1930 - 5 iunie - 2020: "Sollemni conventione"
şi încorporarea Bucovinei la Episcopia Catolică de Iaşi
Chiar dacă în urmă cu câteva zile am publicat articolul "1920 - 1 iunie - 2020: Un secol de relaţii diplomatice între România şi Sfântul Scaun", importanţa zilei de 5 iunie 1930 m-a determinat să analizez şi să prezint un document fundamental al primilor ani de funcţionare a Nunţiaturii Apostolice de Bucureşti şi anume constituţia apostolică "Sollemni conventione". Acesta este un act normativ care completează Concordatul dintre România şi Sfântul Scaun din anul 1929, care la rândul său a fost o necesitate a schimbărilor teritoriale ce au avut loc în anul 1918 şi au fost legiferate prin Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920.
Unirea Principatelor din anul ianuarie 1859 şi toate consecinţele ei au dus la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Regatul Român, ceea ce impunea realizarea unor acte ferme. Acestea au fost intensificate după constituirea statului Vatican (1870) şi Războiul de Independenţă (1877), rezultatele imediate fiind văzute prin înfiinţarea Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti (27 aprilie 1883) şi a Episcopiei de Iaşi (27 iunie 1884). Trebuie să precizăm că în acea perioadă, episcopiile şi eparhiile de dincolo de Carpaţi aveau deja statute mult mai clare, fiind dependente de alte structuri bisericeşti din Imperiul Austro-Ungar.
Anul 1918 a însemnat o cotitură istorică pentru România, mai ales după alipirea Basarabiei (9 aprilie), Bucovinei (28 noiembrie) şi Transilvaniei (1 decembrie), când numărul mare de creştini romano-catolici şi greco-catolici (aproximativ 16% din cei 15.872.400 de locuitori ai României Mari) a schimbat mult geografia religioasă a României, deschizând noi perspective pentru definitivarea unui concordat cu Sfântul Scaun şi stabilirea unor relaţii diplomatice consistente. În timpul Primului Război Mondial, Sfântul Scaun a fost un susţinător al aspiraţiilor naţionale ale românilor, iar la sfârşitul anului 1918 a recunoscut decizia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi, implicit, Marea Unire.
Cum era firesc, constituirea României Mari necesita o nouă organizare teritorială a structurilor ecleziastice, căci unele episcopii care exercitau jurisdicţie canonică asupra unor credincioşi aflaţi în afara graniţelor României, cum erau cele de Cenad, Oradea şi Satu Mare. Pe de altă parte, erau credincioşi catolici care depindeau de episcopii rămase în afara graniţelor României, cum erau romano-catolicii din Bucovina aflaţi sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Lwow (Lemberg) şi greco-catolicii din aceeaşi provincie aflaţi sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Greco-Catolice de Lwow; la fel, greco-catolicii ucraineni din judeţele Maramureş şi Satu Mare se aflau sub jurisdicţia Episcopiei Greco-Catolice de Ujgorod. Un caz dificil de soluţionat a fost vechea Dieceză a Cenadului, care avea să fie împărţită în trei părţi, între Ungaria, România şi Regatul Serbiei, Croaţilor şi Slovenilor. Cea mai mare parte a teritoriului vechii dieceze revenea Regatului României, teritoriu numărând 163 de parohii, organizat în anul 1923 ca Administratură Apostolică, cu sediul la Timişoara, iar mai apoi, în anul 1930, ca Dieceză a Timişoarei. La fel, Episcopia Romano-Catolică de Oradea a suferit diverse formule de împărţire şi alipire. La rândul ei, Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare a suferit, după 1 decembrie 1918, divizarea în trei părţi, între România, Ungaria şi Cehoslovacia, ţării noastre revenindu-i 55 de parohii.
