Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cuvântul lui Dumnezeu, în textele scripturistice care sunt proclamate în această duminică, aşază în centru valoarea înţelepciunii, contrapusă bogăţiei. Elogiul înţelepciunii din prima lectură din Cartea Înţelepciunii este pus pe buzele lui Solomon, regele şi înţeleptul desăvârşit, care o cere lui Dumnezeu înaintea oricărui alt bine. "M-am rugat lui Dumnezeu şi mi s-a dat pricepere, l-am implorat, şi Duhul înţelepciunii s-a coborât asupra mea. N-am pus nimic alături de ea, nici sceptre, nici tronuri, nici bogăţii, nici pietrele cele mai scumpe, nici chiar sănătatea şi frumuseţea. Tot aurul, pe lângă ea, nu este decât nisip".
Bogăţia este o valoare pur pământească şi, de aceea, este trecătoare. Înţelepciunea, în schimb, are o strălucire care nu se stinge niciodată, care rămâne în veci. Evident, nu este vorba de înţelepciunea umană, ci de înţelepciunea care provine de la Dumnezeu, rază a înţelepciunii sale infinite.
Înţelepciunea divină este comunicată oamenilor prin cuvântul lui Dumnezeu, care este un mijloc sigur şi ale cărei prerogative, calităţi, ne sunt prezentate în lectura a doua, luată din Scrisoarea către Evrei. "Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri. El pătrunde până în adâncul sufletului, judecă sentimentele şi gândurile inimii".
Cine vrea să se lase călăuzit de înţelepciune divină trebuie să mediteze cuvântul lui Dumnezeu pentru a fi luminat, judecat, purificat şi stimulat spre a lăsa la o parte tot ceea ce nu este conform cu el.
Evanghelia acestei duminici face un pas înainte şi prezintă întruparea înţelepciunii, mai întâi în Isus şi apoi în învăţătura sa. Un om care poate să dea mărturie că a păstrat poruncile lui Dumnezeu şi, deci, că a trăit înţelept după cuvântul lui Dumnezeu încă din tinereţe, se prezintă în faţa Învăţătorului, dornic să facă încă şi mai mult. Este o persoană care observă Legea lui Moise; nu a ucis, nu a săvârşit adulter, nu a furat, nu a dat mărturie falsă şi i-a respectat totdeauna pe părinţi. Totuşi, se simte nesigur, nemulţumit. Este o persoană corectă, cu teamă de Dumnezeu, care nu spune ca bogatul necugetat, care obţinuse recoltă bogată: "Suflete, ai adunat multe bunuri, suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi desfată-te". Nu, el nu spune aşa. El are gândul îndreptat spre cer. Vrea să ajungă în cer. Dar mai apoi, arată că vrea mai degrabă un cer pe pământ. Evident, bogăţiile nu-l făceau să se simtă în cer. Şi nici bunătatea sufletească naturală, nici observarea Legii. Apare ciudată această excesivă preocupare a sa de a ajunge în cer. Îl roagă pe Domnul Isus, punându-se în genunchi, pentru că ştie că Isus este bun. De aici întrebarea fierbinte: "Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică". Se gândeşte că bunătatea lui Isus poate să dea un pic de linişte sufletului său, nemulţumit de bogăţiile materiale şi spirituale, pe care Isus însuşi le recunoaşte.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Nici bogăţiile, nici oamenii şi nici un alt lucru nu poate constitui cerul pentru om. Pentru că cerul este sinonim, adică înseamnă bunătate infinită. Şi numai Dumnezeu este bun. Cine se convinge de lucrul acesta pune numai în Dumnezeu propria comoară şi propria fericire. Are curaj să lase totul, să vândă totul pentru a cumpăra acea comoară. Isus, ascultând cuvintele celui care se aruncase în genunchi în faţa lui, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit şi i-a spus: "Un singur lucru îţi mai lipseşte: mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea comoară în cer. Apoi, vino şi urmează-mă". Isus îi propune înţelepciune maximă, adică renunţare la bunurile pământeşti pentru a-l urma exclusiv pe el, care este înţelepciune infinită.
Este o invitaţie concretă, de a considera bogăţia ca un nimic, în comparaţie cu bunurile veşnice şi cu urmarea lui Cristos. Cuvântul Domnului pătrunde în inima celui pe care îl are în faţă, îl pune în criză; dar, din păcate, cum spune şi evanghelia, "la auzul cuvintelor lui Isus, acesta s-a întristat şi a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii". Şi Isus pare că se întristează şi comentează: "Cât de greu va fi pentru cei care au bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu". Aici, ca şi în alte părţi ale evangheliei, bogăţia apare ca un obstacol aproape de netrecut în faţa mântuirii. Nu pentru că este rea în sine, ci pentru că omul este foarte aplecat să-şi alipească inima, ajungând să uite de Dumnezeu. Ucenicii rămân uimiţi la cuvintele lui Isus, dar şi mai uimiţi rămân când acesta le spune: "Mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu".
Cuvintele Învăţătorului par excesive; şi, totuşi, el nu le retrage. Dacă Isus nu ar fi precizat gândul său, o umbră enormă de pesimism ar fi acoperit întreaga evanghelie. O nelinişte imensă ar fi cuprins sufletele noastre. Cine ar fi putut să stabilească ce este, de fapt, bogăţia? Care este cantitatea care împiedică intrarea în împărăţia cerurilor? "Atunci, cine se mai poate mântui?" se întreabă şi ucenicii.
Întrebarea permite lui Isus să precizeze că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Chiar şi cele care sunt cu neputinţă la oameni. Dumnezeu nu neagă harul mântuirii celui care i-l cere cu încredere umilă şi recurge la ajutorul divin pentru a trece peste toate obstacolele care stau în calea mântuirii.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Isus Cristos, învăţătorul nostru, este înţelepciunea Tatălui, chipul vizibil al Tatălui. Cine îl alege şi îl urmează pe Cristos, găseşte în el piatra de mare preţ. Găseşte în el lumina care nu apune, adevărul care nu înşală, găseşte în el adevărata şi unica bogăţie a mântuirii sale. Amin.
