Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sfânta Biserică doreşte ca prin textele biblice proclamate în această duminică, să aprofundăm prin meditaţie textul sfintei evanghelii, care va fi confirmat prin celelalte texte ascultate. Ceea ce intenţionează Isus să ne înveţe, prin autoritatea sa divină de învăţător acreditat de Tatăl ceresc, se referă la una dintre situaţiile controversate cu care se confruntă mereu viaţa de familie. Isus vine să clarifice planul Sfintei Treimi cu privire la familia pe care a intenţionat să o constituie ca imagine vizibilă a Sfintei Treimi, familie divină de iubire.
Învăţătura clară propusă de Isus referitor la voinţa iniţială a lui Dumnezeu cu privire la familia umană este răspunsul dat de el la întrebarea pusă de farisei, pentru a-l pune la încercare, şi de aceea pusă de discipolii lui într-un cadru restrâns. Isus îi provoacă la rândul său pe farisei, care aveau ca bază legală a divorţului prescrierea lui Moise: "Ce v-a poruncit Moise?". I-au răspuns: "Moise a permis bărbatului să scrie un act de despărţire şi să o lase".
Isus vrea să le blocheze fariseilor legalismul lor bazat pe legea lui Moise şi să-i determine să depăşească ideologia lor eronată şi comportamentul lor, doar aparent corect, şi să le reveleze cu claritate proiectul iniţial divin şi voinţa suverană a lui Dumnezeu, legiuitorul suprem.
Pentru a-i trezi la realitate prin lumina adevărului, Isus le dezvăluie rădăcina răului care îi duce pe oameni la separarea soţilor şi la divorţ, încăpăţânarea spiritului şi împietrirea inimii. Iată ce spune Isus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta Moise". După ce le-a dezvăluit rădăcina răului, împietrirea inimii, le arată planul iniţial al lui Dumnezeu spunând: "La începutul creaţiei, Dumnezeu i-a făcut bărbat şi femeie".
Conform planului său iniţial, neamul omenesc este alcătuit din bărbat şi femeie, pentru a putea constitui familia ca imagine vizibilă a lui Dumnezeu cel invizibil, familie trinitară de iubire veşnică, fidelă şi indisolubilă. Pentru ca natura umană să constituie chipul şi asemănarea cu creatorul său, omul a fost creat bărbat şi femeie. Să ne amintim modul în care creatorul divin realizează planul său de creare al omului, pentru ca acesta să poarte şi să poată deveni chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit fiinţă vie. Apoi, pentru a desăvârşi creaţia, continuă: Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului, şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a dus-o la om.
Relatarea biblică ne revelează tainele ascunse şi darurile cu care este înzestrat fiecare bărbat şi femeie. Să analizăm pe rând expresiile biblice, pentru a descoperi mesajul divin şi învăţătura ce ne este propusă.
Ne putem întreba: ce înseamnă "suflare de viaţă", prin care omul a devenit fiinţă vie? Aceste expresii ne spun că omului i se comunică însăşi viaţa divină, că este făcut părtaş la natura divină prin sufletul său nemuritor şi datorită căruia devine chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin sufletul nemuritor, omul este făcut părtaş la nemurirea lui Dumnezeu şi primeşte demnitatea de persoană umană. Omul, ca persoană, este asemenea lui Dumnezeu, deoarece este dotat cu inteligenţă, pentru a cunoaşte adevărul, cu voinţă liberă, pentru a decide alegerile sale, cu memorie, pentru a-şi aminti de binefacerile primite, ca să fie recunoscător şi a nu uita că este dependent de creatorul său, pentru a evita pericolul de a se separa de el, riscând să nu se mai realizeze în conformitate cu planul divin. Aşa cum Dumnezeu, prin suflul său divin dă viaţă întregii creaţii, la fel, sufletul nemuritor al omului dă viaţă biologică şi corpului uman. Expresia "suflare de viaţă", prin care omul a devenit fiinţă vie, ne revelează o realitate misterioasă şi tainică, imprimată profund şi prezentă activ în fiecare om, şi care determină şi indică sensul existenţei umane.
