În urmă cu o săptămână, cu ocazia prezentării monografiei catolicilor din Tămăşeni, am făcut vorbire de mai multe ori de "cea mai ilustră personalitate din istoria Institutului "Presa Bună" din Iaşi şi totodată unul dintre cei mai de seamă ziarişti catolici români din prima jumătate a secolului al XX-lea": preotul Anton Gabor. Dacă ar fi să prezint biografia acestui preot doar după locurile unde s-a format şi în care a activat aş termina foarte repede: Tămăşeni - Innsbruck - Valea Seacă - Iaşi. Dar nu voi face aşa, pentru că părintele Anton Gabor şi-a dedicat aproape un sfert de secol înfiinţării, dezvoltării şi răspândirii revistei "Lumina creştinului", activitate pe care ar fi continuat-o dacă n-ar fi survenit moartea misterioasă la vârsta de aproape 53 de ani.

Anton Gabor s-a născut în ziua de 6 iunie 1883, la Tămăşeni. A urma şcoala elementară în satul natal, până la vârsta de 13 ani, când în ziua de 7 octombrie 1896 a intrat în Seminarul episcopal din Iaşi. După 10 ani de studii, în anul 1906 a fost trimis pentru studii superioare la Innsbruck, în Austria de astăzi. Reîntors în ţară, a fost sfinţit preot în ziua de 31 august 1908, la Iaşi. Apoi a mai continuat studiile de specializare până în anul 1911.

La întoarcerea în Dieceza de Iaşi a fost numit profesor la Seminarul Catolic din Iaşi, până la închiderea acestui din cauza Primului Război Mondial.

Fiind însă seminarist, Anton Gabor află că în anul 1903 a apărut la Bacău "Calendarul catolic", îngrijit de preoţii franciscani, o carte deosebită care i-a captivat pe toţi preoţii şi seminariştii din Dieceza de Iaşi. Părintele Iosif Malinowski (1857-1916), care publicase mai multe cărţi, la 16 decembrie 1908, fiind preşedintele unui comitet de înfiinţare a "Foii catolice", lansează un apel pentru publicarea unei reviste. Motivaţia stătea în contracararea presei care iese din făgaşul îndrumării spre bine şi în posibilitatea pentru catolici de a fi apăraţi împotriva calomniilor. Din apel aflăm că de mult timp se discutase despre apariţia unei publicaţii catolice: o foaie săptămânală sau un cotidian în română sau în franceză. Câţiva preoţi şi laici s-au întrunit de mai multe ori, au discutat şi au decis ca mai înainte de publicarea revistei să vadă dacă apariţia acesteia se bucură de interes în rândul preoţilor şi credincioşilor. După ce au obţinut binecuvântarea episcopului Nicolae Iosif Camilli, s-a format comitetul care a trimis apelul: "Credem deci că a sosit momentul să scuturăm inerţia noastră şi să ne adunăm toate puterile la un loc, spre a aduce odată la îndeplinire idealul dorit de atât amar de vreme". Programul publicaţiei şi un chestionar cu şapte întrebări au fost trimise mai multor preoţi şi laici din Arhidieceza de Bucureşti şi din Dieceza de Iaşi. La acest apel au răspuns doar 293 de persoane, prognozându-se peste 3000 de abonaţi. Numărul persoanelor fiind considerat prea mic, s-a amânat redactarea unei reviste, dar a continuat apariţia "Calendarului catolic".

După ce a finalizat studiile doctorale la Innsbruck, în toamna anului 1911, părintele Anton Gabor s-a întors la Iaşi şi a fost numit profesor la Seminarul diecezan. În discuţiile pe care le-a avut cu părintele Iosif Malinowski, părintele Gabor a reluat ideea publicării unei reviste, după proiectul lansat în anul 1909. Însuşi părintele Gabor ne-a împărtăşit împrejurările în care intră în contact cu această publicaţie şi cum ia primele lecţii de jurnalism chiar de la pr. Malinowski: "Şcoala publicisticei o începusem sub direcţiunea Sfinţiei sale îndată ce m-am întors de la studii în următoarele împrejurări. Păr. Andrei Florea, actualul paroh de Grozeşti, pe atunci vicar la Bacău, făcându-ne o vizită la Seminar, se pronunţă mâhnit, că pe anul 1912 nu mai tipăreşte Calendarul catolic, deoarece nu mai este vreme. Am stăruit pe toate căile să nu facă un asemenea lucru, fiindcă ar fi păcat. Totodată i-am propus colaborarea, pe cât ne va fi cu putinţă. În sfârşit şi-a dat consimţământul şi, trimeţându-mi de la Bacău o parte din manuscris, am început tipărirea calendarului la Iaşi. Ca vicar general a Eparhiei, păr. Malinowski avea censura cărţilor şi aşa am ajuns în contact cu dânsul. Într-un chip cruţător mă făcea atent asupra tuturor greşelilor de limbă, asupra construcţiunilor frazei şi aşa mai departe, iar eu, dându-mi seama de vastele lui cunoştinţe, mă supuneam, deşi nu mă convingeam totdeauna". În acest context, află de la părintele Malinowski despre planul vechi al publicării unei reviste şi despre mijloacele puţine de a duce la împlinire un asemenea plan. În lunile următoare se conturează gândul de a duce mai departe ideea publicării revistei: "În noembrie al aceluiaş an (1912) îi comunic planul de a începe cu 1 ianuarie următor tipărirea revistei Lumina creştinului. La început se cam temea, dar când i-am arătat hotărârea tare de a-mi aduce la îndeplinire planul, mi-a dat îndrumările şi sfaturile trebuincioase pentru această grea întreprindere. Pe lângă câţiva alţi confraţi, părintelui Malinowski îi datoresc cel mai mare sprijin în începerea acestei reviste".

Îndrumat de părintele Malinowski, în decembrie 1912 tânărul preot Gabor începe prin a se adresa preoţilor şi credincioşilor din Diecezele de Iaşi şi de Bucureşti, comunicându-le intenţia de a începe publicarea revistei. Nu a primit decât 18 cereri pentru abonament, dar nu s-a descurajat. Şi-a propus să pornească la drum invers: mai întâi să scoată revista şi apoi să vadă reacţia cititorilor. Pe cheltuiala proprie, în ianuarie 1913, cu aprobarea şi binecuvântarea episcopului Nicolae Iosif Camilli, scoate primul număr din "Lumina creştinului", în 16 pagini, format mic, B5. La finalul lunii decembrie 1912 revista era tipărită. La 30 decembrie 1912, trimite un exemplar arhiepiscopului Raymund Netzhammer, iar în scrisoarea care însoţeşte revista trimisă, părintele Gabor îşi exprimă greutăţile, îngrijorările, dar şi bucuria: "Am deosebita plăcere că după oarecari greutăţi vă pot trimite numărul întâiu al foii catolice Lumina creştinului. Vă rog, Înalt Prea Sfinţite, să îl primiţi cu aceiaş inimă cu care vi se trimite. Înainte de toate, vă rog cu cel mai profund respect de a-mi acorda binecuvântarea mie şi acestei neînsemnate foi, pentru ca lucrul început să poată urma cursul său înainte spre binele catolicilor. De binecuvântarea lui Dumnezeu prin mâinile Prea Sfinţiei Voastre am nevoie într-un chip cu totul deosebit. În locul al doilea, vă rog din inimă să ne ajutaţi atât cu preţiosul sfat al Înalt Prea Sfinţiei Voastre, cât şi cu alte mijloace pe care le veţi crede de cuviinţă. Vă rog mai departe, Înalt Prea Sfinţite, să fiţi blând în judecata acestei foi, în starea ei actuală. Erau multe greutăţi şi de aceea cu mare sforţare am voit să apară odată numărul întâiu, apoi la celelalte se vor face îndreptările cuvenite"

Revista "Lumina creştinului" din ianuarie 1914 şi "Calendarul catolic pe anul 1914" redau câteva cuvinte prin care episcopul Nicolae Iosif Camilli aprobă revista "Lumina creştinului": "Bucuros dăm învoirea cerută împreună cu binecuvântarea noastră întru Domnul" (la 26 iulie când s-a cerut învoirea în scris), după ce 3 ianuarie 1913 scria din Monterubbioano (Italia): "Mă bucur şi te felicitez; mulţumindu-ţi, îţi dau din inimă binecuvântarea cerută". De asemenea, sunt notate şi cuvintele arhiepiscopului Raymund Netzhammer de la Bucureşti dintr-o scrisoare din 27 decembrie 1912 prin care îi răspunde părintelui Anton Gabor: "Eu îmbrăţişez cu căldură gândul Sfinţiei Voastre şi binecuvântez din inimă această întreprindere. Nu rămâne îndoială că aşa ceva este trebuincios şi că va avea o bună reuşită".

Primele 2.000 de exemplare au fost expediate părinţilor parohi şi unor credincioşi. Interesul a crescut şi, la sfârşitul anului, părintele a scos cheltuielile făcute cu tiparul, hârtia şi expediţia. "Noi nu aşteptam să meargă aşa, cum a mers pentru un început, mai ales la nou unde catolicii nu sunt încă deprinşi cu aşa ceva", este notat în numărul din ianuarie 1914. "Cu numărul acesta - precizează părintele în revista din decembrie 1913 -, Lumina creştinului împlineşte un an de când a început să apară. Multe greutăţi a avut în cale, ca oricare început, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ele au fost înlăturate cel puţin în parte, aşa că această foaie a putut să-şi continue destul de regulat drumul către locuinţele acelora, cari au binevoit să-i dea ospitalitate în sânul familiei lor". Redactorul cere, de asemenea, ca cititorii să vină cu sugestii şi propuneri, îşi exprimă speranţa că numărul cititorilor va creşte şi că este hotărât să meargă înainte cu lucrarea începută.

Iată câteva paragrafe din primul articol al revistei: "Primeşte, aşadar, iubite cititor, această «Lumină a creştinului», care bate cu oarecare sfială la uşa ta; primeşte-o, căci îţi va fi întotdeauna un prieten şi sfătuitor la bine în toate împrejurările. Dea Dumnezeu, ca această «Lumină» să pătrundă până în cea din urmă locuinţă, unde se află un catolic, spre a-i aminti ceva despre credinţa, despre datoriile lui, şi astfel să-şi dea bine seama, de ceea ce trebuie să facă spre a se putea mântui. În chipul acesta «Lumina creştinului» ar fi un adevărat ajutor şi întrucâtva un suplinitor al preotului acolo, unde el nu poate pătrunde decât rareori, şi atunci numai în grabă. Această «Lumină» i-ar sta totdeauna la îndemână, să-l lumineze, când ar lua-o în mână. Oricine ai fi, cel ce citeşti aceste rânduri aduse ca o solie de "Lumina creştinului», ia-ţi hotărârea de a sprijini după putinţă această «Lumină», ca să-şi poată ajunge, câtuşi de puţin, ţinta propusă. Isus Hristos, adevărata «lumină a lumii», să o întovărăşească cu binecuvântarea sa în drumul ei, ca să aducă roade îmbelşugate în inimile tuturor acelora, care o vor primi în mijlocul lor".

