Muntele și drumul sunt două imagini biblice care pot descrie reflecția și activitatea catehetică. Prima face referire la Sinai, muntele pe care Moise a primit decalogul de la Dumnezeu, sau la colina de pe care Isus a proclamat fericirile. Conform acestei imagini, catehetul învață; el deține tot ceea ce catehizatul urmează să primească, iar catehizatul ascultă cuvintele catehetului și apoi, eventual, încearcă să le pună în practică. Multă vreme, imaginea muntelui a fost potrivită pentru a descrie cateheza. Biserica nu încetează să învețe cu autoritate, însă imaginea muntelui a devenit insuficientă pentru a descrie raportul dintre catehet și catehizat.
În contextul religios, social și cultural de astăzi, cateheza este chemată să se inspire mai degrabă din cea de-a doua imagine biblică: drumul. Această imagine trimite la episodul de la Emaus. Cei doi discipoli părăsesc Ierusalimul, cetatea sfântă, orașul în care se afla Templul lui Dumnezeu și simbolul credinței lui Israel. Îndreptându-se spre Emaus, ei nu devin necredincioși și nici nu se transformă în dușmani ai lui Isus. Ei sunt doar dezamăgiți și triști fiindcă așteptările lor au fost spulberate: „Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul” (Lc 24,21). Isus se apropie și merge „împreună cu ei” (Lc 24,15). Apoi le adresează o întrebare: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbați între voi pe drum?” (Lc 24,17) Răspunsul celor doi este unul lung, încurcat și amar. Cu toate acestea, Isus îi ascultă până la capăt, fără să-i corecteze sau să-i întrerupă. Abia apoi vorbește și, „începând de la Moise și toți profeții, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Lc 24,27). Directoriul pentru Cateheză (DC) descrie acest mod de a acționa al lui Isus ca având trăsături „tipic educative: [...] se apropie de cei doi discipoli din Emaus, merge cu ei, dialoghează, împărtășește durerea lor. În același timp, provoacă la deschiderea inimii, conduce la experiența euharistică și la deschiderea ochilor pentru a-l recunoaște” (DC 160; cf. DC 244).
Trecerea de la munte la drum nu schimbă conținutul credinței, ci schimbă locul catehetului și modul în care acesta se raportează la catehizați. Catehetul nu mai stă în fața catehizaților doar ca să transmită, ci merge alături de ei, pe același drum, ca să-i însoțească. Vorbind despre catehet, DC îl prezintă ca pe un martor al credinței, învățător și mistagog, educator, dar și însoțitor, ba chiar „expert în arta însoțirii” (DC 113). De aici urmează un lucru important: cunoașterea catehismului rămâne necesară, dar nu mai este de ajuns. Aceasta, singură, nu poate produce creștini convinși. Multă vreme însă ceea ce cateheza nu apuca să spună era spus de mediul din jur: de familie, de ritmul parohiei, de o cultură în care credința se învăța și fără cuvinte. Acest sprijin a slăbit, iar acum cateheza trebuie să facă explicit ceea ce înainte se transmitea de la sine. Sociologii descriu societatea actuală în multe feluri, dar printre trăsăturile pe care ei le propun nu se găsește și referința creștină. Astfel, pentru a fi creștin convins este necesar ca omul de astăzi să înțeleagă și să vadă cum se împacă evanghelia cu problemele cele mai grele și mai tulburătoare ale vieții umane, cum ar fi suferința și moartea. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o corelație între credință și viață. Conciliul al II-lea din Vatican numea „separarea care există la mulți oameni între credința pe care o mărturisesc și viața de toate zilele” una dintre „erorile cele mai grave ale vremurilor noastre” (Gaudium et Spes 43), iar DC cere depășirea oricărei contrapoziții „între credință și viață” (DC 4). O asemenea sinteză necesită un proces hermeneutic și un drum făcut împreună. Fără acest drum, rămâne valabil reproșul rostit de Isus pe drumul către Emaus: „O, nepricepuților și greoi la inimă în a crede toate cele spuse de profeți!” (Lc 24,25)
Cartea de față s-a născut dintr-un asemenea drum. În Dieceza de Iași, planul pastoral trienal 2025–2028 este intitulat Înflăcărați de iubirea lui Cristos. Titlul este inspirat din cuvintele celor doi discipoli de la Emaus care, după cateheza de pe drum și participarea la frângerea pâinii, exclamă: „Oare nu ne ardea inima?” (Lc 24,32) În cadrul acestui plan pastoral se înscrie și itinerarul de formare inițială pentru cateheți, realizat între 1 octombrie 2025 și 30 septembrie 2026. Momentele formative ținute de-a lungul acestui itinerar sunt adunate în această carte sub formă de articole.
