Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
După sărbătoarea Crăciunului, în care Isus se face cunoscut păstorilor, şi după sărbătoarea Epifaniei, în care acelaşi Isus se descoperă magilor, astăzi celebrăm o altă descoperire făcută de către Tatăl ceresc omenirii întregi. Isus nu mai este copil, dar om matur, la începutul misiunii sale de evanghelizare şi Tatăl ceresc vrea să-l descopere lumii prin cuvintele venite din cer. "Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria".
Trebuie să reflectăm asupra semnificaţiei acestor cuvinte şi asupra împrejurărilor în care au fost rostite. Era momentul botezului, ritul pe care Ioan Botezătorul îl săvârşea cu mulţimile care veneau să-l asculte. El era ultimul dintre profeţi care vesteau venirea lui Mesia. El cerea tuturor un semn de pocăinţă pentru a se pregăti la primirea singurei fiinţe capabile să înlăture păcatele lumii.
Şi Isus vrea să fie botezat. Pare o ciudată inversare de roluri, deoarece în realitate Ioan era cel care trebuia să fie botezat şi nu el, Isus, aşa cum i-a spus însuşi Ioan luminat în mod providenţial de sus: "Eu trebuie să fiu botezat şi tu vii la mine?"
Ioan avea dreptate. El era un om ca toţi ceilalţi, în ciuda faptului că fusese ridicat la o misiune excepţională: numai Isus era în măsură să purifice cu adevărat omul, nu numai printr-un semn exterior cu caracter simbolic, dar cu o transformare interioară.
Într-adevăr, botezul pe care urma apoi să-l instituie Isus dă sufletului o viaţă nouă: înlătură pata păcatului strămoşesc şi dăruieşte harul, adică ne face să participăm la viaţa dumnezeiască, astfel că nu suntem numai oameni, dar adevăraţi copii ai lui Dumnezeu.
Asupra lui Isus, în momentul botezului, s-a coborât Duhul Sfânt: această venire a Duhului demonstrează că în Isus botezul era mai mult decât un semn al lui Ioan. Aici este Dumnezeu însuşi în acţiune. Nu faptul că Isus nu ar fi fost unit cu Duhul Sfânt, deoarece cele trei persoane divine sunt totdeauna unite, dar Dumnezeu a voit, astfel, să indice cu o manifestare vizibilă (evanghelia spune sub formă de porumbel) o prezenţă extraordinară în Cristos care apărea în exterior ca un simplu om. Cu adevărat în acel moment se descoperă oamenilor prezenţa plină de mister a lui Dumnezeu în Isus Cristos.
Faptul central al sărbătorii de astăzi este, aşadar, botezul lui Isus, care îl revelează drept Fiu al lui Dumnezeu, dar este şi botezul nostru care ne face părtaşi la viaţa dumnezeiască. Este o ocazie ce ne este oferită pentru a avea o conştiinţă mai vie de botezul nostru, care nu trebuie să fie un simplu fapt închis în sine, dar mai curând ca o realitate vie şi activă în noi pentru toată viaţa.
Aşa cum omul se naşte pentru viaţă şi apoi duce cu sine pentru totdeauna existenţa pe care a primit-o, la fel cel botezat nu poate să lase la o parte consacrarea primită la botez. Botezul fost o naştere nouă care îl face pe om părtaş al unei vieţi pe care mai înainte nu o avea. Natura umană a rămas, dar a devenit suport al unei alte realităţi care pe bună dreptate este numită supranaturală.
Această realitate este exprimată în mod semnificativ în evanghelia de astăzi când se face auzit glasul Tatălui care îl declară pe Isus Fiul său preaiubit în care îşi află toată bucuria.
Devenind fii ai lui Dumnezeu şi fraţi cu Isus Cristos, şi noi, prin botez devenim motiv de bucurie divină. Dumnezeu vede în noi imaginea sa şi se bucură de noua noastră condiţie de fii, făcându-ne capabili să săvârşim acte demne de viaţa veşnică.