De ce s-a ales titlul "Lumina creştinului"? Din vechiul proiect al preotului Iosif Malinowski s-a păstrat ca subtitlu "foaie catolică lunară", care apoi se transformă în "revistă catolică lunară" (din iunie 1914) şi apoi în "Organ al Apostolatului Rugăciunii" (din ianuarie 1930). Apărea în 16 pagini, în prima zi a fiecărei luni, în formatul actual (B5: 23,5x18,5), iar paginile erau numerotate continuu, mai puţin coperţile, până la finalul anului. Redacţia şi administraţia erau la Seminarul din Copou (str. Ghica-Deleni 4bis la început, apoi, începând cu iunie 1913, str. Comănescu, 6). Abonamentul pe an era 2 lei, iar preţul unui exemplar 20 de bani. Pentru a răspândi şi mai mult revista, părintele instituie premii (exemplu: martie, aprilie, decembrie 1913). La fiecare final de an, cele 12 numere se legau, iar volumele erau puse la dispoziţia cititorilor.

Primul număr, din ianuarie 1913, conţine următoarele articole: "Eu sunt lumina lumii" (p. 1-3), Modelul familiei creştine (p. 4-7), Cântarea credinţei (p. 7-8: poezie de pr. Francisc Mattas), Jubileul de 50 de ani de preoţie a P.S.S. Mons. Nicolae Iosif Camilli (p. 9-10), Ştiri diverse (p. 11-13): Principele Luitpold, regentul Bavariei; Principele Ludovic; Conversiune; Faptă eroică; Misionar premiat (p. 13), Bibliografie (p. 13), Copii dragi în pripă (p. 14: cântec), Poşta redacţiei (p. 15), Cuprinsul (p. 15), Au apărut (p. 16). Acest număr se deschide cu un articol program: "Eu sunt lumina lumii" în care se explică menirea revistei. Articolul porneşte de la un citat din Evanghelia după Ioan (8,11), din care prima parte va deveni motoul revistei, aşezat pe copertă: "Eu sunt lumina lumii". După ce face comparaţie între binefacerile soarelui de pe cer şi ale soarelui Cristos, care ne-a dat învăţăturile şi harul său, articolul arată că apostolii şi urmaşii lor sunt trimişi să propovăduiască aceste adevăruri. Scrierile sunt o prelungire a misiunii apostolilor. Lumina creştinului tocmai aceasta doreşte să facă: "Să propovăduiască pe înţelesul tuturora adevărurile aduse nouă de Isus Hristos; să înlesnească totodată răspândirea acelui foc dumnezeiesc, despre care vorbeşte el însuşi; să amintească evenimentele mai importante din lumea catolică, care sunt în stare să ne întărească în credinţa noastră". Scopurile se vor atinge prin articole care expun adevărurile de credinţă, poruncile şi sacramentele, care apără credinţa, explică anul bisericesc şi ceremoniile, prin pilde ale oamenilor mari şi povestiri morale. Editorialul se încheie cu îndemnuri de a primi revista, de a o citi şi sprijini, precum şi cu o rugăciune adresată lui Cristos ca să binecuvânteze lucrarea şi să facă să aducă roade în inimile cititorilor.

Sub grija părintelui Anton Gabor, încă de la primul număr al "Luminii creştinului" apar câteva rubrici care apoi se regăsesc aproape în fiecare număr, precum "Ştiri diverse", cu informaţii religioase din ţară sau din Biserica Universală; rubrica "Bibliografie" redă revistele şi cărţile creştine care sunt recomandate pentru cititori; "Poşta redacţiei" apare de obicei pe ultima pagină sau pe copertă. De această rubrică răspunde părintele Gabor care dă răspunsuri la diferite cereri şi întrebări. Tot aici găsim îndemnuri la a se abona, răspândi sau a scrie articole: "Către Cucernicii părinţi parohi şi domnii dascăli. Vă rugăm să binevoiţi a lămuri pe catolicii noştri despre însemnătatea scrierilor bune şi să-i îndemnaţi a se abona la «Lumina creştinului» sau: "Un mare ajutor ar fi pentru «Lumina creştinului», dacă fiecare catolic ar căuta să răspândească această foaie printre prietenii săi. Numere de probă se vor trimite totdeauna gratis. Aceia, care ar voi să ne pună la dispoziţie diferite articole - şi îi rugăm pe fraţii noştri preoţi mai cu seamă pentru aceasta - pot vedea din expunerea scopului şi a mijloacelor, în ce chip ar putea să lucreze".

Părintele Anton Gabor a scris foarte mult, întrucât cele mai multe articolele nu sunt semnate. Toate aparţin redacţiei, adică sunt scrise de redactor, care uneori se semnează "G." (februarie 1913) sau "A.G.", "Dr. A. Gabor" (mai, iunie, august, septembrie 1913), "Dr. Anton Gabor" (octombrie 1913). Începând cu februarie 1913, la finalul revistei se notează: "Pentru redacţie răspunde: dr. Anton Gabor". Revista a fost tipărită la Institutul de Arte Grafice "N.V. Ştefăniu & Co." Iaşi (Str. Ştefan cel Mare, 38) (ianuarie 1913 - august 1916), după care au fost alese şi alte tipografii.

Aşa cum am scris în urmă cu câteva zile în medalionul dedicat părintelui Iosif Tălmăcel, la 14 aprilie 1913 apare la Săbăoani publicaţia "Viaţa", mai întâi buletin parohial care devine revistă redactată de părinţii franciscani. Noua publicaţie este apreciată de "Lumina creştinului" în numărul din luna mai: "Cu deosebită bucurie salutăm apariţia Buletinului Parohiei Catolice din Săbăoani Viaţa. Oricine îl răsfoieşte - şi se răsfoieşte cu mult drag, mulţumită materialului bogat, felurit şi în adevăr bine scris - se convinge, că niciodată bunul Dumnezeu nu lasă neîncununată de succes munca plină de râvnă a preotului (...). Acestea sunt toate numai începuturi! Cinstit să fie numele unor asemenea preoţi şi Domnul totdeauna cu dânşii, ca să lucreze şi mai departe cu aceiaş râvnă pentru a da sfintei Biserici fii credincioşi şi luminaţi şi patriei române cetăţeni cinstiţi şi cu dragoste de ţară!"

La finalul anului 1913, părintele Anton Gabor, într-un articol intitulat "O operă ce trebuie înfăptuită", trage concluziile: "Ca pasărea ascunsă în desişul verde al copacului, care cântă de dragul ce vor s-o asculte, aşa pornit-am şi noi - cu sfială, se înţelege - însă hotărâţi să scriem pentru cei ce vor să ne citească (...) Am umplut o mică parte din golul ce era în populaţia noastră catolică (...) Am văzut cu multă mângâiere că «Lumina creştinului» a păşit pragul multor case şi că a fost întâmpinată cu căldură şi dragoste. Fapt care ne dovedeşte iarăşi pe de o parte că era nevoie de o asemenea publicaţie, pe de altă parte că dorul de citit a pătruns nu numai printre orăşeni, dar şi în însăşi inima celor de la ţară". Publicaţia de la Iaşi a fost apreciată în publicaţiile vremii. Notăm câteva reacţii. Calendarul catolic pe anul 1914, în cadrul rubricii "Cronica", scrie: "De la 1 ianuarie se tipăreşte la Iaşi «Lumina creştinului», o revistă lunară scrisă pentru poporul catolic, cu scopul de a-l instrui şi de a-i face cunoscută viaţa catolică din celelalte părţi". Calendarul notează pe scurt şi reacţia pozitivă a publicaţiei "Revista catolică" din Bucureşti, amintind şi de aprecierea pozitivă a revistei "Cultura creştină" din Blaj. Mai pe larg reacţiile respective pot fi citite în respectivele publicaţii. "Revista catolică": "«Lumina creştinului», foaie catolică lunară, redacţia şi administraţia: Iaşi, str. Ghica Deleni, 4bis. Începând cu 1 ianuarie a anului nou, apare în capitala Moldovei o revistă al cărei scop e: răspândirea adevărurilor descoperite de Isus, şi întărirea sentimentului religios. Spre a ajunge acest scop, «Lumina creştinului» va spune - pe înţelesul tuturor - învăţătura Bisericii şi va înşira faptele mai însemnate din Biserica Catolică (...) "Salutăm cu bucurie apariţia acestei reviste şi dorim să fie răspândită în straturile cele mai largi ale tuturor celor ce se interesează de învăţătura Domnului". "Cultura creştină": "Mişcarea catolică din ţară ne-a surprins anul acesta cu o nouă publicaţie lunară intitulată: «Lumina creştinului». Ea iese din Iaşi şi este îngrijită de preoţii catolici din anturajul arhiepiscopului de acolo, Mons. Nicolae Iosif Camilli, care nu putea să prăznuiască mai demn jubileul preoţiei sale de 50 de ani - decât contribuind cu îndemnul şi sprijinul său la scoaterea unei publicaţii, menită să întărească în credincioşii săi alipirea de legea lor... Foaia catolică lunară a ieşenilor, care costă anual numai 2 cor., se îndreaptă mai ales către credincioşii celor două eparhii catolice din ţară, dar va găsi, credem, şi la noi sprijinul material pe îl merită".

Aşadar, în anul 1913, părintele Anton Gabor a dat naştere unui proiect în care se doreşte tipărirea de cărţi bune: Societatea "Sfântul Iosif". Pentru aceasta în mai multe numere cere sprijinul cititorilor, să se înscrie în această societate şi să contribuie financiar, arătând avantajele: "Cu câtă plăcere în serile lungi şi viforoase de iarnă, adunaţi roată la gura sobei, nu veţi asculta de glasul acestor cărţi, ce vă vor vorbi de credinţa voastră dragă, despre patrie şi vremile trecute, pline când de mândrie, când de amarnică răstrişte; sau vă vor înşira poveşti frumoase, curate, înălţătoare de suflet! Şi plăcerea ta va fi cu atât mai mare, cu cât cugetul îţi va şopti: şi tu ai părticica ta de muncă în întruchiparea acestui mândru sol de bine: autorul, cu mintea şi scrisul lui, şi tu cu banul ce-ai contribuit, ban, câştigat cinstit, cu mare trudă şi sudoarea frunţii".