Aceasta este iubirea. Aceasta provine de la Dumnezeu şi-l face pe om asemenea lui. De unde ştim că esenţa vieţii divine comunicate omului în modul creaţiei este iubirea? Desigur, din revelaţia biblică, desăvârşită de Isus prin întruparea şi opera sa de răscumpărare.
Iubiţi credincioşi şi stimaţi ascultători, să ne amintim câteva texte prin care Isus ne dezvăluie iubirea divină, esenţa vieţii trinitare. Iată ce ne spune Isus: Tatăl vostru vă iubeşte şi de aceea l-a dat pe Fiul său unic pentru voi. El afirmă: Mai mare iubire nu are nimeni decât acela care îşi dă viaţa pentru prietenii săi. Iar el şi-a dat viaţa pentru noi, ca să avem viaţă veşnic fericită. Iar Duhul Sfânt şi-a revărast iubirea sa în inimile noastre. Numai dacă acceptăm revelaţia divină, care ne descoperă că esenţa vieţii divine este iubirea - pentru că Dumnezeu este iubire, spune sfântul Ioan -, şi că prin suflul divin revărsat asupra omului în momentul creaţiei i-a împărtăşit şi comunicat iubirea sa, vom înţelege înclinaţia misterioasă şi naturală a omului spre iubire.
Dacă refuzăm, însă, revelaţia divină, nu vom înţelege niciodată de unde vine nobila capacitate de a iubi, înclinaţia la iubire şi nevoia de a iubi, prezente activ în profundul fiinţei bărbatului şi a femeii. Forţa invincibilă şi fascinaţia cuceritoare a iubirii bărbatului faţă de femeie şi a femeii faţă de bărbat explică tăria bărbatului şi a femeii de a-şi părăsi tatăl şi mama, pentru a constitui prin căsătorie o familie proprie, comuniune de viaţă, de iubire intimă, unică, fidelă şi indisolubilă. Numai bărbatul şi femeia care se lasă călăuziţi de ideea clară că familia autentică umană şi creştină este comuniune de viaţă şi de iubire intimă, unică, fidelă şi indisolubilă arată că au înţeles că iubirea umană şi creştină autentică este o stăpână exigentă, care vrea să trăiască personal, conştient, angajant şi fidel existenţa sa.
În textul evangheliei de astăzi, Isus ne mai spune ceva cu privire la familie şi la necesitatea ca soţii să trăiască angajamentul lor în iubire fidelă şi indisolubilă. Dacă Dumnezeu i-a constituit pe cei doi, bărbatul şi femeia, un singur trup, într-o comuniune de viaţă şi de iubire, înseamnă că omul, adică soţul şi soţia, rudele sau prietenii lor, nu au dreptul că distrugă ceea ce Dumnezeu a unit.
Expresia "ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" vrea să ne mai înveţe încă nu adevăr. Dacă Dumnezeu a oferit soţilor capacitatea şi posibilitatea exprimării bucuriei spiritului şi a delectării satisfăcătoare a trupurilor în actele lor intime, conjugale - iar de acestea a unit şi fecunditatea familiei pentru împlinirea soţilor şi transmiterea vieţii prin zămislirea şi naşterea copiilor -, soţilor nu le este permis să separe aceste două realităţi de scopul voit de Dumnezeu.
Iată cum se exprimă Dumnezeu când a întemeiat prima familie: "Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul". Soţii care refuză să transmită viaţa prin procreare, refuză darul de a fi părtaşi la paternitatea divină, şi nu mai pot fi o imagine a lui Dumnezeu care mereu creează.
Textele pe care le-am ascultat astăzi exprimă de asemenea şi atitudinea tranşantă a lui Isus cu privire la divorţ şi adulter, deoarece acestea împiedică planul lui Dumnezeu de a realizare a fericirii adevărate a oamenilor prin familie.
Iubiţi credincioşi, stimaţi ascultători, să-l rugăm astăzi, şi mereu, pe Dumnezeu, pentru familii: Tată ceresc, priveşte cu iubire milostivă asupra tuturor familiilor, păstrează în har şi armonie familiile bune, luminează-le şi susţine-le cu harul tău pe cele în pericol să se destrame. Reuneşte-le pe cele destrămate şi converteşte-le pe cele divorţate. Aceasta ţi-o cerem prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