La acest punct vă invit să reflectăm asupra câtorva aspecte ale botezului pe care l-am primit cu toţii.
Poate nu tuturora dintre noi le este cunoscută ziua adevăratei noastre naşteri la Dumnezeu, ziua noastră de naştere ca fii ai lui Dumnezeu, semnată de botez. Sărbătorim de cele mai multe ori aniversarul naşterii, poate de multe ori cu daruri mai bogate decât a regilor magi, pe care ei le-au adus copilului din Betleem! Dar foarte importantă este amintirea zilei botezului nostru; şi mai importantă apoi este trăirea vieţii în spiritul botezului primit.
Lectura a doua de la această Liturghie ne prezintă nouă, celor botezaţi, un adevărat program de trăire a botezului. În Botez "a fost revărsat asupra noastră din belşug Duhul Sfânt prin Isus Cristos", spune sfântul Paul; prin opera Duhului Sfânt, în momentul botezului nostru, am fost renăscuţi şi reînnoiţi, am devenit copii ai lui Dumnezeu, am fost făcuţi părtaşi ai vieţii dumnezeieşti. Cu alte cuvinte, odată cu Botezul, noi am primit viaţa supranaturală, viaţa lui Dumnezeu însuşi.
Nimic nu e mai frumos pe lumea aceasta decât sufletul înzestrat cu viaţa lui Dumnezeu, cu harul sfinţitor, simbolizat prin acea pânză albă ce s-a pus deasupra noastră la celebrarea Botezului.
Într-o zi, Dumnezeu i-a făcut sfintei Ecaterina de Siena un favor excepţional: a făcut-o să vadă frumuseţea unui suflet fără păcat, îndumnezeit prin harul sfinţitor; era atât de frumos, atât de strălucitor, încât ar fi leşinat, mărturiseşte ea, dacă Dumnezeu nu ar fi susţinut-o şi nu ar fi întărit-o.
Pe de altă parte, nu poate fi o catastrofă mai mare în viaţă decât pierderea vieţii supranaturale, pe care am primit-o la Botez, iar pentru a o pierde, e de ajuns un singur păcat grav. Sfântul Augustin, într-una dintre cărţile sale, îşi imaginează ce se va întâmpla cu noi după moarte. Sufletul nostru gol şi tremurând va bate la poarta paradisului:
"Cine eşti?", se va auzi dinăuntru glasul lui Cristos.
"Un om".
Iar vocea dinăuntru va întreba din nou: "Cum ai tratat trupul tău de lut? Cum ai tratat sufletul tău nemuritor?"
Ce vom răspunde?
"Sunt un creştin", va adăuga sufletul.
Şi Cristos îi va spune din nou: "Arată-mi mâinile, să văd dacă sunt străpunse de cuie ca ale mele, arată-mi fruntea, să văd dacă este încoronată cu coroana mea de spini.
Şi haina de la Botez, unde-ţi este? Şi lumina credinţei, care ţi s-a aprins la Botez, unde-ţi este? Arată-mi faţa, să te pot recunoaşte ca fratele meu... ca fiu al Tatălui meu... ca templu al Duhului iubirii".
Botezul lui Isus ne invită să ne gândim cu seriozitate la viaţa nouă dumnezeiască primită în ziua Botezului: suntem fii ai luminii, suntem chemaţi ca lumina primită la Botez să strălucească în jurul nostru.
Răspunsul nostru, la harul lui Dumnezeu, primit în ziua Botezului, asumă forma angajării responsabile de trăire a făgăduinţelor de la Botez, pentru a auzi mereu răsunând asupra noastră glasul divin: "Tu eşti fiul meu pe care îl iubesc". Din cerul deschis a venit în noi însăşi viaţa lui Dumnezeu, respiraţia sa, ca un porumbel s-a aşezat deasupra noastră, a intrat în noi şi vrea să ne modeleze, să transforme viaţa noastră.