Cartea și itinerarul de față poartă însă un alt titlu inspirat din Evanghelia după sfântul Matei: „Mergând, faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit” (Mt 28,19-20). Mergeți și faceți discipoli. Accentul cade pe un verb care, la o primă lectură, poate fi trecut cu vederea. Isus le cere apostolilor să-i învețe pe ceilalți „să țină” tot ceea ce el le-a poruncit. Pornind de aici, se poate spune că rolul catehetului și al catehezei nu trebuie să fie doar acela de a transmite și de a se asigura că a fost învățat catehismul. Cateheza redusă doar la învățătură trunchiază porunca lui Isus. Îndatorirea ei – și, implicit, rolul catehetului – este și acela de a-i ajuta pe catehizați să pună în practică ceea ce ne-a învățat Domnul, adică să trăiască o viață creștină, în calitate de adevărați discipoli ai lui Isus. Căci în centrul catehezei se află o viață de trăit, o comuniune cu Isus: „scopul definitiv al catehezei este de a-i pune pe oameni nu numai în contact, ci în comuniune, în intimitate, cu Isus Cristos” (Catechesi Tradendae 5).
Cartea este împărțită în patru mari părți. Partea întâi răspunde la două întrebări: ce este cateheza și cine este catehetul. Pr. Iosif-Claudiu Doboș așază identitatea și îndatoririle catehezei în jurul celor trei repere care o susțin: cuvântul lui Dumnezeu, credința și Biserica. Apoi sunt prezentate provocările cu care se confruntă cateheza în contextul actual, cu atitudinile care adâncesc criza și cu cele care o depășesc. Ultimele două conferințe mută accentul spre catehet: discipol-misionar al lui Cristos, om al relației înainte de a fi om al unei metode, precum și educator și comunicator al credinței.
Nimeni nu poate vesti ceea ce nu cunoaște. De aceea, în partea a doua, pr. dr. Cătălin Farcaș sr. oferă o privire de ansamblu asupra Bibliei, o carte inspirată de Dumnezeu, dar formată din mai multe cărți. Biblia nu trebuie citită și interpretată după plăcerea fiecăruia, ci după anumite reguli precise. Sunt prezentate apoi mediile culturale în care au fost redactate cele două Testamente și conținutul lor, arătând de ce Isus Cristos este centrul evangheliei și al catehezei. Va fi acordată o atenție aparte parabolelor, ca izvor de inspirație pentru cateheză.
Partea a treia prezintă conținutul credinței în cele trei articulații după care Biserica l-a organizat: credința mărturisită, credința celebrată și credința trăită. Astfel, pr. dr. Gabriel-iulian Robu parcurge simbolul credinței, articol cu articol: mărturisirea lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, a lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, și a Duhului Sfânt, Domnul și de viață dătătorul. Tot în articolul al treilea își are locul și sfânta Biserică, fiindcă Duhul care o însuflețește este cel care face cu putință mărturisirea. Crezul rămâne astfel textul care sintetizează faptele lui Dumnezeu și credința creștină. Aceste fapte minunate ale lui Dumnezeu sunt amintite și în rugăciunile principale rostite în cadrul celebrării sacramentelor. Astfel, pr. dr. Daniel Iacobuț prezintă sacramentele prin care credința este celebrată, introducând în cunoașterea semnificației lor și în înțelegerea elementelor esențiale ale liturgiei creștine. Primind forță din sacramente, poate fi trăită o viață nouă în Cristos. De altfel, mai întâi omul este chemat la comuniune cu Dumnezeu, abia apoi vine ceea ce omul trebuie să facă. Astfel, străbătând decalogul, pr. Emilian Jitaru arată că morala creștină nu înseamnă doar interdicții și obligații, ci este forma pe care credința o ia în viața de fiecare zi. Altfel spus, poruncile arată modul concret în care creștinul poate răspunde iubirii și inițiativei lui Dumnezeu, trăind o relație vie cu Creatorul și cu semenii.
Partea a patra se ocupă de metodologia catehetică. Există riscul ca metoda să treacă drept accesoriu și să fie favorizat conținutul. Totuși, metoda decide dacă conținutul catehezei ajunge sau nu la interlocutor. De aceea, pr. Irimia-Romică Pal OFMConv. prezintă anumite aspecte pedagogice și metodologice importante în pregătirea și realizarea unei cateheze. Printre acestea sunt proiectarea și programarea catehezei și cronograma sau proiectarea și gestionarea întâlnirii catehetice. De cele mai multe ori, catehetul își desfășoară slujirea în raport cu unul sau mai multe grupuri; tocmai de aceea, cea de-a treia temă aprofundează managementul și dinamica de grup. Nu există o metodă magică în cateheză; cea mai bună metodă este aceea care își atinge obiectivul de a-i conduce pe catehizați la comuniunea cu Cristos. Dintre multele metode existente, pr. dr. Mihai Roca prezintă două: narațiunea și metoda Kett. Pornind și exemplificând catehetic vindecarea orbului Bartimeu, narațiunea este prezentată ca lumină și drum spre Cristos. De asemenea, având la bază fragmentul biblic al lui Cain și Abel, arată cum poate fi educat discernământul prin narațiune în pedagogia Franz Kett.
Este important ca formarea cateheților să aibă loc în grup. DC numește grupul cateheților „un laborator formativ permanent” și contextul real în care fiecare „poate să fie încontinuu evanghelizat” (DC 134). De aceea, cartea aceasta nu este făcută pentru o lectură individuală și dintr-o singură răsuflare, ci pentru a fi parcursă într-un itinerar de formare inițială într-o parohie sau într-o zonă pastorală. În acest sens, fiecare capitol urmează o structură clară: începe cu o rugăciune și cu o pagină biblică, continuă cu momentul formativ propriu-zis, propune un set de întrebări pentru a reflecta și a dezbate și se încheie cu o rugăciune finală. Din această structură, cel mai ușor de sărit și de eliminat sunt întrebările finale. Ele sunt însă partea cea mai rodnică, fiindcă au fost gândite pentru grupul de cateheți: un capitol citit singur rămâne informație, același capitol dezbătut împreună devine formare.
În această carte, temele formative au fost grupate după tematică. Totuși, în practică, este recomandat ca ele să fie alternate. În funcție de nevoile celor aflați în formare și de contextul local, unele teme pot fi unite și condensate, iar altele, în special cele mai dense sau mai lungi, pot fi împărțite în două. Rămâne la latitudinea formatorului. În acest scop, bibliografia reprezintă un punct de plecare pentru aprofundare, atât pentru cel care propune formarea, cât și pentru cel care se pregătește să fie catehet.
Pentru a fi utilizată în formarea cateheților, s-a ales o cale de mijloc între un text științific și unul eminamente pastoral. Astfel, s-a optat pentru reducerea la minimum a aparatului critic și pentru folosirea unui limbaj cât mai accesibil, fără însă a afecta rigurozitatea textului.
După o călătorie lungă și un proces obositor de explicare a Scripturilor, când Isus și cei doi ucenici ajung aproape de destinație, mai rămâne un singur pas de făcut. „Pe când stătea la masă cu ei, Isus, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. [...] Și ridicându-se în același ceas, s-au întors la Ierusalim” (Lc 24,30-31.33). Discipolii s-au întors în comunitatea pe care o părăsiseră cu câteva ore înainte pentru a povesti „cele de pe drum și cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii” (Lc 24,35). Drumul de la Ierusalim la Emaus făcut împreună cu Isus, explicațiile din Scriptură și participarea la frângerea pâinii i-au schimbat pe cei doi discipoli. Toate acestea le-au înflăcărat credința și au devenit autentici discipoli-misionari. Aceasta rămâne și măsura cărții de față: ca, la sfârșitul parcursului, înflăcărați de iubirea lui Cristos, participanții să se întoarcă spre ceilalți pentru a le vesti credința în Isus înviat și a împărtăși modul în care și ei l-au recunoscut pe Domnul la frângerea pâinii.
Pr. Iosif-Claudiu Doboș,
director al Oficiului pentru Cateheză
*
Mergeți și faceți discipoli. Itinerar de formare inițială pentru cateheți
Iosif-Claudiu Doboș, coord., Ed. Sapientia, Iași 2026, 17x24, 348 p., ISBN 978-606-578-645-5, 40 lei
*
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):
Din Librăria „Presa Bună”:
- prin poștă: Librăria „Presa Bună”, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
- prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.librariapresabuna.ro
*
De la Librăria „Sapientia”:
- prin poștă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuțeanu, nr. 6; 700462-Iași
- prin e-mail: [email protected]
- prin telefon: 0754.826.814
- prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
- direct din Librăria „Sapientia” din Iași (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași)
- sau la librăriile catolice partenere
* * *
Vă invităm să accesați pagina „Noutăți editoriale” pe www.ercis.ro
„Mergeți și faceți discipoli”. Invitație la a II-a ediție a cursului de formare inițială pentru cateheți
Parcursul începe sâmbătă, 21 noiembrie 2026, de la ora 9:30, la Centrul Gaudium et Spes din Traian (Neamț). Cele șase weekenduri de formare se desfășoară alternativ la Traian și la Mănăstirea Carmelitană din Luncani (Bacău), iar cursul se încheie cu trei zile de reculegere și o Sfântă Liturghie solemnă.
Iași: A fi catehet: chemare, formare și misiune
Duminică, 27 septembrie 2026, a fost o zi de dublă sărbătoare, comuniune și responsabilitate pentru comunitatea Bisericii: deschiderea Anului Pastoral și binecuvântarea celor 64 de cateheți din 36 de parohii din Dieceza de Iași.