Aceste chestiuni de apartenenţă teritorială a catolicilor din România trebuiau soluţionate cât mai repede, ceea ce a făcut să se intensifice relaţiile diplomatice între ţara noastră şi Vatican. După multiple schimburi de corespondenţă şi întâlniri la nivel de minştri, relaţiile comune dintre România şi Sfântul Scaun au fost inaugurate la 1 iunie 1920, prin trimiterea la Sfântul Scaun a ministrului Dimitrie Pennescu, constituindu-se ca o "legaţie" (reprezentanţă), nu o ambasadă. Acceptul Sfântului Scaun pentru numirea sa a fost dat la trei săptămâni după publicarea decretului regal la Bucureşti, iar trimisul Sfântului Scaun, Monseniorul Francisc Marmaggi, a sosit la Bucureşti în ziua de 17 octombrie 1920, ca nunţiu apostolic.
După stabilirea relaţiilor cu episcopiile şi eparhiile catolice, precum şi cu diferite instituţii ale statului român, au început negocierile pentru elaborarea unui concordat care să reglementeze ansamblul relaţiilor dintre România şi Sfântul Scaun şi să stabilească organizarea ecleziastică a credincioşilor catolici din România. Paşii făcuţi sub conducerea primului nunţiu de la Bucureşti au fost continuaţi de Mons. Angelo Maria Dolci, care a fost nunţiu la Bucureşti între anii 1923 şi 1933. După mulţi ani de negocieri şi discuţii, s-a ajuns în cele din urmă la un Concordat între România şi Sfântul Scaun, care a fost semnat la 10 mai 1927, în Cetatea Vaticanului, dar a intrat în vigoare la 29 mai 1929, prin votul Parlamentului României (votul a fost dat la 24 mai, în Senat şi la 29 mai, în Camera Deputaţilor).
Textul Concordatului poate fi citit integral în "Monitorul Oficial al României", partea 1, nr. 126, miercuri, 12 iunie 1929, din care am reţinut câteva aspecte. Sfântul Scaun putea avea în România un ambasador (nunţiu), iar Biserica Catolică putea avea instituţii de învăţământ şi caritative, mănăstiri, biserici şi alte bunuri imobile. Parohiile, protopopiatele, mănăstirile, capitulele catedralelor, abaţiile, episcopiile, mitropoliile şi celelalte organizaţii canonic şi legal constituite se pot organiza conform canoanelor bisericeşti, iar religia catolică putea fi trăită în libertate deplină. Concordatul prevedea că episcopii erau numiţi de Papa de la Roma, doar cu acordul guvernului de la Bucureşti, aceştia trebuind să fie cetăţeni români. Acordul garanta creştinilor romano-catolici şi greco-catolici din România posibilitatea de exprimare a libertăţii religioase, conform Legii Cultelor. Rămânea încă în lucru împărţirea teritorială a episcopiilor şi eparhiilor catolice din România.
În urma unei analize minuţioase a tuturor aspectelor consemnate şi discutate de Nunţiatura Apostolică de Bucureşti cu episcopii de ambele rituri din România, la 5 iunie 1930, prin constituţia apostolică "Sollemni conventione", Papa Pius al XI-lea stabileşte ierarhia catolică din Regatul României. Documentul, redactat în şapte pagini, a fost scris de "cancellarius S.R.E. (Sanctae Romanae Ecclesiae, n.n.) cardinal Andrei Fruhnvisth (?, neclar) şi semnat de cardinalii Donato Sbarretti - cardinal secretar al Sfântul Oficiu şi Alois Piruce (? neclar) - cardinal secretar al Bisericilor Orientale, precum şi de doi protonotari apostolici.
Prima parte a documentului stabileşte noua organizare teritorială a episcopiilor latine (roman-catolice), toate fiind centralizate naţional, sub coordonarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, care este ridicată la rangul de Mitropolie. De acest scaun mitropolitan depind episcopiile de Alba Iulia, Timişoara, Satu Mare - Oradea Mare (împreunate "aeqe principaliter") şi Iaşi. Sunt impuse noile limite teritoriale ale episcopiilor, precum şi sediile episcopale, fiind precizate şi schimburile de parohii între România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Cehoslovacia, Ungaria şi Polonia. Regiunea Bucovina este transferată de la Arhidieceza Latină de Lwow la Episcopia de Iaşi. Aceasta, împreună cu Arhiepiscopia de Bucureşti nu vor mai fi subordonate Congregaţiei "De Propaganda Fide". Episcopia Romano-Catolică din Transilvania, care la 22 martie 1932 şi-a schimbat denumirea în Dieceza de Alba Iulia, nu mai sufragană a Arhiepiscopiei de Kalocsa. Administratura Apostolică de Timişoara este ridicată la rangul de dieceză.
Partea a doua din pagina a doua a constituţiei apostolice "Sollemni conventione", precum şi următoarele patru pagini, conţin detalii privind organizarea teritorială a parohiilor greco-catolice din România. Astfel, se înfiinţează Episcopia Greco-Catolică de Maramureş, cu sediul la Baia Mare, sufragană Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş, având pe cuprinsul ei 201 parohii româneşti şi 38 rutene unite. Biserica având hramul Adormirea Fecioarei Maria a fost ridicată la rangul de biserică catedrală. Această mitropolie (numită şi "a Blajului") mai avea încă trei eparhii sufragane: Oradea Mare, Lugoj şi Gherla. Partea aceasta este amplă pentru că sunt redate toate parohiile. Sediul episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla s-a mutat de la Gherla la Cluj, iar biserica "Schimbarea la Faţă" a fost ridicată la rangul de biserică catedrală.
Pentru catolicii armeni din tot Regatul României a fost instituită o Administratură Apostolică cu reşedinţă la Gherla.
Pe pagina a şasea a documentului se menţionează că pentru transpunerea "în fapt" a hotărârilor Sfântului Scaun şi aplicarea acestei constituţii apostolice este delegat nunţiul apostolic Angelo Maria Dolci. Prin decretele care au fost date ulterior de Nunţiatura Apostolică din Bucureşti s-a văzut clar modul de relaţionare a instituţiilor bisericeşti din România faţă de Sfântul Scaun. Nunţiatura Apostolică din România, prin arhiepiscopul Angelo Maria Dolci, îşi începea decretele de punere în aplicare a scrisorii apostolice date de Sfântul Scaun astfel: "Deoarece în scrisoarea apostolică «Sollemni conventione», dată sub plumb la Roma lângă Sfântul Petru în anul Domnului una mie nouă sute trei zeci, ziua a cincia din iunie, Persoana Noastră a fost desemnată spre a executa tot ce se cuprinde şi se hotărăşte în acea scrisoare, dându-ni-se toate facultăţile necesare şi oportune pentru acest scop, şi devreme ce, între altele, s-au stabilit... (...), prin prezentul Decret hotărâm şi declarăm:...".
* * *
Făcând referinţă la Episcopia de Iaşi, comunităţile catolice din Bucovina urmau să fie încorporate în dieceza condusă la acea vreme de episcopul Mihai Robu. Acest document, ca de altfel nici Concordatul încheiat între România şi Sfântul Scaun, în anul 1929, nu făcea referinţe la parohiile din Basarabia, dar se considera suficient Decretul din 2 august 1921, care includea în mod implicit în cadrul Episcopiei de Iaşi şi parohiile catolice dintre Prut şi Nistru. După acest eveniment, situaţia Episcopiei de Iaşi se prezenta astfel: dieceza avea 244 de parohii şi filiale, cu peste 100.000 de catolici, răspândiţi pe un teritoriu de 94.000 km2, împărţit în 5 decanate: Iaşi, Siret, Bistriţa, Trotuş şi Decanatul Basarabiei.
Cât priveşte Bucovina, chiar dacă în prima fază a redactării Concordatului se dorea înfiinţarea unei episcopii de rit latin la Cernăuţi şi a unei episcopii rutene la Suceava, documentul "Sollemni conventione" prevedea clar că "Ţara Fagilor" se alipeşte de Episcopia de Iaşi. În acest sens, Nunţiatura Apostolică de Bucureşti decretează că "începând cu data de 15 august 1930 teritoriul Bucovinei va fi încorporat la Episcopia Catolică de Iaşi". De la unirea din 28 noiembrie 1918 şi până la reglementarea relaţiilor dintre România şi Sfântul Scaun, pentru că Legea fundamentală a ţării noastre nu permitea jurisdicţia ierarhică străină asupra comunităţilor religioase aflate pe teritoriul românesc, Sfântul Scaun, în acord cu statul român, a înfiinţat o Administraţie Apostolică a Bucovinei. Administrator a fost numit arhiepiscopul Jósef Bilczewski din Lwow, care în anul 1921 a înfiinţat un Vicariat General al Bucovinei cu sediul la Cernăuţi. Primul vicar general al Bucovinei a fost Monseniorul Josef Schmid. După moartea acestuia, la 9 iunie 1921 a fost numit paroh la Cernăuţi şi totodată vicar general al Bucovinei parohul din Rădăuţi, Monseniorul Clemens Swoboda.
În anul 1930, la 16 iulie, Nunţiatura Apostolică din România emite Decretul nr.6.429, privind alipirea Bucovinei la Dieceza de Iaşi. Redau mai jos textul acestui Decret:
"Nunţiatura Apostolică din România
Nr. 6429
Decret despre alipirea Bucovinei la Dieceza de Iaşi
Noi, Angelo Maria Dolci, Arhiepiscop titular de Hierapoli în Syria Eufradului şi Nunţiu Apostolic în România
Deoarece în Scrisoarea Apostolică «Sollemni conventione», dată sub plumb la Roma lângă Sfântul Petru, în anul Domnului una mie nouă sute trei zeci, ziua a cincia din iunie, Persoana Noastră a fost desemnată spre a executa tot ce se cuprinde şi se hotărăşte în acea scrisoare, dându-ni-se toate facultăţile necesare şi oportune pentru acest scop,
Şi devreme ce, între altele, s-au stabilit noile hotare şi noua orânduire ierarhică a diecezelor de rit latin, rămânând neschimbate hotarele Arhiepiscopiei de Bucureşti şi ale Episcopiei de Alba-Iulia;
Pentru a executa cele cuprinse într-însa cu privire la Bucovina, prin prezentul Decret hotărâm şi declarăm:
În ziua de cincisprezece august a anului acestuia, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de drept şi de fapt Bucovina va fi dezlipită de Arhidieceza de Lemberg de rit latin şi va fi în veci alipită Eparhiei de Iaşi, precum s-a stabilit prin numita Scrisoare Apostolică, adică: «Ţinutul Bucovinei îl despărţim de Arhidieceza de Lemberg, a Latinilor, la care aparţinea de drept până acum, şi-l trecem pe vecie la Dieceza de Iaşi atât în cele spirituale cât şi în cele temporale».
Dat în Bucureşti, din reşedinţa Nunţiaturii Apostolice, în ziua de şaisprezece iulie, anul Domnului 1930.
Angelo M., Arhiepiscop, Nunţiu Apostolic".
Cu acest prilej, Arhiepiscopul de Lemberg, Boleslau Twardowski, a trimis o scrisoare de rămas bun tuturor creştinilor romano-catolici din Bucovina. Conţinutul acestei scrisori a fost citit în toate bisericile din Bucovina, care cuprinde următorul mesaj:
"Iubiţii mei întru Domnul,
Din dispoziţia Sfântului Scaun, cu 15 august a.c., Bucovina e dezlipită definitiv de Arhiepiscopia de Lemberg. Îmi iau rămas bun de la voi toţi, cinstiţi fraţi şi iubiţi fii, cu inima îndurerată.
Am fost împreună un secol şi jumătate, uniţi cu devotament în zile bune şi rele prin voinţa lui Dumnezeu. Chiar dacă realităţi istorice inexorabile au înălţat un perete care a despărţit Bucovina de Lemberg în ultimele decenii, gândurile şi binecuvântările mele au zburat mereu către voi, peste graniţă, cu toată dragostea şi inima mea de episcop era întristată, că nu-mi era dat să-mi grăbesc paşii către voi în misiune apostolică. Astăzi pot mărturisi cu bucurie, la despărţire, că toţi credincioşii din Bucovina, fie germani, fie poloni, fie unguri, au fost totdeauna fii ascultători şi devotaţi pentru mai marele lor păstor din Lemberg. La despărţire, vă mai repet îndemnul pe care voi cei pândiţi de atâtea primejdii le-aţi auzit de atâtea ori din gura episcopului: «Fiţi tari în credinţă, păziţi cu tărie şi devotament comoara aceasta, cea mai mare, pe care aţi moştenit-o de la părinţi şi ţinta credinţei să vă fie mântuirea sufletelor». (1Pt 1,9)
Iar pe preoţi îi rog cu toată stăruinţa să rămână perseverenţi: «Păstoriţi turma lui Dumnezeu, supraveghind-o nu cu silă, ci cum vrea Dumnezeu». (1Pt 5,2)
Toţi împreună, păstraţi dragoste şi devotament mai marelui vostru păstor sufletesc şi sfintei Biserici Catolice.
Boleslau, Administrator Apostolic".
La un asemenea moment istoric era firesc să scrie şi noul păstor al catolicilor din Bucovina, de aceea Monseniorul Mihai Robu, episcop de Iaşi, adresează, la 9 august 1930, o epistolă către clerul şi poporul credincios din noua parte a diecezei:
"Iubiţi fraţi în Cristos,
Vă aducem la cunoştinţă, că în ziua de 15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de drept şi de fapt Bucovina se alipeşte la Episcopia Catolică de Iaşi, şi Nouă Ni se încredinţează jurisdicţiunea în cele spirituale şi în cele materiale asupra tuturor catolicilor de rit latin din acest ţinut, care până acum era administrat de Arhiepiscopia Catolică Latină din Lemberg (Lwow). Decretul referitor la această schimbare îl publicăm în textul original şi în traducere românească, germană şi polonă, ca să ajungă la cunoştinţa tuturor, şi să rămână ca document pentru generaţiunile viitoare.
În acelaşi timp Vă facem cunoscut, că Ne supunem voinţei Sfântului Scaun, exprimată Nouă prin scrisoarea Nunţiaturii Apostolice din România cu data de 23 iulie, păstrând pentru Bucovina un Vicariat General special, din cauza împrejurărilor deosebite, ce domnesc acolo, numind şi întărind ca Vicar General al Nostru pe Monseniorul Adalbert Grabowski, preot din Congregaţiunea Misionarilor Sfântului Vincenţiu de Paul, care a avut şi până acum această însărcinare din partea Arhiepiscopului de Lemberg. Către Prea Cucernicia Sa se vor îndrepta toate cererile privitoare la afacerile bisericeşti din Bucovina, iar P.C. Sa le va rezolva în numele Nostru, fie direct, fie după ce va cere părerea Noastră.
Iar acum, iubiţi fraţi în Cristos, Vă vom destăinui puţin sentimentele de cari e cuprinsă inima Noastră de Păstor sufletesc al Vostru.
Nu am dorit, şi nici nu am făcut nimic, ca Bucovina să vină la Episcopia de Iaşi; din contra Ne-am fi bucurat să nu Ni se impună cârmuirea ei spirituală şi să nu se înmulţească grijile Noastre. Însă voinţa lui Dumnezeu fiind alta, nu avem decât a Ne supune şi a lua asupra Noastră sarcina ce Ne-o impune Locţiitorul lui Cristos pe pământ, Preafericitul nostru Părinte Papa Piu al XI-lea.
Venim deci la Voi, preascumpi fraţi, cu inimă plină de iubire; de acea iubire, pe care a cerut-o Mântuitorul de la sfântul Petru Apostolul, când i-a spus: «Paşte mieluşeii mei; paşte oile mele». Vă spunem împreună cu sfântul Pavel: «Gura noastră e deschisă către voi; inima noastră s-a dilatat», pentru că suntem gata a Vă învăţa pe Voi toţi legea cea sfântă a Domnului, ca să ştiţi ce trebuie să credeţi şi ce trebuie să faceţi pentru a plăcea lui Dumnezeu şi a vă mântui în veci; deasemenea suntem gata a Vă cuprinde pe toţi în inima Noastră, ca un părinte iubitor, şi a lua parte atât la bucuriile Voastre cât şi la durerile Voastre. Voi toţi, împreună cu restul populaţiunii catolice din Moldova şi Basarabia, sunteţi acea mare familie spirituală, pe care Dumnezeu Ne-a aşezat Părinte şi Păstor, prin Locţiitorul său pe pământ. Ca un Părinte şi Păstor bun Ne vom îngriji de toate nevoile Voastre, şi vom căuta să le alinăm după putinţă.
Venim la Voi, iubiţi fraţi, ca trimis al lui Dumnezeu şi în numele Domnului, cu menirea, ca să aveţi grijă de sufletele Voastre nemuritoare, de care vom trebui să dăm odată seamă Judecătorului cel veşnic. De aceea vom avea grijă de cele ce privesc sufletele Voastre: ca să aveţi preoţi buni şi numeroşi, care să Vă înveţe legea dumnezeiască şi să Vă împartă sfintele sacramente; ca să păziţi poruncile şi disciplina bisericească; ca să păziţi cu sfinţenie legile privitoare la cultul divin şi la ceremoniile bisericeşti; ca să înaintaţi tot mai mult în virtuţile creştineşti şi în viaţa spirituală. O grijă deosebită vom avea pentru cinstirea noului cler, pentru ca să aveţi preoţi ieşiţi din mijlocul Vostru, cunoscători ai limbii şi ale obiceiurilor voastre.
Însă ca să putem ajunge la scopul, ce-l urmărim, avem nevoie de concursul Vostru, iubiţi fraţi în Cristos. De aceea Vă voi spune, ce aşteptăm de la Voi, şi cari sunt speranţele Noastre cu privire la bunul mers la Bisericii catolice în Bucovina.
Aşteptăm de la Voi în locul întâi iubire firească şi încredere deplină. Consideraţi-Ne ca Tată şi Părinte sufletesc, nu ca Domn şi Stăpân; căci Noi nu urmărim altceva, decât binele Vostru sufletesc. Nu Ne trebuie nici banul, nici averea Voastră, ci Ne trebuie inimile Voastre; iar inimile Voastre nu le cerem pentru Noi, ci ca să le putem îndrepta către Dumnezeu, Făcătorul şi Răscumpărătorul lor.
Aşteptăm de la Voi ascultare şi supunere faţă de legile lui Dumnezeu şi faţă de poruncile şi prescrierile sfintei Biserici. Sunteţi creştini catolici, şi Vă mândriţi cu acest nume, fiindcă el vă garantează că sunteţi în stăpânirea adevărului deplin. Nu Vă mulţumiţi cu atâta; fiindcă este scris, că nu aceia sunt drepţi, cari aud cuvântul lui Dumnezeu, ci numai aceia cari îl împlinesc (Rom 2,13). Din viaţa Voastră evlavioasă şi virtuoasă să cunoască cei de altă credinţă, unde este Biserica adevărată.
Aşteptăm de la Voi, iubire şi bună înţelegere între Voi. Lăsaţi la o parte certurile şi iubiţi-Vă în mod sincer şi neprefăcut; fiindcă iubirea sinceră este semnul distinctiv al urmaşilor adevăraţi ai lui Cristos. Mai ales feriţi-Vă de discuţiile privitoare la naţionalitate, şi nu le introduceţi în Biserică. Fiecare să-şi iubească naţiunea, aşa cum e datoria fiecărui creştin bun, însă să nu uite nimeni, că trebuie să iubească şi pe cei de altă naţionalitate; şi că în Biserica lui Cristos găsesc loc şi adăpost toate naţiunile, ea fiind catolică, adică universală. Fiţi cu toţii mai întâi catolici, catolici buni, şi apoi fiecare să-şi apere cu moderaţiune interesele sale naţionale, fără să jignească pe alţii de altă naţionalitate, şi fără să pretindă ca Biserica să facă naţionalism. Din contră Vă uniţi într-un singur cuget şi într-un singur gând, dacă e vorba de apărat drepturile şi interesele Bisericii.
Nu uitaţi, că sunteţi ai acestei ţări, care vă este a doua Patrie; şi dacă ţineţi la Patria Voastră de origine, nu mai puţin trebuie să ţineţi şi la Patria Voastră adoptivă, respectând pe cârmuitorii ei şi păstrând legile ei; rugându-Vă lui Dumnezeu pentru prosperitatea ţării şi a Dinastiei.
În sfârşit aşteptăm de la Voi, iubiţi fraţi, ca să nu vă amestecaţi în conducerea şi afacerile bisericeşti, ci să le lăsaţi pe seama Superiorilor Bisericeşti, căci aşa a fost orânduit de Isus Cristos, ca în Biserică să fie superiori, cari să poruncească şi să dispună şi să conducă, şi supuşi, cari să fie conduşi după cum socotesc mai bine Superiorii. Dacă aveţi vre-o dorinţă în vreo chestiune bisericească, puteţi s-o exprimaţi cu modestie Superiorilor Voştri, cari vor vedea, ce trebuie făcut; dar să nu pretindeţi, ca Superiorii să Vă facă pe plac; ci lăsaţi-i să dispună, cum vor judeca mai bine în Domnul, supunându-vă din inimă hotărârilor lor, chiar dacă ar fi contra dorinţelor Voastre. Numai în felul acesta veţi fi copii adevăraţi ai Bisericii catolice, unde nu poporul dispune şi porunceşte, ci Superiorii puşi de Duhul Sfânt.
Acestea am avut de spus deocamdată, iubiţi fraţi, urmând ca cu timpul să Vă cunoaştem mai bine şi să Vă dăm instrucţiuni mai amănunţite, după cum vor cere trebuinţele Voastre.
Ne punem pe Noi şi pe Voi scumpi fraţi, sub ocrotirea puternică a Maicii Domnului, în ziua Adormirii căreia Dumnezeu Ne-a strâns şi unit împreună, cerând prin mijlocirea ei de mamă asupra Noastră şi asupra Voastră tuturor, îmbelşugate haruri cereşti, pentru ca trăind creştineşte, s-ajungem cu toţii la fericirea cerească, unde împreună cu Maria, Mama Noastră, să lăudăm în veci pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Ca o chezăşie a acestei fericiri, Vă dăm din toată inima binecuvântarea Noastră pastorală.
Dat din reşedinţa Noastră episcopală din Iaşi, azi în 9 august 1930.
Mihai Robu, Episcop".
Documentele păstrate în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi ne prezintă grija specială pe care episcopul Mihai Robu a avut-o faţă de comunităţile catolice nou arondate. Corespondenţa abundentă şi detaliată, vizitele pastorale şi rapoartele primite din Cernăuţi, Rădăuţi, Suceava, Gura-Humorului, Poiana Micului, Vama, Câmpu-Lung, Iacobeni, Vatra Dornei, Pojorâta, Mesteceni etc. evidenţiază dinamismul pastoraţiei în acea zonă a Diecezei de Iaşi. Conform recensământului din 29 decembrie 1930, în Bucovina erau 100.705 credincioşi catolici, care reprezentau 8,59% din populaţia totală, dintre care 68.305 credincioşi romano-catolici. Aceştia erau de diferite etnii: 50,65% germani, 30,67% polonezi, 17,33% unguri şi 2% alte etnii (slovaci, cehi, ruteni, români). Parohiile din Bucovina au fost vizitate de episcopul de Iaşi, Mihai Robu, în anii 1931 şi 1938, păstorindu-i pe credincioşi "într-un spirit cu adevărat părintesc, întărindu-i în credinţă şi moravuri..., fiind un adevărat părinte al tuturor", după cum este notat în epitaful de pe mormântul din catedrala catolică din Iaşi.
Pr. Alois Moraru
