Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Tema evangheliei de astăzi este evaluarea corectă a bunurilor materiale de care dispunem. Un om, bine înzestrat cu bogăţii, dar şi cu credinţă şi chiar doritor de perfecţiune spirituală îl întreabă pe Isus ce trebuie să facă pentru a avea viaţă veşnică. Respectă poruncile, îi răspunde învăţătorul. Şi atunci când omul acesta declară că el face deja acest lucru, Isus adaugă: "Un singur lucru lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai şi dă săracilor, şi vei avea comoară în cer. Apoi, vino şi urmează-mă!" Această invitaţie nu este acceptată şi Isus comentează cu fraza celebră: "Mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu".
Referitor la învăţătura evangheliei despre valoarea bogăţiilor acest episod pe care l-am ascultat trebuie integrat cu altele pentru a înţelege că mai mult contează dezlipirea afectivă decât dezlipirea efectivă de bunuri. Cel care deşi nu dispune de bunuri materiale, totuşi este habotnic, se agită numai pentru a agonisi cât mai multe. Acest om, în faţa lui Dumnezeu este în aceleaşi condiţii, ca acela care are bunuri materiale şi consideră că poate să-şi bazeze pe aceste bunuri propria viaţă. Există ceva ce valorează mai mult, şi acest mai mult ni-l aminteşte prima lectură: "Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea. Am pus-o chiar înaintea luminii fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată. Împreună cu ea ne-au venit bunurile şi prin mâinile ei bogăţii nenumărate". Dar unde se găseşte această înţelepciune? Ne sugerează lectura a doua de astăzi cu o descriere acută a Sfintei Scripturi: "Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri. El pătrunde până în adâncul sufletului până la încheieturile şi măduva oaselor, judecă sentimentele şi gândurile inimii". Aşadar teme importante, ca întotdeauna de altfel, cele din lecturile de astăzi, teme care ar cere aprofundări corespunzătoare. Însă, iubiţi fraţi, atenţia ne este îndreptată şi spre un eveniment special.
Aşa cum aminteam la începutul Liturghiei, joia trecută, 11 octombrie 2012, a fost cea de-a 50-a aniversare de la deschiderea Conciliului Vatican II şi pentru această ocazie, papa Benedict al XVI-lea a convocat un an special, anul credinţei care va ţine până în noiembrie 2013. După părerea multor istorici, Conciliu a fost unul dintre evenimentele cheie din secolul trecut şi nu numai pentru lumea creştină. A exprimat adevărurile neschimbătoare ale credinţei în forme noi. A actualizat limbajul şi stilul vieţii ecleziale. A tratat despre problemele care zbuciumă lumea noastră, propunând soluţii curajoase şi clarvăzătoare în vederea unei societăţi globale mai drepte, mai paşnice. Dacă am rămâne numai la lucrurile, să le spunem aşa, de Biserică, printre altele Conciliul a adus reforma liturgică - celebrarea sfintei Liturghii nu în limba latină, ci în limbile care se vorbesc - a dat un impuls puternic ecumenismului, adică dialogului dintre creştini şi cei din diferite confesiuni în vederea unităţii lor depline, a promovat o mai mare colegialitate în acţiunea păstorilor, a redescoperit rolul pe care îl au laicii, şi în privinţa acestui termen "laic" care astăzi este folosit adesea pentru al desemna pe cel care este în afara sau contra Bisericii. Ei bine, acest termen s-a născut în interiorul Bisericii, tocmai pentru a-i indica pe cei botezaţi care nu sunt episcopi, preoţi, călugări sau călugăriţe. Ei bine, lor, laicilor, care constituie majoritatea covârşitoare a Bisericii, Conciliul li s-a adresat pentru a-i invita să se simtă coresponsabili. Biserica nu este a preoţilor, Biserica este a celor botezaţi care toţi au dreptul şi obligaţia de a-şi desfăşura propria parte pentru ca Biserica să trăiască şi să se dezvolte mai bine conform voinţei întemeietorului ei, Domnul nostru Isus Cristos, şi de aici invitaţia Conciliului. Botezaţii vor putea să-şi desfăşoare rolul lor în măsura în care cunosc credinţa pe care o mărturisesc.
Papa a convocat Anul Credinţei tocmai pentru a-i invita pe cei care spun că sunt creştini să fie într-adevăr creştini. Dacă astăzi, spunea papa, Biserica propune un an al credinţei şi noua evanghelizare, nu este pentru a onora o aniversare şi pentru că este nevoie de aceasta, chiar mai mult decât era nevoie acum 50 de ani. Şi răspunsul care trebuie să se dea acestei necesităţi este acelaşi răspuns pe care l-au voit papii şi părinţii conciliari, răspuns pe care îl găsim în documentele Conciliului. În aceste decenii, spune papa, a înaintat o deşertificare spirituală. Ce însemna o lume fără Dumnezeu? O viaţă fără Dumnezeu? În timpul Conciliului se putea şti deja din câteva pagini tragice ale istoriei. Să ne gândim doar la cele două războaie mondiale. Dar acum, astăzi, din păcate vedem acest lucru. O lume fără Dumnezeu, o viaţă fără Dumnezeu, vedem acest lucru mereu în jurul nostru. S-a răspândit acest deşert, acest gol. Dar spune papa, tocmai pornind de la experienţa acestui deşert, de la acest gol, noi putem să descoperim din nou bucuria de a crede, importanţa vitală a credinţei pentru noi. În deşert se redescoperă valoarea a ceea ce este esenţial pentru a trăi. Tot aşa, în lumea noastră contemporană există nenumărate semne, adesea exprimate în formă implicită sau chiar în formă negativă, ale setei de Dumnezeu.
Există nenumărate semne ale întrebării omului cu privire la sensul ultim al existenţei sale. Ei bine, în acest deşert de astăzi este nevoie mai ales de persoane de credinţă, persoane care să ştie să indice calea spre ţara promisă. Astăzi mai mult ca oricând, spune papa, a evangheliza înseamnă a mărturisi o viaţă nouă, transformată de Dumnezeu. Ce frumos ar fi fost ca acel om din evanghelia de astăzi, să fi sesizat acea privire a lui Cristos care l-a îndrăgit. A evangheliza înseamnă a permite ca această privire iubitoare a lui Dumnezeu să pătrundă în viaţa noastră şi astfel să devenim mărturisitori. Cum putem reprezenta aşadar acest an al credinţei? Ca un pelerinaj. Un pelerinaj în deşerturile din lumea noastră contemporană, un pelerinaj în care trebuie să luăm cu noi numai ceea ce este esenţial. Nici toiag, nici desagă, nici pâine, nici bani, nici două tunici, aşa cum spune Domnul apostolilor când îi trimite în misiune. Ce trebuie să luăm cu noi? Evanghelia şi credinţa Bisericii a căror exprimare luminoasă o găsim în documentele Conciliului, în Catehismul Bisericii Catolice, opere pe care suntem invitaţi în acest an să le studiem. Să dea Dumnezeu ca să percepem în fiecare zi din acest an al credinţei această privire iubitoare a lui Cristos, îndreptată spre fiecare dintre noi, o privire care să reverse în noi acea bucurie, bucuria credinţei. Lăudat să fie Isus Cristos!