Pentru a vă delecta cu stilul jurnalistic al părintelui Anton Gabor, vă propun un text scris în urmă cu 100 de ani, când a fost consacrat şi înscăunat episcopul de Iaşi Alexandru Teodor Cisar:

"Cu toate că nu ne puteam pune cu Bucureşti, totuş ne-am depus toate puterile pentruca primirea la Iaşi să fie cât mai bine reuşită. În acest scop s'a întors din Bucureşti P.S. Sa Păr. Ulderic Cipolloni, îndată ce a putut isprăvi conferinţele cu Î.P.S. Sa Episcopul nostru asupra afacerilor Eparhie, spre a lua toate măsurile de primire împreună cu Păr. Dr. Diomede Ulivi, Parohul Catedralei. Unii preoţi sosiseră de Marţi sara, iar ceilalţi erau aşteptaţi Miercuri dimineaţa. În curtea Catedralei se luau ultimele măsuri de aranjare. Întrucât se anunţase în jurnale şi ora sosirii, multă lume se adunase şi aştepta cu nerăbdare pe noul Păstor. Un lucru neliniştea pe toţi, nu cumva trenul să aibă o neobişnuită întârziere şi atunci s'ar fi făcut o mare încurcătură. Întârziere a fost, dar destul de mică pentru a se lua samă pe asemenea timpuri. La ora hotărâtă toţi eram însă pregătiţi pentru sosire. Un număr restrâns de invitaţi plecară la gară întru întâmpinare în frunte cu Prea Sfinţia Sa P. Cipolloni, restul poporului trebuia să se adune în curtea Bisericii Catedrale. Catedrala era special împodobită de către Călugăriţele Notre Dame de Sion; ograda era înconjurată de steguleţe tricolore şi de ramuri de stejar. În răstimpuri erau stâlpi cu steagul papal. Tot astfel şi din turnul bisericii steagul papal era înconjurat de steagurile tricolore ce fâlfâiau lin în adierea vântului. La intrarea în ogradă se ridica un mic arc de triumf. Direcţiunea şcolii primare de la Notre Dame îngrijise ca toate fetele să fie de faţă, îmbrăcate în alb, cu cununi de trandafiri pe cap; tot astfel şi orfelinele dela acea mănăstire veniseră îmbrăcate în voal alb. Aceste copile luaseră loc sub bolta ce conduce în ograda bisericii, unde îl aşteptau pe noul Episcop. Era o privelişte încântătoare, când priviai depe stradă această mulţime de fetiţe drăgălaşe, unele cu steguleţe în mână, altele cu flori pentru a le arunca înaintea iubitului Păstor.

În fruntea cortegiului stăteau reprezentanţii Societăţei catolice cu steagul, urmau îndată trei fetiţe cari trebuiau să ofere Î.P.S. Sale câte-un buchet de flori întovărăşit de cuvinte de bun sosit în mijlocul nostru. Şi preoţii, cari nu plecaseră la gară, aşteptau îmbrăcaţi în cote. Ne uitam din când în când pe strada Ştefan cel Mare în direcţia de unde trebuia să vină, dar de multe ori trebuiam să ne întoarcem fără rezultat. Deodată apar vreo două trăsuri. Era venerabila doamnă Ana Cisar, care venise cu trenul prin Vaslui. Neliniştea deveni şi mai mare, căci nu ştiam ce s'a petrecut cu Episcopul nostru. Însă nu mult după aceea ştafeta noastră depe strada Ştefan cel Mare ne aduce vestea că vin. În adevăr în depărtare se zărea un şir de trăsuri în frunte cu un cupeu, ce venia destul de dămol. Un fior de emoţiune trecu prin inimile tuturor, şi fiecare căuta să-şi ocupe locul destinat. Într'aceea şi cupeul ajunge înainte bolţii. Mergem înainte spre a da ajutor să se coboare înaltul oaspete. Când deschidem uşa, vedem foarte multe buchete cu flori depuse la picioarele lui. Erau primite în decursul călătoriei dela diferite delegaţiuni eşite întru întâmpinare.

Cel dintâi preot din Eparhia de Iaşi care a eşit întru întâmpinare la gară a fost Prea Cucernicia Sa Păr. Paul Mosel O.M.C., Paroh de Bacău, şi Vicarul Foran al districtului cu acelaş nume. La Roman îl aşteptau delegaţii de săteni din mai multe sate în frunte cu preoţii Grigorie Enariu, Iosif Berni O.M.C., Mihail Dumea şi Dr. Ioan Ferenţ. Cel dintâi ţinu un mic discurs de salutare în numele sătenilor adunaţi, cari apoi prezentară buchete de flori. Episcopul se întreţinu cu dânşii în mod familiar până la plecarea trenului, în care se suiră şi preoţii amintiţi spre a veni împreună la Iaşi. În gara Mirceşti erau adunaţi numai săteni de prin satele învecinate, cari făcură ovaţiuni călduroase noului Păstor. La Hălăuceşti i se făcu iarăş o primire foarte frumoasă. Afară de mulţi poporeni erau de faţă Părinţii Franciscani Francisc Mattas, Petru Morariu, Felix Rafaelli, Anton Bişoc, Iosif Tălmăcel şi Petru Pal. Tot aşa au fost orfelinele în frunte cu Contesa Lucia de Rochefort şi Maicile Franciscane. La Paşcani Păr. Iacint Bock O.M.C. a îndemnat pe enoriaşi de a eşi la gară întru întâmpinarea Î.P.S. Sale. Şi Păşcănenii au făcut-o bucuros. Şi aci a căpătat multe flori. La Tg. Frumos s'au urcat preoţii Iuliu Abescu, paroh de Butea şi Gheorghe Istoceanu, paroh de Oţeleni. Iată deci de unde se adunaseră acele buchete.

Preoţii, cari eram lângă cupeu, îi sărutăm inelul, pe când el zâmbeşte binevoitor fiecăruia, apoi ne apropiem de boltă, unde îi ieşiră întru întâmpinare cele trei fetiţe şi îi oferiră buchetele, şi în urmă întreaga procesiune se puse în mişcare spre sala Piu X, unde Î.P.S. Sa trebuia să îmbrace hainele pontificale. De aici procesiunea porneşte spre Catederală. În frunte era steagul Neprihănitei, purtat de o orfelină, urmau fetele cari aruncau flori în cale. Imediat înaintea Episcopului erau preoţii îmbrăcaţi în cote. Patru membri din Societatea catolică purtau baldahinul, sub care Păstorul, ajuns în mijlocul turmei sale, dădea binecuvântarea poporului îngenunchiat. Era o scenă măreaţă să-l vezi îmbrăcat în hainele preţioase episcopale, cu mitra pe cap, cu cârja în mână, strălucind la toate razele binefăcătoare ale soarelui. Ajuns la uşa Catedralei, P. Ulderic Cipolloni, care-l aştepta acolo, îi prezintă agheazmă şi apoi procesiunea îşi urmă cursul mai departe. Orga, sub mânile dibace ale unei călugăriţe dela Notre Dame de Sion, intonă solemn Te Deum. Biserica era ticsită de lume, cu toate că era o zi de lucru şi ceremonia începuse pe la orele 12 jumătate. La sunetul orgei, toţi se sculară în picioare şi îndreptară privirile spre intrare. Fetele ocupară drumul spre altar din amândouă părţile, se puseră în genunchi şi astfel Păstorul nostru, trimes de supremul Cap al Bisericii catolice, păşia maestos pentru întăia dată spre tronul episcopal, neocupat vreme atât de îndelungată. Înaintea altarului se face o scurtă rugăciune în tăcere, apoi Administratorul Apostolic cântă rugăciunile prescrise în asemenea împrejurări. Sfârşindu-se aceste rugăciuni, după ce Î.P.S. Sa ocupă tronul, urcă şi dânsul treptele altarului şi rosteşte un frumos discurs de salutare şi urare de bun sosit. Sfârşeşte cu cuvintele că depune la picioarele tronului episcopal toată autoritatea, fiind de acum numai el singur stăpân pe Dieceză şi pe noi toţi: "Depunând această autoritate, care greu apasă pe umerii mei slabi, cel dintâi mă arunc la picioarele Înalt Prea Sfinţiei Voastre spre a Vă mărturisi şi spre a Vă jura şi în numele Cerului şi al Poporului catolic din Eparhia Iaşilor supunere necondiţionată, ascultare neîncetată şi tot respectul datorit legitimului nostru Păstor. La mulţi ani Înalt Prea Sfinte". Sfârşind aceste cuvinte, se îndreaptă către tron, înmână Episcopului cheia Catedralei, simbolul autorităţii, se puse în genunchi, sărută inelul şi apoi se retrase la dreapta lui. Acelaş lucru l-au făcut toţi preoţii de faţă în semn de supunere faţă de dânsul.

Î.P.S. Sa, într'un discurs plin de vieaţă, mulţumeşte tuturor pentru frumoasa primire atât prin diferitele staţiuni, precum şi în oraşul reşedinţei episcopale. Arată apoi dorinţa muncii sale pastorale simbolizate prin stema episcopală. Cele trei stele sunt credinţa, nădejdea şi dragostea, ce călăuzesc ca nişte stele pe tot creştinul doritor să ajungă la limanul fericirii cereşti. Aceste virtuţi vor aduce atunci o adevărată armonie între toţi, ce se exprimă de Mântuitorul prin cuvintele rostite către Apostoli după înviere «Pace Vouă» - Face apel la toţi să-i dea mână de ajutor spre propăşirea Ţării, spre folosul Bisericii spre mântuirea tuturor. După binecuvântarea solemnă şi depunerea hainelor episcopale, se formă din nou procesiunea spre a duce pe noul Episcop la reşedinţa sa. În sunetul orgei şi al clopotelor procesiunea porneşte în rânduiala care intrase. Înaintea palatului episcopal fetele se opresc, se pun în genunchi şi aruncând flori, primesc binecuvântarea. Preoţii înaintează în lăuntru, se pun în genunchi spre a căpăta şi ei binecuvântarea pastorală. Apoi el se urcă în saloanele episcopale, condus de P. Ulderic Cipolloni. În urmă vin cei invitaţi special spre a prezenta urările lor de bună sosire.

Toţi se coboară apoi în sala de mâncare, unde li se serveşte o gustare. La ora 2 era linişte în palat. Masa de gală era hotărâtă pentru ora 5. Înainte de aceasta s'au luat două fotografii, una cu Î.P.S. Sa împreună cu toţi preoţii iar a doua cu toţi cei de faţă. La masă a domnit o mare înfrăţire. Şirul toasturilor l-a început P. Francisc Orlandi O.M.C. Provincialul Franciscanilor. A mai vorbit P. Pogluţ, P. Emil Svirski, P. I. Tălmăcel etc.

Astfel s'a sfârşit şi ziua solemnă a primirei. Toţi îşi păstrează o amintire cât mai plăcută despre dânsa, admirând mai pe sus de toate blândeţa şi bunătatea noului nostru Episcop. Dea Dumnezeu să-l avem mulţi ani în mijlocul nostru spre a ne conduce cu înţelepciune pe calea adevărului şi a fericirii".

Iată doar câteva pagini din cele consemnate în urmă cu 100 de ani, când a fost instalat al treilea episcop al Diecezei de Iaşi. Au fost zile pline de bucurie şi speranţă că tânăra Episcopie de Iaşi îşi va relansa entuziasmul pastoral şi îşi va reveni după crizele cauzate de război şi epidemiile care au bântuit comunităţile catolice din Moldova.

Continuând proiectul de răspândire a revistelor şi cărţilor catolice, în luna septembrie 1919 a fost publicat proiectul de statut al "Societăţii Catolice Presa Bună" , care avea ca scop tipărirea şi răspândirea scrierilor religioase şi care cuprindea Editura Presa Bună, Tipografia Presa Bună, Biblioteca Presa Bună. Din fondurile strânse în perioada 1919-1924 s-a deschis Biblioteca Presa Bună, în care se dorea a se tipări trei serii de lucrări: Seria Istorioare Morale, Seria Religioasă şi Seria Vieţile Sfinţilor. Până în anul 1926 toate publicaţiile catolice au fost tipărite la diferite tipografii din oraşul Iaşi: Lumina Moldovei, Viaţa Românească, Institutul de Arte Grafice N. V. Stefaniu & Co ş.a. În februarie 1926 Tipografia Lumina Moldovei a vândut Editurii Presa Bună atelierul său tipografic. Acoperirea cheltuielilor pentru această investiţie majoră s-a realizat prin donaţiile oferite de diferiţi preoţi din ţară şi din străinătate, de Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea (240000 lei), dar şi de mai multe familii catolice din Iaşi, Huşi, Luizi-Călugăra, Gherăeşti etc.

