BISERICA LUI CRISTOS CARE ESTE ÎN MOLDOVA
Identitate și misiune
Temă elaborată de pr. Ștefan Lupu
"Biserica lui Cristos care este în Moldova, identitate și misiune" este tema cu
care se deschide a doua
serie de cateheze pregătitoare în vederea celebrării Sinodului diecezan.
Spre deosebire de prima serie de cateheze, această serie se caracterizează prin
faptul că vor fi mai
consistente, vor fi tratate pe parcursul mai multor întâlniri și se vor ține într-un cadru mai restrâns,
respectiv comisia sinodală parohială.
Scopul acestei cateheze este să ofere credincioșilor, în general, și membrilor
comisiilor sinodale
parohiale, în special, o viziune cât mai amplă despre Biserică, convinși fiind că obiectivele pe care
și
le-a propus sinodul nostru diecezan, adică reînnoirea vieții Bisericii noastre locale și soluționarea
problemelor cu care ea se confruntă, nu pot fi atinse dacă nu avem o viziune justă despre
identitatea
și misiunea Bisericii.
Cuprins
Indicații metodologice
I. CINE SUNTEM? Noul popor al lui Dumnezeu
Biserica este un mister
Biserica a fost voită de Sfânta Treime încă din veșnicie
Biserica a fost instituită de Isus Cristos la împlinirea timpurilor
Biserica se naște și este sfințită de Duhul Sfânt
Sfânta Fecioară Maria este mama și modelul Bisericii
Biserica este construită pe temelia apostolilor
Biserica este formată din cei care cred în Cristos
Biserica lui Cristos care este în Moldova
Situația Bisericii Catolice din Moldova până la înființarea Diecezei de Iași
Înființarea Diecezei de Iași
Păstorii Diecezei de Iași
II. CE TREBUIE SĂ FIM? Noul popor al lui Dumnezeu, trimis în misiune la oamenii de astăzi
Adevăratul popor al lui Dumnezeu
Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este una
Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este sfântă
Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este catolică
Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este apostolică
Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este sacrament universal de mântuire
În Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, fiecare membru este preot, profet și rege
Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, are o structură ierarhică
Colegialitatea episcopală
Papalitatea și ministerul petrin
Ministerul episcopal
Ministeriul prezbiteral
Ministeriile laicilor
Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, este însuflețită de darurile Duhului Sfânt