Biserica din Chişinău
2 august 1921 - 2 august 2021: 100 de ani de la trecerea parohiilor catolice din Basarabia în componenţa Diecezei de Iaşi

Consecinţele Unirii Basarabiei cu România, prin votul istoric al Sfatului Ţării de la Chişinău la 27 martie 1918, nu s-au rezumat doar la aspectele politic, social, cultural, Unirea punându-şi amprenta şi asupra evoluţiei spirituale a provinciei, mai întâi prin reintegrarea Bisericii Ortodoxe din Basarabia, majoritară în provincie, în Biserica Ortodoxă Română, iar apoi şi a Bisericii Catolice, prin trecerea sub jurisdicţia Diecezei de Iaşi a parohiilor catolice basarabene, eveniment al cărui centenar în comemorăm în acest al 2021-lea an de la naşterea Mântuitorului.

Până a prezenta această trecere, oferim câteva date despre situaţia catolicismului dintre Prut şi Nistru înainte de evenimentul propriu-zis. Astfel, în anul 1919, în Basarabia existau opt parohii catolice, păstorite de opt preoţi:
1. Chişinău, avându-l ca paroh pe Pr. dr. Marcu Glaser;
2. Bălţi, păstorită de Pr. Mathias Szydagis;
3. Soroca, unde paroh era Pr. Anton Pytlewski;
4. Hotin, avându-l ca paroh pe Pr. L. Sniesko;
5. Orhei, condusă de Pr. Nicolae Szczurek;
6. Bender (Tighina), păstorită de Pr. Ioan Fuchs;
7. Crasna, condusă de Pr. Bernhard Leibham;
8. Ismail, păstorită de Pr. Ioan Hondru.

Alte comunităţi catolice mari erau la Emmental, Larga şi Balmaz, toate trei colonii germane şi fiind păstorite de preotul din Tighina. Dintre aceste parohii, şase aveau biserică, fie din piatră, fie din lemn, şi anume: Chişinău, Bălţi, Hotin, Orhei, Crasna şi Ismail, la Tighina existând o capelă mare, iar la Soroca sfintele liturghii fiind celebrate într-o casă. În total, în Basarabia erau aproximativ 11.000 de credincioşi catolici. Toate aceste parohii făceau parte din Decanatul de Chişinău sau de Basarabia, oficiul de decan fiind deţinut de canonicul dr. Marcu Glaser. Numărul de opt parohii în Basarabia pentru anul 1919 îl indică în memoriile sale şi arhiepiscopul de Bucureşti Raymund Netzhammer.

În acelaşi an, numărul de credincioşi catolici era de 11.190 de persoane, dintre care 7.700 erau polonezi, 3.415 germani şi 75 de alte naţionalităţi.

Ep. Alexandru Th. Cisar
Soarta comunităţilor catolice din Basarabia era încă incertă în anul 1920, odată ce, Anton Gabor îşi încheie prezentarea parohiilor din Basarabia cu menţiunea: "Cărei eparhii îi va aparţine Basarabia, se va putea şti abia după încheierea definitivă a concordatului". Că situaţia Bisericii Catolice din Basarabia va fi decisă prin semnarea concordatului o aflăm şi din scrisoarea din 24 noiembrie 1920 trimisă de Francesco Marmaggi, nunţiu apostolic în România, episcopului Alexandru Cisar, în care scrie: "Cu toată probabilitatea, Basarabia, ca urmare a concordatului, va fi atribuită jurisdicţiei Dumneavoastră". Oricum, circula deja zvonul că parohiile catolice din Basarabia vor intra sub jurisdicţia Diecezei de Iaşi, după cum reiese din informaţia oferită de Calendarul Catolic "Presa Bună" pe anul 1921: "Cât priveşte această parte a Moldovei nu s'a publicat încă nimic, dacă ea va aparţine bisericeşte de Eparhia de Iaşi sau nu; e foarte probabil însă că ea va fi alipită la Iaşi".