În ziua de 17 mai 1926 au început lucrările de construire a clădirii destinate tipografiei din strada Ştefan cel Mare, alături de palatul episcopal. Pentru cumpărarea tipografiei şi construirea clădirii din strada Ştefan cel Mare a fost format un comitet de iniţiativă, alcătuit din: episcopul Mihai Robu, Mons. Anton Gabor, pr. Gheorghe Peţ, pr. Bruno Falewski, pr. Dumitru Romila, pr. Dumitru Andrieş şi pr. Iosif Ghiuzan. Construcţia a fost realizată într-un timp destul de scurt, în cinci luni, astfel că la 31 octombrie 1926 a avut loc sfinţirea tipografiei şi a atelierului Institutului Presa Bună, pus sub patronajul Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Numărul pe ianuarie 1927 al revistei "Lumina creştinului" a fost tipărit la Presa Bună în condiţii grafice mult mai bune. Concomitent au fost făcute demersurile legale pentru funcţionarea acestor instituţii, astfel la 3 mai 1927 Institutul de Arte Grafice şi Editura Presa Bună au fost înregistrate la Tribunalul Iaşi, iar nouă zile mai târziu episcopul Mihai Robu a solicitat autorizaţiile de funcţionare a tipografiei din partea Inspectoratului Industrial al Regiunii a III-a Iaşi. În august 1927, părintele Gabor, având cunoştinţă de proiectul cultural al ministrului Angelescu privind înfiinţarea a 3.000 de biblioteci populare săteşti, i-a scris arhiepiscopului Cisar pentru a interveni la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în vederea distribuirii publicaţiilor editate de Presa Bună la bibliotecile săteşti. Arhiepiscopul a confirmat, la 10 ianuarie 1928, că a primit de la Iaşi publicaţiile apărute la Presa Bună, ce urmau a fi înmânate ministrului Angelescu. Această rugăminte a fost înnoită şi în februarie 1929, când relua discuţia privind distribuirea unei părţi din broşurile apărute la Presa Bună unor biblioteci populare, cu ajutorul autorităţilor româneşti. Această insistenţă se explică şi prin faptul că vânzarea cărţilor se făcea cu o oarecare dificultate, lucru ce crea o problemă în asigurarea unui capital pentru rulaj.

Toate aceste iniţiative ale directorului Institutului Presa Bună din Iaşi vizau găsirea unor surse complementare de finanţare, care să permită dezvoltarea presei catolice şi dezvoltarea culturală a societăţii româneşti. În mai 1928 a fost publicat actul constitutiv al Institutului Presa Bună din Iaşi, dat de episcopul Mihai Robu la data de 27 februarie 1928. În document se fac câteva precizări menite să "evite orice confuzie şi coliziune de drepturi în prezent şi în viitor" privitor la Institutul Presa Bună, printre care: "Institutul Presa Bună este o întreprindere diecezană, sub direcţiunea şi ocârmuirea Episcopiei, având scopul său şi mijloacele sale proprii de activitate; Institutul Presa Bună este trecut la Tribunalul Iaşi pe numele Episcopiei Catolice; Atât clădirea, cât şi materialul tipografic al Institutului sunt proprietatea Episcopiei, care însă le dă destinaţie clară şi precisă, că nu vor servi la altceva decât la răspândirea scrierilor bune; Scopul Institutului este editarea şi răspândirea scrierilor bune, cu conţinut atât religios, cât şi profan; Mijloacele de care se va servi Institutul Presa Bună spre a putea răspândi scrierile bune sunt: contribuţiile benevole ale donatorilor, încasările rezultate din vânzarea revistelor, broşurilor sau cărţilor editate, venitul ce-l va aduce tipografia lucrând şi pentru alte persoane sau instituţii din oraş; Institutul va fi condus de un comitet numit de Episcop". După obţinerea aprobărilor legale de funcţionare a Institutului Presa Bună, episcopul Robu a înaintat dosarul tipografiei, în ianuarie 1930, către Ministerul Industriei şi Comerţului, pentru a putea beneficia de avantajele ce decurgeau din legea pentru încurajarea industriei naţionale. În memoriul de înfiinţare a tipografiei, anexat la dosarul trimis Ministerului Industriei şi Comerţului, era făcută următoarea prezentare: "Câţiva preoţi de la Episcopia Catolică de Iaşi începuseră încă din anul 1911 să tipărească reviste, calendare şi alte cărţi morale pentru popor. După război activitatea a fost luată din nou, dar aceşti preoţi s-au convins că fără o tipografie proprie nu se va face un progres real. De aceea, la 1925 s-au folosit de o ocaziune şi episcopia a cumpărat tipografia «Lumina Moldovei», proprietatea domnului Liviu Sadoveanu. Din lipsă de local, nu s-a putut utiliza această tipografie până la 15 mai 1927, când s-au făcut toate sforţările pentru deschiderea ei. Tipografia «Presa Bună» nu urmăreşte scopuri materiale, ci răspândirea de cărţi morale cât mai ieftine pentru popor". Jurnalul Consiliului de Miniştri din 4 februarie 1930 acorda Institutului de Arte Grafice Presa Bună înlesnirile şi foloasele legii pentru încurajarea industriei naţionale, adică scutire de vamă pentru maşini, utilaje, reducere pentru transportul CFR şi altele. Arhiepiscopul de Bucureşti, Cisar, a încercat să sprijine Presa Bună prin intermedierea tipăririi la Iaşi a unor cărţi de importante. La 20 aprilie 1929, într-o scrisoare adresată Mons. Gabor, acesta îi spunea: "Pare că soarta m-a ales să fiu mijlocitorul Presei Bune", această afirmaţie era legată de tipărirea la Iaşi a unei lucrări a unui autor german, Friedrich Ritter von Lama, despre Papa Pius XI, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de preoţie, intermediată de arhiepiscop. Aceasta urma să fie ulterior prezentată şi promovată în "Lumina creştinului" şi "Sentinela catolică".

În luna februarie 1930 a fost achiziţionată o nouă maşină de tipărit din Germania, marca Heidelberg. Cheltuielile pentru aducerea noii maşini l-au determinat pe părintele Gabor să facă numeroase apeluri la credincioşi pentru susţinerea presei catolice: "Faceţi ceva pentru presă! Ascultaţi glasul timpului (...) La foarte multe se gândesc (creştinii): la clopote, la icoane, la zugrăvirea bisericilor şi la altele, dar la susţinerea presei catolice nu. Cu toate acestea, un ziar catolic poate face atâta bine...". La iniţiativa Mons. Anton Gabor (în octombrie 1934) a fost aleasă o zi a presei catolice în data de 28 octombrie, care în anul 1934 a coincis cu sărbătoarea de Cristos Rege, o zi ce se dorea a fi de "cercetare a cugetului pentru toţi catolicii, pentru ca să vadă ce au făcut şi ce mai au de făcut în sprijinul presei, o zi ce Mons. Anton Gabor o vrea generalizată în toată ţara şi sărbătorită cu deosebit interes prin festivaluri, expoziţii de cărţi şi reviste, împărţiri de cataloage, reclame etc., pentru ca să se deştepte cât mai mult interesul credincioşilor".

În Almanahul "Presa Bună" din anul 1934, s-a scris cu ocazia jubileului de 25 de ani de preoţie al Mons. Anton Gabor: "Un apostol al presei bune, de talia Mons. Gabor, trebuie preţuit ca un dar al lui Dumnezeu pentru binele catolicilor din România şi merită tot sprijinul din partea fiecăruia, pentru a-şi continua opera pe care o conduce cu atâta zel şi jertfă şi pentru care însăşi pronia dumnezeiască pare a-l fi destinat".

Părintele Anton Gabor este cel care a deschis filiala Institutului "Presa Bună" de la Chişinău. Rostul tipografiilor de la Institutul "Presa Bună" era acela de a tipări "cărţi folositoare pentru popor", în cunoscutele serii Istorioare morale, Religioase şi Vieţile sfinţilor. Se poate spune că timp de decenii, Institutul "Presa Bună", sub coordonarea Mons. A. Gabor, a fost un loc de întâlnire şi de formare intelectuală pentru mulţi preoţi şi laici, atât din Dieceza de Iaşi cât şi din celelalte dieceze. A fost cucerit de ideea fondării unui săptămânal catolic, în colaborare cu Arhidieceza de Bucureşti, motiv pentru care în 1935 şi-a dat acordul pentru fuzionarea revistei "Dacia creştină" cu ziarul "Farul nou", ce a fost fondat la Bucureşti cu un an înainte. Rodnica sa activitate culturală a fost urmărită cu interes şi apreciată de toate publicaţiile catolice ce apăreau la acea dată în ţară, iar oficiosul Sfântului Scaun, ziarul "L'osservatore romano" din 18 octombrie 1934 îl omagia pe Mons. A. Gabor într-un articol având titlul "Un jubileu al presei catolice".

E demn să menţionăm că Ziua Presei în Dieceza de Iaşi datează din 1934, când ultima duminică din luna octombrie - era ziua de 28, care coincidea cu sărbătoarea lui Cristos, Rege - a fost aleasă ca Ziua Presei, "o zi de cercetare a cugetului pentru toţi catolicii, ca să vadă ce au făcut şi ce mai au de făcut în sprijinul presei", o zi pe care Mons. Anton Gabor, directorul Editurii "Presa Bună" de atunci, o voia "generalizată în toată ţara şi sărbătorită cu deosebit interes prin festivaluri, expoziţii de cărţi şi reviste, împărţiri de cataloage, reclame etc. pentru ca să se deştepte cât mai mult interesul credincioşilor".

La 14 ianuarie 1936, ziarul "Farul nou" din Bucureşti scria: "Cine-l cunoaşte pe Mons. Gabor îi ştie pasiunea pentru presă, goana lui după tipografie. Toată misiunea lui apostolică e închinată acestui dor mare de a vedea vie pretutindeni, dar mai ales în capitala României, o presă creştină, modernă, răspunzând dârz la toate problemele actuale, atât de pornite în toate direcţiile vântului tragic de circulaţia de idei internaţionale ce sfâşie Europa şi lumea toată. În aşteptarea idealului său larg, Mons. Gabor îşi continuă de aici, neîntreruptă, activitatea lui la Iaşi. Din când în când, apare şi la noi cu atâta idealism înflăcărat în singurătate, cu atâta pornire, c-ar răsturna munţii, ar aluneca pe ape, ca divinul său protector, care când va binevoi, va răsplăti în plin... atâta elan către el".

