Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Am auzit de multe ori spunându-se că oamenii bogaţi, că oamenii cu stare nu mai au nevoie de religie, de practică religioasă, de Dumnezeu. De altfel, statisticile confirmă că în ţările unde oamenii au ajuns la un înalt nivel de trai, practica religioasă este din ce în ce mai rar întâlnită. Să fie adevărat că oamenii bogaţi nu au nevoie de religie? Nu au nevoie de practică religioasă? Nu au nevoie de Dumnezeu?
Evanghelia din această duminică ne arată o altă perspectivă. Pentru că în această evanghelie e vorba despre un om bogat care vine să-l caute pe Isus. Pentru a înţelege mai bine sensul evangheliei din această duminică e important să vedem patru aspecte deosebit de importante în această evanghelie: identitatea celui care vine la Isus, ce caută acest om la Isus, cum îl tratează pe acest om Isus şi cum are loc despărţirea după această întâlnire.
Identitatea. Nu se spun foarte multe lucruri. Ceea ce ştim e că era un om care avea multe bogăţii. Dacă ar fi să traducem acest lucru în limbajul nostru de astăzi am spune că e vorba de un om care posedă mai multe case, vile, firmă, mai multe maşini de marcă, conturi. Cam aşa am înţelege azi un om cu stare, un om bogat, un om care se bucură de bune condiţii de viaţă.
Ce caută acest om la Isus? În definitive e un om care are de toate. Un om care dispunea de atâtea lucruri şi totuşi mai caută încă ceva. E foarte probabil că acest om simţea în suflet un fel de gol interior, o stare de neîmplinire şi asta îl determină să meargă şi să caute ceva mai mult. E sugestiv felul în care acest om se înfăţişează atunci când vine la Isus, îngenunchează în faţa lui. În Marcu există alte două situaţii când oamenii vin şi îngenunchează în faţa lui: posedatul din ţinutul Gherasinilor şi leprosul cerând ajutor. De fiecare dată e vorba de oameni care trăiesc o situaţie nefericită în viaţa lor, o armonie interioară e răvăşită, e distrusă, şi caută salvare la Isus. Aşa se întâmplă şi cu acest om bogat care vine cu o cerere, cu o întrebare. "Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" E sugestiv şi faptul că acest om are cunoştinţe de teologie, de religie. Nu întreabă ce trebuie să fac ca să merite viaţa veşnică. Ştia că nimeni nu poate să-şi cumpere viaţa veşnică, nimeni nu poate să merite viaţa veşnică, ci că viaţa veşnică se moşteneşte, este un dar al lui Dumnezeu. Ştie să pună întrebarea corectă.
Cum îl tratează Isus pe acest om? Isus îi indică la început poruncile, referindu-se la ceea ce priveşte relaţia cu ceilalţi oameni. Isus îl atrage într-un dialog arătându-i că trebuie să privească spre aproapele. Problema lui adevărată priveşte relaţia lui cu ceilalţi. Ce înseamnă comoară în ceruri? Comoara din ceruri este însuşi Dumnezeu. A avea comoară în ceruri înseamnă a crede în Dumnezeu, înseamnă a te încredinţa cu totul lui Dumnezeu, înseamnă a şti că Dumnezeu este cel care poate să umple inima ta, care poate să-ţi dăruiască tot ceea ce tu ai nevoie.
Cum are loc despărţirea? A rămas şocat. A plecat mâhnit pentru că avea foarte multe bogăţii.
Nu ştiu dacă dumneavoastră sunteţi sau vă consideraţi oameni bogaţi sau vă consideraţi oameni săraci sau consideraţi că aveţi un nivel acceptabil de viaţă. Nu e vorba de a visa la modul egalitarist al problemei cum ar fi vrut comuniştii. Şi totul a fost un eşec. Noi ştim că de când există lumea şi probabil cât va mai exista, nu va fi niciodată o perfectă egalitate între oameni.
Dar evanghelia ne invită să medităm asupra condiţiei noastre şă să vedem cum ne acceptăm această condiţie. Există oameni foarte bogaţi care nu au niciun fel de inimă pentru alţii şi sunt oameni bogaţi care au grijă ca oamenii din jur să beneficieze de ceea ce ei posedă. Există oameni săraci care îşi acceptă cu demnitate propria condiţie şi există oameni săraci care în fiecare zi îşi blestemă şi îşi înjură propria condiţie.
Evanghelia le atrage atenţia celor care trăiesc în condiţii bune de viaţă că ei au nevoie de Dumnezeu. Pentru că aceşti oameni riscă să fie atât de ataşaţi de bunurile pe care le au încât nu-şi mai dau seama că nu mai sunt stăpânii propriei vieţi. Asemenea omului posedat din evanghelie, omul bogat poate ajunge sclav al propriei sale condiţii.
E normal să aspirăm spre condiţii mai bune de viaţă, dar evanghelia ne aminteşte că ataşarea nefirească, nepotrivită de lucrurile acestei lumi, duce în realitate la un profund gol sufletesc. Dumnezeu ne-a creat pentru sine şi inima noastră nu poate să fie cu adevărat liniştită atâta timp cât noi rămânem departe de Dumnezeu, departe de cel care este izvorul vieţii, de el care poate să ne ofere adevărata bucurie.
Să fie adevărat că oamenii bogaţi nu au nevoie de Dumnezeu? Nu! Orice om are nevoie de Dumnezeu. Chiar şi cel care are cele mai mari bogăţii din această lume. Dar motivul pentru care mulţi oameni cu stare se îndepărtează de Dumnezeu din ce în ce mai mult este următorul: le este teamă că apropiindu-se de Dumnezeu, apropiindu-se de Isus Cristos, Isus le va cere să-şi schimbe viaţa, Isus le va cere să devină alţi oameni, Isus le va cere să-şi reconsidere modul lor de a trăi şi de a acţiona.
De fapt, cine se apropie de Isus şi ascultă şi primeşte cuvântul său, află ceea ce se spune în cea de-a doua lectură de astăzi, şi anume: cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie. A ne situa în proximitatea cuvântului lui Dumnezeu, a căuta familiaritatea cu acest cuvânt înseamnă să fim disponibili să acceptăm cuvântul lui Isus şi să schimbăm ceea ce Isus vrea să schimbăm în viaţa noastră.
Şi închei cu un cuvânt al sfântului Augustin care spunea: "Cuvântul lui Dumnezeu este un duşman al voinţei tale, până ce va deveni autorul mântuirii tale. Cât timp tu eşti pentru tine un duşman, vei percepe cuvântul lui Dumnezeu ca un duşman. Fii pentru tine un prieten şi atunci vei crede în aceste cuvânt".
Lăudat să fie Isus Cristos!
