Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Vatra Dornei
În perioada 30 iunie - 2 iulie 2023, PS Iosif Păuleţ a întreprins o vizită pastorală în Parohia "Schimbarea la Faţă a lui Isus" din Vatra Dornei.
Cele trei zile, de la finalul lunii iunie şi începutul lunii iulie 2023, au fost pline de emoţie şi bucurie pentru comunitatea noastră avându-l ca oaspete pe PS Iosif Păuleţ. A fost însoţit în această vizită canonică de pr. Cristian Diac.
Vineri, 30 iunie, înainte de Sfânta Liturghie, seara la orele 17.00, episcopul a fost întâmpinat de pr. paroh, Iosif Răchiteanu, şi de membrii comunităţii veniţi pentru deschiderea vizitei pastorale. După cuvântul de bun-venit şi salutul de bun-găsit, a urmat celebrarea Sfintei Liturghii. După Liturghie episcopul a avut o întâlnire cu credincioşii prezenţi. După ce a vorbit despre sensul vizitelor pastorale a intrat în dialog cu toţi cei din biserică. La toate aceste momente a fost prezent şi pr. decan, Alois Farţade.
A doua zi, sâmbătă, în cursul dimineţii, Preasfinţitul, însoţit de părintele paroh şi de pr. Cristian, a vizitat câţiva bolnavi din parohie. Au fost momente de bucurie pentru cei vizitaţi, o bucurie exprimată în cuvinte, dar mai ales radiind de pe chipurile lor. Desigur, crucea nu este uşoară, dar o astfel de vizită este mângâietoare. Tot în cursul dimineţii a vizitat şi cimitirul. Ne-am rugat împreună pentru credincioşii răposaţi şi pentru preoţii decedaţi care au păstorit această comunitate. După-amiază, de la 15.00, episcopul a avut program de audienţe la biroul parohial.
Seara, ne-am adunat din nou în biserică, la Sfânta Liturghie. La final a fost o scurtă întâlnire cu copiii şi tinerii prezenţi în cadrul căreia episcopul le-a oferit "şapte cuvinte de ţinut minte": credinţa, recunoştinţa, respectul, iubirea, ascultarea, rugăciunea şi bucuria.
După Liturghie şi întâlnirea cu copiii şi tinerii, am vizitat bisericile din filiale: Iacobeni şi Dorna Candrenilor. La Iacobeni, câţiva credincioşi au dorit să fie de faţă pentru acest scurt moment care s-a încheiat cu o rugăciune urmată de binecuvântarea episcopului. La Dorna Candrenilor, după vizitarea bisericii, am făcut o vizită pr. Anton Egner, paroh emerit care s-a retras la locuinţa personală din localitate.
Duminică, 2 iulie, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, însoţit la altar de pr. paroh Iosif Răchiteanu şi de preoţii Anton Egner şi Cristian Diac, a celebrat Liturghia de încheiere, la ora 10.30. În cuvântul de învăţătură, bazat pe lecturile duminicii a XIII-a de peste an, a subliniat, printre altele, un risc la care suntem supuşi în anii de după pandemie: "Comoditatea de «a asculta» Liturghia la radio sau TV. E de mare ajutor pentru bolnavi, dar pentru omul sănătos, aceasta nu suplineşte datoria de a participa fizic, la biserică, la Liturghie".
La finalul celebrării parohul şi un membru al parohiei i-au mulţumit lui Dumnezeu şi episcopului pentru aceste zile de har, apoi Preasfinţitul Iosif i-a încurajat pe credincioşi să rămână tari în credinţă, fervenţi în rugăciune şi plini de curaj în mărturisirea iubirii lui Dumnezeu.
Vizita pastorală s-a încheiat, drumul nostru continuă! E drumul vieţii. Drumul vieţii de credinţă. Drumul vieţii cu Dumnezeu. Sfântul Paul, adresându-se comunităţilor pe care le-a format, le va scrie mai târziu scrisori pentru a-i încuraja pe cei care au crezut. Mereu le spune că ar dori să-i vadă faţă în faţă, dar până atunci îi încurajează prin scrisori.
În aceste zile, episcopul diecezei noastre a fost între noi. Prezenţa sa e un moment de încurajare pe drumul credinţei. Nu suntem singuri. Nu suntem mici insuliţe pierdute pe valurile tulburi ale lumii ce pare în derivă. Suntem împreună! Împreună în parohie! Împreună cu episcopul şi cu întreaga dieceză. Împreună cu papa şi cu întreaga Biserică Catolică! Astfel, uniţi între noi, suntem împreună cu Isus!
În aceste vremuri în care Satana pare că devine tot mai puternic ne amintim de cuvântul pe care Isus i l-a spus lui Petru: "Simon, Simon, iată, Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; dar eu m-am rugat pentru tine ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi" (Lc 22,31-32). Da, au fost zile de comuniune cu păstorul diecezei noastre şi de întărire şi încurajare în credinţă. Pentru întreaga comunitate.
Mulţumim Excelenţei Sale PS Iosif Păuleţ pentru aceste zile de har.
Pr. Iosif Răchiteanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 iunie - 2 iulie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Vatra Dornei
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Secţiune "Anul pastoral 2022-2023. "Uniţi în Duhul Sfânt"
Programul vizitelor pastorale octombrie 2022 - martie 2023
Secţiunea "Vizite pastorale"