Activitatea editorială a părintelui Anton Gabor a fost elogiată mult de episcopul Alexandru Theodor Cisar, care a obţinut de la Sfântul Scaun, la începutul anului 1924, distincţii preţioase pentru patru preoţi. Citez un fragment din scrisoarea circulară (nr. 2614 din 22 februarie 1924) prin care episcopul aducea acest lucru la cunoştinţa preoţilor şi credincioşilor din Moldova: "Sfântul Părinte a binevoit să acorde distincţii pontificale la patru dintre preoţii Eparhiei de Iaşi. Acestea sunt cele dintâi onorificenţe date de Sfântul Scaun apostolic clerului nostru indigen (...). Vă facem deci cunoscut că prin decretele date la 5 februarie 1924 au fost numiţi camerieri secreţi, supranumerari ai Sanctităţii sale papa Pius al XI-lea, următorii: Preacucernicia Sa Ioan Bogleş, decan de Siret şi paroh de Gherăeşti, Preacucernicia Sa dr. Anton Gabor, directorul Şcolii din Iaşi şi redactor al revistei Lumina creştinului, Preacucernicia Sa dr. Marcu Glaser, decan de Basarabia şi paroh de Chişinău, şi Preacucernicia Sa Mihai Robu, secretar episcopal".

Monseniorul Anton Gabor a condus revista până în februarie 1936, mai puţin în anul 1928 când îl găsim ca redactor pe pr. Iosif Ghiuzan (martie-noiembrie 1928). Amintesc aici şi redactorii şefi care i-au continuat activitatea: pr. Petru Pal (martie 1936 - noiembrie 1937), pr. Constantin Hausner (decembrie 1937 - august 1939), pr. Iosif Bălan (septembrie 1939 - aprilie 1941), pr. Dumitru Herghelegiu (mai 1941 - 1948), pr. Aurel Percă (ianuarie - decembrie 1990), pr. Isidor Chinez (ianuarie 1991 - septembrie 1992), pr. Cornel Cadar (octombrie 1992 - decembrie 2019), pr. Adrian Blăjuţă (din ianuarie 2020).

Deşi am putea lungi aceste consideraţii despre activitatea neobosită a acestui apostol al presei bune din Dieceza de Iaşi, nu vreau să trec la ultimele zile ale părintelui Anton Gabor fără a menţiona că mult timp a fost şi profesor la Seminarul Catolic din Iaşi, în timpul Primului Război Mondial a administrat Parohia Valea Seacă, de lângă Bacău, a activat ca spiritual şi capelan la Institutul "Notre Dame de Sion" (şi director al acestei instituţii), delegat episcopal, administrator al comunităţilor din Fălticeni şi Paşcani etc

Cine poate transmite mai precis ultimele zile de viaţă şi moartea Mons. Dr. Anton Gabor decât revista pe care a condus-o aproape un sfert de veac?! De aceea am selectat câteva articole, păstrând stilul şi unele greşeli consemnate în anul 1936, din care putem reţine şi alte aspecte biografice:

"Monseniorele Dr. Anton Gabor nu mai este printre noi!

Miercuri 19 Febr. pe la orele 14.30 a trecut în lumea veşniciei! Întors la Iaşi la 24 Dec. trecut, de la congresul studenţilor catolici din Blaj, s'a simţit indispus. După câteva zile s'a pus în pat. Medicul şi medicii chemaţi n'au dat de urma boalei. Temperatura urcă scările ei obişnuite până la 38.5 Centigrade şi înapoi.

Analizele şi radiografiile făcute nu demarcau nimic deosebit. După o criză de friguri un frison urcat la 39 gr. D-l Dr. Enescu unul din cei mai buni internişti din Iaşi, chemat la patul bolnavului, l'a sfătuit să se lase dus în spital pentru mai bună cercetare şi îngrijire. Cercetat fiind, tot nu s'a dat de urma boalei!

Vorbind cu Dr. Enescu la 16 şi 17 Februarie, am convenit ca după dorinţa Pr. S. S. Părintelui Episcop M. Robu, să se facă un nou consult.

Marţi 18 Febr. cinci medici cercetându-l cu deamănuntul nu s'au putut pronunţa asupra boalei! Cele trei punctuaţii făcute în zona ficatului, unde se credea că se localizează răul, n'au dat rezultat mai bun! S'a trimis din nou sângele la analiză şi când a venit Miercuri, rezultatul analizei, că sângele e de tot curat, pacientul trecuse în lumea mai bună! Curios lucru că în faza ştiinţei medicale aşa de progresate, după două luni de zile, după sacrificii nepricopeţite, să nu poţi şti măcar ce boală te roade, te consumă! Aceasta nu-i mare mângâiere! Aiurea trebuie căutată mângâierea mai sigură!

În lumea drepţilor, la răsplata suferinţelor! Acolo s'a îndreptat sufletul nobil al amicului nostru comun, Dr. A. Gabor. Acum o scurtă privire asupra carierii şi străduinţelor nobile ale ilustrului nostru dispărut!

S'a născut în Iun. 1883, deci dispar în puterea vieţii şi activităţii, la vârsta de 53 ani!

Primind o îndrumare spre idealuri mai mari ale vieţii, din partea bunului conducător spiritual ce a fost reposatul Părinte Ios. Lipski S. I., pe atunci paroh de Tămăşeni, tânărul Anton Gabor părăseşte satul natal cu tot farmecul ce atrage şi absoarbe vlaga tinerimii, şi se duce la seminar în Iaşi.

Intrând în seminarul episcopal din Iaşi a lucrat cu osârdie la dobândirea cunoştinţelor necesare unui preot destoinic. Rămânând numai doi, cu regretatul Dr. I. Ferentz, dintr'o serie întreagă, au fost trimişi prin 1908 la universitatea din Innsbruck. Acolo sub conducerea unor profesori geniali trebuiau să se aşeze temeliile activităţii viitoare în ambii apostoli viitori. Acolo, cunoscând lumea largă catolică şi idealurile apostolatului modern catolic şi-au fixat linia activităţi lor pentru biata noastră Moldovă catolică! Pe când Dr. Ferentz îşi alese domeniul istoriei, în care ne-a dat câteva lucrări de valoare, Mons. Gabor şi-a fixat idealul practic «Presa Bună». Din 1913 a început a publica Revista lunară «Lumina Creştinului». Început modest, dar pentru catolicii noştri din Moldova lucru de valoare contact cu lumea mare catolică! De aceea vedem acolo mereu ştiri şi referate din lumea largă, nu atâtea lucrări originale. - Cu toate greutăţile timpului şi ale războiului a continuat Revista până la ultima sa suflare. 23 de ani grija lui principală a fost redactarea Revistei. A mai fost în acelaşi timp Profesor în Seminarul diecezan, capelan şi spiritual la Maicile de Sion. Numai gândul şi grija ca ani dearândul, să fii fiecare dimineaţă la orele 6 la altar, căci o comunitate întreagă se tulbură la întârzierea Sf. Liturghii, numai grija aceasta exact împlinită arată că răposatul Monsenior a ştiut ce-i perseverenţa în practică! - În timpul războiului a fost câtva timp paroh la Valea -Seacă - Bacău. Din Iaşi apoi a mai administrat Comunitatea Catolică din Fălticeni şi Paşcani. A ajutat în Iaşi, la curia episcopală, mai ales sub actualul Episcop, Msgr. Mihai Robu, fiind adeseori delegatul şi locţiitorul Prea Sfinţiei Sale; dar în toate împrejurările grija principală a ilustrului dispărut era Presa Bună.

Lăţirea Presei Bune nu numai în Moldova dar şi în celelalte părţi ale Ţării. A întreţinut mereu contact viu cu corifeii condeiului catolic din Ardeal. Mulţi se vor fi mirat ce căuta latinul acela printre catolicii uniţi, pela întrunirile Agrului?

De câţiva ani, mai ales de când Părintele Papa actual a stârnit din nou râvna pentru unirea răsăriteană cu Biserica Mumă, răposatul Msgr. Gabor a luat contact şi cu unele feţe bisericeşti ortodoxe din Basarabia. Ultimul an a înfiinţat chiar o filială a Presei Bune la Chişinău. Câte năcazuri a înghiţit, numai acela ştie pentru care el a cheltuit ultima sa energie spirituală şi materială! - era desenat ca în primăvara anului curent să reprezinte Presa catolică din România întregită la expoziţia Presei catolice din toată lumea la Vatican. A comunicat la centru sa caute pe altul în locul lui! Chiar de se îndrepta nu se simţea în stare să mai facă călătorii curând.

Dumnezeu l'a chemat la odihnă mai lungă.

Ca ultime amănunte redăm că la înmormântarea lui în ziua de Vineri 21 februarie s'au adunat peste 30 de preoţi de ai noştri din toate colţurile îndepărtate ale diecezei, cu toată furia timpului rece de iarnă. Catolicii noştri din Iaşi au umplut catedrala pentru a lua rămas bun de la Predicatorul bine cunoscut lor. N'au lipsit nici ortodoxii, chiar feţe bisericeşti pentru care a manifestat totdeauna numai inimă apostolică, iubire de adevăr fără împunsături, iubire cu adevărat creştinească şi frăţească. Cuvântări ocazionale au ţinut: Pr. Sf. Sa Episcopul Msgr. M. Robu, Provincialul P. P. Conventuali din Moldova, P. Dr. I. Pal, C. S. S. Canonicul Iovanelli, delegatul Pr. Sf. Sale Arhiepiscopul catolic Msgr. Al. Cisar, Dl. Matcovici, institutor dela şcoala parohială de băeţi, C. S. P. Iosif Tălmăcel, paroh şi decan de Bacău; toţi au relevat meritele celui dispărut.

Fie-i partea şi răsplata cu drepţii, cari au ştiut să se sacrifice pentru răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Dr. P. Pal."

Câteva telegrame de condoleanţe trimise Î.P.S.S. Mons. Mihai Robu, episcop de Iaşi cu prilejul morţii Monseniorului Anton Gabor:

"Neaşteptata săvârşire la cele veşnice a inimosului şi cucernicului slujitor a lui Hristos, Părintele Gabor, m'a îndurerat adânc. Primiţi expresiunea celor mai vii şi simţite condoleanţe. Ministrul Justiţiei, Valer Pop".

"În numele Federalei Astru şi al meu exprim cele mai sincere regrete pentru moartea neaşteptată a Monseniorului Gabor, devotatul sprijinitor al tinerimii creştine. Preşedinte, Dr. Popa".

"Adânc întristaţi pentru pierderea incomparabilă suferită de presa catolică română prin moartea Monseniorului Gabor, exprimăm Excelenţei Voastre condoleanţele noastre. Farul Nou".

"Deplâng moartea luminatului şi foarte zelosului preot Gabor. Canonic Roşianu".

"Zdrobit de pierderea Monseniorului Gabor, prezint condoleanţele mele sincere. Mons. Carol Rist".

Iată cum au apreciat unele ziare persoana şi activitatea părintelui Anton Gabor:

"A murit Monsenior Anton Gabor. Eri a încetat din viaţă Monseniorul Anton Gabor. Defunctul a fost directorul revistei catolice «Lumina Creştinului» şi unul din înfiinţătorii instituţiei «Presa Bună». În ierarhia catolică avea titlul de camerier papal". ("Ziua", 20 februarie 1936).

