Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aşa cum bine ştim, în lume există multe lucruri frumoase şi utile, iar în funcţie de acestea ne facem fiecare o ierarhie proprie de valori. Cei mai mulţi pun pe primul loc sănătatea, familia, munca, bunăstarea materială, realizarea profesională sau un viitor plin de realizări frumoase. Prin oricare din aceste valori se urmăreşte, oricum, o viaţă liniştită şi fericită. Poate cu mici excepţii, indiferent pe care dintre acestea le-am alege, la o primă vedere, nu vom fi condamnaţi de nimeni dintre oameni, şi chiar am fi cotaţi ca fiind cotaţi înţelepţi în ochii lor.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Acest raţionament sau aceste alegeri ar fi valabile doar dacă am şti că omul a fost creat numai pentru viaţa pământească sau numai pentru o anumită perioadă de timp. Însă, condiţia noastră de creştini şi învăţătura divină ne îndeamnă să urmărim altceva de la viaţă, şi anume, ceea ce omul din evanghelia de astăzi îşi dorea, aşa cum se exprima el, să moştenească viaţa veşnică.
În Vechiul Testament evreii considerau că bogăţia era un semn de binecuvântare, iar sărăcia un semn al blestemului. De aceea, când Isus le-a spus discipolilor săi "cât de greu este pentru bogaţi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu" ei au rămas uimiţi şi se întrebau între ei "atunci cine se poate mântui?" În consideraţia noastră trebuie să ţinem cont că acel om despre care am auzit în evanghelie, care a venit la Isus, respecta poruncile lui Dumnezeu, dar avea multe bogăţii, bogăţii la care îi venea greu să renunţe şi, de aceea, s-a întristat şi a plecat mâhnit, după recomandarea făcută de Isus, ca să vândă tot ce are şi să împartă săracilor. În acest caz, putem să înţelegem deja că îi va fi aproape imposibil unuia care nu respectă poruncile să ajungă să moştenească viaţa veşnică.
Şi totuşi, cine se poate mântui? Este o întrebare care ne priveşte pe fiecare dintre noi. Rămâne, oare, această întrebare fără răspuns? Nu sunt, oare, indicii clare şi explicite, care să ne conducă să găsim cheia de descifrare a acestui cod ce poate duce la fericirea veşnică şi la moştenirea vieţii veşnice. Unde şi cum putem să descoperim acest secret?
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Este suficient să-l întrebăm pe Dumnezeu şi să ascultăm cuvântul lui, care este actual, viu, plin de putere şi mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, aşa cum am auzit în a doua lectură de astăzi. Este sursa inepuizabilă şi titlul cel mai bun pentru a afla secretul fericirii şi pentru a ne organiza viaţa pentru a o trăi cu demnitate. Este suficient să privim la Solomon, despre care am auzit în prima lectură, care nu cere de la Dumnezeu nici bogăţii, nici putere, nici faimă, nici sănătate sau frumuseţe, dar îi cere înţelepciune, pentru a-şi îndeplini misiunea cât mai bine, şi, spune el, împreună cu înţelepciunea ne-au venit bunurile şi prin mâinile ei bogăţii nenumărate. Cu alte cuvinte, am avea nevoie de adevărata înţelepciune, pe care nu o vom găsi după ce am urmat mai multe şcoli, am făcut mai multe studii, sau chiar am făcut mai multe doctorate, deşi şi acestea sunt necesare vieţii; ci doar dacă vom pătrunde în cuvântul lui Dumnezeu şi ne vom lăsa luminaţi de el.
Momentul în care nu mai simţim satisfacţia vieţii şi nici nu se întrezăreşte speranţa unui gram de fericire, trebuie să ne întrebăm: studiem noi, câtuşi de puţin, bogăţiile cuvântului lui Dumnezeu sau ne confruntăm noi viaţa cu acest cuvânt? Ştim ce să-i cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre sau ne interesează, oare, părerea lui Dumnezeu?
Mesajul Bisericii de astăzi ne pune în faţa unei alegeri importante pentru a gusta din fericirea vieţii veşnice şi pentru a avea certitudinea că o vom dobândi pe deplin. Numai adevărata înţelepciune cerută de la Dumnezeu şi obţinută de la el, printr-un dialog personal, ar putea să ne ajute că discernem, în momentele dificile ale vieţii, ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ori să ne inspire să luăm deciziile cele mai bune şi să facem alegerile cele mai bune.
Într-un interviu, un preot misionar a fost întrebat, printre altele, de ce îl atrage atât de mult activitatea misionară într-o ţară de misiuni? Răspunsul lui a fost simplu, foarte scurt, fără multe comentarii: sărăcia oamenilor de acolo.
Dacă privim în urmă, în istoria Bisericii, vom constata că o astfel de gândire sau un asemenea mod de viaţă i-au transformat pe unii oameni în sfinţi în faţa lui Dumnezeu. Iar în acest sens cunoaştem multe exemple, cum ar fi sfântul Francisc de Assisi sau Maica Tereza de Calcutta, care s-au dedicat toată viaţa lor, într-un mod exclusiv, slujirii săracilor.
Dumnezeu, după cum am înţeles, nu condamnă bogăţia şi nici nu ne-a creat pentru a suferi de foame sau pentru a suferi desculţi pe străzi. El nu aşteaptă ca fiecare dintre noi să devină un misionar pentru săracii din lumea a treia sau din ţările de misiuni, deşi mandatul misionar rămâne prima urgenţă, aşa cum se exprimă Sfântul Părinte, papa Benedict al XVI-lea, în mesajul său pentru Ziua Mondială a Misiunilor de duminica viitoare. Dumnezeu nu ne cere ca să nu avem cele necesare vieţii şi să nu trăim o viaţă decentă.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dumnezeu ne vrea înţelepţi, asemenea lui Solomon, ne vrea deschişi pentru o colaborare cu el spre a înlătura sărăcia şi a instaura dreptul la o viaţă demnă pentru toţi oamenii. Dumnezeu ne vrea demni şi nu dornici de a ne face din bunurile materiale un scop al vieţii noastre, pentru că această atitudine conduce omul la egoism şi individualism. Dumnezeu vrea să îndepărtăm din gândirea noastră toate acele îndeletniciri care la un moment dat ar putea să devină bogăţii care ar putea să ne împiedice să fim solidari cu adevăraţii săraci, cu care el se identifică de multe ori.
Iată, ne aflăm acum în luna octombrie, luna dedicată misiunilor şi misionarilor, un timp în care suntem îndemnaţi să sprijinim opera de evanghelizare a tuturor popoarelor şi un timp în care să ne îndreptăm privirea spre cei mai săraci dintre săracii lumii, cum se exprima fericita Tereza de Calcutta. Şi chiar ofertelele credincioşilor catolici din întreaga lume din duminica următoare, 18 octombrie, Ziua Mondială a Misiunilor, sunt destinate proiectelor misionare, unde Biserica este implicată şi unde, cum ştim, şi misionari români, chiar din dieceza noastră, sunt prezenţi în ţările de misiuni din Africa sau din America Latină.
Prin aceasta doresc să spun că avem posibilitatea în acest timp special să reflectăm la învăţătura lui Cristos din evanghelia de astăzi şi să ne exprimăm spiritul carităţii creştine şi solidaritatea noastră cu cei defavorizaţi. În timpurile noastre mai sunt încă mulţi neajutoraţi şi săraci care încă mai mor de foame şi au nevoie de sprijinul nostru, iar dacă nu putem interveni cu oferta noastră materială pentru că suntem săraci, putem implora în rugăciune intensă protecţia Duhului Sfânt pentru alinarea suferinţelor lor şi pentru a-i întări pe misionari să-i însoţească în drumul lor. Amin.
