Anul B
Duminica a 29-a de peste an
Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,35-45 (Mc 10,42-45)
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Iată-ne în duminica a XXIX-a de peste an, duminică în care Biserica noastră aniversează şi Ziua Mondială a Misiunilor, o zi specială în care suntem îndemnaţi să ne rugăm şi să colaborăm la opera aceasta de răspândire a evangheliei, a veştii mântuirii, a prezenţei lui Isus Cristos pe toate meridianele globului. E o misiune pe care fiecare dintre noi o avem, de a-l mărturisi pe Isus Cristos, în primul rând cu propria noastră viaţă. Şi aşa, în locul în care noi suntem, devenim şi noi apostoli-misionari, evanghelizatori, întâi rugându-l pe Cristos să ne evanghelizeze pe noi şi apoi, cu harul său şi prin el, să devenim şi noi lumina lumii şi sarea pământului. Deci, oamenii au atât de multă nevoie de Cristos, să-l cunoască, să-l înţeleagă, iar viaţa lor să devină rodnică, frumoasă şi plăcută, aşa cum este sarea.
Aş dori să ne oprim, însă, atenţia, acum, la conţinutul lecturilor sacre care au fost proclamate la această Sfântă Liturghie. Şi începem cu evanghelia.
Evanghelia, unde îi vedem la început pe doi apostoli, fraţii Iacob şi Ioan, că vin la Mântuitorul cu o rugăminte, şi anume, de a fi la stânga şi la dreapta învăţătorului lor, în Împărăţia lui. Este o rugăminte pe care, de fapt, ei nu o înţeleg. Nu înţeleg ceea ce cer. Şi Isus le răspunde, da: Nu înţelegeţi ceea ce cereţi. Dar puteţi să beţi paharul pe care eu îl voi bea? Şi să vă botezaţi cu botezul cu care eu voi fi botezat? Iar ei răspund: Putem. Şi Mântuitorul le spune: Da, veţi fi botezaţi cu botezul meu, veţi bea potirul pe care eu îl voi bea. Ne prevesteşte anticiparea lor la opera de mântuire a lumii prin suferinţă, prin moarte: este botezul sângelui său, al lui Cristos; e potirul mântuirii, pe care el l-a băut, întâi cu apostolii, la Cina cea de Taină, şi apoi vărsându-şi sângele pe cruce. Da, le-a promis acest lucru, însă a şedea la stânga sau la dreapta lui nu depinde de el.
În a doua parte a evangheliei, Cristos completează ceea ce avea să le spună, o învăţătură care rămâne mereu de actualitate: Cei mari ai lumii, după logica lumii, după interesele pur lumeşti, îşi fac simţită puterea. Aşa a fost, aşa este şi, din păcate, aşa va fi totdeauna. Omul va căuta să-l domine pe semenul său şi va înţelege puterea nu ca un instrument de a fi în slujba altora, ci ca alţii să depindă de el. Este tentaţia puterii. Însă, între voi, ne spune Mântuitorul, să nu fie aşa. Şi cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Este logica nouă a evangheliei, pe care Cristos a arătat-o mai întâi prin viaţa sa, el devenind servitorul omului. El s-a încins cu un ştergar la Cina de Taină şi plecându-se apoi, a spălat picioarele apostolilor. Înţelegeţi ce v-am făcut? Şi voi să vă spălaţi picioarele unii altora. E o lecţie care rămâne mereu de actualitate pentru noi toţi, pentru toţi cei care vor să-l urmeze pe Isus Cristos.
Şi în acest serviciu umil, în această slujire umilă, aici, aici loveşte harul lui Dumnezeu. Nu în impunerea puterii asupra celorlalţi, ci în a-i servi, în a-i sluji, în a te dedica lor, în a te sacrifica pentru dânşii. Şi Isus a dus această lecţie până la capăt, sacrificându-şi viaţa în Vinerea Mare.
Iată ce ne învaţă sfânta evanghelie, ce ne învaţă Sfânta Biserică în această duminică!
Şi activitatea misionară este de fapt o operă de slujire a omului, o operă în care oamenii colaborează cu Isus Cristos pentru binele celorlalţi. Isus Cristos este pentru alţii. El este în totalitate dedicat misiunii pe care a primit-o de la Tatăl, este pentru Tatăl şi, în acelaşi timp, pentru lume. Dumnezeu este o deschidere continuă faţă de om. El nu se închide faţă de om. Se face solidar cu omul în toate, în afară de păcatele sale, aşa cum ne spune a doua lectură, din Scrisoarea către Evrei. Existenţa lui este pentru ceilalţi. La fel, suferinţa Mântuitorului, nu e o suferinţă de dragul suferinţei, ci are o valoare de mântuire a omului. Aici înţelegem sensul suferinţei: suferinţa lui Cristos şi suferinţa tuturor acelora care participă împreună cu el la lucrarea lui de mântuire. Şi orice suferinţă umană are un rezultat, are un rezultat pe care noi nu-l vedem cu ochii noştri trupeşti, dar e un rezultat care vine prin harul lui Dumnezeu.