"Moartea Pr. Anton Gabor. Eri după amiază a încetat subit din viaţă distinsul cleric catolic din Iaşi, monsegnorul Anton Gabor. Defunctul s'a născut în 1883. După studiile strălucite în seminarul catolic din Iaşi şi la Universitatea din Innsbruck, S. Sa a fost hirotonisit preot la 31 August 1908. În 1 Ianuarie 1913 publică primul număr din revista «Lumina Creştinului» organ catolic în limba română. După războiu publică «Sentinela Catolică» apoi «Dacia Creştină» iar în 1926 inaugurează institutul «Presa Bună». S. Sa e editat şi multe cărţi pentru popor. În Octombrie 1933, S. Sa a împlinit 25 ani de păstorie. În ultimul timp conducea secţia culturală a episcopiei catolice. Trupul neînsufleţit al monsegnorului Gabor, a fost depus în sala Piu, unde credincioşii fac pelerinaj". ("Opinia", 21 Febr. 1936)

Am transcris şi înmormântarea Monseniorului dr. Anton Gabor:

"Într'un cadru impresionant a avut loc eri înmormântarea monseniorului dr. Anton Gabor, camerier papal pe lângă episcopia catolică din localitate.

Dimineaţa la ora 10, în catedrala catolică, au slujit în sobor: P. S. Episcop Robu, mons. Gabrovschi, vicar general al Bucovinei, mons. Iovanelli, delegat al arhiepiscopiei catolice din Bucureşti, mons. Marcu Glaser, prelat papal, decanul Basarabiei, decanii: Schuster - Rădăuţi, Gr. Enariu - Siret - Roman, Iosif Tălmăcel - Bistriţa - Bacău, Dumitru Andrieş - Trotuş, pr. Dumitru Romila, decan de Iaşi, apoi preoţii: Iosif Pal, sup. franciscanilor din Moldova, dr. Petru Pal, Schinke dir., seminarul catolic, Mihai Damac, dir. seminarului din Hălăuceşti, Anton Romila, Mihai Bejan, Luczco, I. Duma, Ion Martinaş, B. Romila, Alfons Weber, A. Piazza, Gh. Istoceanu, Anton Tălmăcel, P. Băcăuanu, A. Petz, Hartinger, Gh. Petz, Petru Pleşca, Alois Herciu, Eduard Szel, Kampe, Cojocea Francisc, Sczurek, Mihai Demeter, Lazăr şi Hohn.

Răspunsurile au fost date de corul seminarului catolic din Iaşi.

După oficierea serviciului divin P. S. Episcop Mihai Robu a ţinut o impresionantă cuvântare, arătând că Dieceza catolică este greu lovită prin moartea prea timpurie a mons. Gabor, care a fost un stâlp de granit pentru consolidarea şi progresul ei.

În catedrală a mai vorbit pr. Iosif Pal, sup. preoţilor franciscani din Moldova, care în linii fugare a schiţat figura defunctului.

Apoi pe rând s'a perindat prin faţa catafalcului mulţimea prezentă, printre cari numeroşi clerici ortodocşi, după care s'a format cortegiul impunător, pornind spre cimitirul «Eternitatea».

La cimitir au ţinut cuvântări Mons. Iovanelli, delegatul Arhiepiscopiei de Bucureşti, institutorul Matcovici şi pr. Tălmăcel, decan de Bistriţa.

Din partea noastră transmitem un cuvânt de mângâere episcopiei catolice, care a pierdut pe unul din pivoţii catolicismului din România". (Gr. Spiru, "Opinia", 23 februarie 1936)

"Monseniorului Dr. Anton Gabor a pornit în lumea drepţilor, pentru care s'a pregătit printr'o viaţă închinată Bisericii şi Scripturii sfinte. Figură aleasă străjuită de o frunte care se înălţa dreaptă spre bolta cerească, monseniorul dr. Anton Gabor, purta în Iaşi smerenia unui apostol al credinţei căreia i s'a devotat prin haina preoţească şi prin persistenta activitate închinată scrisului. Slujitor al lui Dumnezeu, Părintele Gabor, era ziarist în accepţia cea mai spiritualizată a noţiunii.

Permanent străjer al altarului, veghea cu aceeaşi conştiincioasă şi smerită grijă la regalul tiparniţei de el înjghebat, pentru întărirea inimilor drept credincioşilor.

Ieşean prin constanţa şederii şi prin contribuţia adusă la întărirea instituţiilor locale, Părintele Gabor se ocupa de eparhia căreia îi aparţine de decenii, prin varietatea unei activităţi care ţinea de cele sfinte prin originea lor şi de cele ce se sfinţeau prin ajutorul său duhovnicesc şi scriitoricesc.

Directorul Institutului «Presa Bună» , monseniorul de care ne despărţim cu multă părere de rău, a fost luptător cu scrisul pentru cauza catolicismului al cărui erudit slujitor se distinsese în această parte a ţării.

Editor de cărţi, reviste şi broşuri religioase, înnoda pragmatica zilnică şi sârguincioasă, cu entităţile divine ale nemuririi prin credinţa în Mântuitorul lumii creştine.

La catafalcul monseniorului dr. Anton Gabor depunem omagiul cernit pentru om, publicist şi slujitor pilduitor al altarului". ("Lumea", sâmbătă, 22 februarie 1936)

Redau şi cuvântare funebră rostită la înmormântarea Mons. Dr. Anton Gabor de către preotul Iosif Tălmăcel, decan de Bacău şi reprezentant al presei diecezane, în numele presei catolice române, în numele scriitorilor români catolici şi în numele AGRU-lui:

"Prea Sfinţite, Monseniori, Prea cucernici Părinţi şi întristată adunare,

La moartea oamenilor mari oraţiuni funebre sunt de prisos, căci faptele lor vorbesc mai mult decât ar putea vorbi oratorul cel mai iscusit. Acest lucru se poate spune şi în acest moment solemn, când luăm rămas bun dela rămăşiţele pământeşti ale aceluia care a fost Mons. Dr. Anton Gabor de veşnică pomenire pentru toate generaţiunile viitoare, nu numai ale Diecezei de Iaşi, ci a întregei Românii Mari. Totuş, pentruca memoria regretatului dispărut din mijlocul nostru să rămână mai bine întipărită în sufletele noastre, cred de cuviinţă şi mă simt obligat să schiţez în câteva linii fugare, dar lapidare, figura nobilă şi istorică a valorosului luptător al Presei Bune catolice din România în adevărata credinţă a lui Hristos sub ocârmuirea negreşelnică a Papii de la Roma, dela care străbunii noştri primiră lumina credinţei şi a civilizaţiei. Mons. Gabor a fost cel dintăi care a avut curajul, abia sfinţit preot, să înceapă în Dieceza noastră apostolatul mai intens prin presă. N'aveam niciun periodic cât de modest, căci toată presa noastră se reducea la câteva cărţi strict necesare pentru cult şi catechizare. Mons. Gabor, pregătit sub impulsul unui ideal apostolic deosebit, scoate la lumină cu data de 1 Ianuarie 1913 periodicul lunar «Lumina Creştinului".

După Război mai scoate şi o foaie apologetică «Sentinela Catolică» prefăcută mai târziu în «Dacia Creştină» azi unită cu «Farul Nou» din Bucureşti. Curajul cel mai mare, ca să nu zicem îndrăzneala cea mai mare, a avut-o Mons. Gabor când a ridicat Institutul «Presa Bună» cu toate atelierele ei tipografice din curtea Episcopiei catolice din Iaşi. De atunci toată activitatea lui, tot idealul lui, toată ţinta lui a fost ca să propăşească această instituţie binefăcătoare. De aceea s'a zbătut zi şi noapte, a alergat în toate părţile a apelat cu toată îndrăzneala la ofrandele celor ce credeau că ar trebui să-şi priceapă idealul, a născocit fel de fel de planuri pentru a duce la bun sfârşit opera începută în timpuri atât de critice şi neprielnice. Dar tocmai această muncă neîntreruptă şi aceste griji mari i-au zdruncinat sănătatea şi i-au grăbit sfârşitul, ce nimeni nu-l aştepta aşa de grabnic.

Nu e lucru aşa de uşor a înlocui pe Mons. Gabor în opera începută şi condusă de dânsul până acuma cu atâta râvnă şi putem spune, cu toată abnegaţiunea de sine. Rea Sf. Nostru Părinte Papa, având în vedere meritele strălucite ale Mons. Anton Gabor, l'a onorat cu demnitatea de Camerier Papal. Mons. Gabor a fost un Preot exemplar şi pot să spun un Preot ideal în toate privinţele. Dieceza noastră de Iaşi, Dieceză tânără în formaţia ei actuală, este foarte greu lovită prin moartea timpurie a Mons. Gabor, care a fost ca un stâlp de granit pentru consolidarea ei. Deaceea rugăm pe preabunul şi milostivul Dumnezeu ca să binevoiască a mângâia pe scumpul şi iubitul nostru Păstor Prea Sfinţia Sa Mons. Mihai Robu şi să-i uşureze pierderea ajutorului şi sfetnicului devotat, prin haruri şi ajutoare, ce numai El ca Tată bun, poate să i le dea. Mons. Dr. Anton Gabor, s'a născut în comuna Tămăşeni jud. Roman în Ianuarie 1883. Ôi-a făcut cu strălucire studiile sale la Iaşi, şi Insbruck unde a dobândit doctoratul în Teologie. A fost sfinţit Preot la 31 Aug. 1908. Cea mai mare parte din viaţa sa a petrecut-o la Iaşi, unde ca un soldat vrednic al lui Hristos moare în ziua de 19 Febr. 1936 pe câmpul de luptă, ca un erou jertfindu-şi viaţa şi oferind-o lui Dumnezeu, cum îmi mărturisi el singur înainte de moarte, pentru împlinirea cât mai grabnică a unui ideal mare, care este acel al unirii în adevărat credinţă a Tuturor Românilor.

În mijlocul apostolilor să-i fie în Ceruri odihnă şi Coroana lui!

Pr. Iosif Tălmăcel, Iaşi, 21 februarie 1936"

Noul redactor al revistei "Luminei creştinului", prof. dr. Petru Pal, a scris în numărul următor morţii părintelui Anton Gabor: "Către onor cetitori ai «Luminei Creştinului». Cum aţi aflat din amănuntele triste înşirate în prezentul număr al revistei «Lumina Creştinului» bunul Dumnezeu a chemat la sine pe Fondatorul şi Directorul aceste Reviste, pe Msgr. Dr. Anton Gabor. Încă în puterea activităţii la vârsta de 53 ani! Opera modestă începută de reposatul a rămas în sarcina altora. Apreciind foloasele Revistei pentru luminarea populaţiunii noastre catolice române, am hotărât în înţelegere cu forul nostru superior să nu părăsim opera începută, să luăm locul de sacrificii ale reposatului şi cu puteri unite s'o continuăm! Bun este Dumnezeu să ne ajute forţele slabe, la Dânsul e speranţa noastră pentru viitorul Revistei. Rugăm deci pe onor. cetitori şi prieteni vechi ai «Luminei Creştinului» să ne acorde şi mai departe sprijinul lor intelectual şi material. Rugăm în deosebi pe confraţii noştri Preoţi de ambele rituri să ne sprijine, răspândind Revista şi trimeţându-ne şu lucrări. Îi asigurăm că ne vom face plăcere de a păstra originalitatea lucrărilor trimise redacţiei. Varietas delectat şi la publicaţiuni. Originalitatea fiecărui articol şi informaţiuni place cetitorilor şi garantează veracitatea lucrărilor".

