Noua versiune a site-ului bibliacatolica.ro păstrează resursele din varianta precedentă și aduce facilități de lectură precum schimbarea contrastului, mărirea textului, semne de carte și reluarea lecturii. Pr. Eduard Patrașcu mulțumește celor care au trimis sugestii de-a lungul anilor.
În luna septembrie 2026, la Editura ARCB a apărut volumul de poezii „Jertfa de seară” al autoarei Annemarie Botez. În luna iulie al acestui an, a fost publicat și volumul „Tâlcuire la Evanghelia după Sfântul Ioan” al aceleiași autoare.
La Editura „Sapientia” au apărut cărțile „Augustin alături de noi. Și acest om genial a creat Occidentul”, scrisă de Părintele Emmanuel-Marie, Părintele Michel, Nicolas Diat, și „Cum au devenit creștinii catolici. Secolele I-V”, scrisă de Marie-Françoise Baslez. Acestea pot fi procurate de la Librăria „Sapientia”, de la Librăria „Presa Bună”, precum și de la celelalte librării catolice din țară.
În luna septembrie, cu ocazia zilei de naștere a Papei Leon al XIV-lea, Editura ARCB pune la dispoziția cititorilor prima biografie a suveranului pontif. Intitulată Leon al XIV-lea: Portretul primului papă american, biografia a fost lansată în SUA în timp record, la numai două săptămâni după alegerea noului papă, fiind scrisă de un concitadin al cardinalului Robert Prevost / Leon al XIV-lea.
Editura „Presa Bună” din Dieceza de Iași publică numărul 9-10/2026 al broșurii „De la răsărit până la apus”, disponibil în format tipărit și digital. Meditațiile pentru septembrie și octombrie 2026 sunt semnate de pr. Cătălin Farcaș și pr. Felician Tiba, în contextul planului pastoral „Înflăcărați de iubirea lui Cristos”.
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea „Ce face bine sufletului”, scrisă de Anselm Grün și tradusă în limba română de pr. Alexandru Cobzaru. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în format 14x20 cm, are 108 pagini și poate fi procurată de la Librăria „Sapientia” (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.
Având pe copertă crucifixul și mozaicul principal din Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, așa ni se prezintă numărul din septembrie 2026 al revistei „Lumina creștinului”, al 9-lea din acest an, reprezentând numărul 441 din cel de-al XXXVII-lea an al noii serii.