Dacă în cazul Bisericii Ortodoxe din Basarabia, încorporarea ei în Biserica Ortodoxă Română a fost un eveniment decis la Chişinău şi Bucureşti, în cazul Bisericii Catolice basarabene decizia de a fi trecută sub jurisdicţia Diecezei de Iaşi a venit de sus, de la Sfântul Scaun.

Decretul Quum nonnullae de detaşare de la Dieceza de Tiraspol a parohiilor din Basarabia, emis de Congregaţia Consistoriului la 2 august 1921, îl indică pe Iosif Kessler ca fiind cel care a cerut detaşarea de la dieceza sa a parohiilor basarabene: "Episcopul de Tiraspol a cerut ca aceste parohii să fie detaşate de la teritoriul diecezei sale şi alipite Diecezei vecine de Iaşi". Din memoriile lui arhiepiscopului Raymund Netzhammer reiese că decizia a aparţinut strict respectivei congregaţii, fără vreo cerere din partea lui Kessler, fapt care l-a nemulţumit pe acesta.

Înainte de publicare decretului în Acta Apostolicae Saedis şi trimiterea decretului la Curia episcopală din Iaşi, la 25 iunie 1921, aceeaşi congregaţie, prin asesorul Aloisius Sincero, s-a adresat cu o scrisoare episcopului Alexandru Th. Cisar, prin care îl întreba dacă nu are nicio obiecţie cu privire la alipirea parohiilor din Basarabia la dieceza sa: "Înainte însă de a se proceda la [publicarea] decretului, am crezut oportun să-ţi comunic Excelenţei Tale faptul, ca să-mi spui dacă nu ai nimic de obiectat la aceasta". La 14 iulie 1921, Alexandru Th. Cisar scria Congregaţiei Consistoriului că "nu am nimic împotrivă ca parohiile de rit latin care există în Basarabia să fie alipite Diecezei de Iaşi". Episcopul de Iaşi îşi motiva acceptul prin "dificultatea guvernării lor de la sediul de Tiraspol, odată ce au ajuns în hotarele Regatului României".

Scrisoarea Congregaţiei Consistoriului menţiona şi parohiile care urmau să fie alipite la Dieceza de Iaşi, cinci la număr, aceleaşi pe care le menţionează şi decretul Congregaţiei Consistoriului, şi anume: Kischineff (Chişinău), Bender, Bieley (Bălţi), Chotin (Hotin) şi Krassna (Crasna).

Motivul invocat de scrisoare este acelaşi al dificultăţii guvernării parohiilor basarabene: "Dată fiind dificultatea guvernării acestor parohii ale Diecezei de Tiraspol care se află în Basarabia". Acestui motiv jurisdicţional, decretul din 2 august îi adaugă unul de ordin politic: "Deoarece unele parohii ale Diecezei de Tiraspol aflate în Basarabia, acum au fost incluse între hotarele Regatului României", precum şi unul de ordin pastoral şi spiritual: "Pentru ca grija sufletelor să fie asigurată mai uşor şi mai expeditiv, având în vedere marea extindere a Diecezei de Tiraspol". Având în vedere aceste motive, "Sfântul Părinte Papa Benedict al XV-lea... a decis ca această cerere să fie dusă cu bine la îndeplinire". Punerea în practică a prevederilor decretului consistorial i-a revenit, conform deciziei pontificale, nunţiului de la Bucureşti, arhiepiscopul Francesco Marmaggi, care primea "toate facultăţile necesare şi cuvenite pentru această misiune, chiar şi cu facultatea de a subdelega pentru îndeplinirea acestui obiectiv pe oricine ar crede de cuviinţă constituit în demnitatea bisericească".