Părintele Iosif Pal, superiorul provincial al Franciscanilor din Moldova a ţinut următoarea cuvântare funebră: "Îngăduiţi-mi ca în numele Provinciei noastre Franciscane să aduc prinosul nostru de admiraţie şi veneraţie pentru Mons. Dr. Anton Gabor, care aşa în grabă ne-a părăsit, şi al cărui trup rece îl mai privim pentru câteva clipe şi apoi va dispărea ca să nu-l mai vedem. Alte mâini mai măestre i-au ţesut deja panegiricul meritat. Din nuanţele bogatei sale biografii, două virtuţi i-au fost podoaba cea mai pronunţată a sufletului său, şi care formează obiectul de admiraţie şi veneraţie a noastră: iubirea de adevăr şi dragostea frăţească.

Jalnici ascultători, eu nu cred că întâmplarea, creadă într'însa cei ce nu cred în Dumnezeu; eu dimpotrivă cred, că în lumea cârmuită de înţelepciunea şi puterea nemărginită a lui Dumnezeu, nimic nu se săvârşeşte fără Pronia divină, care atrage la sine pe cei aleşi şi-i conduce pe căi minunate. La glasul vocaţiunii dumnezeeşti, micuţul şcolar din Tămăşeni Anton Gabor, părăseşte pe scumpii săi părinţi, fraţi şi surori, păşeşte pragul Seminarului din Iaşi; asudă pe carte aici, în Iaşi apoi în Insbruck, în Austria, timp de 13 ani; văzu cum îl părăseau tovarăşii, el însă cu tenacitatea lui caracteristică nu s'a îngrozit de greutăţile nenumărate ce l-au întovărăşit, ci rămase statornic în căutarea adevărurilor veşnice. Ôi când superiorii l-au judecat vrednic a-l înzestra cu darul preoţiei şi a-i încredinţa misiunea de apostol, el şi-a deschis inima însetată de adevăr, şi Duhul Sfânt coborându-se asupra lui în clipa hirotonirii l-a făcut preot curat după chipul şi asemănarea celui Veşnic - Hristos! Întorcându-se în ţară şi-a dat seama că poporul nostru catolic pe lângă predicile zeloşilor preoţi, mai avea nevoie cel puţin de o revistă care să pătrundă în casa săracului şi a bogatului ca să-i lumineze pe cei ce s'ar fi aflat în întuneric şi să-i întărească pe cei ce s'ar fi clătinat în adevărul evanghelic. Zis şi făcut: obţinând aprobarea Prea Sf. Sale Episcopului Camilli, începu a tipări revista bine cunoscută «Lumina Creştinului». De 22 de ani, ce muncă gigantică a desfăşurat Mons. Gabor, care putem spune, care putem spune, că aproape singur a întocmit-o şi a editat-o. Câtă lumină de adevăr a răspândit, nu numai în Eparhia noastră, dar în toate colţurile ţării noastre iubite. N'a avut parohie propriu zis decât pentru puţin timp, dar putem spune că parohia lui i-a fost toată ţara. Unde nu i-a ajuns glasul, i-a ajuns Revista; câte articole, atâtea predici. Câte suflete luminate, câte alinate, câte îmbărbătate în lupta prea amară şi sbuciumată a vieţii; toate sufletele cari i-au cetit Revista, au fost enoriaşii Mons. Gabor. Câtă osteneală a costat această revistă, care am putea-o numi că e comoara cea mai fidelă a inimii lui adăptată la adevărul etern, dumnezeesc. Câte greutăţi a trebuit ca să învingă pentru răspândirea adevărurilor mântuitoare? Nimenea dintre noi nu e în stare nici să le numere, dar încă să le preţuiască în cruda lor realitate! A trebuit un om de granit ca Mons. Gabor ca Biserica noastră din Moldova să înceapă a-şi avea scrierile ei de pietate şi de cultură creştinească. Am putea spune că Presa Bună pentru adevărurile eterne era hrana sufletului său mare şi de mulţi neînţeles. Nu-i de mirare deci că el nu putea nici să scrie ba chiar nici să converseze fără a atinge chestia Presei, fiindcă sufletul lui cel nobil adeseori repeta cu înfocare înaintea Domnului:

«Precum cerbul însetează de izvoare cu ape line,

Astfel sufletul meu, Doamne, însetează după Tine».

Astăzi putem spune cu siguranţă că sufletul lui e liniştit, a ajuns în posesiunea întregului adevăr, văzându-L pe Dumnezeu faţă în faţă, aşa cum este. Dar ferice de dânsul! Mons. Gabor în lupta sfântă a adevărului a fost sprijinit în virtutea neperitoare a dragostei frăţeşti, care l-a făcut să fie mic cu cei mici, îndurerat cu cei îndureraţi, vesel cu cei ce se înveseleau în Domnul. În toate scrierile sale a căutat să nu jignească pe nimeni, chiar dacă nu era de aceiaşi părere. Nu voiu uita niciodată conversaţiile, ce le-am avut de mai multe ori mai ales pentru înfrăţirea tuturor românilor într'o singură credinţă a lui Hristos. Îşi punea tot sufletul să convingă pe oricine că polemicile lipsite de caritate nu duc la Hristos şi în loc de a uni sufletele, le îndepărtează tot mai mult. Toţi, nu numai noi catolicii, dar şi fraţii ortodocşi, cari s'au apropiat de Mons. Gabor, s'au putut convinge, cât de mult ţinea la această virtute prea frumoasă. Dragostea Mons. Gabor n'a fost platonică, ci plină de fapte bune. Cu câtă dragoste şi jertfă şi-a desfăşurat apostolatul acolo unde l-a pus ascultarea! Iaşul cu toate Instituţiile sale catolice: Notre Dame, şcolile parohiale, Asociaţia Studenţilor catolici şi mai ales Apostolatul Rugăciunii şi al Prea Sf. Inimi a lui Isus din întreaga ţară, n'au gustat oare din dragostea Mons. Gabor? Dar apoi Institutul Presa Bună nu i-a stors ultima vlagă, ba chiar şi ultimul ban al economiilor sale?

Iată dece am spus că Mons. Gabor e vrednic de admiraţia şi veneraţia noastră, a tuturora! Cine va voi în viitor să priceapă pe Mons. Gabor, va trebui să nu uite că e vorba de o persoană providenţială, în care extremităţile se ating şi se întregesc. Cel mai eminent curaj de activitate e unit cu cea mai frapantă simplicitate în purtare; cele mai delicate consideraţii sunt unite cu o inexorabilă veracitate; cea mai neîndurată osândire a faptelor şi a slăbiciunilor morale ale oamenilor e unită cu cea mai caldă şi mai sinceră iubire a aceloraşi oameni; cel mai înalt idealism al caracterului e unit cu cea mai profundă pătrundere ale adevăratelor relaţiuni ale vieţii; un om plin de cea mai mare putere de acţiune şi totuşi plin de sentimentul cel mai delicat; un om în adevăratul sens al cuvântului, un suflet de primul rang; un adevărat erou. Iată cine a fost Mons. Gabor! Care, văzând că ceasul morţii se apropia, putu spune cu Papa Leon al XIII-lea: «Mă despart de acest pământ cu conştiinţa că mi-am îndeplinit datoriile mele. Se poate că nu toate faptele mele au fost bune şi de folos, intenţiunea mea însă a fost întotdeauna curată şi desinteresată».

Mergi aşa dar, Mons. Gabor, mergi cu inima liniştită, căci înaintea Dreptului Judecător te aşteaptă apărătorii cei mai fideli: faptele bune de apostol al adevărului evanghelic şi al dragostei frăţeşti. Ele ţi-au pregătit cununa neperitoare ce nu ţi-o va mai smulge nimenea depe frunte.

Dar priveşte încă odată spre noi. Priveşte spre Bunul nostru păstor îndurerat de despărţirea ta; dobândeşte-l dela Păstorul Suprem - Isus Hristos - ajutoarele trebuincioase spre a-şi conduce cu înţelepciune turma la limanul fericirii; dobândeşte-ne nouă preoţilor duh apostolic de jertfă şi de dragoste frăţească. O, ridică-ţi mâna preoţească şi binecuvântează încă odată această asistenţă întristată, pe fratele, surorile şi nepoatele tale, aici de faţă, pe noi toţi cari plângem, căci prin moartea ta pierdem un adevărat apostol, un iubitor frate, un blând părinte.

Iar acuma încrucişează-ţi mâinile pe piept, şi odihneşte-te în pace.

Adio, adio în Paradis!"

Ulterior, au apărut şi alte mesaje transmise prin intermediul paginilor revistei "Lumina creştinului:

"Moartea Părintelui Dr. Anton Gabor

Dela Iaşi ne vine vestea morţii părintelui dr. Anton Gabor, directorul institutului de editură «Presa Bună», precum şi al revistei lunare «Lumina Creştinului» organ al apostolatului rugăciunii. În volum, păr. Gabor n'a publicat decât omagiul episcopului catolic din Iaşi, Mihai Robu, o culegere de acte şi fapte în 1925, apoi două traduceri de istorioare morale din povestitorul Christofor von Schmid. Alta e însemnătatea vieţii şi activităţii Sfinţiei sale. E, înainte de toate, revista amintită cu o vechime de aproape un sfert de veac. Când a pornit la drum mai întâiu, abia avuse 19 abonamente plătite înainte. Totuşi, la sfârşitul primului an de apariţie, redactorul-editor şi-a scos toate cheltuelile investite în revista «Lumina Creştinului». Desvoltându-se an de an, tot mai frumos, ea a ajuns să aibă multe mii de cetitori în toate părţile ţării şi din beneficiu să-şi procure o tipografie modernă la Iaşi şi alta la Chişinăul Basarabiei. Pe lângă revistă s'a creat şi o editură cu mai multe serii de biblioteci: una populară, una religioasă, un almanach, etc.

El a fost unul din vicepreşedinţii generali ai comitetului de presă al Agru-lui.

Un animator dezinteresat pierde presa în părintele A. Gabor". ("Adevărul", 22 februarie 1936)

"La moartea părintelui Anton Gabor. Un ziarist religios

Din capitala Moldovei ne vine trista ştire a morţii părintelui Anton Gabor. Sfinţia Sa a fost timp de 25 de ani, redactorul «Luminei Creştinului», o revistă lunară a apostolatului rugăciunii; directorul institutului de arte grafice «Presa bună»; vice-preşedintele comitetului de presă al AGRU-lui.

În toate aceste calităţi el a desfăşurat o activitate din cele mai binecuvântate. Prin numita revistă, el stimula foarte mult spiritul rugăciunii în ţara noastră. Era convins că, împotriva puhoiului de înjurături ce necinsteşte nu numai gura, ci şi sufletul poporului nostru, nu se poate ridica un dig mai puternic decât rugăciunea creştinească. «Se cade pururi a se ruga şi a nu înceta!» zice evanghelia. Ce mişcător era să vezi în fiecare număr al acelei reviste, ce intenţii nobile creştineşti indica el membrilor apostolatului rugăciunii, pentru fiecare zi din lună!

