Anul C
Duminica a 2-a din Postul Mare

Gen 15,5-12.17-18; Ps 26; Fil 3,17-21;4,1; Lc 9,28-36

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Îmi amintesc bine de o după-amiază de toamnă a anului 1998 când coboram de pe muntele Tabor în aceeaşi maşină cu o călugăriţă în vârstă din Portugalia. N-am să uit niciodată: plângea cu lacrimi de bucurie pentru că a ajuns să vadă minunăţia şi măreţia muntelui Tabor. Spunea ea: "De aici am văzut tot! M-am simţit ca în paradis. Împărtăşania pe care am primit-o aici pe Tabor, rugăciunea de aici, vederea împrejurimilor, panoramele, florile de aici, totul e minunat. Chiar şi adierea vântului mi s-a părut mai mângâietoare. Mi-am dorit de mic copil să ajung aici", încheie ea. Şi ultimul cuvânt pe care l-am auzit a fost: "Doamne, îţi mulţumesc!". Şi spun că avea mare dreptate acea soră. Că de aici, de pe vârful Taborului, se văd o mulţime de locuri minunate, istorice şi importante: se vede până la lacul Genezaret, valea Iordanului, muntele Belvoir, muntele Ghelboa, locul viei lui Nabot, oraşul Naim, valea Ezreronului, muntele aruncării lui Isus, Cana Galileei, Nazaretul, iar în zilele senine se vede spre apus chiar şi muntele Carmel. Şi e o linişte cum nu vă puteţi imagina. E adevărat că de aici avem una dintre cele mai frumoase imagini panoramice din Galileea. Dar e şi o imagine panoramică istorică, pentru că pe la poalele Taborului a trecut Abraham, după despărţirea sa de Lot. Pe muntele vecin, Ghelboa, au avut loc războaiele în timpul lui Saul şi David. Pe aici a trecut şi Ilie, în drum spre Carmel. Prin apropiere a lucrat sau a trecut Iosif şi Maria de la Nazaret. Aici au fost apostolii cu Isus. Aici s-a auzit vocea cerească a Tatălui. Şi aici, de 2000 de ani, urcă, pentru întâlnirea cu Isus, mii şi mii de pelerini. Aici au construit cetăţi bizantinii, apoi benedictinii, apoi cruciaţii, apoi călugării franciscani. Şi toţi au venit aici ca să se roage şi să simtă frumuseţea Taborului.

De ce am spus toate acestea? Pentru că acum, în Postul Mare, însăşi Biserica ne invită aici pentru a-l cunoaşte mai bine pe Isus. Ca să ştim mai clar în Vinerea Mare că cel care moare pe cruce, pe Calvar, s-a dezvăluit cu semne cereşti, de lumină şi prin voce cerească, aici pe Tabor.

Totdeauna, parcă, Dumnezeu ne face marile sale revelaţii pe munţi. Abraham a avut întâlnirea cu Dumnezeu pe muntele Moria, astăzi Garizim. Moise a primit Legea pe muntele Sinai şi apoi a ajuns până pe Nebo. Ilie s-a întâlnit cu Dumnezeu pe Carmel. Şi am putea continua.

Isus, în activitatea sa, preferă de asemenea munţii. Victoria asupra diavolului, cum am văzut duminica trecută, pe muntele ispitirilor. Va predica pe muntele fericirilor. Azi se descoperă, în toată splendoarea sa, pe Tabor. Va muri pe Calvar. Se va arăta ucenicilor, după înviere, pe muntele Sion. Se va înălţa de pe muntele Măslinilor.

De ce oare? Doar Isus ne-a spus: "Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte, nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei din casă". Aşa se explică faptele de excepţie din viaţa lui Isus: trebuiau să fie în văzul tuturor, adevărate lumini. Să fie ca nişte faruri ale revelaţiei divine şi toţi să poată fi părtaşi la aceste evenimente mântuitoare.

