![]() |
Din istoria revistei "Lumina creştinului" (II)
Începuturile
În toamna anului 1911, pr. Anton Gabor (1883-1936) se întoarce de la Innsbruck (Austria), unde îşi luase doctoratul în teologie, cu o teză în dreptul canonic. A fost numit imediat profesor la Seminar. El va prelua ideea publicării unei reviste de la pr. Iosif Malinowski.
La Bacău, din anul 1903, apărea, sub îngrijirea părinţilor franciscani, "Calendarul catolic". Pr. Anton Gabor descrie împrejurările în care intră în contact cu această publicaţie şi cum ia primele lecţii de jurnalism chiar de la pr. Malinowski: "Şcoala publicisticei o începusem sub direcţiunea Sfinţiei sale îndată ce m-am întors de la studii în următoarele împrejurări. Păr. Andrei Florea, actualul paroh de Grozeşti, pe atunci vicar la Bacău, făcându-ne o vizită la Seminar, se pronunţă mâhnit, că pe anul 1912 nu mai tipăreşte Calendarul catolic, deoarece nu mai este vreme. Am stăruit pe toate căile să nu facă un asemenea lucru, fiindcă ar fi păcat.
![]() |
Totodată i-am propus colaborarea, pe cât ne va fi cu putinţă. În sfârşit şi-a dat consimţământul şi, trimeţându-mi de la Bacău o parte din manuscris, am început tipărirea calendarului la Iaşi. Ca vicar general a Eparhiei, păr. Malinowski avea censura cărţilor şi aşa am ajuns în contact cu dânsul. Într-un chip cruţător mă făcea atent asupra tuturor greşelilor de limbă, asupra construcţiunilor frazei şi aşa mai departe, iar eu, dându-mi seama de vastele lui cunoştinţe, mă supuneam, deşi nu mă convingeam totdeauna"1.
În acest context, află de la pr. Malinowski despre planul vechi al publicării unei reviste şi despre mijloacele puţine de a duce la împlinire un asemenea plan. În lunile următoare se conturează gândul de a duce mai departe ideea publicării revistei: "În noembrie al aceluiaş an (1912) îi comunic planul de a începe cu 1 ianuarie următor tipărirea revistei Lumina creştinului. La început se cam temea, dar când i-am arătat hotărârea tare de a-mi aduce la îndeplinire planul, mi-a dat îndrumările şi sfaturile trebuincioase pentru această grea întreprindere. Pe lângă câţiva alţi confraţi, părintelui Malinowski îi datoresc cel mai mare sprijin în începerea acestei reviste"2.
![]() |
La fel cum a procedat odinioară pr. Malinowski, în decembrie 1912 pr. Gabor începe prin a se adresa preoţilor şi credincioşilor din Diecezele de Iaşi şi de Bucureşti, comunicându-le intenţia de a începe publicarea revistei. Nu a primit decât 18 cereri pentru abonament3. Nu s-a descurajat. Şi-a propus să pornească la drum invers: mai întâi să scoată revista şi apoi să vadă reacţia cititorilor. Pe cheltuiala proprie, în ianuarie 1913, cu aprobarea şi binecuvântarea episcopului Nicolae Iosif Camilli, scoate primul număr din "Lumina creştinului", în 16 pagini, format mic.
La finalul lunii decembrie 1912 revista era tipărită. La 30 decembrie 1912, trimite un exemplar arhiepiscopului Raymund Netzhammer. În scrisoarea care însoţeşte revista trimisă, pr. Gabor îşi exprimă greutăţile, îngrijorările, dar şi bucuria: "Am deosebita plăcere că după oarecari greutăţi vă pot trimite numărul întâiu al foii catolice Lumina creştinului. Vă rog, Înalt Prea Sfinţite, să îl primiţi cu aceiaş inimă cu care vi se trimite. Înainte de toate, vă rog cu cel mai profund respect de a-mi acorda binecuvântarea mie şi acestei neînsemnate foi, pentru ca lucrul început să poată urma cursul său înainte spre binele catolicilor. De binecuvântarea lui Dumnezeu prin mâinile Prea Sfinţiei Voastre am nevoie într-un chip cu totul deosebit. În locul al doilea, vă rog din inimă să ne ajutaţi atât cu preţiosul sfat al Înalt Prea Sfinţiei Voastre, cât şi cu alte mijloace pe care le veţi crede de cuviinţă. Vă rog mai departe, Înalt Prea Sfinţite, să fiţi blând în judecata acestei foi, în starea ei actuală. Erau multe greutăţi şi de aceea cu mare sforţare am voit să apară odată numărul întâiu, apoi la celelalte se vor face îndreptările cuvenite"4.
Sublinierea cuvântului "odată" poate să ducă cu gândul la nerăbdarea de a vedea primul număr tipărit, dar şi la eforturile depuse.
Pr. Cornel Cadar
Note
1 Lumina creştinului, februarie 1919, p. 27.
2 Lumina creştinului, februarie 1919, p. 27.
3 Lumina creştinului, martie 1944, p. 5.
4 AARC Bucureşti, fond Netzhammer, cutia XX, doc. 3862.
* * *
|
|
* * *
Centenar: Din istoria revistei "Lumina creştinului" (I)
Secţiunea specială "Centenarul revistei Lumina creştinului"