Iată propriu-zis şi decizia luată de Papa Benedict al XV-lea: "Prin plinătatea puterii apostolice, întrucât va fi necesar să obţină consimţământul celor interesaţi, s-a decis prin prezentul decret consistorial ca următoarele parohii: Chişinău, Tighina, Bălţi, Hotin şi Crasna, care, până acum au aparţinut Diecezei de Tiraspol, să fie dezlipite de la acea dieceză şi alipite şi unite Diecezei de Iaşi pentru totdeauna cu toate drepturile şi obligaţiile proprii acestei dieceze". Decretul nu menţiona în cât timp urma să fie îndeplinit; specifica doar că "odată îndeplinit acest act, un exemplar autentificat să fie trimis, în termen de şase luni, la această sfântă Congregaţie".

Nu s-a aşteptat mult timp ca prevederilor decretului consistorial din 2 august 1921 să fie puse în practică. Luarea în posesie s-a făcut începând cu septembrie acelaşi an. Deşi acelaşi decret îl împuternicea pe nunţiul F. Marmaggi cu punerea în aplicare a deciziei de a detaşa de la Dieceza de Tiraspol parohiile catolice basarabene şi de a le alipi la Dieceza de Iaşi, acesta, în baza facultăţilor acordate de decret, l-a subdelegat pe canonicul Paul Magyary, rectorul Seminarului Teologic din Timişoara, să ia în primire cele cinci parohii basarabene. Delegarea lui Paul Magyary s-a făcut prin scrisoarea nr. 412/1921 din 8 septembrie acelaşi an.

Ep. Iosif Kessler
Predarea-primirea s-a făcut la Parohia Crasna de episcopul Iosif Kessler, care se afla aici deja de un an, fapt care reiese cu claritate din aceeaşi scrisoare a episcopului Cisar adresată Congregaţiei Consistoriului din 14 iulie 1921, în care o înştiinţează: "Cu siguranţă că în acest timp, şi deja de un an trecut, Excelenţa Sa episcopul Kessler, ordinariul [Diecezei] de Tiraspol rezidă în Parohia Crasnoe (= Crasna) din Basarabia, îndeplinindu-şi misiunea administrând sacramentul Confirmaţiunii în diverse locuri din fosta sa dieceză; în Ucraina sau în Rusia nu se poate întoarce, pentru că revoltele şi tulburările nefericite încă sunt în curs".

La 30 august 1921, scriindu-i lui Kessler, episcopul Cisar îl informa că este bucuros de vizita pe care urma să o facă în Basarabia, vizită pe care o aşteaptă cu nerăbdare, deoarece, cu această ocazie, va avea posibilitatea să afle multe despre Dieceza de Tiraspol, informaţii care nu pot fi obţinute în scris. După cum reiese din textul scrisorii, episcopul Iosif Kessler era deja pregătit să plece în Germania, Cisar oferindu-i informaţii cu privire la vizele de care are nevoie pentru a pleca şi despre itinerariile spre Germania.

La 4/17 septembrie 1921, episcopul Alexandru Th. Cisar, însoţit de delegatul nunţiului Marmaggi, a plecat spre Crasna, în Basarabia. Faptul i-a fost adus la cunoştinţă lui Kessler printr-o telegramă în care se spunea: "Sosesc Duminecă cu delegat apostolic [la] Gara Tarutino". Coborârea a avut loc la staţia Basarabeasca unde aştepta parohul de Crasna, Pr. Bernhard Leibham; de aici cu un alt tren s-a ajuns la staţia Acciocrac, unde aştepta însuşi Mons. Iosif Kessler".

