Luna august, în care celebrăm anual Adormirea Maicii Domnului, sărbătoarea patronală a Familiei călugăreşti a Asumpţiunii, a fost deja plină de evenimente pentru Congregaţia Surorilor Oblate Asumpţioniste.

După sesiunea de formare spirituală cu tema "Interioritatea în gândirea sfântului Augustin", ţinută de pr. Lucian Dîncă, AA, surorile participante din România, împreună cu altele venite din diferite comunităţi din Franţa, Bulgaria şi Rusia, au parcurs drumul exerciţiilor spirituale, în aceeaşi atmosferă de fraternitate augustiniană, de această dată aprofundând tema "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne".

Această pregătire spirituală intensă a creat premizele împărtăşirii bucuriei, după cuvântul sfântului Augustin: "Mai întâi de toate trăiţi unanim în casă, un singur suflet şi o singură inimă, orientaţi spre Dumnezeu". Şi iată, locul de desfăşurare a acestor evenimente a dat prilejul manifestării bucuriei, în ziua de sâmbătă, 11 august 2012, prin celebrarea a 20 ani de existenţă a primei comunităţi a Surorilor Oblate Asumpţioniste, Mănăstirea "Sfânta Monica", din localitatea Bacău, Cartier Izvoare.

Sfânta Liturghie de mulţumire pentru acest jubileu a adunat în jurul altarului surori Oblate Asumpţioniste, prieteni, colaboratori şi rude apropiate. Celebrarea a fost prezidată de Mons. Alois Fechet, vicar episcopal responsabil pentru viaţa consacrată, care a adus salutul, binecuvântarea şi preţuirea PS Petru Gherghel, pentru cei 20 ani de misiune ai Surorilor Oblate Asumpţioniste în Dieceza de Iaşi. La predică, pr. Anton Dancă a făcut un scurt istoric al prezenţei Surorilor Oblate Asumpţioniste în România şi în special în regiunea Moldovei, fiind martor al mai multor evenimente relatate, iar apoi i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi la o mai mare consideraţie şi pietate faţă de sfânta Euharistie. Au răspuns invitaţiei surorilor şi au concelebrat: pr. Ştefan Erdeş, pr. Dumitru Gabor, pr. Iosif Dămătăr, pr. Cătălin Florea, AA şi pr. Andrei Cocianga.

În timpul agapei fraterne care a urmat după sfânta Liturghie, s-au împărtăşit bucurii, s-au depănat amintiri, s-au ţinut discursuri şi s-au făcut urări, totul într-o atmosferă caldă, destinsă.

Spre sfârşitul sărbătorii, un grup de surori a dat viaţă dramatizării începuturilor Congregaţiei Surorilor Oblate Asumpţioniste din 1865 şi ale misiunii sale din Orient, marcând astfel deschiderea primului an din triduumul de pregătire a Jubileului de 150 ani de la fondarea congregaţiei, care se va celebra la 24 mai 2015.

Părinţii asumpţionişti şi surorile oblate asumpţioniste s-au reunit încă o dată la 15 august, cu prilejul pelerinajului la sanctuarul Maicii Domnului de la Baraţi, în sărbătoarea întregii familii asumpţioniste, gazde fiind surorile oblate asumpţioniste din comunitatea din cadrul Casei de Copii "Sfânta Maria".

Dar luna Asumpţiunii nu s-a încheiat. Comemorarea sfântului Augustin şi cea a sfintei Monica, sfinţi ocrotitori ai celor două congregaţii, vor fi din nou ocazii de întâlniri fraterne.

"Iată cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună!" (Ps 132,1)

Sr. Patricia Gherca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 august: Luna august - luna asumpţiunii