În China s-au întâlnit odata trei fosti colegi de scoala. Unul devenise guvernator al împaratului, altul învatator si al treilea se facuse gradinar. Când se asezara sa discute între ei, ajunsera sa vorbeasca si despre dorintele pe care le aveau pentru aceasta viata, si chiar si ei constatara ca totdeauna aveau dorinte pentru ziua urmatoare, deoarece erau în vârsta si fiecare zi li se parea drept un dar deosebit.
"Îmi doresc pentru ziua de mâine, spuse guvernatorul, o ceasca de portelan plina cu ceai delicios si un cal sprinten si frumos. Nimic mai mult nu-mi doresc".
"Eu, spuse învatatorul, îmi doresc o ceasca plina cu ciocolata topita si ochi buni pentru a putea citi o carte buna".
"Si eu, spuse gradinarul, îmi doresc pentru ziua de mâine ca soarele sa rasara ca si pâna acuma, ca izvorul din care zilnic beau sa nu sece si ca pasarile din copacii cu ale caror fructe ma hranesc sa cânte".
În acea noapte a avut loc în China un mare cutremur de pamânt. Când guvernatorul a vrut sa bea ceai a doua zi, nu a putut deoarece ceasca de portelan zacea sparta pe jos. Si când a vrut sa încalece pe calul cel frumos si sprinten, nu a putut, caci peretii se prabusisera si calul muri. Învatatorului îi merse la fel. Când a vrut sa bea ciocolata topita, nu a putut fiindca ceasca era sparta. Când voia sa citeasca o carte, nu a putut deoarece biblioteca se prabusise si toate cartile luara foc. Numai gradinarului îi merse altfel. Când se trezit, soarele rasari precum îsi dorise. Când merse la izvor pentru a bea apa, aceasta înca mai curgea si când merse în gradina, mai gasi pomii cu mere si pere în picioare, iar în ramurile lor pasarile cântau ca mai înainte.
De aceea, spune un proverb chinezesc: "Cine îsi doreste cel mai putin pentru a doua zi, acela va fi cel mai fericit".