Biserica din Crasna
Luni, la 6/19 septembrie "era mare vâlvă la Crasna, unde nu s-a mai pomenit să fie deodată 3 prelaţi. Procesiunea bine rânduită porneşte de la casa parohială, spre biserică, printre mulţimea îmbrăcată de sărbătoare, toţi fiind înşiraţi, într-o ordine admirabilă, de ambele părţi". Cei doi episcopi au celebrat în biserica din sat o liturghie solemnă, "episcopul nostru [Alexandru Theodor Cisar - n.n.] la altarul de mijloc, iar episcopul de Tiraspol la un altar lateral". La sfârşitul liturghiei celebrate de cei doi episcopi, delegatul nunţiului apostolic a ţinut o scurtă cuvântare de la amvon, "explicând poporului în ce calitate a venit şi dând citire decretului cunoscut [decretul Scaunului Apostolic - n.n.]. După aceia se citeşte acelaşi decret şi în traducere germană, locuitorii din Crasna fiind colonişti germani". A urmat cuvântarea episcopului de Iaşi. După liturghia celebrată de Paul Magyary a luat cuvântul episcopul de Tiraspol "spre a-şi lua rămas bun de la foştii săi eparhioţi. El făcu o cuvântare cordială, încât la anumite momente nu se auzea decât vocea plină de emoţiune a bunului păstor şi plânsul reţinut al celor mişcaţi până la lacrimi". După liturghie a urmat o agapă frăţească" [109, p. 88]. În urma predării a fost semnat "Protocolul despre ducerea la îndeplinirea Decretului S. Congregaţii a Consistoriului cu privire la dezmembrarea şi unirea [Diecezelor de] Tiraspol - Iaşi cu nr. 533/21", fiind semnat de Paul Magyary, de cei doi episcopi, Alexandru Theodor Cisar şi Iosif Kessler, de Bernhard Leibham şi de opt martori.

A doua zi, la 20 septembrie, episcopul Cisar şi prelatul Magyary, însoţiţi de parohul de Crasna, Pr. Bernhard Leibham, s-au îndreptat spre Tighina, parohie păstorită la acel moment de Pr. Ioan Fuchs. "A doua zi are loc publicarea [citirea - n.n.] decretului şi semnarea lui. Episcopul nostru [Cisar - n.n.] ţine o cuvântare în limba germană", care este tradusă în limba poloneză pentru enoriaşii parohiei. Şi la Tighina a fost semnat un protocol similar celui de la Crasna, cu singura deosebire că, la luarea în posesie a respectivei parohii, nu a mai fost prezent episcopul Kessler, actul fiind semnat, pe lângă Paul Magyary şi episcopul Cisar, de Pr. Ioan Fuchs, paroh administrator al Parohiei Tighina, de Pr. Andrei Keller, canonic onorific şi paroh de Odessa, şi alţi cinci martori. Protocolul a fost adus la cunoştinţa episcopului de Tiraspol, care a şi subscris că i s-au prezentat prevederile.

Pr. Marcu Glaser
Următorul popas delegaţia l-a făcut la Chişinău, capitala provinciei. La 23 septembrie a avut loc prezentarea decretului. "Aici s-au ţinut cuvântările în limba franceză şi apoi canonicul dr. Marcu Glaser, Decan şi Paroh, le traduse în limba poloneză, spre a fi înţelese de poporul adunat". Şi aici a fost semnat protocolul cu privire la executarea decretului Congregaţiei Consistoriului, fiind semnat, din partea basarabeană, de canonicii Marcu Glaser şi Valentin Hartmann, de consulul polonez W. Gwinski şi de alţi cinci martori. La fel ca şi la Tighina, protocolul a fost adus la cunoştinţa episcopului Kessler, care l-a semnat.

În aceeaşi zi, cu trenul de la Iaşi, prin Ungheni, episcopul Cisar a mers la Bălţi, unde era aşteptat de Pr. Mathias Szydagis, parohul comunităţii. "Convocându-se numaidecât 6 membri de frunte ai comunităţii, se citeşte decretul şi se semnează procesele-verbale" de acelaşi paroh şi de cei şase martori, fiind aduse la cunoştinţă lui Kessler, care a subscris.