Muntele e şi un loc de pregătire. Aşa cum am văzut şi în evanghelie, Isus merge să se roage, înainte cu câteva săptămâni de patima şi învierea sa. Aşa cum Moise i-a pregătit pe evrei pentru marea intrare în Ţara Promisă şi a urcat pentru aceasta pe muntele Sinai, la fel şi Isus vrea să-i pregătească pe apostoli pentru intrarea în marea aventură a suferinţelor şi morţii sale şi apoi a învierii sale. "Când Fiul Omului va fi înviat din morţi", o spune chiar pe Tabor, Isus.

Va rămâne o întrebare: De ce nu i-a luat Isus pe toţi apostolii ca să fie martori la această minune, unică în felul ei? Ceilalţi au rămas la poalele muntelui, unde Isus a făcut o mare minune. În localitatea de la poalele muntelui, la Daburiyya, ştim că Isus a vindecat un posedat. Au fost aleşi pentru măreţia de pe Tabor cei care vor avea un rol important în perioada imediat următoare după Rusalii. Şi probabil aceştia aveau nevoie de confirmări de acest fel: o lumină, o voce din ceruri şi martori ai Vechiului Testament asupra divinităţii sale. Ştim că Ioan, care va fi alături de Maria, Petru, care va fi principele apostolilor şi urmaşul lui Isus, şi Iacob, primul care se va confrunta cu martiriul pentru credinţa şi mărturia sa despre Isus.

Mai întâi, avem aici semnul luminii şi al strălucirii. Totdeauna, lumina, culoarea, strălucirea impresionează. Dau o stare de bine. Aşa se poate vedea şi din cuvintele lui Petru: "Doamne, ce bine ne este nouă aici!". Tot ce vede, tot ce aude, tot ce simte, tot ce experimentează aici cu Isus îi face bine, îl face fericit. De fapt, frumosul este un mod de a vorbi al lui Dumnezeu. Se spune totdeauna, exclamăm şi ne uimim de ceea ce este frumos: frumuseţea unei grădini, a unui tablou, frumuseţea unei voci, frumuseţea unei Liturghii, frumuseţea unui roman, ş.a.m.d. Acea frumuseţe rămâne şi ne impresionează şi apoi o vom mai căuta din nou.

Al doilea semn este prezenţa lui Moise şi Ilie: două persoane despre care sigur apostolii ştiau că au avut un rol excepţional pentru istoria poporului. Ilie, cel mai mare dintre profeţi, profetul care nici măcar nu a văzut moartea. Şi Moise, marele eliberator al poporului. Pentru apostoli era ceva neaşteptat, surprinzător, dar şi fericitor să-i vadă pe aceşti doi corifei ai propriei lor istorii.

Şi pentru noi e importantă această prezenţă. Vedem că Isus nu se detaşează de Vechiul Testament, nu îl înlocuieşte, nu îl dă deoparte, ci creează unitate. Stă împreună cu cei doi, se afişează împreună cu Moise şi Ilie. Mă gândesc că, poate, apostolii mai aveau întrebări în inima lor: Oare acest Isus ne va rupe de credinţa părinţilor noştri, de credinţa străbunilor? Acum se clarifică! El este cu Ilie, cu Moise: cei doi stâlpi ai credinţei mozaice.

Am avut ocazia să-l cunosc pe părintele Daniel Rufeisen, un călugăr carmelitan. Ba chiar am concelebrat de două ori cu el. S-a născut în anul 1922 în Polonia, într-o familie de evrei nepracticanţi. A avut o viaţă foarte agitată, mai ales în timpul războiului, când părinţii lui au fost deportaţi. El s-a refugiat în Germania şi apoi în Belarus. La un moment dat, găseşte refugiu la nişte călugăriţe. Aici vine în contact, pentru prima dată în viaţa lui, cu Noul Testament, de care se îndrăgosteşte. Astfel, îl cunoaşte pe Acela pe care îl va numi "fratele meu, Isus". Toată viaţa sa, în toate discuţiile sale, va folosi foarte des acest apelativ "fratele meu, Isus". Mai lucrează apoi un timp ca poliţist în armata rusă, iar în anul 1946 se va boteza într-o mănăstire carmelitană din Polonia, dar va insista ca totdeauna să se spună că este creştin, dar din neamul lui Isus, cu identitate ebraică. Poate mulţi nu l-au înţeles. Dar a insistat să fie, aşa cum spunea el, ca Isus, în acelaşi timp, şi creştin şi evreu. Cu greu va pătrunde în Israel, pentru că era considerat neevreu, fiind deja botezat. Dar, în cele din urmă, prin anul 1965, va reuşi. Aici va crea o comunitate de vorbitori de ebraică, de evrei convertiţi. A fost un om carismatic, foarte iubit. Era convins şi o repeta des, insistent: "Creştinismul nu trebuie nicidecum separat de tradiţia ebraică. Este necesar şi important ca comunitatea creştină să se regăsească în expresia şi în tradiţia ebraică". A murit în anul 1998.

Citind apoi evanghelia de pe Tabor şi văzându-l pe Isus între Moise şi Ilie, mă gândesc la exprimarea şi dorinţa părintelui Daniel şi mă întreb dacă noi, chiar dacă ţinem în mână întreaga Biblie, nu cumva facem o dihotomie, o separare, o ruptură între religia ebraică şi cea creştină? Isus nu exclude religia ebraică.

Şi al treilea semn: vocea cerească. Apostolii, de asemenea, ştiau că Dumnezeu vorbise în istorie: vorbise lui Abraham, vorbise lui Moise, vorbise profeţilor, ba l-au mai auzit şi pe malul Iordanului. Or, aici pe Tabor, ca şi la Iordan, la botez, se aude concret şi direct vocea din nor, din cer, vocea Tatălui, care se prezintă fără echivoc, fără a lăsa loc la interpretări: "Acesta este Fiul meu iubit". Din nou, uimire, întrebări şi noutăţi pentru apostoli. Şi pentru noi, ca şi pentru apostoli, Taborul este marele sfeşnic, din care Isus ne convinge prin atâtea semne că este trimisul cerului, Mesia.

Ar fi bine şi cred că Biserica asta doreşte, ca în Vinerea Mare, când îl vom vedea pe Isus plin de durere şi sânge, să ni-l amintim cu imaginea de pe Tabor. Ce diferenţe între Tabor şi Calvar. Iată câteva. Aici e lumină. Pe Calvar cerul se întunecă. Aici se aude vocea Tatălui, pe Calvar Isus va striga către Tatăl. Aici haina e albă cum nimeni nu o poate albi, acolo va fi însângerată, iar soldaţii vor trage la sorţi. Aici Petru ar vrea să mai rămână. Pe Calvar nici nu vrea să meargă. Aici Isus e lângă doi reprezentanţi ai poporului. Dincolo, reprezentanţii poporului îl vor blama şi-l vor dispreţui. Aici stă între doi sfinţi. Pe Calvar va sta între doi tâlhari. Aici erau trei apostoli, pe Calvar va rămâne doar unul. Şi aş putea continua: creştinilor le place de obicei pe Tabor, evită Calvarul.

Noi să mergem până pe Calvar. Şi nouă ne place Taborul dar, ca şi Ioan, să rămânem şi pe Calvar. Acolo are nevoie Isus de noi, acolo primeşte Ioan misiunea şi demnitatea de fiu. Cu bucuria Taborului să mergem până pe Calvar, străbătând acest post împreună cu Isus.

Lăudat să fie Isus Cristos!

21 februarie 2016

Pr. Iosif Dorcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
416 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 2-a din Postul Mare:

Anul C
4 martie 2007 - Pr. Marius Taloş, SJ
28 februarie 2010 - Pr. Mihai Pătraşcu
24 februarie 2013 - Pr. Cornel Cadar
17 martie 2019 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]