Iată, ni se deschide, aşa, o perspectivă, pe care o vedem apoi în prima lectură, a slujitorului lui Dumnezeu, din Cartea profetului Isaia, care suferă pentru neamul său. Slujitorul Domnului e unul care proclamă cuvântul lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, suferă pentru binele poporului; de exemplu, suferă din cauza păcatelor lor, în faţa păcatului. Urmaşii lui Abraham, servitorul, slujitorul Domnului, profetul nu rămâne absent, nu e distant, ci suferă pentru că Dumnezeu suferă când vede că oamenii o iau pe căi greşite, aşa cum suferă un părinte atunci când vede că un copil al său nu merge pe drumul cel bun.
Nu putem să rămânem insensibili la rădăcinile, la păcatele lumii, pentru că însuşi Dumnezeu nu e insensibil, ci suferă, suferă aşa cum a suferit Abraham, de exemplu, văzând păcatul oamenilor din Sodoma. Şi tot a negociat cu Dumnezeu: Doamne, nu vei salva, totuşi, acest popor? Dacă se găsesc 20 de drepţi, 15, 10 drepţi? Da, e o suplică, o invocare a milei lui Dumnezeu, ca să salveze aceste popor. Sau, aşa cum Moise, în faţa păcatelor poporului pe care îl conducea: posteşte, timp de patruzeci de zile, un post de ispăşire a păcatelor. La fel cum Isus Cristos suferă când vede cum conaţionalii săi deja de la naştere nu l-au primit, apoi l-au respins, până ce au decis condamnarea lui la moarte.
E suferinţa lui Dumnezeu, o suferinţă, aş putea spune, universală. Suferă Dumnezeu când vede că omul suferă. Participă. E o formă de iubire a lui Dumnezeu, o formă de solidaritate cu noi. Nu rămâne Dumnezeu insensibil la suferinţele noastre fizice sau morale. Suferinţele pe care le avem astăzi, neînţelegerile, atâta dezbinare între oameni; să nu vă închipuiţi că Dumnezeu e absent sau Doamne-fereşte, se bucură când omul. Nu, nicidecum.
Privind crucea Mântuitorului medităm această participare a Fiului lui Dumnezeu la suferinţa umană, suferinţă care nu-şi găseşte o explicaţie decât în el, doar acolo. Fiindcă, altfel, suferinţa, ca rău, e un absurd, nu are logică, nu are nicio logică. Există, însă, o logică de natură spirituală, supranaturală, pe care o pricepem cu credinţa noastră. O privim prin ochii credinţei noastre. Şi privind crucea lui Cristos şi potirul pe care el îl bea şi botezul cu care el este botezat, înţelegem sensul suferinţei umane. El rămâne mereu Marele Preot, care a intrat în slava Tatălui prin suferinţă. Spre el ne îndreptăm, aşa cum citim în Scrisoarea către Evrei. Ne îndreptăm cu încredere, pentru că avem un mijlocitor puternic la tronul Tatălui, care mijloceşte continuu pentru noi. Jertfa Sfintei Liturghii care se celebrează pe altar e o jertfă pe care Isus Cristos o aduce continuu, în ceruri, în faţa Tatălui. El rămâne pentru veşnicie Marele Preot al Noii Alianţe, al Legământului Iubirii între Dumnezeu şi om.
El mijloceşte continuu pentru noi şi acum. Şi va mijloci până la sfârşitul timpurilor. În faţa acestui Mare Preot ne-am adunat noi astăzi.
Dragi credincioşi, iubiţi radioascultători, ar fi multe învăţăminte de tras din aceste texte sacre. Una, să nu ne lăsăm îmbătaţi de putere. Puterea este cel mai puternic şi mai distructiv drog, care îl distruge pe om; şi, la rândul său, el îi distruge pe semenii săi. Învăţătura creştină despre putere e egal slujire. Cine vrea să fie mare, cine vrea să se afirme cu ceva în faţa altora - da, se poate afirma şi trebuie să o facă cu toate puterile sale, dar prin slujire. Aceasta este singura cale adevărată de a fi de folos celorlalţi.
După exemplul lui Isus Cristos, care rămâne mereu un slujitor al omului, deşi e Dumnezeu, deşi e Fiul Tatălui, creatorul cerului şi al pământului, rămâne în continuare un servitor, un slujitor umil. Înţelegem noi lucrul acesta? Aşa cum i-a întrebat pe apostoli ne întreabă şi pe noi astăzi. Cred că da, putem înţelege şi-i mulţumim lui Dumnezeu că ne ajută să fim şi noi evanghelizatori, mărturisitori ai lui Cristos, aici şi oriunde ne-am afla.
Lăudat să fie Isus Cristos!
17 octombrie 2021
