericii şi uneori dat câteva informaţii scurte care pot fi utile în rugăciunea textului.
Există apoi trei faze în lectio divina. Înainte de toate se face semnul crucii, pentru a începe perioada de lectio divina. Trebuie să ne punem pe noi înşine în mod conştient în prezenţa lui Dumnezeu, cerând iertare pentru păcatele noastre şi abandonând distragerile care ne împiedică să îndreptăm atenţia noastră asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Ne rugăm conform cuvintelor micului Samuel: "Vorbeşte, Doamne, pentru că slujitorul tău te ascultă".
A doua fază este aceea a rugăciunii textului sacru. Mai întâi citesc întregul text lent şi cu glas tare, cerând fiecăruia să ia în considerare ce anume ne spune capului nostru, inimii noastre şi mâinilor noastre, sau cunoaşterii lui Dumnezeu, iubirii faţă de Dumnezeu şi slujirii lui Dumnezeu.
După o perioadă de tăcere citesc primul verset din text şi fac câteva reflecţii invitând persoanele să rămână câteva momente în tăcere pentru a medita asupra a ceea ce au ascultat. Urmez aceeaşi schemă pentru toate versetele - text, comentariu, tăcere - şi apoi citesc din nou întregul text cu glas tare, pentru a trece apoi la un moment de tăcere.
Faza a treia consistă în rugăciunea "Tatăl Nostru", "Bucură-te, Marie", "Slavă Tatălui" şi semnul crucii, pentru a intra apoi din nou în problemele din viaţa noastră zilnică.
Benedict al XVI-lea a încurajat de mai multe ori lectio divina. În anul 2005 a spus că dacă ar fi "promovată în mod eficace" ar duce la o nouă primăvară a Bisericii. Ce se poate face în această privinţă?
Monseniorul Collins: Cred că este un lucru bun ca episcopii şi preoţii să desfăşoare lectio divina în public sau să ilustreze această formă de rugăciune în conferinţele lor sau la zilele de reculegere. Este un mod foarte simplu şi profund de a-l întâlni pe Dumnezeu în Biblie.
Sesiunile care stau la baza cărţii "Pathway" provin din anii 2007-2008, deci aproape de acum patru ani. Putem spune că o promovare a lectio divina s-a înrădăcinat deja în Biserică? Este un proces în desfăşurare în Canada şi în restul lumii?
Monseniorul Collins: Eu duc înainte lectio divina în public de 10 ani, dar alţii fac asta de mulţi ani în alte moduri. Sesiunile reproduse în "Pathway to Our Hearts" se referă la anul în care lectiones ale mele erau centrate pe Predica de pe munte. În alţi ani textele utilizate erau luate din Psalmi, din parabole sau din alte pasaje din Scriptură. Nu ştiu cum se făcea în alte părţi, deşi cardinalul Martini, la Milano, a desfăşurat o formă diferită de lectio divina în urmă cu mulţi ani.
În sfârşit, ca arhiepiscop, cum ar trebui să fie lectio divina în viaţa preoţilor?
Monseniorul Collins: Cred că poate să fie de mare binefacere pentru preoţi să parcurgă o oră în fiecare zi în adoraţie în faţa Domnului nostru în Preasfântul Sacrament şi este un bine să desfăşoare şi vreo formă de lectio divina în timpul acelei ore de rugăciune zilnică.
(După Zenit, 15 aprilie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
