Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Răchiteni

În perioada 31 mai - 2 iunie 2024, a avut loc vizita pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Răchiteni, însoțit de pr. Adrian Blăjuță. Au fost zile de har și binecuvântare.

Cu mare bucurie și nerăbdare, comunitatea din Răchiteni l-a primit pe păstorul diecezei în ultima zi a lunii mai, lună închinată Sfintei Fecioare Maria și ziua în care ne aducem aminte de vizita Mariei la verișoara sa Elisabeta.

La această Liturghie a luat parte și pr. Petru Blaj, decan de Valea Siretului. Preasfințitul a subliniat la predică două lucruri desprinse din vizita Mariei la Elisabeta: iubirea față de aproapele și datoria de a evangheliza, de a face cunoscută învățătura lui Isus.

După Sfânta Liturghie, Excelența Sa a dorit să se întâlnească cu credincioșii prezenți în biserică pentru a le prezenta intențiile vizitei pastorale în comunitatea noastră. Ne-am bucurat să auzim prima impresie a Preasfințitului cu privire la comunitatea din Răchiteni, și anume faptul că "este o comunitate vie și ferventă". După acest moment, a avut loc întâlnirea cu copiii și tinerii, aceștia având parte de un moment de interacțiune prin ascultare și dialog. În atenția copiilor, Preasfințitul a adus în discuție două lucruri esențiale pe care dorește ca aceștia să le rețină și anume: recunoștința și respectul, atât față de Dumnezeu. cât și față de toți cei care le vor binele.

A doua zi a vizitei pastorale a început cu o Sfântă Liturghie la ora 7.00, iar la ora 9.00 a urmat un moment cu o încărcătură emoțională deosebită și anume, întâlnirea cu câțiva bolnavi și bătrâni din comunitate. Aceștia l-au așteptat cu emoție și nerăbdare, iar Excelența Sa le-a bucurat inimile cu prezența sa, i-a ascultat cu răbdare și le-a oferit cuvinte de mângâiere și încurajare.

Programul a continuat cu vizita la cimitir, unde PS Iosif a înălțat o rugăciune pentru toți răposații comunității, pentru înaintașii noștri care ne-au transmis credința pe care noi o avem astăzi, unind astfel Biserica luptătoare cu cea suferindă și cea triumfătoare.

La ora 15.00 PS Iosif, împreună cu pr. Inocențiu Arcana, parohul comunității, și pr. Adrian Blăjuță au vizitat Muzeul etnografic din cadrul Școlii Gimnaziale Răchiteni. Cu siguranță atmosfera muzeului și obiectele păstrate în spațiu muzeal au trezit amintiri legate de anii copilăriei, ceea ce reiese și din cuvintele așternute în registrul de impresii al muzeului.

În această zi au avut loc întâlniri în particular cu dascălul și îngrijitoarea bisericii, unde fiecare a putut să-i împărtășească Preasfințitului gândurile legate de misiunile desfășurate în comunitate. De asemenea, fiecare credincios a avut posibilitatea de a sta de vorbă cu păstorul diecezei în cadrul audiențelor particulare care au avut loc în această zi.

Seara a avut loc întâlnirea cu membrii Consiliului pastoral și ai Consiliului economic, în cadrul căreia Preasfințitul a prezentat rolul și importanța acestor două consilii, iar membrii consiliilor i-au prezentat realitățile și frământările lor.

Duminică, a treia zi a vizitei pastorale, PS Iosif a celebrat Sfânta Liturghie pontificală de încheiere. La finalul Sfintei Liturghii au fost adresate cuvinte de mulțumire părintelui paroh pentru tot ce a făcut și face pentru comunitatea din Răchiteni, pentru modelul de credință, tenacitate și perseverență pe care ni-l dă în fiecare zi prin exemplul său. S-au adus mulțumiri și părintelui Adrian Blăjuță, care ne-a fost alături în aceste zile și care a adus vocea ERCIS FM mai aproape în casele noastre. În special mulțumirile au fost adresate Excelenței Sale Iosif Păuleț pentru timpul petrecut în comunitate, pentru cuvintele și sfaturile oferite și pentru faptul că este alături de noi în necazurile și suferințele noastre.

Au fost zile pline de har și binecuvântare pentru credincioșii din Răchiteni, zile care au constituit un prilej de a ne cunoaște mai bine cu păstorul diecezei și de a trăi împreună frumusețea familiei lui Dumnezeu.

Prof. Cristina Ghercă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 31 mai - 2 iunie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Răchiteni

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secțiunea "Anul pastoral 2023-2024. "Biserica, familia lui Dumnezeu"

Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022)

Secțiunea "Vizite pastorale"




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat