Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI LA RADIO IAŞI 

Anul A
Duminica a 34-a de peste an. Cristos, Regele Universului

Ez 34,11-12.15-17; Ps 22; 1Cor 15,20-26.28; Mt 25,31-46

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Când Isus se afla în fața lui Pilat adus de mai marii iudeilor și acuzat ca fiind un răufăcător, Pilat, ascultând toate acuzele care i se aduceau lui Isus, l-a întrebat: "Tu ești regele iudeilor?" Isus nu a răspuns cu da sau nu, ci a spus aceste cuvinte: "Împărăția mea nu este din lumea aceasta". Nu, împărăția lui nu este din lumea aceasta, dar cuprinde și lumea aceasta. El, Cuvântul lui Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl, el nu poate să nu aibă totul în comun cu Tatăl, chiar și domnia supremă asupra tuturor creaturilor. Împărăția lui cuprinde toate cele văzute și nevăzute. El este Regele întregului univers și noi, creștinii, suntem invitați astăzi, în ultima duminică a anului liturgic, să-l adorăm, să-l preamărim și să-i mulțumim în această calitate de rege.

Instituind această sărbătoare la 11 decembrie 1925, papa Pius al XI-lea spunea: "Sufletele noastre au un rege mare și bun; un rege care a murit pentru a ne da viață; și-a vărsat sângele să ne scoată din robia păcatului; a înființat sacramentul Euharistiei pentru a rămâne în mijlocul nostru și a ne conduce. Cu toate acestea mulți oameni s-au răzvrătit pentru a se întoarce la robia patimilor și a diavolului. Ce alegeți? Sau slujiți Satanei și lumii și vă osândiți, sau slujiți lui Cristos prin păstrarea poruncilor și înfrânarea patimilor și vă mântuiți". Prin aceste cuvinte, de fapt, papa a subliniat și caracterul sărbătorii de astăzi. Îl sărbătorim pe Cristos Rege, însă un rege care nu a venit să stăpânească peste țări și popoare, ci a venit ca să îi elibereze pe oameni din sclavia păcatului și să-i împace cu Dumnezeu. El nu este forță și teroare care să constrângă, ci este iubire și adevăr, iubire și adevăr care odată intrate în inima omului aduc pace și bucurie.

Titulatura de Rege cu care îl sărbătorim azi pe Cristos nu este deloc întâmplătoare, ci ea este adânc înrădăcinată în cuvântul Sfintei Scripturi. Cristos este cel care s-a ridicat din vița lui Iacob pentru a stăpâni, după cum citim în Cartea Numerilor. Profetul Isaia spune despre el: "Mare va fi stăpânirea lui și pacea lui nu va avea hotar". Iar profetul Daniel, la rândul lui, declară: "Lui i s-a dat stăpânirea, slava și împărăția, și toate popoarele, neamurile și limbile îi slujeau lui. Stăpânirea lui este veșnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăția lui nu va fi nimicită niciodată". Și în Noul Testament citim, de exemplu, în cuvintele îngerului Gabriel: "Va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit". Iar sfântul Ioan, în apocalipsul său, îl descrie pe Cristos astfel: "Regele regilor și Domnul domnilor".

Iată, așadar, că Sfânta Scriptură, și aici am citat doar câteva pasaje, ni-l prezintă pe Cristos ca rege. Iar prin faptele și cuvintele lui, Cristos a împlinit din plin aceste cuvinte. Căci, haideți să ne întrebăm, care sunt atribuțiile sau puterea unui rege? Este puterea de a da legi, iar Cristos are această putere. În predica de pe munte Isus în șase rânduri îmbunătățește prerogative din Vechiul Testament prin aceste cuvinte: ați auzit că s-a spus ... eu însă vă spun. Un rege are puterea de a judeca, iar Cristos are această putere. Evanghelia de astăzi nu face altceva decât să confirme din plin acest lucru. Iar strâns legată de puterea de a judeca, un rege are puterea de a răsplăti sau de a pedepsi. "Veniți binecuvântații Tatălui meu, primiți ca moștenire împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii" le spune Cristos celor găsiți vrednici, celor care și-au trăit vocația la iubire. "Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic, pregătit diavolului și îngerilor săi!" le va spune celor păcătoși, celor care nu l-au slujit pe Cristos în cei săraci sau în nevoie.

Da, Cristos este rege, dar nu un rege care a venit să-și întemeieze domnia cu forța unui cuceritor, ci cu bunătatea și blândețea unui păstor, după cum ne spune și prima lectură: "De acum eu însumi voi căuta oile mele și voi veghea asupra lor! Cum se îngrijește păstorul de turma sa, atunci când oile sunt risipite, așa voi avea eu grijă de oile mele și le voi aduna din toate locurile în care au fost risipite în zilele înnorate și întunecate". Cu o astfel de grijă veghează Cristos asupra noastră tuturor pentru a ne scoate din mrejele păcatului și a ne întoarce la staulul iubirii lui Dumnezeu. Fericitul papă Ioan Paul al II-lea spunea aceste cuvinte: "El vine ca Rege să ne arate iubirea lui Dumnezeu. Împărăția instaurată de el acționează ca ferment și ca semn de mântuire pentru construirea unei lumi mai drepte, mai frățești, mai solidare, o lume inspirată de valorile evanghelice ale speranței și ale viitoarei fericiri la care cu toții suntem chemați".

Iată, așadar, că împărăția lui Cristos nu este o împărăție a forței, ci o împărăție a iubirii, nu este o împărăție a asupririi, ci a slujirii, nu este o împărăție a minciunii și a păcatului, ci o împărăție a adevărului și a harului. Iar la această împărăție suntem chemați cu toții să participăm și să o extindem în jurul nostru.

Însă, nu vom reuși să facem acest lucru dacă nu trăim cu adevărat cele două precepte ale iubirii pe care ni le-a lăsat Cristos, Regele nostru: iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

La 17 noiembrie 1976, la Milano, era înmormântat ofițerul Giovanni Ripani, o figură emblematică a luptei împotriva bandelor mafiote din Italia. La înmormântarea lui, cardinalul Colombo, care oficia acea Liturghie, a spus: "Mi s-a spus că în buzunarul hainei răposatului s-a găsit un carnet cu maxime și rugăciuni, uzat deja de prea multă întrebuințare, carnețel care l-a alinat pe bunicul său în timpul războiului și care l-a mângâiat și pe el până în ziua nefericitei sale morți. Pe cea din urmă pagină, chiar în ziua morții sale, Giovanni a scris cu propria mână: «Mă încred în Patima, Moartea și Învierea lui Cristos». Iată ce purta acest polițist mai de preț decât fluierul și pistolul". Am putea și noi să continuăm: ce dovadă mai clară a iubirii sale față de Dumnezeu se poate găsi în viața unui om decât aceste cuvinte de încredințare în mâinile lui. Căci iubirea înseamnă încredere, înseamnă abandonare în mâinile celui care te iubește, te mântuiește și te conduce plin de iubire la staulul harului divin.

Într-un azil se afla odată un bătrânel care suferea de o boală cumplită care i-a deformat complet fața făcându-l extrem de respingător la vedere. De acest bătrânel se îngrijea o soră, pe nume Felicia. Aceasta, în ciuda aspectului bolnavului, nu contenea ca în fiecare zi să-l îngrijească, să-l hrănească, să-i vorbească și să-l încurajeze mereu cu zâmbetul pe buze. Un vizitator, trecând pe lângă bolnavul acesta a declarat plin de indignare: "Cât de mult suferă acest om; să mai spună careva că există Dumnezeu și că acesta este bun și milostiv". Dar o infirmieră, care cunoștea activitatea sorei Felicia, i-a răspuns: "Dacă nu ar fi existat Dumnezeu, nu ar fi existat nici sora Felicia". O iubire autentică față de Dumnezeu nu poate să dea naștere decât unei iubiri autentice față de aproapele, mai ales față de cei care sunt în suferință.

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Numai împlinind și trăind această iubire vom putea face să înflorească împărăția lui Cristos. Numai trăind această iubire vom putea da mărturie tuturor că avem un rege care ne-a iubit el mai întâi pe noi; un rege care ne-a lăsat un strălucit exemplu iubindu-i el mai întâi pe cei săraci și suferinzi și apoi cerându-ne să-i imităm iubirea. Peste puțin timp începe un nou an liturgic, un an în care îl vom contempla și comemora pe Cristos în diferitele momente ale vieții sale pământești. Invitația mea este ca în acest an să ne apropiem mai mult de Cristos, să învățăm de la exemplul lui, să apelăm la mijlocirea lui pentru ca, împreună cu el, iubirea noastră să devină mai puternică, mai dezinteresată, mai autentică. Numai așa, în momentul în care ne vom prezenta în fața lui Cristos, Regele nostru, vom auzi și noi cuvintele: veniți, binecuvântații Tatălui meu, primiți moștenirea pregătită pentru voi. Să dea bunul Dumnezeu ca toți să auzim aceste cuvinte și să ne bucurăm de șederea la dreapta Tatălui. Amin!

20 noiembrie 2011

Pr. Cătălin Farcaș


[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
558 accesări.


Alte predici pentru Cristos, Regele Universului:

Anul A
23 noiembrie 2008 - Pr. Florin Spătariu
23 noiembrie 2014 - Pr. Iosif Antili
26 noiembrie 2017 - Pr. Felician Tiba

[ Index predici și predicatori ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat