Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est și Singapore

(2-13 septembrie 2024)

Vizită la copiii de la "Street Ministry" și "Callan Services"
("Caritas Technical Secondary School", Port Moresby, 7 septembrie 2024)

© Vatican Media
Felicitări vouă care ați cântat și ați dansat: faceți bine asta!

Preaiubiți surori și frați, bună seara!

Salut pe Eminența Sa, căruia îi mulțumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, pe superioara comunității, pe directoare, pe toți cei prezenți, laici și călugări, și în special pe voi copii, care sunteți minunați!

Sunt foarte bucuros să vă întâlnesc și să împărtășesc cu voi acest moment de sărbătoare. Mulțumesc și colegilor voștri, care mi-au pus două întrebări angajante.

Unul dintre ei m-a întrebat: "De ce nu sunt ca alții?". Cu adevărat îmi vine un singur răspuns la această întrebare și este: "Pentru că nimeni dintre noi nu este ca alții: pentru că toți suntem unici în fața lui Dumnezeu!". De aceea, nu numai că eu confirm că "există speranță pentru toți" - așa cum a fost spus -, ci adaug și că fiecare dintre noi, în lume, are un rol și o misiune pe care nimeni altcineva nu o poate desfășura și că asta, deși comportă trude, dăruiește, în același timp, o mare de bucurie, în mod diferit pentru fiecare persoană. Pacea și bucuria este pentru toți.

Este adevărat, toți avem limite, lucruri pe care știm să le facem mai bine, și altele pe care în schimb ne este greu sau nu putem să le facem niciodată, dar nu asta determină fericirea noastră: mai degrabă este iubirea pe care o punem în orice lucru pe care-l facem, îl dăruim și îl primim. A dărui iubire, mereu, și a primi cu brațele deschise iubirea pe care o primim de la persoanele care ne iubesc: acesta este lucrul cel mai frumos și cel mai important din viața noastră, în orice condiție și pentru orice persoană... chiar și pentru papa, știți? Bucuria noastră nu depinde de altceva: bucuria noastră depinde de iubire!

Și asta ne duce la cealaltă întrebare: "Cum putem face mai frumoasă și fericită lumea noastră?". Desigur, cu aceeași "rețetă": învățând zi de zi să-l iubim pe Dumnezeu și pe ceilalți cu toată inima! Și încercând să învățăm - și la școală - tot ceea ce putem, pentru a face asta în cel mai bun mod, studiind și angajându-ne la maximum în fiecare oportunitate care ne este oferită pentru a crește, a deveni mai buni și a cizela darurile noastre și capacitățile noastre.

Ați văzut vreodată cum se pregătește o pisică atunci când trebuie să facă un salt mare? Mai întâi se concentrează și îndreaptă toate forțele sale și mușchii săi în direcția corectă. Eventual face asta într-un moment rapid, nici măcar nu observăm asta, dar o face. Și tot așa și noi: a concentra toate forțele noastre asupra țintei, care este iubirea față de Isus și în el față de toți frații și surorile pe care-i întâlnim pe drumul nostru, și apoi cu elan să umplem totul și pe toți cu afectul nostru! În acest sens, niciunul dintre noi nu este "povară" - cum ați spus -, toți suntem daruri foarte frumoase ale lui Dumnezeu, o comoară unii pentru alții!

Mulțumesc, copii, multe mulțumiri pentru această întâlnire, și mulțumesc vouă tuturor care lucrați împreună, aici, cu iubire. Țineți aprinsă mereu această lumină, care este un semn de speranță nu numai pentru voi, ci pentru toți cei pe care-i întâlniți, precum și pentru lumea noastră, uneori atât de egoistă și preocupată de lucruri care nu contează. Țineți aprinsă lumina iubirii! Și, vă recomand, rugați-vă și pentru mine!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat