Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătoarea Botezului Domnului, pe care o celebrăm astăzi, încheie timpul Crăciunului, iar fragmentul evanghelic care a fost proclamat la liturgia cuvântului ne întoarce acolo de unde am plecat în timpul Adventului, şi anume pe malul râului Iordan. Acolo, Ioan Botezătorul îi îndemna pe oameni la convertire şi administra botezul pocăinţei - notează sfântul evanghelist Luca. În timp ce tot poporul era botezat, a fost botezat şi Isus.
Dacă în primele două capitole, evanghelistul Luca prezintă toată scena naşterii lui Isus, în capitolul al treilea din care s-a citit astăzi fragmentul evanghelic el prezintă scena botezului celor care ascultau predica lui Ioan Botezătorul, printre care se numără şi Isus Cristos. Avem, astfel, la Iordan prima apariţie publică a lui Isus care îşi începe aici activitatea sa. Şi cum o începe? În mod simplu. Fără măreţie şi fără glorie. Fără ca să proclame demnitatea sa proprie, ci implorând-o, lăsând ca altul - Dumnezeu însuşi - să se intereseze pentru el. Pe malul râului Iordan, Isus nu afirmă propria nevinovăţie separându-se de păcătoşi, dar fără frică se aşază în rând cu ei, simţind, parcă, cum realitatea păcatelor oamenilor apasă şi pe umerii săi, arătând astfel compasiune pentru aceştia.
Conform evanghelistului Luca, activitatea publică a lui Isus începe cu o trilogie care explică sensul misiunii Fiului lui Dumnezeu, o trilogie care explică stilul lui Isus. Trilogia este formată din botezul lui Isus în râul Iordan, din ispitirile pe care Isus le înfruntă, arătând cum unul care face alegerea corectă în viaţă, inevitabil, este ispitit, şi apoi, din anunţul evangheliei la Nazaret şi la Cafarnaum.
În sărbătoarea Botezului Domnului, vă invit să medităm asupra primului element al trilogiei: botezul lui Isus, care reprezintă atât alegerea fundamentală a Fiului lui Dumnezeu, cât şi prima sa apariţie publică. Apariţia lui Isus la Iordan trasează direcţia pe care o va urma toată viaţa, într-o continuă creştere, până pe Calvar. De aceea, pentru a înţelege semnificaţia botezului lui Isus, vă invit să privim în paralel cu scena prezenţei sale pe lemnul crucii. Astfel, vedem cum la botez Isus stă la coadă împreună cu păcătoşii, iar pe cruce stă atârnat între doi tâlhari. La botez se cufundă în apă, pe cruce se cufundă în moarte. La botez îl primeşte pe Duhul Sfânt, pe cruce ni-l oferă pe Duhul Sfânt. La botez se deschide cerul, la moartea sa catapeteasma templului s-a sfâşiat. La botez Isus este proclamat ca fiind Fiul Tatălui, pe cruce este proclamat de oameni pentru prima dată ca fiind Dumnezeu. Vedem, astfel, în paralel, două scene, din care descoperim că Isus este recunoscut de către oameni ca fiind Dumnezeu aiba pe lemnul crucii. Sub această lumină vă invit să contemplăm botezul lui Isus, ca stil fundamental al Fiului lui Dumnezeu, care se face solidar cu toţi oamenii, stând în rând cu cei păcătoşi, revelând astfel iubirea Tatălui.
Pe malul râului Iordan, avem prima imagine pe care Dumnezeu vrea să ne-o ofere despre sine, şi anume aceea a lui Isus care se aşază în rând cu păcătoşii. Prin gestul său, Isus arată simpatia şi pasiunea absolută a lui Dumnezeu pentru om. Mai mult, la Iordan avem imaginea unui Isus care se face blestem pentru a fi aproape de cei blestemaţi, după cum ne spune apostolul Paul în Scrisoarea către Galateni. Aşadar, prima imagine pe care Dumnezeu ne-o oferă despre sine este aceea de a fi alături de noi în limitele noastre, în moartea noastră, chiar şi cu păcatul nostru, deoarece la Iordan Isus este tratat ca un păcătos.
Din natură suntem limitaţi, suntem muritori, chiar dacă de multe ori avem delirul omnipotenţei. Problema nu constă, însă, în faptul că suntem limitaţi, ci în faptul că de multe ori noi nu acceptăm realitatea limitei şi căutăm în mod disperat toată viaţa de a ieşi din ea. Şi atunci ne întrebăm: De ce oare nu acceptăm? De ce nu acceptăm limitele? Răspunsul stă în faptul că după căderea omului în păcat, omul a fost în centrul propriului său eu, astfel încât, unde se termină realitatea propriului eu, se termină totul. Având această percepţie, omul încearcă în mod disperat să depăşească realitatea propriilor limite, pentru a fi cât mai mare, pentru a fi asemenea acelui Dumnezeu pe care şi-l imaginează.
Isus, asumând limitele umane, ne învaţă însă stilul lui Dumnezeu, care face din limită locul comuniunii, al relaţiei. Arătăm cum Dumnezeu este relaţie, cum Dumnezeu este iubire. Cred că contemplarea imaginii lui Isus, care se află în rând cu păcătoşii pentru a fi botezat, ne poate ajuta să corectăm falsa imagine pe care unul sau altul o poate avea despre Dumnezeu, aceea de a-l considera pe Dumnezeu ca fiind distant, sever şi aspru cu cei păcătoşi. Stilul lui Isus este cel al primirii tuturor oamenilor, al simpatiei şi nu al separării, al diviziunii, cu atât mai puţin al dominării, al puterii asupra conştiinţelor, asupra sufletelor.
Contemplând imaginea lui Isus care se face solidar cu nevoile şi limitele omului, vedem cum se împlineşte în el promisiunea despre care ne vorbeşte prima lectură, luată din Cartea profetului Isaia: "Mângâiaţi, mângâiaţi-l pe poporul meu. Vorbiţi la inimă Ierusalimului şi spuneţi-i că suferinţa lui s-a terminat".
Isus vine să fie aproape de oameni şi să-i salveze prin harul său pe toţi oamenii, ne spune apostolul Paul în lectura a II-a a liturgiei cuvântului de astăzi.
Un alt aspect pe care aş vrea să-l medităm este remarca evanghelistului Luca cu privire la Isus, care la botez se află în rugăciune. Isus este în rugăciune, în comuniune cu Tatăl, arătând astfel modul în care suntem chemaţi să primim şi noi botezul. Rugăciunea este aceea care ne aşază în comuniune cu Tatăl şi-l oferă pe Duhul Sfânt celor care-l cer. Rugăciunea este drumul pentru a intra în misterul lui Dumnezeu. "În timp ce se ruga", notează evanghelistul Luca, "cerul s-a deschis, Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc şi o voce s-a auzit din cer".
Din cer vine o voce. Subliniem aici că Dumnezeu nu are un chip. Chipul lui Dumnezeu ar trebui să fie omul, creat după chipul şi asemănarea sa. Însă omul nu a ascultat de cuvântul lui Dumnezeu, a pierdut chipul lui Dumnezeu. În schimba, Isus, cuvântul lui Dumnezeu întrupat, devine chipul lui Dumnezeu deoarece ascultă de vocea Tatălui. Dumnezeu este cuvântul. Cine ascultă cuvântul devine fiu al lui Dumnezeu. Vocea din cer spune: "Tu eşti Fiul meu cel iubit". Adică eşti fiul meu deoarece împărtăşeşti comuniunea cu toţi oamenii şi te relaţionezi cu toţi, deoarece eşti în comuniune cu mine.
Să renunţăm să mai visăm şi să aşteptăm pasiv o lume mai bună. Asemenea lui Isus, să avem curajul să ne amestecăm printre cei păcătoşi, ca astfel Dumnezeu să ne recunoască şi să ne cheme pe nume, adresându-ne aceleaşi cuvinte pe care le-a adresat lui Isus: "Tu eşti Fiul meu cel iubit!".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ne face bine, astfel, în sărbătoarea Botezul Domnului, să medităm la botezul lui Isus, să-l contemplăm pe Isus în rugăciune, să ne imaginăm cerul care se deschide, Duhul care coboară pe pământ şi să ascultăm vocea care coboară pe pământ, spunând: "Tu eşti fiul meu iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea". Gândindu-mă că acest fiu preaiubit sunt şi eu în ochii lui Dumnezeu atunci când sunt fără păcat.
Întorcându-ne la fragmentul evanghelic de astăzi, observăm apoi că sfântul Luca îl reprezintă pe Isus şi întreg poporul deja botezat. Plecând de la această imagine, mă gândesc la realitatea pe care o trăim noi, cei care suntem prezenţi la Sfânta Liturghie sau cei care ascultă prin intermediul radioului. Şi mă întreb: "Ce trebuie să facem pentru a retrăi botezul? Reuşim să nu-l reducem la un simplu rit, care s-a petrecut în trecut în viaţa noastră, pentru cei mai mulţi dintre noi atunci când eram copii?".
Vreau să reamintesc aici întrebarea pe care preotul o adresează părinţilor şi naşilor, înainte de a se celebra Botezul: "Iubiţi părinţi, voi aţi cerut Botezul pentru copilul vostru. Prin aceasta vă luaţi obligaţia de a-l educa în sfânta credinţă, aşa încât, împlinind poruncile să înveţe a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele după exemplul lui Cristos. Vă daţi seama de această îndatorire?". Dacă suntem părinţi sau naşi şi am uitat această întrebare, astăzi avem ocazia să reflectăm din nou asupra ei.
Însă nu ne oprim aici. Sărbătoarea de astăzi ne pune în faţă şi alte întrebări, cum ar fi: "Ce importanţă are Botezul pentru mine? Cum trăiesc astăzi Botezul pe care l-am primit în dar, când eram copil?".
Faptul de a veni duminica la biserică, de a mă ruga acasă, de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru viaţă şi familie, de a ajuta pe cei în nevoi sunt gesturi concrete ale trăirii Botezului primit. Dar a trăi Botezul înseamnă mai mult. Înseamnă a oferi propria viaţă. De aceea, să ne întrebăm în mod personal: "Sunt dispus să-mi ofer viaţa?".
Gestul de a fi purtaţi în braţe la Botez, este un semn al faptului că suntem dependenţi, că avem nevoie de ajutorul părinţilor. În acelaşi timp, este şi un gest prin care părinţii pun copilul în braţele lui Dumnezeu. Este un gest care simbolizează că suntem dispuşi să ne lăsăm în braţele Domnului, că nu dorim să ne salvăm într-un mod egoist viaţa, dar că suntem dispuşi să ne oferim propria viaţă. Ştim însă că oferim propria viaţă lui Dumnezeu, numai în măsura în care avem încredere că Dumnezeu ne binecuvântează şi ne salvează. Aşa cum un copil se încrede în părinţii săi, aşa şi noi suntem chemaţi să ne încredem în ocrotirea şi ajutorul lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătoarea de astăzi ne ajută, astfel, pe noi toţi, să ne amintim de Botezul primit, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest mare dar, cerându-i totodată ajutorul ca el să vegheze şi să facă mereu prezentă în viaţa noastră darul Sfântului Botez. Suntem conştienţi că în viaţa de credinţă singuri nu reuşim, avem nevoie de ajutorul lui şi pentru aceasta ne încredinţăm mereu ocrotirii şi milostivirii sale.
Sfântul papă Ioan Paul al II-lea, întrebat fiind într-un interviu, la puţin timp după ce a fost ales papă, care este cea mai semnificativă zi din viaţa sa, a răspuns: "Ziua Botezului". Interesant! Pentru el cea mai semnificativă zi nu era aceea a sfinţirii sale ca preot sau ca episcop sau ziua alegerii sale ca papă. Cea mai semnificativă zi era ziua botezului, ziua renaşterii la viaţa harului.
Să ne ajute şi pe noi bunul Dumnezeu să descoperim mereu frumuseţea şi semnificaţia Botezului în viaţa noastră, pentru a spune şi noi, asemenea sfântului papă Ioan Paul al II-lea, că ziua în care am fost botezaţi este cea mai semnificativă zi din viaţa noastră. Amin.