Celebrând astăzi botezul Domnului nostru Isus Cristos în Iordan, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul gratuit al mântuirii primit prin harul botezului.
Episcopul Fenelon îi îndemna pe credincioşii săi: "Arătaţi copiilor voştri baptisteriul, locul de botez; faceţi-i să asiste la Botez, să participe în Joia Sfântă la consacrarea uleiurilor sfinte, şi la ceremoniile din sâmbăta sfântă, pentru a vedea cum se binecuvântează apa de Botez".
Despre un preot se spune că atunci când mergea în localitatea natală, primul lucru pe care îl făcea era să meargă în biserica unde a fost botezat, unde rămânea timp îndelungat în rugăciune alături de locul unde a primit Botezul.
Cu toţii, în Cristos, în ziua Botezului nostru am devenit adevăraţi copii ai lui Dumnezeu şi am primit o consacrare specială. Constatăm deseori, din păcate, că darul şi consacrarea pe care le-am primit în ziua Botezului, s-au atrofiat în noi: am sfârşit prin a ne închide în noi, ca ariciul, şi nu totdeauna am dat loc şi deschidere pentru ca Botezul nostru să aducă roade, pentru binele nostru şi al altora.
Botezul ne-a redat demnitatea de adevăraţi fii ai lui Dumnezeu. Orice demnitate presupune şi obligaţii, şi mai ales măreţia Botezului impune celor care se declară creştini următoarele:
- Bucuria: "Ai un Tată care este Dumnezeu; ai o patrie de fericire veşnică - paradisul; ai o moştenire care este harul sfinţitor", spunea sfântul Augustin.
- Nevinovăţia, pentru că după Botez Dumnezeu locuieşte în noi; la celebrarea botezului se înmânează celui botezat o haină albă: "Primeşte această haină albă şi păstreaz-o nepătată".
- Generozitatea: Botezul ne comunică viaţa divină, dar ne revine nouă datoria de a o apăra, de a o mări, de a o întări. "Împărăţia lui Dumnezeu se dobândeşte prin luptă", mai ales în zilele noastre.
Într-o zi, pe când sfântul Martin se afla în chilia sa, cufundat în lecturi sfinte, s-a deschis uşa şi i-a apărut un străin îmbrăcat în haine de principe. "Cine eşti tu?", l-a întrebat Martin.
"Sunt Cristos", a fost răspunsul.
Comportamentul dezinvolt şi tonul vocii ar fi înşelat un om mai puţin înţelept. Dar sfântul, aruncând o privire asupra străinului, l-a întrebat cu calm: "Unde sunt urmele cuielor din mână?"
Pe mâna străinului împodobită cu tot felul de bijuterii, nu era nici o urmă a rănilor. Văzându-se descoperit, principele răului a fugit.
Povestioara ne indică un lucru important pentru cel care vrea să fie cu adevărat creştin: cu sfântul Paul trebuie să spunem: "Port în trupul meu crucea Domnului nostru Isus Cristos". Martirii, mărturisitorii autentici ai propriei credinţe, o mărturiseau nu numai prin cuvânt, ci şi cu renunţarea generală, inclusiv cu viaţa. De aceea, cei botezaţi în primele veacuri purtau cu bucurie titlul de "cei vii".
Celebrând astăzi botezul Domnului nostru Isus Cristos în Iordan, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul gratuit al mântuirii primit prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, venit pe pământ.
Sărbătoarea de astăzi, botezul Domnului, încheie ciclul sărbătorilor de Crăciun. În fiecare an Crăciunul revine, desigur nu pentru ca Isus să se nască din nou la Betleem: acest eveniment a avut loc acum două mii de ani. Cristos s-a făcut unul dintre noi, pentru ca noi să fim ai săi. Botezul ne-a permis să fim şi să devenim poporul său regesc şi preoţesc, comunitate de oameni mântuiţi, chemaţi să vestim cu bucurie minunile Celui care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină.