Din cauza faptului că era angajat în planul pastoral cu administrarea sacramentului Mirului, episcopul Cisar nu şi-a putut continua drumul spre Hotin pentru a lua în primire şi această ultimă parohie, caz programat pentru începutul lunii octombrie. "Într-adevăr, Î.P.S. Sa a încercat cu Prelatul Paul Magyary să meargă prin Cernăuţi la Noua Suliţă cu gândul de a lua automobilul până la Hotin, cale de 45 km depărtare. Nefiind însă automobilul şi dealtmintrelea, fiind nevoiţi a călători noaptea prin locuri primejduite de bande, au preferat a se întoarce înapoi, fiindcă Episcopul nostru trebuie să-şi urmeze călătoria în jud. Bacău pentru a da sf. Mir. Iscălirea proceselor verbale s-a făcut prin corespondenţă" la 5 octombrie 1921, protocolul fiind semnat de parohul de Hotin, Pr. Rafael Schaefer, şi de patru martori. Şi acest act a fost adus la cunoştinţă episcopului Kessler, care, ca şi pe celelalte, l-a semnat.

Rămâne încă o enigmă de ce decretul Congregaţiei Consistoriului, ca şi scrisoarea lui Aloisius Sincero menţionează doar cinci parohii, în timp ce, în informaţiile sale, Pr. Anton Gabor vorbeşte despre opt parohii existente la acea dată în Basarabia. Lipsesc din ambele documente şi din seria de procese verbale trei parohii, şi anume: Soroca, Orhei şi Ismail. O explicaţie a lipsei menţionării unora dintre ele în actul pontifical din 2 august 1921 ne este oferită de arhiepiscopul de Bucureşti Alexandru Th. Cisar, la 18 aprilie 1932, care scria: "După războiul din 1877..., acestei trei districte [Cahul, Ismail şi Cetatea Albă - n.n.] au fost iarăşi rupte şi anexate Rusiei. Totuşi, jurisdicţia ecleziastică a rămas Episcopiei de Iaşi. Şi episcopul de Iaşi, din capitala Moldovei, îi delega episcopului de Tiraspol administraţia ecleziastică". Este vorba de parohia Ismail, care a rămas sub jurisdicţia canonică a Vicariatului Apostolic al Moldovei (înfiinţat în 1818), precursorul Episcopiei de Iaşi.

Merită să redăm sentimentele pe care le-a trăit episcopul Iosif Kessler după ce parohiile basarabene au trecut sub jurisdicţia Episcopiei de Iaşi. Aflându-se la 1 octombrie 1921 la Bucureşti, îi spunea arhiepiscopului Netzhammer că, de când s-a făcut trecerea, "nu-i mai face nicio plăcere de a mai rămâne acolo, căci nu se mai simte ca la el acasă". Motivul îl redă Raymund Netzhammer în memoriile sale: "Exact în momentul în care fugise [din] faţa bolşevicilor, episcopul Kessler fusese foarte fericit că putuse să-şi găsească un loc de refugiu în propria sa dieceză, în Basarabia. Acum era privat chiar şi de această mângâiere!"

Astfel s-a făcut trecerea parohiilor din Basarabia sub jurisdicţia Diecezei de Iaşi, eveniment care a dus la înflorirea vieţii de credinţă a catolicilor dintre Prut şi Nistru şi la creşterea numărului lor, fapt demonstrat de recensământul din decembrie 1930, conform căruia în Basarabia locuiau 14.571 de credincioşi catolici. Însă nu le-a fost dat acestor comunităţi să se bucure prea mult de o astfel de viaţă, pentru că în anul 1940 a dat peste ei tăvălugul ateo-comunist, revenit în Basarabia după scurta perioadă de administraţie românească dintre 1941-1944 şi care a căutat să distrugă prin toate mijloacele orice fel de prezenţă catolică în spaţiul dintre Prut şi Nistru, permiţând activitatea unei singure dintre cele opt parohii câte existau în Basarabia la 1941, şi anume a Parohiei "Providenţa Divină" din Chişinău, văduvită şi ea, începând cu anul 1963, de sfântul ei lăcaş.

Pr. Petru Ciobanu
 

Articol etichetat cu:

Basarabia Dieceza de Iași parohii catolice Unirea Basarabiei Sfatul Ţării Concordat Biserica Catolică centenar