Dar conducerea institutului «Presa Bună»! Un capitol întreg de rodnică activitate. Aşa modest, dar stăruitor şi cu bun simţ cu era el, a tipărit mai multe broşuri - unele extraordinar de frumos tipărite, ca «Imitaţia lui Christos» ş. a. - decât atâtea societăţi de editură cu capitaluri enorme, dar cu activitate editorială redusă prin lefurile şi nepriceperea conducătorilor.

În fine nu se poate trece cu vederea marele lui merit de a fi făcut cel dintâi, cu stăruinţă şi pricepere vrednice de imitat trăsătura de legătură între catolicii de rit latin din Vechiul Regat, mai cu seamă din Moldova lui iubită şi între Românii Uniţi din Ardeal.

De aceea n'a fost manifestaţie mai de seamă în viaţa bisericească şi naţională a acestor Români dela care păr. Anton Gabor să fi lipsit. Pe el îl găsim la toate ocaziile mari, începând dela înscăunarea mitropolitului Vasile Suciu la 1 Ianuarie până la congresul ASTRU-lui (Asociaţia studenţilor români uniţi) ţinut la începutul acestui an tot la Blaj. În veci pomenirea lui!

("Ora", Bucureşti, 25 februarie 1936)

"Moartea Părintelui A. Gabor

După scurte suferinţe a încetat din viaţă, la Iaşi, păr. Anton Gabor, directorul institutului «Presa Bună», redactorul revistei «Lumina Creştinului», vice preşedintele comitetului de presă al AGRU-lui.

Mai rar om care să fi dovedit atâta interes pentru marea problemă a presei creştine ca el. Modest, devotat, muncitor, el căuta să se documenteze cât mai mult, cu privire la această problemă, atât în ţară cât şi în străinătate. Era nelipsit dela congresele AGRU-lui şi ale ASTRU-lui. Ultima lui manifestaţie publică a fost o conferinţa înflăcărată, rostită la recentul congres al ASTRU-lui dela Blaj.

În acelaşi scop a cutreerat aproape toate ţările de veche cultură a Apusului: Italia, Franţa, Belgia, Germania, Austria etc. Institutul «La bonne presse» din Paris i-a servit ca model pentru ceeace voia să înfăptuiască şi el la Iaşii Moldovei şi în Chişinăul Basarabiei. Acum înainte de a se prăbuşi în mormânt, tocmai strânsese tot materialul presei catolice de rit latin din ţară, necesar pentru apropiata expoziţie mondială a presei ce se va inaugura la 12 Mai a. c. În Vatican. Nu ştim cine-i va lua succesiunea.

Era nespus de inimos şi de harnic. Pentru chestiuni de presă era în stare să înfrunte toate oboselile unei călătorii din Iaşii Moldovei prin Bucureşti - Blaj - Cluj - Oradea până la Sighetul Maramureşului, până la Dej, până la Lugojul Banatului ori până la Careii Mari ai graniţei de Vest ba chiar şi peste această graniţă în ţările amintite mai sus.

Era ferm convins că precum nu mai putem călători cu poştalionul şi nu mai putem trece apele cu burduf de animale, aşa nu mai poate exista scaun de mărturisire, amvon şi altar fără carte, fără revistă, fără ziar, care să ducă mai departe, în timp şi în spaţiu binecuvântările evanghelice creştine. În vei pomenirea lui!

("Dimineaţa", Bucureşti, 23 februarie 1936)

Părintele profesor iezuit Felix Wiercinski a scris peste câteva luni un articole deosebit, intitulat "Să păzim monumentul Mons. Dr. A. Gabor!":

"Oamenilor însemnaţi şi binemeritaţi şi se ridică monument, ca generaţiile viitoare să respecte şi să onoreze meritele lor. Reposatului Mons. Dr. A. Gabor nu trebuie să-i ridicăm noi nici un monument. Celui Preaînalt i-a plăcut să cheme pe regretatul Mons. Gabor la sine, dar Dumnezeu în înţelepciunea sa a îndreptat viaţa repausatului aşa încât el însuşi a creat cu ajutorul de sus o operă care îi va fi pentru totdeauna un monument, şi anume nu un monument mort de piatră sau de metal, ci un monument viu, care va vorbi de sine însuşi în graiul matern al Monseniorului Gabor despre meritele lui. Adevărat este, că noi cari am stat la sicriul reposatului, noi, cari am cunoscut năzuinţele lui apostolice şi trudele lui pline de duhul jertfei trebue să înţelegem în rândul întăiu acel monument şi trebuie să-l păzim, ba chiar trebue să stăruim ca acel monument viu şi roditor să se dezvolte, să se mărească şi să dobândească mereu valoare mai mare.

Monumentul lăsat nouă de către Mons. Dr. Gabor este institutul «Presa Bună» cu toate întreprinderile legate de el, cu toate planurile pregătite de neobositul apostol al cuvântului scris, dar neaduse la îndeplinire. Acest monument este ceva foarte important, mai ales din două motive:

Mai întăiu, cunoscând ce stimă şi-a dobândit reposatul în România din cauza activităţii sale prin apostolatul tiparniţei, să nu uităm jertfele mari şi grele ce trebue să ia asuprăşi spre a începe la 1 Ianuarie 1913 opera presei bune, publicând revista religioasă «Lumina Creştinului». Mijloacele lui erau foarte modeste şi un concurs mai influent bănesc nu-i era asigurat. Numai zelul lui, cunoştinţa şi dreapta apreciere a presei catolice şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, îl îndemnau la iniţiativă. Fiecare dintr'acele virtuţi merită laudă, şi mai ales în împrejurările lui personale fiecare dintr'acele virtuţi este un exemplu viu pentru alţii. Deci dintr'acel punct de vedere Mons. Gabor merită, să fie pomenit între noi, şi opera lui merită să fie păzită cu reverenţă cuvenită de noi, prietenii, confraţii şi conlucrătorii lui.

Dar monumentul lăsat nouă de răposatul Păr. Dr. Gabor mai trebue păzit cu mare stăruinţă dintr'o altă cauză care nu e personală, dar prea reală. Presa bună catolică era lozinca de vieaţă a decedatului apostol al cuvântului scris, presa bună catolică în patria lui română. El înţelese în calea studiilor şi călătoriilor sale toată însemnătatea presei catolice dar cu mâhnire dreaptă vedea, că în patria lui îi mai trebuie mult spor spre a ajunge la dreapta autoritate. Nu începu opera sa fiind om slăvit bine cunoscut lumii mari, nu se putu servi de autoritatea dobândită de alminterlea, începu apostolatul presei numai cu adânca convingere despre necesitatea lui în patria sa iubită şi despre marea influenţă asupra societăţii întregi. Această adâncă convingere bazată pe reflexii suprafireşti şi pe succesele presei catolice văzute în alte ţări, îl făcu gata la jertfe mari, materiale şi morale. Acea convingere era că steaua vieţii lui care îi stătea necontenit înaintea ochilor şi-l ducea prin întunericul tuturor piedicilor cari nu puteau să lipsească la începerea unei opere, care pe atunci era unică în felul ei în România.

Convingerea lui despre valoarea presei catolice în ţară era cu totul îndreptăţită. Era odinioară şi în capitala ţării un cotidian catolic «Albina». Dar încetă să mai iasă. Mons. Gabor cu acel prilej nefast nu uită să arate însemnătatea presei catolice. «Cât timp 'Albina' apărea» aşa scrise el atunci «lumea era tăcută. Dar când încetă să mai apară, toate ziarele din cealaltă tabără ridicau glasurile lor cu strigăte de mulţumire». Îmi aduc bine aminte de acele cuvinte ale ilustrului reposat şi m'am bucurat de dreapta pricepere a însemnării operei presei din partea lui. «Albina» nu mai este, dar institutul «Presa Bună» mai este şi nu există fără activitate, ci lucrează. Catalogul cărţilor editate din partea Presei Bune a Monseniorului Gabor este foarte larg şi felurit. El cuprinde, cât era cu putinţă, toate straturile presei catolice necesare sau folositoare în ţara noastră. Mons. Gabor cu ajutorul lui Dumnezeu şi-a ridicat însuşi un monument, nu cu vanitate omenească, dar cu zel apostolic. Mons. Gabor, era şi prieten al tinerimii. Câte istorioare traduse din alte limbi nu a editat pentru tinerime? Cine s'ar fi gândit la acel apostolat între copii dacă «Presa Bună» n'ar fi oferit copiilor, istorioare plăcute, eftine, şi cu mare folos religios? Cărţile de rugăciuni şi broşurile estetice ale «Presei Bune» sunt o hrană prea folositoare pentru poporul nostru. «Lumina Creştinului» şi mai ales «Sentinela catolică», unită mai târziu cu «Dacia creştină» în «Farul nou» din capitală slujesc catolicilor noştri drept apărare împotriva oricăror greşeli cari pot compromite credinţa lor. Ceea ce a oferit Mons. Gabor conreligionarilor săi, a fost modest dar tot a fost ceva solid şi publicitatea în ţară trebue să vadă, că şi pe câmpul jurnalisticei este un păzitor al Sionului catolic gata să apere adevărul catolic.

Tocmai când regretatul nostru apostol părăsea lumea cea mortală, ziarele catolice aduceau vestea, că bolşevicii din Rusia pe timpul anului 1935 au răspândit cu ajutorul celulelor lor în străinătate nu mai puţin de 35 de milioane de broşuri şi cărţi anti-religioase ba, că comitetul directiv al lor a publicat un premiu de 25 de mii de ruble de aur pentru cei trei autori mai buni, cari vor scrie cărţi anti-religioase ştiinţifice. Puhoiul acesta de cărţi periculoase de sigur nu va cruţa nici România noastră. Nu suntem în stare să punem împotriva lui un număr aşa de gigantic de opere, dar măsura luată de bolşevici confirmă numai adevărul ideilor neuitatului Mons. Gabor şi ne îndeamnă pe toţi să ne păzim monumentul lăsat de dânsul ca o dragă moştenire ce trebue păstrată, îngrijită şi dezvoltată în duhul defunctului ei autor. Aceasta să ne fie o datorie sfântă din iubire către Dumnezeu şi patrie".

Părintele Constantin Hausner, care a condus revista "Lumina creştinului" între decembrie 1937 - august 1939, era conştient de faptul că, după moartea Mons. Anton Gabor devenise dificil pentru el să ţină ridicată ştacheta revistei la nivelul lăsat de ilustrul său predecesor, pe care l-a şi omagiat de altfel în articolul publicat în "Almanahul Presa Bună" sub titlul: "Un sfert de veac". Pe Mons. A. Gabor, scria pr. C. Hausner, "vor trebui să-l pomenească toţi aceia care vor vorbi sau vor scrie cândva despre presa catolică din România".

Mormântul părintelui Anton Gabor se găseşte în Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi, unde sunt trei morminte înconjurate cu un gărduţ de fier: Mons. Diomide Ulivi (16 februarie 1872 - 16 decembrie 1931), pr. Alfons Weber (1878 - 19 septembrie 1940) şi Mons. Anton Gabor (6 iunie 1883 - 19 februarie 1936). Pe plăcile de marmură se mai poate descifra cu greu numele celor care dorm acolo somnul de veci.

Dumnezeu să-l primească la Liturghia cerească!

Pr. Alois Moraru